„Desprinderea. Aprilie 1964”

Cât timp a trăit şi guvernat I.V. Stalin peste URSS şi blocului răsăritean nu se putea nici măcar gândi şi în nici un caz a discuta despre grade de autonomie în conducerea şi administraţiile din interiorul Blocului de Est.

Dispariţia liderului cu mână de oţel a relaxat atât la nivelul URSS, cât şi a statelor asociate cel puţin creionarea unor schimbări, a unor reforme cu toate că ne aflam în plin război rece.

Spiritul Genevei, proclamarea Austriei ca stat neutru, opoziţia din Polonia şi Ungaria anului 1956, ca urmare a raportului final şi secret al Congresului al XX-lea al PCUS din februarie au fost repere cronologice pentru socotirea unui dezgheţ în relaţiile dintre ţările socialiste.

Până şi China Populară după 1960 se gândeşte la o nouă cale, complet independentă de deciziile Moscovei, de repudiere a intenţiilor de hegemonie exersate de foştii tovarăşi de luptă şi ţeluri revoluţionare.

„La baza politicii externe a statelor socialiste se află principiul coexistenței pașnice între țări cu sisteme sociale diferite. Acest principiu presupune rezolvarea problemelor internaționale litigioase pe calea tratativelor, fără a se recurge la război, pe baza recunoașterii dreptului fiecărui popor de a-și hotărî singur soarta, respectării suveranității și integrității teritorale a statelor, deplinei egalități, neamestecului reciproc în treburile interne”.

(Declarație cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Romîn în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale adoptată de Plenara lărgită a C.C. al P.M.R.din aprilie 1964, Editura Politică, București, 1964, p. 22)

Gheorghiu Dej şi Nichita Hruşciov în plan apropiat, János Kádár şi Todor Jivkov, în fundal la o întâlnire, 18 - 25 iunie 1962 la Bucureşti. Sursa: artmarkt.ro

O mărturisire a unui colaborator al lui Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol, fost prim ministru:

„După retragerea trupelor sovietice din România, au rămas consilierii. Aceştia erau la Ministerul Forţelor Armate, la Securitate, la Interne, la toate ministerele economice …. Erau plătiţi de noi şi ei şi familiile lor. Stăteau în casele noastre, nu plăteau chirie. Trebuia să scăpăm şi de ei ! Şi s-a ridicat problema asta, de asemenea, în faţa lui Hruşciov: “Nu mai avem nevoie de consilierii dumneavoastră !”

Ei s-au retras în etape, că nu puteau să plece toţi odată. Întîi a trebuit să plece cei de la Interne. Şi de la Securitate. Pe urmă cei de la armată şi-apoi cei de la ministerele economice. Apoi a început lupta pe linie economică, după ce s-a terminat cu Sovrom-urile, a venit Hruşciov cu ideea integrării economice.

Cu C.A.E.R.-ul şi mai tîrziu cu “planul Valev ” … Tot timpul când s-a discutat problema integrării… noi vorbeam de cooperare, de colaborare şi el [Hrusciov] vorbea de integrare. Poziţia României a determinat ca această organizaţie economică a ţărilor socialiste – C.A.E.R.-ul – să nu devină un centru unic de planificare şi de conducere a economiei ţărilor socialiste. Care trebuiau să fie subordonate economiei sovietice. Şi nu s-a hotărît nimic.

Până … la începutul anului 1964, când s-au publicat zonele economice prevăzute de către acest economist, Valev. Când a văzut Dej în ziar şi harta în care eram noi aşezaţi ca ţară agricolă, împreună cu Bulgaria şi o parte a Ungariei, a spus : “Nu se mai poate ! Am terminat cu Sovrom-urile, am terminat cu armata şi-acum trebuie să dăm bătălia decisivă ! Trebuie să stabilim noi baze principiale de relaţii şi pe linie de partid şi pe linie de stat. Nu numai cu U.R.S.S., cu toate ţările socialiste ! Şi nu numai cu ţările socialiste, cu toate ţările lumii ”.

Aşa s-a născut ideea unei declaraţii pe care trebuie s-o adopte Plenara Comitetului Central şi care s-a produs în aprilie 1964.

Declaraţia a fost redactată de un colectiv. Eu am mai scris lucrul ăsta, aici mă contrazic cu [Paul Niculescu] Mizil.

Mizil spune c-a fost un colectiv care a lucrat sub conducerea lui Ceauşescu la partid. Eu ştiu de un colectiv care a lucrat la Predeal, sub conducerea lui Dej. Şi din colectivul ăsta am făcut şi eu parte. S-a lucrat efectiv la Predeal.

Dej în fiecare săptămână, sâmbăta, era la Predeal. Şi vedea ce s-a scris în cursul săptămânii. Şi începeam să discutăm pe capitole. Şi venea cu noi idei, cu noi propuneri şi iar mai lucram o săptămână. Şi iar venea, şi iar vedea. Şi iar mai făceam nişte îmbunătăţiri. Şi-aşa a durat o lună de zile elaborarea acestui document. Cuvânt cu cuvânt.

Şi pricipiile acestea de bază, care au fost stabilite prin relaţiile dintre partide mai ales, ăstea au fost dictate de Dej. De asta am susţinut şi susţin şi-acuma, această Declaraţie din aprilie 1964 a fost testamentul lui Dej.

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de dl. prof. univ. dr. Ioan Scurtu şi Virginia Călin, 1995]

Divergențele româno-sovietice se agravează după manifestarea de către conducerea P.M.R. a unei poziții echidistante față de polemica sovieto-chineză. P.M.R. a reiterat stabilirea relațiilor dintre partide pe baza principiului respectării autonomiei interne a fiecărui partid și a neamestecului în treburile interne ale acestuia.

În cursul anului 1963, conducerile P.M.R. și P.C.U.S. au inițiat discuții pentru clarificarea problemelor apărute. În aprilie, vine la București secretarul C.C. al P.C.U.S., Iuri Andropov, iar la 24 mai, Nikolai V. Podgornîi, membru al Prezidiului C.C. al P.C.U.S.

În acest context încordat, la 22 iunie 1963 se publică în presă și se transmite la radio textul prescurtat al scrisorii chineze către P.C.U.S. din 14 iunie, în care era criticată politica partidului sovietic de a se erija drept centru conducător al lumii comuniste și că ar fi un „șovinism de mare anvergură să se impună voința altora în numele diviziunii internaționale a muncii sau a specializării”.

Cele două vizite au precedat vizita neoficială la București a delegației de partid și guvernamentale sovietice în frunte cu Hrușciov, întreprinsă în 24-25 iunie 1963.

Bucureşti, mai 1963. Aspect de la primirea la sediul C.C. al P.C.R. a unei delegaţii de activişti ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. (mai 1963) Cota: 12/1963. Fototeca online a comunismului românesc

Liderii comuniști au reușit să evite o polemică publică, iar „divergențele principiale rămase nedepășite nu au ieșit însă la suprafață”, după cum notează istoricii ruși.

În esență, Gheorghiu-Dej înțelegea că nu mai putea da înapoi, iar orice compromis „ar fi însemnat nu o revenire la situația anterioară în raporturile româno-sovietice, ci o puternică deteriorare a acestora” (Cezar Stanciu, Frăția socialistă. Politica R.P.R. față de țările lagărului socialist. 1948-1964, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2009, p. 261).

În fiecare oraș s-a realizat cel puțin o platformă industrială puternică; s-au creat numeroase locuri de muncă în industrie, servicii, sistemul sanitar, învățământul etc; rata acumulărilor, necesare investițiilor și industrializării a fost de 20 – 25%, una dintre cele mai ridicate din lume.

În domeniul agriculturii, s-a adoptat un amplu program vizând modernizarea acestei ramuri a economiei naționale și creșterea producției la hectar. De asemenea, s-au înființat ferme legumicole, pomicole, crescătorii de porci, viței etc.

Situația materială a populației s-a ameliorat, ca urmare a rezultatelor obținute în industrie și agricultură; piețele și magazinele erau bine aprovizionate.

A început construirea unor cartiere de locuințe în toate marile orașe, apartamentele fiind acordate gratuit în folosință muncitorilor. A sporit numărul locurilor în stațiunile de odihnă și tratament. A început amenajarea litoralului Mării Negre, fiind înființate noi stațiuni de odihnă

Satul românesc tradițional a suferit uriașe transformări, înfățișarea lui s-a schimbat atât din punct de vedere material (construcții, drumuri, curent electric, autobuze etc.), cât și spiritual, prin pierderea legăturii ancestrale a țăranilor cu pământul.

La crearea noului climat au contribuit și contactele regimului de la București cu statele occidentale. Pentru a fi acceptat ca partener de discuții, aceasta trebuia să ofere o imagine pozitivă, prezentându-se ca fiind susținut de „întregul popor”.

Mai ales din 1960 – 1962, au început tatonările în diferite capitale din Occident, în vederea normalizării relațiilor bilaterale grav deteriorate după 1948.

Liderul PMR, Gheorghe Gheorghiu Dej. Sursa: https://altmarius.ning.com

Delegații economice, conduse de Alexandru Bârlădeanu și Gheorghe Gaston Marin au vizitat SUA, Franța, Italia, Republica Federală Germania și alte state, reușind să rezolve problema bunurilor confiscate de România după cel de-al doilea război mondial. Pe această bază s-au încheiat acorduri între statul român și firme occidentale, vizând mai ales domeniul tehnologiei.

Economia națională a cunoscut un intens proces de modernizare, folosind nu numai tehnologia din țările socialiste, ci și din statele occidentale.

Destinderea politico-socială s-a realizat în anumite limite: a fost menținut regimul partidului unic, Securitatea continua să fie atotprezentă în toate domeniile vieții sociale, un număr important de adversari ai regimului se afla în închisori.

Acest proces de destindere a fost condus cu multă abilitate de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care urmărea să obțină adeziunea cetățenilor la politica P.M.R., care nu ar avea alt țel, decât bunăstarea poporului și independența României.

În zilele de 6 – 7 iunie 1962 a avut loc la Moscova consfătuirea conducătorilor partidelor comuniste și șefilor de guverne din țările membre CAER, la care N.S. Hrușciov a expus planul intitulat

Principiile fundamentale ale divizării internaționale socialiste a muncii, potrivit căruia unele state urmau să se specializeze în industrie (Cehoslovacia, Polonia, R.D. Germană), iar altele în agricultură (Bulgaria, România).

Conducerea de la București a apreciat că prin aplicarea acestui plan România rămânea o țară slab dezvoltată, furnizoare de materii prime pentru statele industriale, coordonarea planurilor economiei naționale de către un organism suprastatal însemna încălcarea suveranității naționale, atribut esențial al fiecărui partid aflat la putere.

Izbucnirea conflictului chino-sovietic, a oferit conducerii de la București șansa de a-și afirma deschis politica de independență.

Primele semne ale conflictului între P.C.U.S. și P.C. Chinez s-au ivit în 1957, dar polemica publică a izbucnit în 1960.

Atât sovieticii, cât și chinezii au căutat să câștige aderenți, fapt ce a dus la spargerea unității partidelor comuniste și muncitorești.

Din Europa, P.C. Chinez a reușit să atragă Partidul Muncii din Albania, care a criticat vehement politica lui N.S. Hrușciov de condamnare a cultului personalității lui I.V. Stalin.

În replică, N.S. Hrușciov a decis, în octombrie 1961, ruperea relațiilor diplomatice între Uniunea Sovietică și Albania.

Tensiunea s-a amplificat, astfel că în iulie 1963 s-a ajuns la ruperea contactelor între P.C.U.S. și P.C. Chinez și chiar la ciocniri armate la granița sovieto-chineză. Conducerea P.M.R. a fost pusă într-o situație dificilă în iunie 1960.

În februarie 1964, C.C. al P.M.R. s-a pronunțat pentru sistarea polemicii între cele două partide, oferindu-se în calitate de moderator, în vederea concilierii dintre P.C.U.S. și P.C. Chinez și evitarea unei sciziuni a mișcării comuniste și muncitorești internaționale.

Liderii sovietici s-au arătat sceptici în legătură cu această inițiativă; mai mult, chiar în aceeași lună a fost lansat „planul Valev”, care viza crearea unei regiuni economice, care să cuprindă părți din România, Bulgaria și Uniunea Sovietică.

Conducerea de la București a reacționat energic, condamnând acest plan și afirmând dreptul fiecărui partid de a-și stabili de sine stătător linia strategică și tactică.

Două luni mai târziu, în aprilie 1964, Plenara C.C. al P.M.R. adopta Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale.

În document se afirma că România promovează principiile suveranității și independenței naționale, ale neamestecului în afacerile interne, avantajului și respectului reciproc.

Partidul Muncitoresc Român se pronunța pentru recunoașterea specificității naționale și istorice, pentru înțelegerea și acceptarea diversității de condiții ale dezvoltării fiecărei țări.

(„Fețele comunismului: De la retragerea trupelor sovietice la Declarația din aprilie 1964” de prof. univ. dr. Ioan Scurtu în „Historia” accesată la https://historia.ro/sectiune/general/fetele-comunismului-de-la-retragerea-trupelor-571980.html)

Pentru o bună înţelegere a evenimentelor, vă recomandăm audierea în întregime a fişierului audio al ediţiei, postat imediat, mai jos

AUDIO: emisiunea „Istorica” din 22 aprilie 2024 (integral)

Regia de montaj: Alina Iaurum şi Georgeta Ruse

Regia de emisie: Costin Iorgulescu şi Denisa Colțea

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321