„Comitagii. De la idealism la terorism”
Invitat: dl. drd. Daniel Niculae – Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”
Articol de George Popescu, 18 August 2020, 13:54
Geografia face politica. Este şi cazul relaţiilor româno-bulgare.
Din anul 1186, vlahii(români) şi bulgarii au constituit Ţaratul româno-bulgar, formă statală desprinsă din Imperiul Bizantin în urma răscoalelor din această parte a lumii.
Ridicat pe dinastia Asăneştilor, existenţa statului multietnic a pierit în 1260 prin descompunere în state mici, iar mai târziu a sfârşit prin cucerirea şi ocuparea sa de Imperiul Otoman după înfruntarea dintre creştini şi musulmani de la Nicopole, în 1396.
Legăturile au rămas ca şi scopul comun. Conservarea identităţii şi evitarea transformării teritoriului în paşalâc. Românii din Muntenia au reuşit, nu însă şi bulgarii.
În secolele al XV-lea şi al XVI-lea insurgenţii bulgari găsesc adăpost în ţările limitrofe bazinului dunărean, cu precădere în Muntenia şi Moldova istorică.
Perioadele de criză alternau cu cele de acalmie în funcţie de politica fiscală a Imperiului Otoman.
Activitatea bandelor turceşti – la margine de imperiu autoritatea otomană a avut nenumărate probleme pentru asigurarea ordinei – terorizau populaţia locală, fiind cauza multor strămutări temporare a unor grupuri compacte de ţărani bulgari.
Este cazul reprezentat în anii 1792 şi 1804.
Mişcările de front ale deselor războaie purtate în zona dunăreană între otomani şi creştini au produs la rândul lor migraţii ale populaţiei spre Muntenia.
În anul 1445, de teama turcilor care s-au aşezat după luptele de la Varna în Dobrogea, 12.000 de bulgari s-au refugiat în Muntenia condusă de voievodul Vlad Dracul, iar imediat după încheierea păcii, 4.000 din aceştia s-au repatriat.
În anul 1507, un nou lot de bulgari au fugit în Muntenia. La 1594 în timpul invaziei otomane la Târnovo, un mare număr de bulgari au fost măcelăriţi, iar 16.000 bulgari din răsăritul provinciei s-au aşezat în Muntenia.
În astfel de condiţii apariţia şi activismul haiducilor bulgari găseşte o justificare politică în afara necesităţilor sociale. Un idealism îmbrăţişat de numeroşi bulgari sau macedoneni, albanezi care îşi doreau ca popoarele lor să fie eliberate de dominaţia otomană.
Ca în orice afacere politică, statele şi popoarele mici sunt la dispoziţia voinţei şi intereselor Marilor Puteri ale timpului.
După războiul ruso-româno-otoman din anii 1877-1878, Dobrogea revine României, acum o ţară independentă, aici regăsindu-se izvorul transformării mişcării comitagiilor dintr-o organizaţie cu scopuri revoluţionare într-una iredentistă, partizană şi teroristă în cele mai multe rânduri.
E de reţinut şi abilitatea diplomatică a Rusiei Ţariste de a alimenta în mod continuu activitatea revoluţionară a popoarelor din balcani pentru slăbirea autorităţii otomane în peninsulă prin sprijinirea organizată pe principii militare a focarelor de rezistenţă, inclusiv a comitagiilor. Bani, arme, instruire şi program politic au fost instrumentele cu care a operat Rusia imperială prin intermediul acestor insurgenţi.
După obţinerea independenţei, Bulgaria condusă de ţarul (regele) Ferdinand dezvoltă o politică agresivă faţă de statele vecine şi la scurt timp îndemnată de Marile Puteri opozante Imperiului otoman deschide conflicte militare cu Grecia, Serbia şi otomani în 1912. Bulgaria pierde războiul, după cum îl va pierde şi pe următorul în 1913, găsindu-se izolată.
România neutră în primul război balcanic a participat simbolic la al doilea şi conform politicii externe a regelui Carol I, partea de sud a Dobrogei a intrat pe motive strategice în componenţa statului român.
Din acest moment – cu excepţia perioadei primului război mondial – până către 1940, activitatea bandelor de comitagii activând pe două platforme politice: „Bulgaria Mare” şi revoluţia bolşevică au înregistrat cote alarmante de pericol pentru siguranţa şi integritatea teritorială a României.
Cine au fost comitagii ? După Songeron R.P. Guerin, preot catolic autor al unei „Istorii a Bulgariei”, apărută la Paris în anul 1913, portretul făcut comitagiilor nu se bucură de prea multă condescendenţă: „un popor de
talie mijlocie, viguroşi, curajoşi şi care, asemenea dacilor, înfruntau moartea râzând. Între două expediţii, duceau o viaţă de munci aspre şi tenace. În schimb erau grosieri şi cruzi. Practicau poligamia şi tratau aspru femeile, care nu se aşezau la masa cu bărbaţii. Aplicau tortura şi pedeapsa cu moartea pentru cel mai mic lucru.
Părinţii şi copii condamnatului erau executaţi odată cu el. După vechiul obicei scitic, despicau în două craniul duşmanului şi întrebuinţau jumătăţile drept cupă. Se hrăneau cu carne. Soldaţii bulgari erau eroici, nu iubeau însă luptele ordonate. Îndată ce apărea armata duşmană, se precipitau asupra ei, scoţând strigăte sălbatice. Nimic nu scăpa instinctelor lor distructive. În trecerea lor nimiceau recolta câmpurilor, ardeau locuinţele”.
Centrul activităţilor revendicative bulgare a fost mutat de la Tulcea la Bazargic (Dobrogea de Sud), unde a luat fiinţă, „Comitetul de conducere şi propagandă” al cărui scop declarat era câştigarea libertăţii „populaţiei dobrogene”.
Mijloacele pentru atingerea scopurilor politicii bulgare erau dintre cele mai diverse: propaganda prin răspandirea de ziare, reviste, apeluri, proteste, studii istorice, memorii, organizarea de conferinţe şi întruniri publice, atât în Bulgaria, cât şi în alte ţări, pentru evidenţierea adevăratei situaţii politice şi etnografice a Dobrogei, organizarea şi întreţinerea unui Birou de informaţii şi de legătură cu toate organizaţiile naţionale din Bulgaria şi străinătate.
Dintr-un raport al Companiei de Jandarmi Constanţa, decembrie 1918:
„ ... Comunele şi satele bulgăreşti posedau arme, muniţie, opunând o aprigă rezistenţă reinstalării autorităţilor româneşti. Astfel, în satul Cişmea, locuitorii bulgari, înarmaţi au atacat din tranşee detaşamentul de jandarmi aflat sub comanda sublocotenentului Tudoran Constantin însă fără a produce pierderi.
De la reorganizarea Jandarmeriei, după primul război mondial, în sudul Dobrogei, în lupta cu comitagii bulgari, veniţi peste graniţă, au căzut la datorie 18 jandarmi (trei plutonieri, un sergent, trei caporali şi 11 soldaţi)”
„Cetitorii noştri îşi amintesc desigur despre acest nou soiu de răufăcători aşa numiţii comitagii. Astfel de cete de comitagii bulgari au început iară să treacă în Dobrogea noastră, unde jefuesc casele oamenilor, îi sparie şi îi chinuesc.
In 21 Septemvrie au venit nouă comitagii de aceştia şi întrând în satul Ciufutcioi, jud Caliacra, au jefuit casa săteanului Valciu Ştefan. La sbieretele celor năpăstuiţi, săteni au alergat in ajutor si au înconjurat curtea lui. Bandiţi, dacă s'au văzut înconjuraţi au aruncat granate cu care au speriat pe săteni. Doisprezece săteni au fost foarte rău răniti. Bandiţii au fugit apoi fără urmă.
Unirea Poporului, 4 Octomvrie 1931” (https://techirghiol.com/comitagiii-bulgari-iar-jefuesc )
Grup de comitagii. Credit: https://evz.ro/bulgarii-care-ucideau-romani-revendicati-de-pcr.html
Documentele perioadei de ocupaţie a Dobrogei din timpul Primului Război Mondial, precum și cele de după încheierea păcii și stabilirea noului sistem de securitate europeană prin tratatele asumate de părţile combatante la Congresul de Pace de la Paris (1919), sunt bogate în descrierile atrocităţilor săvârșite de ostașii bulgari și de acţiunile teroriste ale comitagiilor cu care se confruntau autorităţile române.
Prezenţa acestora la frontiera Dobrogei de Sud și acţiunea lor destabilizatoare arăta intenţia revizionistă a Bulgariei, care aștepta momentul oportun pentru declanșarea unei revoluţii care să modifi ce prevederile teritoriale ale Tratatului de Pace de la Neuilly sur Seine (27 noiembrie 1919).
Experienţa atacurilor de tip terorist a comitagiilor avea să ducă la îmbogăţirea artei militare românești care căuta să contracareze acest tip neconveţional de luptă. Un exemplu este Planul de acţiune pentru paza frontierei Dobrogei contra atacurilor de bande armate. Este vorba de misiunile primite de Divizia 9 care avea în legătură Jandarmeria şi trupele de grăniceri.
(http://amnr.defense.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/Revista_Document/Revista_077_2017.pdf )
Efortul informativ era preluat de Brigăzile de Siguranţă din Constanţa, Bazargic şi Caliacra.
Sectia pentru spionaj, terorism şi insurecţii a NKVD-ului şi GRU-ului din Balcani, ce purta numele de Zacordat era dublată în România de alte două organizaţii de spionaj, subordonate Kominternului.
Prima dintre acestea, DRO - Organizaţia Revoluţionară Dobrogeană, apăruse imediat dupa războiul din 1877-1878, fiind o organizaţie naţionalist-teroristă bulgara, care milita pentru o Bulgarie Mare, ce urma să includă întreaga Dobroge.
Membrii săi – celebrii comitagii – acţionau mai ales în Cadrilater. Obiectivul DRO – după 1919 – se modificase substanţial: devenită organizaţie comunistă, obedientă faţă de U.R.S.S. DRO nu mai milita pentru o Bulgarie Mare, ci pentru autodeterminarea, până la separare a Dobrogei de România şi transformarea acesteia într-o republică autonomă independentă, care ar fi trebuit fie să facă parte din preconizata Republica Federativă Balcanică, fie să se alipească la U.R.S.S., ca a 16-a republică sovietică.
De aceea, în 1925, se constituie şi o aşa numită Organizaţie Revoluţionară Dobrogeană din Interior (V.D.R.O.), rivala celei dintâi ce va milita, în continuare pentru alipirea Dobrogei româneşti la Bulgaria Mare.
In ianuarie 1930, DRO denunţă VDRO pentru că „trimite bandiţi înarmaţi în Dobrogea, cu arme procurate din depozitele de muniţii din Bulgaria. Aceşti bandiţi, cu toţi agenţi ai Siguranţei bulgare, comit cele mai vulgare omoruri şi furturi asupra populaţiei paşnice dobrogene”.
Să precizăm că DRO – a cărei activitate a încetat în 1940, exact după ce Bulgaria a căpătat Cadrilaterul cu ajutorul U.R.S.S. şi a Germaniei naziste aliate – a furnizat numeroşi membri Partidului Comunist din Romania.
Printre bulgarii, membrii ai organizaţiei subversive DRO, care au intrat în Partidul Comunist din România, menţionăm pe: Dimitar Ganev (membru al Biroului Politic, devenit ulterior preşedinte al Bulgariei comuniste); Voicu Daciov (şi el membru al C.C. al P.C.R.); Ghiorgni Crosnev (secretar cu propaganda) şi Petar Borilov (românizat Petre Borilă).
Regia de montaj: Radu Sima
Regia de emisie: Cristina Creţa şi Costin Iorgulescu
AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 17 august 2020
Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.
Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro
Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet
Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.
