Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Anii 1940-1941 în relaţiile României cu URSS

Invitat : prof. dr. Florin Müller - Universitatea din Bucureşti

Biserică ortodoxă în Basarabia (1927). Foto: basarabia-bucovina.info

Articol de George Popescu, 03 Aprilie 2014, 13:13

Consecinţele pactului de neagresiune sovieto-german au adus printre altele pentru România consumarea unei mari drame naţionale.

Pierderea teritoriului naţional înt-o măsură nedemnă şi inimaginabilă. Basarabia şi Bucovina de Nord, Transilvania de Nord şi Cadrilaterul sau sudul Dobrogei.

Pierderi teritoriale în favoarea statelor vecine şi revizioniste, în care milioane de români au ajuns sub steag străin, ori şi mai rău arestaţi, deportaţi, încarceraţi şi ucişi.

Tot edificiul versailles - după numele locului în care s-au semnat tratatele de pace între puterile aliate şi asociate, 1919-1920, din care a făcut parte şi România., state învingătoare şi ţările învinse - s-a năruit în numai douăzeci de ani de existenţă.

Desigur că în ediţia de faţă a emisiunii “Istorica” în măsura timpului rezervat, invitatul nostru a schiţat tabloul anilor 1949-1941, în care România s-a aflat în rolul victimei, însă e de cercetat în continuare, în măsura în care arhivele vor fi desecertizate şi aspecte de ţin de puterea şi voinţa de a ne fi opus acestor decizii ale puterilor vremii.

Rămân şi astăzi întrebări ce ne menţin treaz spiritul critic.

De ce România nu a urmat o cale “finlandeză” ?

De ce partidele istorice au lăsat integral decizia răspunsului ofensiv doar pe mâna Suveranului ?

S-au de ce a fost nevoie să mergem până la Cotul Donului ?

Chiar dacă acestea sunt întrbări care au ceva vechime, un răspuns tranşant şi lipsit de încărcătură ideologică, mai poate fi căutat.

Dreptul la reflecţie al generaţiilor de după 1940, fie din România, fie din teritoriile din jurul României locuite de etnicii români este real necesar şi cuvenit.

Nici fărdelegile săvârşite de ocupant şi cozile lor de topor nu pot fi lesne uitate. Vor face parte pe mai departe dint-un exerciţiu, fie şi ritualic, al memoriei colective româneşti.

Actul oficial de unire a Bucovinei cu România. Foto: basarabia-bucovina.info


Contribuţii editoriale :

- Petru Huţan, supravieţuitor al masacrului populaţiei româneşti de la Fântâna Albă, Bucovina de Nord, azi în Ucraina, cu un fragment mişcător al experienţei sale personale.

- eforturile pe care le face portalul de ştiri şi informaţii “Basarabia-Bucovina Info” pentru a menţine spiritul naţional şi unitar între cei din ţară şi românii din vecinătăţile noastre. Un interviu de Mirela Băzăvan cu dl. Victor Roncea, director al acestei organizaţii neguvernamentale.

AUDIO: emisiunea „Istorica, ediţia din 31 martie 2014:

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de la adresa: http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

„Fruntariile României Mari. Paris, ianuarie - aprilie 1919”
Istorica 02 Decembrie 2024, 22:55

„Fruntariile României Mari. Paris, ianuarie - aprilie 1919”

Invitat: dl. George Damian Mocanu, istoric şi publicist

„Fruntariile României Mari. Paris, ianuarie - aprilie 1919”
"Jandarmeria în tranziţie 1945-1950"
Istorica 25 Noiembrie 2024, 23:51

"Jandarmeria în tranziţie 1945-1950"

Invitat: dl. lect. dr. Alin Spânu, cercetător istoric şi profesor asociat al Universităţii din Bucureşti

"Jandarmeria în tranziţie 1945-1950"
„Ecourile Revoluţiei ungare în România” (1956)
Istorica 28 Octombrie 2024, 22:13

„Ecourile Revoluţiei ungare în România” (1956)

Invitat: dl. dr. Florian Banu, cercetător istoric, consilier superior al CNSAS

„Ecourile Revoluţiei ungare în România” (1956)
„Teatru și actori, la răspântia dintre două lumi”
Istorica 21 Octombrie 2024, 22:43

„Teatru și actori, la răspântia dintre două lumi”

Invitată: d-ra Iulia Popovici, istoric şi critic de teatru, publicist

„Teatru și actori, la răspântia dintre două lumi”
„Filmul istoric românesc”
Istorica 14 Octombrie 2024, 23:50

„Filmul istoric românesc”

Invitat: dl. dr. Bogdan Alexandru Jitea, cercetător istoric al IICCMER

„Filmul istoric românesc”
„Tatarbunar, 1924 în documente”
Istorica 30 Septembrie 2024, 22:34

„Tatarbunar, 1924 în documente”

Invitat: dl. prof. dr. Ion Giurcă, istoric militar şi cadru didactic al Universităţii „Hyperion”, Bucureşti

„Tatarbunar, 1924 în documente”
„Istoricii şi politica”
Istorica 23 Septembrie 2024, 21:55

„Istoricii şi politica”

Invitat: dl. conf. dr. Ionuţ Cojocaru, cercetător istoric, cadru didactic al Universităţii Naționale de Știință și Tehnologie...

„Istoricii şi politica”
"Din istoria noastră. Faţă-verso"
Istorica 09 Septembrie 2024, 23:16

"Din istoria noastră. Faţă-verso"

Invitat: dl. prof. univ. dr. Ioan Scurtu

"Din istoria noastră. Faţă-verso"