Bucovina – lungul drum către Unire (1918)

Ţara Moldovei de Sus sau Bucovina după 1774 a fost un ţinut eminamente românesc.

În urma războiului ruso-otoman acest ţinut a ajuns în stăpânirea Imperiului habsburgic, iar timp de 144 de ani populaţia românească a fost impurificată cu germani, evrei, ruşi şi ucrainieni.

Statistica oficială a Vienei înscria că partea nordică a Bucovinei era locuită compact de ucrainieni, iar cele centrală şi de sud de români, dar şi de celelalte minorităţi amintite.

Recensămintele din anii 1900 şi 1910 statuau o populaţie minoritară românească în Bucovina, asigurând astfel monarhia austro-ungară că limitarea eventualelor pretenţii ale României vechiului regat devine funcţională.

Recensăminte care s-au desfăşurat pe baza principiului declarării limbii vorbite şi nu a etniei în care s-a născut recenzatul.

În Bucovina a fost un fapt comun ca românii să cunoască şi limba ucrainiană, astfel, cenzorii înregistrându-i ca atare.

În plus, după 1883 între România şi Austro-Ungaria intervenise un tratat secret care printre altele, obtura României şi rezolvarea situaţiei majorităţii româneşti din imperiul vecin, în Transilvania.

În cei doi ani de neutralitate ai României din Primul război mondial, Austria a făcut nenumărate eforturi de a atrage ţara noastră în conflict de partea Puterilor Centrale.

O miză sau o recompensă pentru această acţiune a fost promisiunea că în caz de victorie a Centralilor în război, România va primi teritorii din Bucovina.

Experţii austrieci au prezentat omologilor români trei planuri de retrocedare a Bucovinei în acest scop. Toate cele trei planuri nu rezolvau însă diferendul dintre cele două părţi, multe din satele şi comunele din Bucovina locuite de români rămâneau în afara viitorului teritoriu naţional.

Celălalt vecin, Rusia Ţaristă, viitor aliat după august 1916 cu România pe Frontul oriental avea de asemenea planuri întocmite în privinţa Bucovinei.

Planuri de anexare care mergeau de la câteva capete de pod şi până la întregul ţinut fără a mai ţine seama de acordurile încheiate în vara anului 1916 cu ţara noastră.

Abdicarea ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei, consumarea Revoluţiei burgheze din februarie 1917, lovitura de stat din octombrie a bolşevicilor şi ieşirea Rusiei din război în primăvara anului următor au făcut posibilă revigorarea mişcării unioniste din Bucovina.

Fiindcă războiul continua şi încă nu se întrevedeau câştigătorii, iar România fusese silită să încheie o pace separată cu Puterile Centrale, liderii români bucovineni au constatat că pe moment era mai bine dacă se menţineau neutri şi îşi conservau teritoriul.

E drept că, „Proclamaţia către popoarele mele” a împăratului Carol I al Austro-Ungariei a omis Bucovina şi Transilvania din viitoarea federaţie sau reformata Monarhie dualistă în şase părţi cu diferite grade de autonomie. O situaţie care a agitat şi mai mult spiritele la Cernăuţi.

Pe lângă primejdiile care ameninţau Bucovina în timpul războiului s-a mai adăugat o alta: pretenţiile ucrainienilor asupra ţinutului. De la împărţirea pe etnii a teritoriului şi până la alipirea totală a Bucovinei la preconizata republică ucrainiană.

Atât de amplă şi rapidă a fost reacţia ucrainienilor, încât aceştia la 6 noiembrie 1918 au încercat să ocupe cu forţa clădirile importante din Cernăuţi pentru preluarea puterii. Atât guvernatorul militar austriac, cât şi fruntaşii români bucovineni au respins această tentativă.

La 28 noiembrie 1918, liderii bucovineni, dar şi alte minorităţi cu excepţia ucrainienilor au votat unirea necondiţionată cu România.

Între timp, boloşevicii au cucerit Kievul, iar polonezii nemulţumiţii de pretenţiile ucrainienilor pentru Galiţia au declarat război acestora, astfel că în decembrie 1918, la cererea insistentă a Consiliului Naţional Român din Cernăuţi, guvernul român a trimis primele detaşamente militare pentru pacificarea ţinutului.

O unire care a pus mari probleme Bucureştiului în negocierile de pace de la Paris şi la încheierea Tratatului cu Austria şi situaţia minorităţilor din anii 1919-1920.

Precizări asupra acestor negocieri le găsiţi în ediţia integrală în versiunea online. (http://www.romania-actualitati.ro/Categorii/istorica-55)

Contribuţii editoriale : d-na Maria Toacă, redactor la cotidianul de limbă română „Zorile Bucovinei”, ce apare la Cernăuţi despre situaţia actuală a românilor bucovineni din Ucraina. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO : Istorica, ediţia din 27 noiembrie 2017

Regia de montaj : Oana Sandu şi Cătălina Popescu

Regia de emisie : Victor Mihăescu şi Mariana Băjenaru

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST(colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualităţi.ro