„Bicentenarul revenirii domniilor pământene”

Încă mai erau vii ecourile revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din anul precedent.

Reamintim că mişcarea sa în colaborare cu societatea politică şi culturală, „Eteria” de provenienţă grecească a produs o schimbare de regim politic în Ţările Române, e vorba de Moldova şi Valahia.

Sfârşitul domniilor fanariote şi revenirea domnilor pământeni în ambele Principate.

Invitatul ediţiei aduce o clarificare importantă şi anume că impunerea voinţei Sublimei Porţi în favorea revenirii domniilor pământene este şi rezultatul pierderii încrederii în elitele greceşti ca urmare a răscoalei din Balcani şi îndeosebi crezul pentru care au luptat: obţinerea independenţei politice şi a drepturilor naţionale.

Pe de altă parte, domnii pământeni au revenit în scaunul domniei şi datorită influenţelor, divergenţelor şi a jocului de putere dintre învingătorii ce formau coaliţia antinapoleoniană, în cadrul Congresului de pace de la Viena – 1815, aceştia au convenit pentru delimitarea zonelor de influenţă şi acceptarea tacită a măsurilor de protejare a intereselor lor, de prevenire a izbucnirii unor revolte şi războiae în spaţiile pe care le dominau.

Sfânta Alianţă în care se găseau Austria, Imperiul Otoman şi Rusia Ţaristă la care mai convenise Franţa şi Anglia cu câteva excepţii notabile, au asigurat pacea pe continent, până la prima conflagraţie mondială, dintre 1914 şi 1918.

În Moldova a fost instalat domn pământean, Ioniţă Sandu Sturdza, iar în Ţara Românească, Grigore Ghica al IV-lea.

Viitorul domn este atestat ca paharnic pe la 1799 într-un document de epocă. Ulterior, este menţionat în documente ca spătar, postelnic şi, în câteva rânduri, ca ispravnic (sau vornic) al ţinutului Bacău.

N-a făcut parte din categoria boierilor înstăriţi, ci mai degrabă din tagma celor săraci, deoarece dispunea de proprietăţi modeste în ţinutul Neamţ.

Căsătoria cu Ecaterina, fiica marelui logofăt Neculai Rosetti-Roznovanu în august 1786 i-a mai rotunjit averea din contul zestrei acesteia, obţinută de soţia sa de la părinţi.

Domnia sa a debutat în septembrie 1822, în urma acceptării de Constantinopol.

În timpul celor 6 ani de domnie, Ioniţă Sandu Sturdza a dus un mod de viaţă modest, ca şi în perioada precedentă, la masa domnească în spiritul tradiţiei ţărăneşti, nu lipsea tradiţionala mămăligă, deoarece, spunea el, “de la masa domnului Moldovei nu trebuie să lipsească hrana de temei a moldoveanului”

Grigore Ghica al IV-lea chiar a făcut parte din rândul marilor boieri. A fost nepot de frate al lui Grigore III Ghica. A fost fiul marelui ban Dimitrie Ghica, din a doua sa căsătorie cu Maria Văcărescu, încheiată în anul 1748. A învățat la Școala domnească, fiind cunoscător al limbilor greacă și franceză.

Perioada domniilor pământene (naţionale) a constituit tranziţia spre organizarea modernă a societăţii, dar atât Grigore D. Ghica în Ţara Românească, cât şi Ioan Sandu Sturdza în Moldova, nu au avut nici răgazul, nici mijloacele necesare, pentru a profita de un climat de stabilitate politică, de ordine pentru a realiza reformele menite să reînnoiască structurile societăţii, să reformeze instituţiile statului, prin măsuri administrative ei reuşind doar să diminueze abuzurile.

Este adevărat, că împrejurările au fost deosebit de vitrege pentru cei doi domni români, dar şi propria lor capacitate şi voinţă nu le-au permis să realizeze schimbări calitative în viaţa celor două principate.

Armata otomană evacuase Bucureştiul la 15 septembrie 1822, domnitorul urcându-se în scaun abia după plecarea turcilor, la 24 septembrie 1822.

Țara Românească era înglodată în datorii, cu deficit în vistierie, de aceea Grigore Ghica a preconizat impunerea boierilor la darea vinăritului, de care fuseseră exceptați pe timpul domniilor fanariote. Această dare se dovedea foarte importantă pentru acoperirea celor cinci milioane - deficit din vistierie.

Boierii opoziționiști se împotriveau lui Grigore al IV-lea Ghica de teama reformelor preconizate de acesta spre a fi aplicate.

A.D. Xenopol scria: „Așa Ghica, într-un rând, pentru a putea menține uriașele biruri pe capul țăranilor, s-a gândit să-i desrobească de clacă, despăgubindu-i pe socoteala boierilor, pentru sarcinile către ocârmuire.”

În scopul unor îmbunătățiri în administrația țării și al micșorării abuzurilor, la 15 august 1823, printr-un nizam - ordin sau dispoziție dată de o autoritate - s-au stabilit atribuțiile ispravnicilor, sameșilor și zapciilor.

Pe de altă parte, se stabilise îndeplinirea zilelor de arătură datorate stăpânilor de domenii, pentru fiecare plug și nu pentru fiecare clăcaș.

Domnitorul, învestit de Poartă cu puteri absolute în privința găsirii mijloacelor necesare pentru plata datoriilor statului, provocate de revoluție și de ocupația armată, întreprindea ceea ce considera necesar. Însă, prin politica sa internă, nu a reușit să mulțumească nici boierii, nici poporul.

Ioan Sandu Strudza, spre deosebire de omologul său din Ţara Românească, a avut o domnie mult mai agitată. Marea boierime, aflată în refugiu, a uneltit fără încetare împotriva domnului moldovean.

Primii ani ai domniei lui Ioan Sandu Sturdza au fost deosebit de grei şi din cauza enormelor cheltuieli provocate de necesităţile întreţinerii trupelor otomane de ocupaţie, acoperite din contul sporirii impozitelor.

Anarhia internă, nelegiuirile săvârşite de armata otomană de ocupaţie, teama izbucnirii unui nou război ruso-otoman, au generat o deplasare masivă de populaţie în interiorul şi în afara ţării, numită “bejenia cea mare”.

Venalitatea şi corupţia aparatului administrativ, epidemiile de ciumă, insecuritatea vieţii personale din cauza unui brigandaj răspândit, foametea cronică provocată de recoltele proaste, epizootiile însoţite de pierderi enorme de vite, marele incendiu din iulie 1827, care a mistuit în flăcări trei sferturi din capitala Moldovei, au constituit alte câteva fenomene grave cărora trebuia să le facă faţă domnul moldovean.

În interiorul ţării exista un conflict permanent între boierimea mare şi cea mică şi mijlocie. Aceasta din urmă pretindea să-i fie acordată posibilitatea de a participa la guvernarea ţării.

Marii boieri nu erau dispuşi să împartă puterea politică cu reprezentanţii categoriilor inferioare ale boierilor moldoveni.

Boierimea mică şi mijlocie şi-a formulat propriile aspiraţii într-unul din cele mai radicale documente politice ale vremii – Constituţia cărvunarilor, avându-l ca autor nemijlocit pe comisul Ionică Tăutul, care, după opinia lui Alecu Russo, reprezenta “România reînnoită, mişcată de toate patimile patriotice şi giucând tot acelaşi rol prin condei şi stăruinţi în politică, care îl giuca Vladimirescu cu puşca plăieşească”.

În acest document erau proclamate drepturile ce ţineau mai mult de curentul liberal, însă nu erau democratice, nu se refereau la drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, ci la conservarea privilegiilor clasei dominante.

Boierimea liberală intenţiona să transforme regimul despotic oriental în unul absolutist luminat, pentru ca toate categoriile de boieri să obţină drepturi politice.

Boierii emigraţi, stabiliţi la Chişinău şi Cernăuţi, adresau me¬morii şi plângeri, cu precădere Curţii de la Petersburg. Ei refuzau să recunoască schimbările politice ce surveniseră în Moldova după plecarea lor în exil. Toate deciziile domnului erau calomniate şi denigrate. Denunţurile lor urmăreau scopul ca autorităţile ţariste să ia măsuri contra domnului moldovean şi a boierilor novatori.

Prin repetatele lor apeluri, boierii refugiaţi revendicau chiar instituirea suveranităţii ruse asupra principatelor, făcând astfel jocul acestei puteri expansioniste.

Dispunând de un mediu mai puţin ostil, în Valahia, domnitorul Grigore Ghica al IV-lea a reuşit să pună în practică câteva măsuri reformatoare cel puţin pentru Capitală.

Asanarea și înfrumusețarea Capitalei, dând dispoziții pentru pavarea străzilor. Domnitorul a reluat pământurile din stăpânirea turcilor stabiliți la nordul Dunării în Țara Românească.

Unul dintre principalii săi consilieri a fost Constantin Câmpineanu, „om învățat și deștept" . Pentru probleme interne, sfătuitor l-a avut pe logofătul Ștefan Nestor, „om petrecut în afacerile juridice", precum și pe marele clucer Nicolae Trăsnea și baș ciohodarul Măciucă, „român cu mult simț cu care se povățuia în multe împrejurări”

Domnitorul a procedat la reînființarea armatei românești. Nicolae Bălcescu elogia meritele primului domn pământean: „Grigore Ghica puse temeliile armatei românești, organizând corpul de panduri”.

În Moldova, în primăvara anului 1824 au revenit în ţară câţiva din marii boieri, care unelteau împotriva domnului şi aceasta complica şi mai mult situaţia internă a ţării.

Ioniţă Sandu Sturdza informa Poarta despre dificultăţile cu care se confrunta, solicitând permisiunea acesteia de a-i pedepsi pe cei vinovaţi în mod exemplar. Puterea suzerană îi satisfăcu cererea.

În ziua când a fost primit firmanul sultanului la 1 iunie 1824, în spătăria domnească au fost convocaţi peste o mie de boieri cărora le-a fost adus la cunoştinţă textul respectivului document.

La sfârşit domnul a ţinut o cuvântare, considerată de C. Gane ca una dintre cele mai frumoase din arta oratoriei româneşti: “Am socotit a vă dobândi dragostea prin blândeţe, dar m-am amăgit, şi bunătatea mea v-a făcut a uita datoriile ce vă supun scaunului acestuia pe care stau eu astăzi. Amintiţi-vă că noi l-am pierdut prin intrigile noastre şi prin goana unuia asupra altuia de l-au stăpânit apoi străinii atâţia ani. Şi dacă s-a milostivit Dumnezeu a ni-l dărui iarăşi precum l-am avut, ce voiţi acuma să mai faceţi ? Să-l mai pierdeţi din nou precum l-aţi mai pierdut ?... Drept aceea vom lua domneştile noastre măsuri, întrebuinţând topuzul şi sabia spre înfrânarea celor neînţelepţi şi veţi cunoaşte de astăzi că are cine vă stăpâni !”

La 7 mai 1828, trupele rusești trec Prutul în războiul ruso-turc și preiau administrația Principatelor Române.

Generalul rus conte Feodor Petrovici Pahlen a fost numit guvernator general al Principatelor, având și titlul de președinte plenipotențiar al Divanurilor Moldovei și Țării Românești (1828-1829).

După 12 noiembrie 1829 până în aprilie 1834, administrația Principatelor a fost condusă de generalul Pavel Dimitrievici Kiseliov sau Kiseleff, transliterat din limba franceză.

La 15 mai 1828 Grigore al IV-lea Ghica se afla la Câmpina, așteptând sosirea la București a contelui Pahlen spre a-i înainta o cerere de pașaport către Franța, deoarece guvernul austriac nu-i permitea rezidența pe teritoriile sale.

A fost întors din drum și s-a retras la conacul său, unde a trăit liniștit, până la 16 octombrie 1834, când a încetat din viață.

Funeraliile au avut loc la 18 octombrie 1834. Un cortegiu impunător l-a însoțit pe primul domn pământean pe ultimul său drum.

O mulțime imensă mărturisea profundul regret pentru fostul domnitor.

Oamenii sărmani spuneau că în domnia sa mâncaseră pâine de 4 parale, pe când în 1834 plăteau 28 de parale și încă nu aveau pâine tot timpul: „Binecuvântat să fie răposatul !”

De cealaltă parte, în Moldova, în aprilie 1828, când armatele ruse trecuseră Prutul pentru confruntarea cu trupele otomane, colonelul rus de informaţii, Liprandi sosi cu avangarda rusă la Iaşi.

El se prezentă la palat, întră în salonul unde domnul se afla cu alţi boieri şi îl întrebă: “Prinţul meu, câţi oameni doriţi să vă las de strajă ?” Ioniţă Sandu Sturdza, neînţelegând franţuzeşte, cere explicaţii boierilor. După ce i-a fost tradusă întrebarea lui Liprandi, domnul îi răspunse cu calm: “Spune-i dumisale că de vrea să mă păzească din poruncă, să-şi urmeze datoria sa cum ştie; iar de vrea să-mi facă ţeremonie, îi mulţumesc, că n-am trebuinţă de strajă rusească, fiindcă mă păzeşte Dumnezeu”.

Colonelul rus, dornic să-şi ia revanşa pentru umilinţa ce o suportase cu un an în urmă, şi-a dorit foarte mult ca anume el să-i comunice domnului decizia ţarului de a-l exila în Basarabia.

Pe tot parcursul domniei sale, mărturiseşte în continuare Ioniţă Sandu Sturdza, s-a condus de un singur principiu: “N-am vrut să mă târguiesc cu Patria mea şi să devin un adept al agonisirii unei averi imense şi să ofer bogăţiile acumulate fiilor mei; eu mizam pe mila lui Dumnezeu şi rugam pe cel de sus să blagoslovească atât pe fiii mei, cât şi faptele mele.”

Contribuţii editoriale: d-na dr. Maria Camelia Ene, istoric şi critic de artă, şef Birou Istorie Modernă şi Contemporană despre evoluţia Bucureştiului în perioada domniilor pământene şi regulamentare. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Interviul integral acordat de d-na dr. Maria Camelia Ene

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 17 octombrie 2022 (integral)

Regia de montaj: Nicu Tănase şi Mădălina Niculae

Regia de emisie: Denisa Colţea şi CristinaCreţa

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro