„Biblioteca românească de la Freiburg”

Am avut un rege în exil, dar n-am avut un guvern în exil.

Am avut mulţi compatrioţi care au ales calea exilului, populând lumea întreagă, dar n-am avut mari exemple de solidaritate ale exilului.

În schimb am avut ceea ce cu greu putea fi imaginat. Un centru cultural al exilului românesc.

Biblioteca românească de la Freiburg, RFG.

Biblioteca a avut şi un mentor: Virgil Mihăilescu (1906-1989). Profesor universitar şi membru al Mişcării Legionare, refugiat după 21 ianuarie 1941 în Germania. Este internat în lagărele Berkenbrück şi Dachau.

La 1 mai 1949 fostul cercetător al lui Ioan Bianu deschide biblioteca în speranţa că locul va deveni unul cultural pentru intelectualii români din exil pe modelul instituţiilor din perioada interbelică.

La 21 iulie 1950, Biblioteca românească din Freiburg a fost recunoscută de statul federal german ca persoană juridică şi morală.

Proiectul bibliotecii s-a născut în mintea autorului încă din 1942, după război fiind sprijinit de col. Greceanu, singurul reprezentant român al Comisiei Aliate de Control în zona franceză a Germaniei.

Iniţial, colecţia bibliotecii a pornit cu 36 de volume româneşti; 14 broşuri şi diverse manuale; zece volume de traduceri din limbi străine; opt lucrări despre România; 16 periodice din străinătate; două lucrări manuscrise şi 110 opere literare străine.

Astăzi biblioteca deţine peste 200 de mii de volume, un milion de exemplare din 2 500 de periodice.

Printre acestea se găsesc volume de carte rară din perioada medievală a României, manuscrise ale lui Mihai Eminescu, cărţi rare recuperate din ţară ale clasicilor români, dar şi hărţi, pliante, altase şi buletine bibliografice, lucrări de filosofie, literatură, poezie ale autorilor din exil, critică literară, căţi de specialitate.

Munca depusă de Virgil Mihăilescu a fost una de lungă durată şi anevoioasă. Conţinutul Bibliotecii româneşti de la Freiburg este datorat aproape în întregime donatorilor, care nu au fost puţini la număr. Donaţii cam din toate zările Pământului, de acolo de unde se găseau români în pribegie.

Invitata noastră susţine că Biblioteca de la Freiburg a fost pe nedrept numită de autorităţile regimului de la Bucureşti, „cuib de legionari”, la Freiburg nu s-a făcut niciodată politică sau să fi fost tolerată activitatea politică, inclusiv cea a membrilor Mişcării Legionare.

Cu toate acestea, Biblioteca românească de la Freiburg obişnuia să ţină curent comunitatea românească cu ultimele informaţii din ţară şi străinătate.

Peste ani, odată cu normalizarea relaţiilor României cu statele occidentale, Germania fiind prima cu care a reluat legăturile la nivel de ambasadă, în 1967, regimul de la Bucureşti a devenit interesat de Biblioteca de Freiburg în sensul influenţării membrilor acesteia pentru a difuza opinii favorabile regimului totalitar.

Au fost consemnate mai multe încercări, aşa cum transpar acestea din dosarele fostei Securităţi. Chiar Virgil Mihăilescu a fost ţinta acestora, succesul fiind parţial, după ce a încuvinţat ca biblioteca să primească după 1970 publicaţii şi cărţi din ţară. Un compromis pe care Mihăilescu l-a acceptat pentru a uşura traiul fratelui său, rămas în România, fiind bolnav şi înaintat în vârstă.

Atât Virgil Mihăilescu, cât şi Biblioteca românească din Freiburg s-au „bucurat” de oficiile de supraveghere ale Securităţii.

Biblioteca românească din Freiburg a avut nevoie pe măsura creşterii donaţiilor de carte şi alte bunuri culturale ( obiecte de artă, tablouri, ţesături, reproduceri fotografice) de spaţiu mai mare.

Între 1949 şi 1956 a ocupat spaţiul unui apartament închiriat într-o vilă, însă proprietarul a fost nevoit să ceară mutarea pentru a nu pune în pericol structura de rezistenţă a clădirii.

Între 1956 şi 1964, Biblioteca a fost mutată la o altă adresă din oraşul german, într-o proprietate a prinţului Nicolae. Acesta a cerut la final mutarea bibliotecii în alt sediu din motive personale.

La 9 octombrie 1970 după nenumărate stăruinţe, Biblioteca îşi găseşte un loc pe măsură cu spaţii largi, adecvate şi sală de conferinţă, tot în Freiburg, graţie ajutorului oferit de statul german care a donat 200 de mii de mărci, iar exilaţii români au contribuit cu 85 de mii de mărci germane. Inaugurarea a avut loc în 1972.

Biblioteca românească de la Freiburg a editat anual un catalog general al lucrărilor pe care le deţine, a unui buletin bibliografic al exilului şi a încercat reeditarea operelor de importanţă ale culturii române.

Până în anul 1985 a mai beneficiat de susţinere materială din partea statului federal german. Odată cu răcirea relaţiilor dintre cele două ţări, apariţia unei noi conduceri a Bibliotecii, activitatea a cunoscut un recul.

Astăzi, Biblioteca românescă de la Freiburg este o instituţie culturală independentă, în aşteptarea unor soluţii care întârzie de ambele părţi.

Sediul actual al Bibliotecii româneşti de la Frieburg, Germania. Credit: http://www.totpal.ro

Contribuţii editoriale : un grup de elevi ai claselor a X-a şi a XI-a ale Colegiului Naţional „SF. Sava” din Bucureşti (Ruxandra, Andrada, Florentina, Maria, Teodora, Ştefan şi Victor) ne-a oferit opiniile lor despre viaţa, drepturile şi libertăţile din comunism ale predecesorilor lor. Un reportaj de Mirela Băzăvan.

AUDIO: „Istorica”, ediţia din 18 iunie 2018

Regia de montaj: Cătălina Popescu şi Carmen Nicolau

Regia de emisie : Costin Iorgulescu şi Dana Burcea.

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro