„Atunci în iunie 1941”

Obiectivul declarat şi considerat de importanţă naţională a fost îmbrăţişat nu numai de conducătorul Statului, ci şi de clasa politică din epocă şi împărtăşit în mare măsură de cetăţenii României amputate teritorial în vara anului 1940.

Intrarea în război pentru redobândirea Basarabiei şi Nordului Bucovinei. O participare militară împotriva făptuitorului în alianţă cu puterea europeană a momentului, Germania.

Numai că această alianţă a avut şi părţile sale mai puţin favorabile. Nu era statuată de un acord scris nici la nivel de tratat bilateral, nici măcar la nivel de convenţie militară. Ci pur şi simplu s-a mers pe cuvântul de onoare al celor doi lideri.

E drept că la nivel politic, România care renunţase din motive obiective la garanţiile anglo-franceze, primise o alta din partea Germaniei, însă după producerea actelor arbitrare ale URSS şi Ungariei, ambele mijlocite de Germania.

O situaţie cam între ciocan şi nicovală. Soluţiile de după septembrie 1940 au fost foarte restrânse pentru noi. Garanţia germană se referea la conservarea teritorială şi politică României ce mai rămăsese după pierderea provinciilor din Răsărit, nord-vestul Transilvaniei şi sudul Dobrogei.

O garanţie ce conserva Moldova şi Carpaţii, inclusiv zona petroliferă din valea Prahovei, ieşirea la mare şi restul teritoriului.

Pentru acestea, angajamentul României de a intra în Războiul din Est de partea Germaniei era cuantificat de prezenţa militară a două armate şi conversia economiei de la pace la cea de război, cu punerea la dispoziţia necesarului de război a resurselor minerale şi de altă natură. În principiu, costuri uriaşe.

Germania se obliga să susţină modernizarea Armatei Române, cel puţin forţele combatante, să achite contravaloarea petrolului autohton atât de necesar maşinăriei de război, să recunoască şi să respecte deciziile politice şi de altă natură ale statului român.

Nu s-a convenit nicăieri că odată cu eliberarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei, eforturile de război ale României ar putea înceta. Că militarii români s-ar întoarce la vetrele lor şi că totul ar reveni la viaţa de dinainte. Nu făcea obiectul niciunei înţelegeri bilaterale.

Din punct de vedere militar, odată începută lupta sau războiul acesta se încheie la capitularea uneia dintre părţile combatante.

Teoretic din punct de vedere politic, Conducătorul statului putea angaja negocieri cu aliatul, cu condiţia ca acesta să nu fi fost militar şi nici Ion Antonescu.

Finlandezii când au cerut armistiţiu au negociat cu germanii, însă e de reţinut că poziţia strategică a Finlandei nu se asemăna cu cea a României, petrolul românesc fiind una din cheile noastre, dar şi ale războiului din Răsărit.

Decizia participării noastre la Războiul din Răsărit a fost influenţată şi de statutul şi puterea militară a Germaniei care în vara anului 1941 stăpânea întreaga Europă cu excepţia insulelor britanice.

Misiunea Militară Germană în românia nu a sosit la cererea mareşalului Ion Antonescu, ci la cererea fostului rege Carol al II-lea, ca un ultim gest disperat de câştigare a bunăvoinţei Germaniei şi ca urmare a unor necesităţi organice pentru armata română. Dotări şi antrenamente pentru lupta de front.

Secretul sau conspirarea pregătirilor şi datei atacului conform planului „Barbarossa” în linii generale s-a păstrat, însă la nivelul conducerii statului român se cunoştea suficient pentru formarea unei opinii consolidate, că participarea era inevitabilă.

Evaluările Misiunii Militare Germane din România asupra nivelului de înzestrare, pregătire şi de moral ale Armatei Române s-au dovedit corecte, însă dure. Constatările germane recomandau efectivele noastre pentru poziţii defensive şi nicidecum şi pentru distribuiri ofensive în sectoare independente ale frontulrilor Războiului din Răsărit.

E drept că experienţa militarilor combatanţi germani câştigaşe foarte mult în urma campaniei din anul precedent şi apoi în anul următor pe fronturile din Vestul Europei şi din Balcani.

Aşa cum sublinia şi invitatul ediţiei, România prin conducătorul statului a mizat pe o singură carte pe care a crezut-o câştigătoare, aceea de a merge în război ca aliaţi ai Germaniei.

Astăzi cunoaştem urmările, dar în epocă, împrejurările şi condiţiile nu au fost atât de limpezi.

Locul pe care ni l-a acordat Germania în economia desfăşurării Războiului din Răsărit nu va conteni să producă analize, comparaţii şi de ce nu şi istorie contrafactuală, însă mai importante sunt învăţămintele ce pot fi trase din această participare românească pentru evitarea unor situaţii asemănătoare în viitor.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 4 iulie 2022 (integral)

Foto:

Vice prim ministru Mihai Antonescu primit de cancelarul Germaniei, Adolf Hitler. Credit: URSS sob ocupação nazista (FOTOS) - Russia Beyond BR (rbth.com)

Mareşalul Ion Antonescu în vizită la Berlin. Credit: https://www.gettyimages.fr/

Mareşalul Ion Antonescu decorând militari germani pe frontul de Est. Credit: Zbiory NAC on-line

Conducătorul Statului alături de vice cancelarul Germaniei, Hermann Wilhelm Göring. Credit: [Photo] Antonescu and Göring at the Belvedere Palace, Vienna, Austria, 5 Mar 1941 | World War II Database (ww2db.com)

Decupaj din presa epocii. Credit: rador.ro

Regia de montaj : Nicu Tănase şi Georgeta Ruse

Regia de emisie: Izabel Jerdea şi Oana Popescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro