„De la legea Trefort la legile Apponyi şi învăţământul românesc"

Atât limba vorbită, cât şi cea scrisă definesc un popor. De aceea, a fost atât de îndârjită lupta românilor din Transilvania pentru păstrarea şcolilor în limba majorităţii populaţiei.

Baronul József Eötvösa iniţiat prima reformă a educaţiei prin care acesteia i se imprima un caracter liberal, având şi componenta libertăţii de alegere, ca celelalte popoare din monarhia duală austro-ungară să poată studia în limba maternă.

Legea sa a constituit un compromis între pretenţiile confesiunilor de menţinere a autonomiei lor bisericeşti şi culturale, pe de o parte, şi exigenţele statului modern, pe de altă parte.

Legea 38 cuprindea nouă capitole, cu 148 de articole, în care erau cuprinse prevederi referitoare la: obligativitatea şi libertatea învăţământului; modalităţile de înfiinţare a şcolilor primare; şcolile confesionale; şcolile primare înfiinţate de persoane private sau de asociaţii; şcolile comunale (populare, superioare, cetăţeneşti); şcolile primare de stat; şcolile secundare - seminariile pedagogice; autorităţile şcolare; învăţători.

Formal, legea recunoştea egala îndreptăţire a naţionalităţilor regatului şi libera alegere a limbii de predare (cf. paragrafelor 58 şi 80), având, din acest punct de vedere, un caracter liberal, aceasta răspunzând intereselor burgheziei maghiare de a-şi întări poziţiile politice şi economice faţă de nobilimea conservatoare. Paragraful 58 dispunea clar că „fiecare elev să-şi primească instrucţiunea în limba maternă, încât această limbă e una din limbile obişnuite în comună”.

Lgea mai prevedea organizarea învăţământului de toate gradele pe baza a două principii fundamentale – obligativitatea acestuia şi libertatea elevilor de a urma orice şcoală.

Legea declara pentru toţi cetăţenii obligativitatea învăţământului primar de la 6 la 15 ani – „cursul de toate zilele” (pentru copiii între 6-12 ani) şi „cursul de repetiţie” (pentru cei între 12-15 ani) –, iar în ceea ce privea şcolile confesionale române, autoritatea bisericii era garantată constituţional, prin articolul IX, cu excepţia dreptului de supremă inspecţiune pe care îl avea statul.

Confesiunile erau îndreptăţite să înfiinţeze şcoli în comunităţile lor, pe propria cheltuială, având dreptul să stabilească salariul dascălilor şi să aprobe manualele după care se realiza procesul pedagogic.

I se acorda şi statului dreptul, în anumite limite, de a inspecta şcolile confesionale, în ideea impunerii unei educaţii unitare. În principiu, preoţii erau cei care alegeau învăţătorii şcolilor confesionale, le fixau salariul, hotărau asupra manualelor ce urmau a fi folosite, asupra sistemului de învăţământ, dar cu respectarea celorlalte prevederi ale legii, în special cele referitoare la construirea edificiilor şcolare şi la separarea fetelor de băieţi.

Ca regulă generală, în toate şcolile confesionale procesul pedagogic trebuia să se realizeze conform următoarelor obiecte de învăţământ: învăţătura religioasă şi morală; scrisul şi cititul; aritmetica şi cunoaşterea unităţilor de măsură ale ţării; noţiuni de limbă; fizică şi istorie naturală; geografia şi istoria patriei; câteva noţiuni elementare privind agricultura, în special grădinăritul; drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti; educaţia muzicală; educaţia fizică

Aceasta era situaţia în anul 1868.

În anul 1872, portofoliul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost acordat lui Trefort Ágoston, care a continuat programul ministrului Eötvös, atât în problemele şcolare, cât şi în privinţa relaţiilor dintre confesiuni şi stat. Trefort a urmărit cu insistenţă întărirea controlul statului asupra şcolilor confesionale prin legislaţia în domeniu din anii următori.

Prin legea Trefort se preciza că inspectoratul şcolar regesc era mandatat să verifice şi să aprobe planurile de învăţământ, manualele şcolare şi materialul didactic pe care îl foloseau dascălii, în toate tipurile de şcoli existente.

Noul ministru a continuat politica guvernamentală ce viza integrarea culturală şi, în final, maghiarizarea celorlalte naţionalităţi, motivaţia oficială fiind aceea că fiecărui cetăţean trebuie să i se ofere condiţii corespunzătoare pentru însuşirea limbii maghiare ca limbă oficială a statului.

Acesta a introdus şi în şcolile confesionale, obligatoriu, predarea limbii maghiare, începând cu clasa a doua de studiu.

Pentru pregătirea învăţătorilor s-au luat măsuri ca în institutele de pregătire pedagogică limba maghiară să fie predată în asemenea mod şi într-un anume număr de ore, încât fiecare dascăl să şi-o însuşească în scriere şi vorbire pentru a o putea preda la rândul lui cu rezultatele scontate.

Cei care în termen de patru ani de la promulgarea legii nu şi-o însuşeau în mod corespunzător, erau destituiţi de la catedră, iar după 30 iunie 1882 nu se mai putea obţine diploma de învăţător şi nici nu mai putea fi numit ca dascăl decât cel care făcea dovada că şi-a însuşit bine limba maghiară.

Planurile de învăţământ au fost modificate corespunzător noilor cerinţe – în şcolile cu un singur dascăl, studiul limbii maghiare beneficia de trei ore şi jumătate pe săptămână, la cele cu doi, şase ore săptămânal, putându-se ajunge şi la 14 ore în cazul şcolilor cu mai mulţi învăţători. Astfel, nici o diplomă nu mai putea fi eliberată absolvenţilor care nu-şi însuşiseră riguros, scris şi citit, limba oficială.

Prin legea Csáky Albin din 1891, chiar şi în grădiniţele din mediul urban şi rural, introducerea studierii limbii maghiare devenea obligatorie.

O altă prevedere dintr-o lege din 1893 se refera la amendarea comportamentului învăţătorilor şi profesorilor. Aceştia puteau fi cercetaţi disciplinar, în special dacă aveau o „direcţiune duşmănoasă” faţă de stat.

„Ca direcţiune duşmănoasă statului se considera îndeosebi orice acţiune care e îndreptată contra constituţiunii, contra caracterului naţional, contra unităţii, contra independenţei sau integrităţii teritoriale a statului, mai departe contra folosirii hotărâte în lege a limbei statului, întâmplă-se aceasta în şcoală sau afară de şcoală, sau pe teritoriul unui stat străin, fie prin grai viu, scrisoare sau tipăritură, reproducere plastică, cărţi şcolare sau prin alte mijloace de instrucţiune”

Școlile fondate de biserici, în general școli primare, predau în limbile etniilor conlocuitoare. Tendința a fost de diminuare a școlilor confesionale și înlocuirea lor cu școli fondate de comune și întreținute financiar de guvern, unde toate materiile se predau în limba maghiară. Dar, majoritatea școlilor confesionale au rămas în funcțiune.

Românii aveau, la nivelul anului 1914, aproape 2.600 de școli confesionale elementare, adică 15% din numărul total al școlilor elementare existente (românii reprezentând 15-16% din populația regatului maghiar) și aproape 24-25 de licee și colegii ( jumătate din ele, colegii pedagogice).

Situația școlilor românești, era mai bună ca a celor ale slovacilor, rutenilor, sau a germanilor din regat(cu excepția sașilor, care aveau o tradiție extrem de veche a învățământului confesional în limba germană).

În Transilvania, Banat și Părțile Ungurești, recensământul din 1910 consemnează 54% vorbitori de limba română, 32% de maghiară, și 14% altele (majoritatea vorbitori de limba germană).

A cunoaște limba oficială (maximum 30% dintre români și aproape 40% dintre sași știau să scrie și să citească în limba maghiară, la nivelul anilor 1910-1918).

Miza cunoaşterii limbii oficiale – maghiara consta în accesul către o formă de educaţie superioară şi deci posibilitatea de a ocupa funcţii sau exercita profesii liberale, însă nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi, căci în sistemul social al monarhiei austro-ungare parcursul era rezervat minorităţii dominante.

În toată Transilvania nu figurau mai mult de 25 de familii româneşti bogate la un nivel comparabil cu nobilimea maghiară.

La 19 martie 1907, Parlamentul ungar vota legile şcolare (Legile Appónyi) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiara, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar.

Din dispoziţia contelui Iuliu Andrássy, ministru de interne, şi Albert Appónyi, ministru al cultelor şi instrucţiunii, s-a elaborat un voluminos tratat intitulat „Românii din Ungaria”, Budapesta, 1907, 953 p., semnat de Antal Huszár, translator în ministerul de interne, care conţinea planurile şi măsurile pentru desfiinţarea românilor ca naţiune.

Tratatul a fost tipărit în numai 25 de exemplare, exclusiv pentru uzul guvernului, având caracter strict secret şi confidenţial, şi a fost pus în aplicare chiar din anul apariţiei sale prin legile draconice ale învăţământului sub ministeriatul lui Appónyi.

În România se păstrează două exemplare, unul la Biblioteca Universităţii din Cluj-Napoca cu semnătura autografă a autorului, celălalt la Biblioteca Academiei Române.

Pentru 3 milioane de români transilvăneni, două treimi din populaţie, şi deci o masă imensă de contribuabili, guvernanţii unguri nu au întreţinut şcoli de stat în limba română.

După date statistice din anul şcolar 1891/1892, Biserica Românească întreţinea în Transilvania, din mijloacele sale proprii, 3083 şcoli primare, 4 şcoli civile de fete, 5 şcoli secundare, 7 şcoli normale (preparandii), 7 seminarii pentru preoţi.

Comunităţile bisericeşti au făcut serioase eforturi pentru înfiinţarea şi întreţinerea şcolilor, aceasta socotind-o ca o datorie şi un drept al lor, drept pe care au căutat să şi-l asigure prin legile fundamentale ale statului.

Autonomia Bisericii Române fiind asigurată printr-o lege specială, constituind o piedică serioasă pentru progresul ungarismului, guvernul pentru a o ştirbi a dat ordonanţe care loveau în legi, iar parlamentul a votat legi care loveau în autonomia Bisericilor nemaghiare.

Şcolile confesionale susţinute din banii românilor au fost supuse unei presiuni formidabile, numărul orelor şi al disciplinelor în limba română fiind redus progresiv, în aceeaşi proporţie fiind introdusă predarea unor obiecte de învăţământ în limba maghiară.

Prin cele două legi şcolare Appónyi, şcolile româneşti puteau fi desfiinţate oricând, „din raţiuni superioare de stat” (fără să se explice care sunt raţiunile), putând fi înlocuite cu şcoli de stat în limba maghiară.

În 3 ani de zile de la aplicarea legii, şcolile româneşti s-au redus cu 600.

În institutele de învăţământ superior maghiare, nu numai că nu se preda nici o materie în limba română, ci s-a interzis chiar folosirea ei şi în timpul pauzelor dintre orele de curs.

În 1912, prin fals şi dezinformare a Vaticanului, a fost înfiinţată prin hotărârea parlamentului Ungariei Episcopia greco-catolică maghiară de Hajdudorog, încorporând şi 83 de parohii, 382 filii şi 172 cătune româneşti luate de la episcopiile româneşti ale Oradiei, Gherlei şi Blajului, cu un total de 73.225 de credincioşi. În bisericile episcopiei limba liturgică urma să fie maghiara.

O nouă lege maghiară de colonizare, votată de parlamentul ungar în 1910, sporea fondul de colonizări în Transilvania a unor ţărani aduşi din Ungaria, împroprietăriţi cu zeci de mii de hectare de pământ şi oferindu-li-se un trai mai mult decât decent, urmărindu-se spargerea masei compacte a românilor şi separarea complexelor româneşti de cele săseşti.

După intrarea României în război în 1916 împotriva Austro-Ungariei, în anul 1917 acelaşi ministru al învăţământului, contele Appónnyi înfiinţează în Transilvania, la graniţa cu România, „Zona culturală”: pe toată lungimea graniţei cu România, din nordul Ardealului şi până jos la Dunăre pe o adâncime în interior între 60-120 km, toate şcolile româneşti au fost desfiinţate şi înlocuite cu şcoli de stat maghiare.

Românii au pierdut 1600 de şcoli.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 16 mai 2022 (integral)

Regia de montaj: Alina Iaurum şi Cristina Neda

Regia de emisie: Cristina Creţa şi Costin Iorgulescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro