Radio România Actualitați
Emisiuni
Istorica
De la panica Bursei din New-York la crizele economice de pe Dâmboviţa

De la panica Bursei din New-York la crizele economice de pe Dâmboviţa

Invitat: conf. dr. Mihai Opriţescu – Academia de Studii Economice, Bucureşti

Articol de George Popescu, 25 Octombrie 2016, 17:01

14 milioane de acţiuni pierdute, însă cu patru milioane jucători la Bursa din New-York. „Joia neagră” a ajuns în mai puţin de o lună şi pe malurile Dâmboviţei unde a făcut un mic prăpăd.

Băncile au fost primele victime fiindcă trăiau pe o piaţă nereglementată, au fost prea multe, peste o mie, cele mici s-au prăpădit primele, dar au căzut şi „giganţi”, ca Marmorosch-Blank, Francezo-Română, Banca sindicatelor agricole Ialomiţa, Banca de scont din Bucureşti, Banca generală a Ţării Româneşti, Banca Agricolă, Banca Victoria din Arad.

La Marmorosch-Blank, proprietarii/acţionarii au fost mai iscusiţi. Au primit pe mâna Suveranului – Carol al II-lea – 750 de milioane de lei de la Banca Naţională, parte a unui credit de 100 de milioane de dolari sau 10-11 miliarde de lei.

Din nefericire, capitalul străin în astfel de situaţii devine foarte volatil, adică pleacă la el acasă. Aşa se face că în România acelor timpuri, au intrat 10-11 miliarde de lei şi au ieşit 17-18 miliarde.

Diferenţa, desigur nu este greu de înţeles, a fost trecută ca datorie plătibilă de fiecare cetăţean prin majorări de taxe, noi taxe şi licenţieri din slujbe. O diferenţă de achitat în 14 ani, dar a intervenit războiul cu alte datorii.

Din sectorul public au pătimit: învăţători şi profesori, medici, funcţionari, muncitori, militari şi pensionari.

De la particulari au falimentat micii întreprinzători, cei cu ceva cheag şi cîte unul bogat şi imprudent.

Criza financiară s-a transformat într-o criză industrială, cu excepţia exploatării petrolifere unde afacerile au mers ca un motor, însă în industria siderurgică, la Reşiţa de exemplu, producţia a scăzut până la 80 la sută.

Şomajul, chiar dacă nu avem statistici regulate a crescut şi el la o rată impresionantă.

Efectele sociale ale crizei industriale – aproape că nu se mai vindea nimic – au dus la măsuri disperate ale guvernelor şi patronatelor, inclusiv aplicarea reducerilor salariale. De la zece la sută la prima curbă la 30-35 la sută la cea de-a treia „curbă de sacrificiu”

Grevele s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie, disperarea împingându-i pe unii oameni să falsifice lei sau dolari (în Oltenia), iar pe alţii să se sinucidă.

Un decupaj din ziarul „Dimineaţa” (de stânga) :

„Pe 18 iulie 1933, absurdul perioadei atinge nivelul maxim: „Răpus de mizerie şi urmărit de creditori, un bătrân comerciant din Ploeşti şi-a pus capăt zilelor. Anghel Goldstein a lăsat în urma sa trei scrisori.

Una, adresată primului procurer, în care îşi explică fapta, rugând să nu i se facă autopsia.

A doua, adresată societăţii „Sacre” de înmormântări, în care îşi cere scuze pentru deranjul ce îl produce, rugându-i să-l înmormânteze la un loc mai bun. A treia, adresată proprietăresei, nu a fost încă deschisă, destinatara nefiind în localitate.

Anghel Goldstein venise în Ploieşti din Focşani la câţiva ani după război şi a deschis un mare magazin în plin centrul oraşului. Din cauza crizei care bântuie cu atâta furie, Goldstein a căzut în faliment. El nu s-a dat uşor învins, ci timp de aproape trei ani a luptat cu necazurile, încercând să se refacă.

A fost însă imposibil. În ultimul timp, nefericitul bătrân a intrat ca vânzător la un magazin de manufactură, unde era mulţumit că-şi putea câştiga existenţa. Un creditor din Bucureşti însă, auzind că are o leafă, i-a făcut poprire pe ea, iar patronii magazinului la care funcţiona, ferindu-se de neplăceri, l-au concediat din serviciu.

Ajuns pe drumuri, a pierdut orice speranţă şi a recurs la funestul gest al sinuciderii“.

Fermitatea guvernului naţional-ţărănist a lăsat în istorie şi victime reale, morţi şi răniţi, atît la minele din Lupeni (1929), cât şi la Bucureşti, atelierele CFR-Griviţa (1933).

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 24 octombrie 2016:

O altă faţă a crizei economice de durată a fost încercată de ţărani. Aceştia au ajuns nu numai să nu-şi mai achite ratele lunare la bănci, ci să nu mai poată să susţină nici plata dobânzilor.

În plus, preţul produselor agricole a coborât vertiginos, pe când al produselor industriale de care avea nevoie tot ţăranul de la ulei de candelă la semănat şi treierat, combine şi tractoare creştea constant.

Au fost dese situaţiile în care ţăranii au fost nevoiţi să-şi sacrifice animalele din lipsa nutreţului, pierzând un însemnat potenţial economic.

Să nu mai vorbim de rentabilitatea activităţiilor agricole, cu mult mai coborâtă în România faţă de statele europene occidentale. De exemplu, aproape că nu se foloseau îngrăşăminte agricole. În anul 1927 au fost consumate numai 900 de tone superfosfat adica, abia un (1) kg îngrăşăminte chimice pe hectar de teren arabil.

La producţia medie anuală de grâu în anii 1925- 1929, România se afla înaintea Spaniei, Greciei, Portugaliei, pentru ca în anii 1930-1934 să fie în urma Spaniei, Portugaliei.

Un mare jurnalist interbelic, Constantin Bacalbaşa oferea în presa din epocă un exemplu, după ce se întâmplase la Suceava: „ Acolo, primarul a închiriat oborul comunei unei asociaţii de cinci evrei, care luau câte 5 lei ţăranilor, ori de câte ori aceştia coborau din căruţe ceva, o scândură, un sac, orice. Când ţăranul n-avea cu ce să plătească, îl dezbrăcau“.

Ce îi sfătuia ministrul agriculturii (Ion Mihalache) din epocă pe ţăranii români să facă ? „Agricultura nu se mai face azi numai cu «oasele». Trebuie să ne grăbim şi noi ca să nu ne dea cumpăna lumii peste cap. «Credit, organizare şi educaţie» sunt «Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh» al agriculturii române“. Un altfel de a spune că „Băncile sunt Dumnezeu“. (ziarul „Universul”, noiembrie 1929)

Un anunţ promoţional din ziarul „Universul“: „Calul este un animal răbdător şi iubit de toţi. El nu mai este însă la înălţimea cerinţelor moderne. Vechile prejudecăţi nu trebuie să continue. De ce nu v-aţi adresa agentului Ford celui mai apropiat, cerându-i să vă dovedească foloasele şi economia pe cari le veţi putea realiza în comerţul Dvs. cu ajutorul unei camionete noi Ford. Acum este timpul pentru cercetarea acestei probleme, deoarece iarna vine cu paşi mari şi iarna în România este nu numai aspră, dar şi piedica cea mai de seamă în calea transporturilor cu cai“.

Abia, când guvernul, dar şi Suveranul au ajuns la concluzia că situaţia nu mai poate fi tolerată, s-a introdus dirijarea economiei. Ajutorul statului sau intervenţionismul său – investiţii masive în industria de apărare - a oferit o perspectivă mai bună celor care aşteptau o soluţie.

Ceea ce s-a aplicat în România nu a fost diferit de America sau Germania lovite atât de intens de criză, însă la o scară proporţională.

Recuperarea completă pentru noi s-a văzut în anul 1938, când a fost înregistrată şi cea mai înaltă rată de creştere economică de dinainte de război.

Contribuţii editoriale: Constantin Negrea, tânăr angajat al Atelierelor CFR „Griviţa” despre protestele muncitorilor în urma aplicării reducerilor de salarii. Un interviu de Octavian Silivestru, redactor-realizator la Centrul pentru Istorie orală „Gheorghe Brătianu” al Radiodifuziunii.

Regia de montaj : Alexandru Balaban

Regia de emisie: Victor Mihăescu şi Mirela Drăgan

Galerie foto