Conferinţa de la Yalta (4-12 februarie 1945)

După Conferinţa de la Teheran(1943) , cei trei lideri – F.D. Roosevelt,
W. Churchill şi I.V. Stalin au decis să se reîntâlnească, în scopul definitivării situaţie postbelice, după înfrângerea statelor agresoare, ceea ce a dus la Conferința de la Yalta (ortografiat şi Ialta), din februarie 1945.

Fiecare dintre cele trei superputeri avea obiective aparte.

Marea Britanie voia să-și mențină imperiul colonial, URSS dorea să obțină constituirea propriului brâu de securitate, regiune ce se întindea de la Marea Neagră la Marea Baltică, în cazul unei presupuse ruperii a amiciţiei din timpul războiului cu ceilalţi doi parteneri.

Statele Unite doreau să se asigure că efortul principal de război va reveni URSS-ului pentru a cruţa cât mai multe vieţi americane pe teatrele de operaţiuni din Europa.

De asemenea SUA dorea implicarea URSS în conflictul cu Japonia pentru a obţine o mai rapidă capitulare necondiţionată a acesteia din urmă.

Preşedintele american, personal încerca să obţină spijinul sovietic pentru punerea în practică a unei organizaţii mondiale pentru consolidarea celor câştigate pe câmpul de luptă.Organizaţia Naţiunilor Unite, creată la San Francisco în acelaşi an. Detalii cu privire la schimbul americano-sovietic în cuprinsul ediţiei de faţă.

Conferinţa de la Yalta nu a oferit prin rezoluţia sa nimic României şi statelor din sfera de influenţă sovietică. Conferinţa a rămas o etapă în drumul sinuos al „Celor Trei” pentru reconfigurarea postbelică a lumii şi a centrelor de putere.

România ca şi alte state din regiune rămânea la discreţia Moscovei, ca state inamice şi cărora li se ceruse capitularea necondiţionată.

Desigur se pune întrebarea: ce a făcut diplomaţia română şi liderii politici ai statului român de atunci pentru a împiedica un deznodământ cu uriaşe consecinţe pentru viaţa oamenilor şi a ţării ?

O majoritate a istoricilor şi cercetătorilor este de acord că România a avut neşansa să fie folosită ca teren pentru crearea unei diversiuni capabile să-i înşele pe aliaţii principali, germanii.

Cu deschiderea unui al doilea front cerut insistent de Stalin, anglo-americanilor. În Balcani, ori la Salonic, ori pe coastele fostei Iugoslavii.

După debarcarea aliată din Normandia – 6 iunie 1944, România nu a mai contat în calculele Marilor Puteri ale momentului.

Clasa politică românească a jucat totul pe o singură carte, chiar şi mareşalul Ion Antonescu care a permis contacte ale Opoziţiei din România cu aliaţii occidentali sau şi-a trimis proprii emisari.

Liderii politici români nu cunoşteau că „Cei Trei mari” aveau o înţelegere secretă ce nu le dădea voie să negocieze şi să încheie separat pace cu unul sau altul dintre adversari.

Această atitudine rezida în gradul mare de recunoştinţă şi încrederea al liderilor români în democraţiile occidentale, în Franţa şi Marea Britanie ce au făcut posibil să se realizeze proiectul României Mari cu mai bine de 20 de ani în urmă.

URSS rămânea pe mai departe moştenitoarea Imperiului Ţarist şi vecinul cu cel mai imprevizibil comportament, URSS nu recunoştea apartenenţa Basarabiei şi Bucovinei la Statul Român şi nici ieşirea noastră la Marea Neagră.

Conferinţa de la Yalta a mai subliniat un efect. Nepotrivirea proiectelor fiecăruia dintre participanţi.

Marea Britanie îşi dorea conservarea imperiului colonial, Statele Unite renunţa la doctrina Monroe – America, stat izolaţionist pentru restul lumii, cu dominaţie recunoscută asupra celelalte părţi de continent - se definea ca un viitor principal partener comercial şi finanţator al reconstrucţiei Europei, iar URSS încerca să-şi îndepărteze pericolul de la graniţe împingând sistemul propriu până acolo unde se găsea soldatul sovietic.

Conferinţa de la Yalta a mai însemnat, aşa după cum este amintită în bogata literatură istorică dedicată şi disputa dintre susţinătorii principiului universalist de factură wilsoniană – în care statele puternice alături de cele mici participă la luarea deciziilor pentru păstrarea păcii – şi adepţii principiului aplicării sferelor de influenţă, principiu ce a avut câştig de cauză fiind şi mijloc de purtare al Războiului Rece până la reunificarea Germaniei – 1991.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 4 februarie 2013:

Contribuţii editoriale: dl. prof. univ. dr. Andrei Ţăranu a analizat o paralelă Yalta 1945 – Malta, 1989. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Consultant ştiinţific: dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta şi pe Internet de la adresa : www.romania-actualitati.ro