Radio România Actualitați
Emisiuni
Istorica
Colaborarea politico-militară româno-rusă. 1916-1918

Colaborarea politico-militară româno-rusă. 1916-1918

Invitat: col. prof. dr. Vasile Popa – Universitatea din Bucureşti

Articol de George Popescu, 13 Decembrie 2016, 01:02

Cum poţi fi prieten cu unul mai mare şi mai puternic ? Păi, nu poţi fi. Poţi fi cel mult concesiv şi aplecător din şale pentru a evita o lovitură fatală.

După producerea revoluţiei din octombrie 1917, România trecea prin cea mai dificilă perioadă a sa. Se vedea aproape de disparţiei de pe harta Europei, când aliatul nostru cel mai aproape şi de temut a clacat oferind şi contra-cost pacea râvnită de germani la 3 martie 1918.

Norocul nostru sau salvarea noastră s-a numit I.I.C. Brătianu. Împreună cu regele Ferdinand a reuşit să oprească valul defetist ori corul plângăreţilor şi împreună au salvat ţara tot cu ajutorul „opincii rumâneşti”, fie că aceasta s-a găsit la Mărăşti, Mărăşeşti sau Oituz.

Căci, aliatul nostru cuprins de o frenezie a transformării sociale şi dorinţei de a răspândi seminţele revoluţiei mondiale s-a declarat în cel mai bun caz în stare de non-combat. Sau dezertare de pe front. Nu cu zecile, ci cu miile şi sutele de mii.

Nici când a fost mare nevoie de ajutorul lor, în august-septembrie 1916, aşa după cum se angajaseră printr-o convenţie politică şi militară secretă, în loc de două sute de mii, în Dobrogea au ajuns trei divizii. Şi acelea cu mare întârziere.

Apoi a mai apărut dorinţa comandamanetului imperial rus de a controla tot frontul românesc. E adevărat că a fost un front lung – peste 1500 de kilometri, dar controlul le-ar fi oferit mână liberă de la rechiziţii până la concentrarea trupelor româneşti din linia întâi.

Când a apărut epidemia de tifos, medicii români şi francezi au făcut tot ce s-a putut omeneşte, în condiţii de refugiu şi război. Medicii ruşi în schimb, aveau nevoie de relaxare.

Cele 300 de tone de muniţie pe zi – o promisiunea aliată occidentală neonorată – s-au rătăcit cu ajutor sau nu prin marea Rusie, de la Arhanghelsk la Odessa, via Paşcani.

320 milioane de lei-aur sau 93 de tone de aur au rămas în Rusia ca o garanţie a participării noastre la război, dar şi ca urmare a sfaturilor primite de la cel mai apropiat aliat al nostru din regiune.

În fine, când aliatul nostru s-a retras din luptă fără anunţ a mai dorit să ne lase amintire şi o republică sovietică la Iaşi sau Galaţi, socotind monarhia o formă de guvernământ desuetă.

Din păcate după martie 1918, din aliat, Rusia a ajuns adversar. Un adversar care şi-a pregătit din timp revanşa sau răzbunarea.

AUDIO: emisiunea "Istorica" , ediţia din 12 decembrie 2016:

Contribuţii editoriale: dl. Alexandru Cristian Voicu, muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a României despre cazul Cristian Racovski. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Regia de montaj : Adriana Jerdea şi Eugenia Ivanov

Regia de emisie Dana Burcea şi Cristina Creţa

Galerie foto :

premierul român I.I.C. Brătianu. Credit: cersipamantromanesc.wordpress.com