„Armata Română în Pocuţia”. Anul 1919

În ianuarie 1919 începea la Paris conferinţa de pace care-şi propunea să ordoneze situaţia politică, administrativă şi militară a Europei, în primul rând.

Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia se constituiseră în „Cei Patru”. Statele Unite avea propria agendă şi acţiona în numele preşedintelui Woodrow Wilson.

Certitudinea era dată de acţiunile din teren aflate în plină desfăşurare. Prăbuşirea celor trei imperii (Habsburgic, Ţarist şi Otoman) au lăsat spaţiu de manevră pentru consolidarea sau apariţia mai multor state în Centrul şi Estul Europei.

O ocazie rară pentru împlinirea unor aspiraţii naţionale vechi de secole, justificată şi de rezultatele obţinute în funcţie de combativitatea armatelor şi loialitatea pentru înţelegeri politice anterioare.

Situaţia României nu era de invidiat în anul 1919 în ciuda unui vot popular covârşitor sosit din Basarabia, Bucovina şi Transilvania pe parcursul anului 1918. De reîntregire cu Vechiul Regat.

La est ne confruntam cu trupele bolşevice şi ucrainene, iar la vest cu cele ungare.

Războiul civil din Rusia Sovietică în afara obiectivului principal – instituirea controlului şi dominaţia guvernului de la Moscova asupra teritoriului, mai aducea cu sine şi exportul de revoluţie bolşevică al comisarului pentru Apărare, Leon Troţki.

Controlul asupra Ucrainei a fost când de partea ruşilor anti-bolşevici, când a bolşevicilor înşişi, ori a fracţiunilor fie pro-albgardiste, fie pro-bolşevice ale ucrainenilor.

Pe de altă parte, Polonia renăscută după destrămarea Rusiei imperiale emitea pretenţii teritoriale asupra ţinuturilor ucrainene şi în consecinţă se găseau în conflict deschis.

În Ungaria, socialiştii cedaseră puterea bolşevicilor sub conducerea lui Béla Kun care se pregătea pentru atacarea României pentru a câştiga pe calea armelor Transilvania, socotită provincie maghiară.

Circumstanţele, nevoia şi interesele aduseseră România şi Polonia în faţa unei alianţe care era obligată să câştige disputa cu expansionismul bolşevic pentru a conserva şi consolida avantajele de învingătoare şi asociate în Marele Război.

O construcţie defensivă româno-polonă în care recunoaştem rostul înaintării Armatei Române în spaţiul dintre Nistru şi Carpaţi, în colţul de sud-est al fostei provincii austro-ungare Galiţia şi Ladomeria sau cum e denumită astăzi, regiunea Volodimir-Volinski din Ucraina.

Pocuţia este triunghiul dintre Bucovina şi Maramureş. La momentul 1919 era locuită de ucraineni, germani, evrei, ruşi şi români într-o proporţie mai mult sau mai puţin egală.

Pocuţia fusese parte a Moldovei istorice de la 1388, pierdută, apoi recuperată de Ştefan cel Mare în 1502, din nou pierdută şi iar disputată de Bogdan, fiul lui Ştefan şi Petru Rareş. În 1772, Pocuţia a fost ocupată de Imperiul habsburgic până în 1918.

Despre Pocuţia Ştefan cel Mare scria: ,,ţara aceasta nu e scrisă în zapise şi e ţara mea din vremuri vechi, ţiindu-se de ţara Moldovei… de aceea am venit la dânsa ca în ţara mea… Eu voi ţine ce e al meu şi în ruptul capului.”

Propunerea de ocupare a fost avansată de către guvernul român condus de Ion. C. Brătianu la 8 mai 1919. Brătianu a sugerat această acţiune militară ca ca mijlocul cel mai eficient de a separa Cehoslovacia şi Ungaria de influenţa sovietică, consolidând astfel poziția României reîntregite şi a celei de-a Doua Republici Polone. În acelaşi timp a fost şi un ajutor cerut insistent de Varşovia după luni de război cu ucraineni, armatele polone fiind în stare de epuizare.

Puţini înţelegeau atunci, chiar şi dintre membrii marcanţi ai Conferinţei de Pace de la Paris, că aici, pe Nistru şi pe Tisa, se juca viitorul Europei Centrale şi a continentului în general. Aici şi pe frontierele Poloniei urma să se pună hotarul între expansionismul sovietic şi Europa democrată.

La 22 mai 1919, Marele Cartier General ordonă generalului Nicolae Petala din Bucovina ca divizia a 8-a a să treacă frontiera bucovineană și să înainteze între Nistru şi Carpaţii Păduroşi până la linia Nadvorna – Otînia - Niezviska, iar grupul de nord transilvănean sub comanda generalului Olteanu să pună stăpânire pe linia de comunicații ce lega Colomeea de Sighteul Marmaţiei.

Ordinul a fost executat în ziua de 23 mai 1919. La 26 mai este ocupat Deleatînul, iar în ziua următoare, polonezii intră în oraşul Stanislau, ajungând în contact cu trupele române.

În noaptea de 29/30 mai 1919, generalul Zadik, comandantul Diviziei a 8-a română se întâlnește cu generalul Kraliczek, comandantul diviziei a 4-a polonă la Otînia. Unitățile Armatei Române au staționat în orașele principale, precum Stanislau și Colomeea.

La intrarea diviziei a 8-a română în Pocuția a fost emisă o proclamație prin care era adus la cunoștința populației că „armata română nu se războiește cu armata ucraineană și nici cu populația civilă” și „asigura că trupele române vor respecta viața și averea tuturor locuitorilor pașnici și că administrația va continua să lucreze după vechile legi ale țării, executată de funcționarii proprii”.

Rezistența opusă trupelor române a fost slabă. Numeric, Armata Română a deplasat între 8 mii şi zece mii de militari împotriva a 3- 4 mii de militari ucraineni. Comandamentul român a transmis și trupelor ucrainene scopul și necesitatea acțiunii sale, solicitând acestora retragerea la nord de calea ferată Stanislau – Nadvorna.

În acesta timp, polonii luptă în continuare cu ucrainenii, iar trupele române rămân în Pocuția până când polonezii aduc suficiente trupe cu care să ocupe provincia.

Cooperarea reciprocă româno-polonă a dus la trecerea liberă în Bucovina din partea sudică a Mării Negre, dinspre Odessa a diviziei a 4-a Carabineri (condusă de generalul Lucjan Zeligowski). Episodul nu lipsit de importanţă este menţionat şi de invitatul ediţiei.

În 1919, deşi ocupată de trupele române, românii nu o revendică Antantei, cu toate că la 22 iulie 1919 Consiliul Evreiesc din Pocuţia ceruse insistent ca „armata română să rămână în Pocuţia”.

Trupele române încep retragerea din Pocuţia la 17 august și o încheie la 25 august 1919, stabilindu-se pe frontiera estică a Bucovinei.

În 1921, la Riga este semnat tratatul ce stabileşte graniţele Poloniei, care includ Pocuţia şi Lvovul. După 1945, Pocuţia intră în componenţa Ucrainei.”

AUDIO: „Istorica”, ediţia din 3 iunie 2019

Regia de montaj: Alina Iaurum şi Eugenia Ivanov

Regia de montaj: Izabel Jerdea şi Costin Iorgulescu.

Foto:

gen. Constantin prezan, şeful Marelui Cartier General al Armatei Române. Credit: historia.ro

gen. Józef Piłsudski. Credit: historia.ro

Pocuţia pe harta Imperiului Habsburgic. Credit: ro.wikipedia.org

Circulaţie poştală românească în Pocuţia. Anul 1919. Credit: kolector.ro/2010/02/18/o-piesa-filatelica-unicat-din-timpul-ocupatiei-romane-in-pocutia

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.roşi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCASTde pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.