„Cavalerii ideologiei roşii - Români în războiul civil din Spania

Disputele dintre monarhişti şi republicani au fost numeroase şi violente în Spania secolelor al XIX-lea şi XX.

Cu deosebire în primele trei decenii ale secolului trecut, instabilitatea politică din Spania a generat confruntarea între cele două tabere, grefată pe un sistem social dominat de numeroase inechităţi sociale cu rădăcini feudale.

Pauperizarea populaţiei a îndreptat simpatiile către stânga care a promis punerea în practică a reformelor asupra pământului şi proprietăţilor industriale, iar de cealaltă parte curentul naţionalist al dreptei consacra principiul reformelor graduale cu păstrarea inviolabilităţii proprietăţii şi apărarea valorilor creştine tradiţionale ale Spaniei catolice.

Alegerile din anul 1935 au dat câştig de cauză stângii cu 34 la sută, rezultatul fiind destul de strâns, 33 la sută din voturi fiind contabilizate de opozanţi.

Alianţele şi declaraţiile belicoase formatede reprezentarea politică pestriţă a Spaniei, de la anarhişti, radicali, autonomişti, conservatori, grupări militare până la ultraconservatoriasimilaţi cu fasciştii şi comunişti au creat o atmosferă propice declanşării războiului civil.

Persecuţia împotriva preoţilor – aproape 7 mii de preoţi şi-au perdut viaţa, iar 160 de biserici au fost incendiate - şi distrugerea lăcaşelor de cult catolice a înteţit dorinţa de înfruntare militară şi armată.

Potrivit surselor din epocă înaintea izbucnirii războiului în Spania au fost înregistrare: 113 greve generale, 330 de oameni au fost asasinați și 1.511 au fost răniți în acte de violență pe motive politice; 213 tentative eșuate de asasinat.

În urma evoluţiei politice interne din Spania, evenimentele apărute odată cu declanşarea unei lovituri militare prin generalii Emilio Mola şi Francisco Franco, conflictul s-a internaţionalizat.

Republicanii au fost sprijiniţi de URSS şi Mexic, iar naţionaliştii de Italia fascistă şi Germania nazistă. Un sprijin consistent a fost oferit de Statul papal.

Liderul URSS, I.V. Stalin avea un interes major pentru susţinerea republicanilor căci contura formarea unei puteri totalitare de extrema stângă în lumea occidentală capitalistă şi catolică, încadrându-şi intenţiile în aria largă de exploatare a obiectivelor Cominternului – organizaţia sovietică a exportului de revoluţie bolşevică.

Italia şi Germania au sprijinit material şi cu resurse umane războiul civil din Spania pentru apărarea obiectivelor strategice, inclusiv de imagine, pentru Berlin, testul capacităţii sale tehnice în materie de armament fiind esenţial în prefaţarea noilor obiective de politică externă ale Germaniei.

În acest context, au apărut brigăzile internaţionale compuse din simpatizanţi şi membri din partidele comuniste, toate conexate cu Moscova în apărarea guvernului republican spaniol.

Războiul civil din Spania a fost caracterizat cu preponderenţă drept o înfruntare a ideologiilor epocii în binomi opuşi: tiranie-democraţie; fascism-libertate; comunism-anarhism; civilizaţie creştină-ateism.

În septembrie 1936, Comitetul executiv al Internaţionalei a III-a a hotărât formarea unor unităţi de voluntari care să se alăture greu încercatei armate spaniole în lupta cu trupele naţionaliste sprijinite de miile de „voluntari” italieni trimişi de Mussolini. Centrul de recrutare al voluntarilor a fost stabilit la Paris sub comanda unor proeminente figuri ale mişcării comuniste internaţionale: André Marty, Palmiro Togliatti, Luigi Longo sau Iosif Broz („Tito”).

Nou-înfiinţatele formaţiuni paramilitare urmau să poarte denumirea de Brigăzi Internaţionale (în fruntea lor a fost numit un fost spion sovietic, Lazăr Stern, avându-l drept comisar politic pe André Marty), iar în rândul lor puteau intra şi luptători neafiliaţi politic sau membri ai altor partide cu orientare antifascistă (socialişti, radical-socialişti, social-democraţi. O lună mai târziu s-a constituit şi Statul Major al Brigăzilor Internaţionale, căruia, în urma unui acord semnat între Comintern şi Guvernul spaniol, i s-a fixat reşedinţa la Albacete.

Conform directivelor trasate de Comintern la Moscova, Partidul Comunist din România (aflat în ilegalitate din 1924) a înfiinţat la Bucureşti, în toamna anului 1936, un Comitet de ajutorare a Spaniei republicane care funcţiona pe lângă CC al PCdR.

Această structură clandestină avea atribuţii asemănătoare cu cele ale Comitetului internaţional de coordonare a ajutorului pentru Spania republicană din Paris: recrutarea şi selecţionarea voluntarilor, difuzarea unor materiale propagandistice favorabile Cauzei guvernului spaniol, strângerea de fonduri, procurarea actelor de călătorie, ajutorarea familiilor voluntarilor plecaţi în Spania, organizarea unor serbări prin intermediul cărora se puteau colecta bani şi bunuri.

După 1945, voluntarii din România au apreciat că numărul lor s-a apropiat de 500 de persoane, însă cercetarea istorică recentă a stabilit ca veridic un număr de 380 de participanţi, dintre care 60 au pierit pe câmpurile de luptă ale Spaniei republicane.

Se estimează că aproape 35.000 devoluntari (din care 57% membri ai partidelor comuniste) din 54 de ţări (francezi, englezi, americani, polonezi, iugoslavi, germani, maghiari, cehi, români, etc.) au luptat în Brigăzile Internaţionale până la sfârşitul războiului (octombrie 1936 - aprilie 1939). Francezii (12.000) au avut cea mai mare pondere.

Unul dintre motivele înrolării în Brigăzile internaţionale a fost în accepţiunea invitatului nostru – autor* al unui studiu publicat şi în revista Institutului Leibnitz, Berlin, Germania federală – a fost percepţia că voluntarii au o datorie de onoare faţă de partid. Mulţi dintre ei erau însă nevoiţi să plece şi din cauza persecuţiei politice la care erau supuşi de autorităţile represive, văzând în acest efort şi o oportunitate prin care să continue lupta pentru idealurile revoluţionare ale Internaţionalei a III-a.

* http://www.andco.ro/language/ro/

Din scrisoarea trimisă de un voluntar unui amic de convingeri, în ţară via Paris, voluntarul comunist român Serghie Şevcenco - 14 decembrie 1937 - Serghie Şevcenco din Compania „Boris Ştefanov”, fost muncitor la Uzinele „Malaxa” din Bucureşti către comunistul Ludovic Vereş (lăcătuş la garajul „Leonida” din Bucureşti):

„ Dragă Tovarăşe eu mă aflu împreună cu un grup român şi îţi trimit salutări din partea Tovarăşilor Români din Comp.Boris Ştefanov. Toţi împreună trăim o viaţă colectivă trăim într-o armonie cât mai frumoasă cu spaniolii care ne socotesc ca pe fraţii lor. Tovarăşe Vereş luptăm împreună cu fraţii spanioli contra unui vrăjmaş care este faşcismul aducător de foamete şi moarte. Luptăm cu un singur gând să învingem, cât mai curând, cu atât mai mult luptăm cu cât ştim că şi fasciştii din România caută să vă intimideze prin fel şi fel de mârşăvii. Dar voi nu vă intimidaţi ci luptaţi şi cu mai mare îndârjire contra acestor fiare sălbatice. Dragă Tovarăşe lupta e în toi – îi vom învinge căci noi luptăm conştient, şi ştim ce vrem. Scumpi tovarăşi să luptaţi contra exploratorilor (cu siguranţă se referă la „exploatatori”- n.a.) din fabrici, organizaţivă în sindicate, ajutaţi pe cei închişi din România, ajutaţi cu tot ce aveţi”. Scrisoarea se încheie cu un mesaj combativ şi mobilizator: „Al tău tovarăş care luptă pentru pace, pâine şi Libertate”.

Toţii participanţii la războiul civil din Spania care au sprijinit directivele Cominternului au fost monitorizaţi sau urmăriţi pas cu pas de către autorităţile statului român din epocă, în dosarele lor personale aflându-se o bogată corespondenţă purtată între diverse structuri locale poliţieneşti pe raza cărora „eroii” noştri domiciliau sau îşi desfăşurau activitatea. În registrele de evidenţă ale structurilor amintite ei figurau ca „suspecţi comunişti internabili”.

De reţinut că mişcarea comunistă în perioada interbelică a fost declarată ilegală şi scoasă în afara legii încă din anul 1924, ca o consecinţă punitivă şi la tentativa de răsturnare a puterilor statului român din Basarabia, la Tatar-Bunar.

Mai mult, comuniştii din România au fost asimilaţi cu agenţi ai Cominternului şi sprijiniţi de URSS, însuşi partidul fiind condus de străini şi activând sub stindardul internaţionalismului proletar, desfăşurând o politică antinaţională. A se vedea, poziţia comuniştilor români la aderarea lor la Internaţionala a III-a Comunistă şi faţă de Marea Unire.

Conform prevederilor Constituţiei adoptate în martie 1923, intrarea „în serviciul unui Stat străin” fără „autorizarea guvernului” atrăgea în mod automat pierderea cetăţeniei române (art. 32).

De asemenea, Legea privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalităţii române stipula la art. 37: „Românul care, fără autorizarea guvernului, va intra în serviciul militar la străini sau se va alătura pe lângă vreo corporaţiune militară streină va pierde calitatea de român” (art. 37).

În general plecarea şi participarea voluntarilor din România în brigăzile internaţionale se făcea în secret, aceştia nu-şi înştiinţau nici măcare părinţii înainte de a părăsi ţara, asupra destinaţiei reale a călătoriei.

Partidul avea reguli stricte în ceea ce priveşte asigurarea conspirativităţii acţiunilor sale, or recrutarea şi trimiterea voluntarilor peste graniţe era socotită o operaţiune secretă de anvergură. Motivul declarat în faţa autorităţilor pentru eliberarea unui paşaport era unul turistic pentru Franţa.

La Prefectura Poliţiei Bucureşti, comuniştii aveau două surse pentru înlesnirea obţinerii actelor necesare.

Din rândurile PCdR nu au plecat numai simpli membri, ci şi o serie de activişti care au deţinut importante „munci de răspundere” în ierarhia partidului sau a UTCdR. Constantin Doncea, Gheorghe Stoica, Petre Borilă - comandantul voluntarilor români din Spania - Manole H. Manole, Nicolae Cristea sau Aurel Stancu, Leonte şi Hermina Tismineţki, Walter Roman, Constantin Câmpeanu, Pavel Kleinman, viitor Cristescu, Vida Géza.

Şi extrema dreaptă românească a îmbrăţişat cauza războiului civil din Spania din perspectivă opozabilă. Partidul „Totul pentru Ţară” - noul nume al Mişcării Legionare - a trimis la rândul ei un mic contingent format din şapte figuri notabile ale partidului (ofiţeri în rezervă cu studii superioare şi funcţii semnificative în conducerea aparatului central al formaţiunii).

Impresionat de ştirile publicate în presa naţionalistă privind eliberarea Alcazarului din Toledo (aflat sub asediul trupelor republicane timp de 90 de zile), avocatul Ion Moţa, comandant legionar al „Bunei Vestiri”, i-a propus preşedintelui de facto al partidului (Corneliu Codreanu) să trimită o echipă specială care să-i înmâneze un dar omagial comandatului eroiceigarnizoane naţionaliste, generalul Jose Moscardo.

Grupul format din cei 7 legionari a plecat către Spania a fost condus de generalul Gheorghe Cantacuzino – „Grănicerul”cu paşapoarte legale pentru a-i înmâna generalului Moscardo o sabie de onoare, în semn de solidaritate cu cei care luptau pentru „Cruce” şi împotriva „iudeo-comuniştilor”.

Legionarii au ajuns în Spania în decembrie 1936, însă nu s-au întors în ţară cu excepţia comandantului lor după îndeplinirea ceremonialului, ci s-au înrolat în Tercio (Legiunea străină spaniolă) ca soldaţi, după ce în prealabil primiseră aprobarea generalului Franco. O lună mai târziu, doi dintre cei 7 legionari (Vasile Marin şi Ion Moţa) şi-au pierdut viaţa în linia întâi a frontului, la Majadahonda, în urma exploziei unui obuz.

După victoria naţionaliştilor în războiul civil din Spania, parte din voluntari români supravieţuitori s-au refugiat în franţa, unde au fost internaţi în lagăre până la ocuparea acesteia de Germania. O altă parte s-a refugiat în URSS - cu condiţia să fi dobândit anterior cetăţenie sovietică, iar unii s-au întors în România.

Cei rămaşi pe teritoriul URSS au luptat pe fronturile celui de-al doilea război mondial, alţii în grupările de agenţi paraşutate în spatele forontului chiar în ţara de baştină, acţionând în două grupuri distincte în prima parte a anului 1944.

După război şi instalarea noului guvern de orientare comunistă, peste o sută de voluntari din brigăzile internaţionale participanţi la războiul civil din Spania au fost recompensaţi pentru efortul lor, majoritatea ajungând în funcţii de importante ale statului român, conturând grupul politic de conducere nomenklatura, cu avantaje distincte social şi de imagine în defavoarea majorităţii populaţiei.

Regia de montaj: Eugenia Ivanov

Regia de emisie: Cristina Creţa, Lucian Flencheş şi Dragoş Iancu

AUDIO: emisiunea “Istorica”, ediţia din 25 mai 2020

Galerie foto:

1936: o divizie de soldați anunță că forțele armate din Navarra s-au alăturat luptei. Credit:Three Lions/Getty Images via historia.ro

1936: armata națională spaniolă în apropiere de frontiera cu Franța Credit:Three Lions/Getty Images via historia.ro

1936: Fete lunetiste luptând pentru guvern. Credit:Three Lions/Getty Images via historia.ro

Grup de puşcaşi republicani trăgând cu armele în monumentele religioase. Credit: https://iasromania.wordpress.com/

13 noiembrie 1936:o paradă de tineret organizată de naționaliști după cucerirea orașului Irun. Tinerii participanți execută salutul fascist. Credit: Maeers/Fox Photos/Getty Images via historia.ro

Soldații naționaliști reușesc să captureze un grup de soldați comuniști. Credit :Horace Abrahams/Getty Images via historia.ro

Demonstratie comunistă cu portretele lui Lenin și Stalin în timpul Războiului Civil Spaniol . Credit: https://www.gettyimages.com/

Voluntari români decedaţi în Spania republicană. Credit: https://www.stelian-tanase.ro/romanii-in-razboiul-civil-spania/

Petre Borilă ( Iordan Dragan Rusev) comandantul voluntarilor români. Credit: adevarul.ro

Gheorghe Stoica ( Moscu Cohen), membru important al comuniştilor români pe frontul republican spaniol. Credit: adevarul.ro

Leonte Tismăneanu (Leon Tismineţki) participant la războiul civil din Spania. Credit: adevarul.ro

Mihai Burcă cu reproducere după livretul militar eliberat de armata republicană spaniolă. Credit: adevarul.ro

Grupaj inclus în studiul documentar al invitatului ediţiei, dl. Mihai Burcea despre membrii Brigăzilor Internaţionale

Anunţ în presa din epocă - 13 ianuarie 1937 - despre moartea pe front a liderilor legionari, Vasile Marin şi Ion Moţa. Credit: https://www.buciumul.ro/

Echipa legionarilor români voluntari în Spania. Credit: https://www.rostonline.ro/

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.