Trupe româneşti în misiuni internaţionale

Realizator Radu Dobriţoiu, transcriere RADOR, producător Nicu Popescu.
Realizator: Bun găsit la "Euroatlantica" - vă spune Radu Dobriţoiu, cu o ediţie dedicată în această seară teatrelor de operaţii, misiunilor dificile la care participă militarii români. Nu întâmplător am ales această temă, pentru că ieri a avut loc ceremonia oficială prilejuită de încheierea misiunii în Afganistan de către Batalionul 495 Infanterie de la Clinceni, unitate ce a fost deja înlocuită de colegii din Brigada 282 de la Focşani; şi, la începutul acestei săptămâni, a avut loc bilanţul MApN pe 2011, unde s-a precizat că anul trecut a fost unul de vârf din punctul de vedere al participării trupelor româneşti la misiunile internaţionale, cu accent pe Afganistan, unde contingentul României a ajuns la 1.847 de militari, în principal infanterişti, la care adăugăm şi detaşamentul de 66 de jandarmi. Invitaţi în această ediţie - g-ral în rezervă Mihail Popescu, doctor în ştiinţe militare, fost şef al Statului Major General, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, g-ral în rezervă Decebal Ilina, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare, a fost secretar de stat, şef al Departamentului Înzestrare şi Servicii în cadrul MApN, fost secretar de stat pentru armamente la Ministerul Industriilor. Alături de noi se va află şi lt.col. în rezervă Nicolae Toboşaru, doctor în istorie, specialist în Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA. Colegii din regia de emisie Victor Mihăescu şi Mirela Drăgan îmi confirmă că avem stabilită legătura prin telefon cu g-ral Mihail Popescu. Bună seara, domnule general.
Mihail Popescu: Am onoarea să vă salut şi să vă mulţumesc pentru faptul că mă mai întrebaţi din când în când de viaţă şi mă mai ţineţi de vorbă.
Realizator: Cum să nu vă întreb, domnule general...
Mihail Popescu: Domnule Dobriţoiu şi domnule Nicu Popescu. Dar vă rog foarte mult. Ce aş vrea să spun la început? Că sistemul militar este singurul organism socio-profesional din România care s-a reformat şi adaptat în întregime singur, şi reţinem acest lucru, nu se poate nimeni lăuda că a făcut asta, pentru a corespunde nevoilor şi cerinţelor actuale şi care a contribuit prin aceasta la accederarea ţării noastre în NATO şi apoi în UE.
Realizator: Şi să aducem aminte, domnule general, că aţi fost unul dintre artizanii integrării în NATO, alături de ministrul Ioan Mircea Paşcu, alături de g-ralul Corneliu Dobriţoiu, care era şef de Direcţie pentru Integrarea Euroatlantică, la acea vreme, dacă nu mă înşel.
Mihail Popescu: Exact şi chiar de un maior de la SRI, dar spun asta ori de câte ori am prilejul, domnule Dobriţoiu, nu neapărat ca să mă laud ca fost militar, că acum, cu noul statut, nu mai sunt, ci pentru faptul că am senzaţia că s-a uitat "premeditat" acest lucru. S-a uitat, de pildă, de sacrificiul conştient al corpului de cadre de atunci al Armatei Române, generali, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, care au acceptat...
Realizator: Să treacă în rezervă.
Mihail Popescu: Să se conformeze voinţei a peste 75% din populaţie care dorea în NATO, renunţând prematur la cariera lor, pentru a face posibil acest deziderat, cu riscul de a rămâne pe drumuri, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat pentru mulţi dintre ei, cărora le vin acum cu noile decizii noile drepturi de pensii substanţial jumulite, prin recalculare ilegală şi abuzivă.
Realizator: Domnule general, cunoaştem această problemă, dar aş vrea să...
Mihail Popescu: Domnule Dobriţoiu, ştiţi care este... Eu am înţeles că trec peste ea, dar trebuie s-o spun.
Realizator: Sigur.
Mihail Popescu: Am auzit că s-a lăudat cu reforma armatei, acum, la ora bilanţului de care amintiţi dvs, aşa, unii potentaţi ai zilei, uitând să mulţumească pentru aceasta celor care au făcut-o şi să-şi ceară într-un fel scuze că nu sunt în stare să le răsplătească meritele. Asta aşa ca să se audă şi să se ştie, pentru interesul naţional, domnule Oprea sau cine ne aude acum.
Realizator: Domnule general, mulţumiri pentru că sunteţi din nou alături de noi la "Euroatlantica", să stabilim şi cu domnul general Decebal Ilina. Bună seara, domnule general!
Decebal Ilina: Bună seara!
Realizator: Mulţumiri pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea "Euroatlantica". Sperăm să stabilim legătura la Oradea şi cu lt. col. Nicolae Toboşaru, îi sună telefonul ocupat în acest moment. Domnilor invitaţi, vă propun pentru început să ascultăm..., a adus deja aminte domnul general Mihail Popescu de acest bilanţ de autoevaluare a activităţii MApN pe 2011, să ascultăm un fragment din bilanţul prezentat de şeful SMG, g-ralul lt. Ştefan Dănilă, un an 2011 dominat de misiunea din Afganistan, unde s-a ajuns la un vârf de participare, acolo unde, alături de forţele principante reprezentate de cele două batalioane de manevră, au avut o contribuţie importantă atât structurile de informaţii militare, cât şi forţele speciale. E ocazia să amintesc pentru ascultători că în Afganistan, în Kandahar, acţionează şi un detaşament format din 66 de jandarmi. Aşadar, g-ralul Ştefan Dănilă de la bilanţul armatei:
Ştefan Dănilă: În anul 2011, participarea în Afganistan a atins nivelul maxim de peste 1.800 de militari, iar, conform ciclului de rotaţie, au participat peste 3.600 de militari. Structurile de informaţii militare au realizat monitorizarea situaţiei în zonele de interes militar, asigurând oportun şi eficient informaţiile necesare sistemului conducerii militare şi politico-militare. Principalele zone de interes au fost zona extinsă a Mării Negre, Nordul Africii, Orientul Mijlociu, Balcanii de Vest şi Afganistan. În acelaşi timp, structurile de informaţii militare şi cele pentru operaţii speciale au participat direct în misiuni din teatrele de operaţii din Afganistan şi Balcanii de Vest.
Realizator: Aşadar, un vârf de participare pentru trupele româneşti în Afganistan şi să aducem aminte că tot în ultimul an ne-am retras din Kosovo atât cu jandarmii, cât şi cu compania de infanterie. Domnule g-ral Decebal Ilina, dvs cunoaşteţi foarte bine, cel puţin până la un moment dat, Direcţia de Informaţii Militare, iată, domnul g-ral Ştefan Dănilă a adus aminte despre aceşti luptători din umbră, atât despre cei de la DIM, care fac analize şi evaluări pertinente atât pentru trupele din teren, cât şi pentru MApN şi aliaţii noştri, dar şi despre forţele speciale. Vă rog frumos să vă referiţi la activitatea acestor bravi luptători din umbră.
Decebal Ilina: Eu sunt foarte bucuros pentru cuvintele şefului SMG, care a avut aprecieri la adresa activităţii celor, aşa cum spuneţi dvs, care acţionează în umbră şi care de cele mai multe ori rămân anonimi şi munca de cele mai multe ori rămâne necunoscută de către camarazii lor. Eu vreau să vă spun că Direcţia a avut preocupări din anii '90, şi atunci, chiar înainte de a se stabili şi de a se semna Parteneriatul acesta pentru Pace, ştiţi că România a fost prima ţară care a semnat, iar Direcţia Informaţii s-a aflat totdeauna într-o avangardă, dacă vreţi, a politicii externe româneşti. Sigur că în domeniul militar creăm punţi în primul rând cu vecinii, dacă vreţi, de la Ucraina, Ungaria, ş.a.m.d., până în cele mai îndepărtate colţuri. Militarii aceştia... Noi am pornit de la considerentul că întotdeauna informaţia e un multiplicator al forţei, deci în condiţiile în care noi ne-am redus, aşa cum spunea amicul şi prietenul meu g-ralul Mihail Popescu că ne-am redus substanţial efectivele, deci în aceste condiţii în care forţele se reduceau, era firesc să crească preocupările noastre în ceea ce priveşte obţinerea de informaţii. Pacea se apără mai întâi cu mintea şi de-abia după aceea cu braţul. Militarii noştri au avut..., sigur că participarea noastră în diferite teatre de acţiuni sau în diferite spaţii geografice ale planetei probabil că trece de 15 ani şi îmi aduc aminte primele noastre participări, dacă vreţi, în Angola, după aceea în Somalia, chiar dacă am participat numai cu un spital de campanie, după aceea trecând chiar prin Albania, la vremea respectivă, pe vremea revoltei aceleia împotriva lui Berisha, când ţările care de fapt erau foarte interesate în spaţiul acesta, în arealul acesta geografic şi mă refer la Grecia, în care emigrau foarte mulţi ortodocşi din imediata vecinătate a Albaniei şi a Italiei, unde foarte mulţi, folosind orice obiect plutitor, traversau Adriatica şi se duceau în Peninsulă. Deci aceste ţări care aveau un interes anume sigur că au participat şi ele cu forţe, dar România a fost singura care a participat care nu a avut niciun interes. Şi, venind până în zilele noastre, unde noi ne lăudăm că avem miză soldaţi de ani de zile în Afganistan, vreau să vă spun că în toate activităţile umane există un raport cost-beneficiu, până la urmă dacă îţi asumi totdeauna numai costurile şi nicodată nu ai beneficii, nu mi se pare o chestiune foarte în regulă, pentru că inclusiv participarea noastră în Irak, dincolo de cheltuielile care se fac, sigur că eu o iau ca parte umanitară, dar, până la urmă, trebuie să o iau şi ca pe costuri, deci partea aceasta nimeni nu o evidenţiază şi tot auzim că polonezii care au participat au luat contracte, de români nu se preocupă nimeni. Sigur că nu militarii trebuie să facă chestiunea asta, dar politicienii. Militarii noştri cei din zona Informaţiilor/lcoman/schelaru/ ...sigur că au rol important şi ei comunică în primul rând starea de spirit, ceea ce se întâmplă acolo, comunică informaţiile sale trupelor şi nu numai trupelor româneşti - pentru că acolo e un serviciu integrat de informaţii, împreună cu aliaţii din ţările NATO şi eu sunt întotdeauna foarte mândru că militarii noştri care participă în astfel ce celule şi în astfel de structuri sunt la fel de buni ca ceilalţi. Eu nu spun că sunt mai buni decât ceilalţi, aşa cum aud de foarte multe ori, dar sunt la fel de buni şi militarii noştri nu mai poartă acel complex pe care-l aveam în 1990 cu ei şi sunt egalii partenerilor lor din NATO.
Mihail Popescu: Domnule Dobroiţoiu, vă rog frumos, revenind la problema în discuţie, prezenţa militarilor români sub steagul românesc şi pe cheltuială românească în aceste teatre de operaţii fac parte din însăşi raţiunea de a fi a Armatei Române moderne. Au întrebat unii şi se mai întreabă şi acum, vă întreabă şi pe dvs, mă întreabă şi pe mine, ce caută soldatul român la mii de kilometri de casă în aceste teatre? Sunt oare justificate cheltuielile materiale şi sacrificiile de vieţi omeneşti uneori pentru îndeplinirea unor asemenea misiuni? Sgur că răspunsul nu e simplu de dat, dar ne gândim la faptul că în acele zone există instabilitate politică, socială, interetnică, se produc crime împotriva umanităţii şi alte acte reprobabile care contravin aspiraţiilor de libertate, demnitate, dreptate socială, democraţie, progres etc., pentru care merită să lupţi. Dacă nu neapărat din spirit umanist, internaţional, cel puţin pentru faptul că nu vrei ca ele să se întâmple şi la tine acasă. Lupta împotriva acestor rele la care se adaugă şi antiterorismul reprezintă, după părerea mea, esenţa războiului modern care se poartă acum. Nu cu pieptul de aramă, cum spunea Vasile Alecsandri în "Peneş curcanul", şi nu neapărat pe teritoriul naţional, ci tocmai acolo unde germenii lui au condiţii să roadască, ferind teritoriul naţional şi populaţia autohtonă de grozăviile şi ororile acestuia. Iată ce fac militarii români acolo, femei şi bărbaţi. Ei reduc probabilitatea ca aceste fapte să se petreacă aici, la noi.
Realizator: Şi ţin acolo lupta departe de casă. Eu am mai spus.
Mihail Popescu: Exact. Mai sunt alţii care spun: din participarea la combaterea acestor acte, şi îndeosebi a terorismului, acolo nu există riscul de a-i îndreptăţi pe ei, ăştia, să ne atace şi acasă? Răspunsul: oricând acest risc există. Asta e problema, domnule Dorbiţoiu. Dar ceea ce este esenţial îl constituie faptul că nu suntem singuri în asumarea lui şi că, înaintea oricărei acţiuni, oricărui atac, oricine, indiferent de tâmpenia care îl împinge la aceasta, îşi face un raport de forţe, raport în care acum România este avantajată ţinând seama de compania în care se află.
Realizator: Sigur că da şi să mai adăugăm, domnule general, ceea ce este foarte important, spun eu, şi am mai adus aminte şi eu şi foarte mulţi invitaţi, dar să punem degetul şi pe această problemă. Una este să-ţi antrenezi trupele în condiţii reale de luptă, să îţi aduci de acolo nişte ofiţeri foarte bine antrenaţi, instruiţi, care au executat misiuni, iată, cum se întâmplă acum în Afganistan, angajând lupta şi de două, trei ori pe zi, o să vedem din materialele pe care le avem acum, şi alta este să mergem la Cincu să-i anternăm.
Mihail Popescu: Exact.
Realizator: Pentru că e o diferenţă. Alţii ar plăti ca să-şi antreneze trupele în astfel de condiţii.
Mihail Popescu: Tocmai acesta este lucrul. Vreau să termin ceea ce spusesem înainte - ce ne făceam, domnilor, dacă eram singuri şi nu ne dădea nimeni nicio speranţă de garanţie în acest fel? Riscul sau pericolul rămânea acelaşi, iar posibilitatea de ripostă numai cu 'pieptul de aramă' devenea cu totul şi cu totul insuficient, dacă nu cumva derizoriu. Dar acestea sunt nişte raţiuni strategice ale prezenţei noastre acolo. Există şi acele chestiuni practice pe care dvs le spuneaţi, alăturarea...
Realizator: Chestiuni aplicate, foarte aplicate şi foarte concrete.
Mihail Popescu: Exact. Alăturarea practic a Armatei Române la acest gen de acţiuni reprezintă cea mai concludentă sau credibilă demonstrare a faptului că Armata Română este în măsură să execute misiuni de impunere sau menţinere a păcii alături de cele mai bune armate ale lumii, ceea ce nu este la îndemâna oricui, iar ca fost fost membru în Comitetul militar NATO ştiu ce vorbesc. Nu este vina militarilor, cum spunea colegul şi prietenul meu Decebal Ilina, că politicienii noştri nu se pricep să exploateze acest atu şi preferă, în marile cancelarii în care mai au acces, mâna întinsă a cerşetorului din centrul Parisului, Londrei, Berlinului sau Madridului şi asta îmi demonstrează...
Realizator: Poate tocmai de aceea, domnule general....
Mihail Popescu: ...îmi demonstrează că am dreptate atunci când afirm că armata noastră a câştigat toate războaiele, iar politicienii noştri au pierdut aproape toate păcile...
Realizator: Domnule general, să nu excelăm cu acest discurs...
Mihail Popescu: Gata. /.../, dar ca militar, domnule Dobriţioiu, am crezut...
Realizator: Ştiţi că şi Germania după 1918 a avut acelaşi discurs, să nu insistăm.
Mihail Popescu: Staţi puţin, aproape am spus.
Realizator: Am înţeles.
Mihail Popescu: Ca militar am crezut că prin prezenţa ostaşului român pe diferitele teatre de operaţii facilităm accesul firmelor româneşti private...
Realizator: Ceea ce nu s-a întâmplat din păcate în Irak, ştiţi foarte bine.
Mihail Popescu: ...sau de stat la restructurarea acestor state.
Realizator: Sigur că da.
Mihail Popescu: Spre binele şi beneficiul ambelor părţi. Nu s-a întâmplat aşa.
Realizator: Mai avem doi invitaţi, domnule general.
Mihail Popescu: Vă rog frumos, nu e nicio problemă.
Realizator: Vă dau dreptate şi ce să mai pot adăuga... Poate tocmai de aceea, în Statele Unite, în rândul populaţiei de acolo, imaginea românilor este diferită decât cea din Franţa, pentru că acolo, în Statele Unite, imaginea românilor este reprezentată şi de aliaţii lor din Afganistan, militarii români. Avem legătura şi la Oradea cu locotenent colonelul Nicolae Toboşaru. Bună seara, mulţumim pentru că aţi acceptat invitaţia noastră.
Nicolae Toboşaru: Bună seara, domnule Radu Dorbiţoiu, bună seara ascultătorilor emisiunii dvs!
Realizator: Suntem în legătură şi cu domnii generali Mihail Popescu şi Decebal Ilina. Dvs sunteţi foarte apropiat de forţele speciale. Discutam, domnul general Ştefan Dănilă a apreciat la bilanţul pe anul trecut atât activitatea Direcţiei de Informaţii Militare şi a intelligence-ul militar românesc, cât şi pe cea a forţelor speciale care execută misiuni directe în Afganistan, mai puţin se vorbeşte despre acest lucru. Ştiu că dvs aveţi informaţia că domnul general de brigadă Dumitriu Miu pregăteşte o carte despre forţele speciale, generalul Dumitru Miu cu care am avut onoarea să fiu coleg de promoţie la Colegiul Naţional de Apărare, îl aşteptăm să prezinte această carte în emisiune, ce ne puteţi spune dvs, domnule colonel...
Nicolae Toboşaru: Dacă îmi permiteţi, aş vrea să continui ideea domnului general Popescu.
Realizator: Vă rog frumos...
Nicolae Toboşaru: Şi anume problema importantă a modului în care capitalizăm participarea militarilor români în teatrele militare. Această capitalizare poate viza aspectele politice şi în acest sens, sigur că da, clasa politică are responsabilitatea primordială. Capitalizarea poate viza aspectele tactice şi strategice, şi aici desigur strategii militari au un rol primordial. Dar, pe termen lung însă, capitalizarea priveşte cu precădere istoria, identitatea şi valorile noastre, iar aici responsabilitatea este a istoricilor, nu numai a istoricilor militari. De ce spun asta? Pentru că aceste sacrificii, eforturi, acţiunile acestor militari contează şi contează mai ales în momentele de cumpănă istorică. Atunci când dacă un document poate fi ignorat, falsificat sau reinterpretat, sacrificiile şi devotamentul rămân. Îndemn ascultătorii noştri să recitească discursul preşedintelui Bush la Palatul CEC din 2008 şi omagiul adus sergentului major post-mortem Aurel Marcu. Este elocvent şi emoţionant. Şi, în acest context, nu fără eforturi, încerc să-mi imaginez când şi cum vor apărea numele eroilor militari căzuţi în misiunile de luptă în manualele noastre de istorie? Pentru că la un nivel psihologic lumea are imaginea veteranului de război cea perpetuată din Al Doilea Război Mondial încoace.
Realizator: Din păcate nu se gândesc şi la veteranii zilelor noastre care s-au sacrificat pentru aceeaşi ţară.
Nicolae Toboşaru: După 2000 s-au produs modificări, în mare parte populaţia are încă dificultăţi faţă de ideea şi imaginea de veteran, cu militari tineri, cu mai puţine grade şi medalii pe uniformă, dar care există printre noi.
Realizator: Şi trebuie respectaţi, aşa cum încercăm şi noi de fiecare dată să-i respectăm la această emisiune, pentru că merită admiraţia românilor şi a ţării.
Nicolae Toboşaru: Mai mult, tot la acest aliat psihologic, fără intenţia de a sublinia în plus starea de dezbinare din societatea românească, vreau să sesizez două aspecte. Pe de o parte, discreţia şi decenţa modului în care militarii veterani de război actuali îşi susţin postura lor şi a camarazilor eroi căzuţi în misiune - şi aceasta nu neapărat în antiteză cu atitudinea altor categorii de eroi, mai numeroasă, mai mediată şi mult mai vocală. Dar, pe de altă parte, nu pot să nu remarc atitudinea unui înalt demnitar al statului şi implicit al Armatei, care în afara menirii sale funcţionale fundamentale întreba retoric la un moment dat câţi colonei au condus TAB-ul în Afganistan./cpodea/schelaru/ Cred că Preşedinţia şi Ministerul Apărării trebuie să înţeleagă în toată amploarea şi valoarea lor prestigiul şi forţa pe care acest corp de militari le aduce nu numai Armatei, dar şi României.
Realizator: Domnule colonel, dacă îmi permiteţi, mi-aţi oferit prilejul de a aduce aminte, când e vorba de respectul pentru aceşti militari, de o întâmplare reală prin care a trecut un bun prieten de-al meu, care a pierdut un picior de sub genunchi, într-o misiune în Afganistan, când a ajuns la RAR, cu o maşină hidramată, a solicitat să fie scutit de impozit, pentru că domnia sa avea piciorul stâng pierdut în misiune. I s-a răspuns acolo că legea spune foarte clar că doar dacă avea piciorul drept pierdut ar fi avut această scutire de impozit şi, ca atare, dânsul nu are decât piciorul stâng.
Nicolae Toboşaru: Dacă-mi permiteţi...
Realizator: Este ceva incredibil, dar i s-a întâmplat unui prieten de-al meu şi...
Nicolae Toboşaru: Nu există asemenea lege în România, domnule.
Realizator: Dar vă spun că la RAR aşa s-a întâmplat.
Nicolae Toboşaru: Dacă-mi permiteţi, vreau să subliniez o problematică ce ţine tocmai de respectul statului pentru sacrificiile militarilor români din teatre şi vreau să mă refer aici la modul în care Parlamentul, prin actele legislative pe care le emite, exprimă acest respect şi înţelegere. Am în vedere faptul că de la emiterea sa, în 1994, în cei 17 ani scurşi până acum, Legea 44 privind statutul veteranilor de război a fost modificată cu peste 30 de amendamente, sub formă de ordonanţe de guvern, hotărâri, legi ş.a.m.d.
Realizator: Încercând să-i includă şi pe aceşti militari, veterani ai teatrelor de operaţii, într-un anumit fel şi...
Nicolae Toboşaru: Eu nu vreau să folosesc cuvântul "încropire", dar cred că un semn de incoerenţă şi improvizaţie în atitudinea legiuitorilor cu greu poate fi contestat, totuşi.
Realizator: Sigur, am înţeles. Ca să continuăm cu emisiunea, cu tema mare a emisiunii, este adevărat, trebuie să insistăm pe această problematică, şi anume a respectului pentru românii care şi-au jertfit şi din viaţă, şi din sănătate, şi din legătura cu familia, şi s-au jertfit cu adevărat. Sunt veteranii noştri, e adevărat, ai istoriei contemporane, nu ai celui de-al Doilea Război Mondial, dar sunt veterani care merită toată admiraţia şi nu trebuie să aşteptăm ca şi ei să ajungă la o anumită vârstă pentru a le arăta respectul; trebuie să-i ajutăm acum. Şi este foarte clar că legea poate fi îmbunătăţită în acest sens, dar vreau să continui şi cu domnul general Decebal Ilina, să-l întreb şi pe dânsul, pentru că... şi continui încă un pic cu această temă a forţelor speciale româneşti. Domnule general Decebal Ilina, ştiţi foarte bine că s-a tot vorbit de la Summit-ul NATO de la Lisabona şi la toate reuniunile recente NATO s-a vorbit despre acest concept de "Smart Defence" şi este vorba de ceea ce poate aduce, ce contribuţie poate avea o ţară în interiorul Alianţei, pe care să insiste şi pentru a scuti alte ţări de acea contribuţie unde poate nu au trupe sau echipamente atât de specializate. Vreau să vă întreb pe dumneavoastră: România poate avea o astfel de contribuţie personalizată pentru România în forţe speciale şi "intellingence" militar şi militari bravi, cum sunt cei de la Brigada de la Buzău, comandată de generalul Foca?
Decebal Ilina: Da, din punctul acesta de vedere, eu cred că chiar există, pentru că în cadrul Alianţei schimbul acesta de informaţii există şi toată lumea beneficiază fie ca un subprodus al activităţii, fie în mod direct de rezultatele pe care le-a obţinut unul din parteneri. Sigur că se vehiculează tot felul de concepţii; până la urmă, noi trebuie să vedem care este genul de misiuni pe care România le-a făcut în aceşti zece ani, aproape zece ani, de când este integrată în NATO. Care a fost genul de misiuni care i-au fost încredinţate? De regulă, acestea despre care noi vorbeam, de menţinere a păcii, de impunere a păcii ş.a.m.d. Sigur că oamenii care ne ascultă cred că nu înţeleg că militarii noştri, acolo, sunt pe un front clasic şi că luptă cu ăia. Ei sunt nişte mesageri, din punctul meu de vedere, ai binelui, ai speranţei, ai încrederii, ai păcii. De-aia sunt şi atât de frumos primiţi, fie că vorbim în Afganistan, fie că vorbim în Irak. Sigur că ei au dispărut în mod absolut regretabil în diferite incidente, în diferite atentate ş.a.m.d. Deci, din punctul acesta de vedere, noi ar trebui să facem - cel puţin eu aşa văd lucrurile - o analiză foarte clară care este genul de misiuni. Păi, dacă genul de misiuni e acesta, deci, în mod deosebit, pe menţienere şi impunere a păcii, deci care e caracteristic în general forţelor terestre, ar trebui să dotăm foarte corect şi foarte bine aceste trupe...
Realizator: Şi să îndreptăm banii spre infanterie, spre forţe speciale şi spre "intellingence".
Decebal Ilina: Pe de-o parte, să fie mult mai eficiente în teatru şi, pe de altă parte... sau poate invers, cu prima ar fi trebuit să încep, să-i protejăm, pentru că ne costă mult mai mult un militar, dincolo de faptul că e irecuperabilă viaţa lui, toate costurile care sunt după ce el moare, decât să-l echipăm cum trebuie de la început. Or se vehiculează tot felul de idei şi culmea e că nu vin de la militari, vin de la politicieni: nevoia armatei că rămâne cu spaţiul aerian neapărat ş.a.m.d., nevoia de a nu ştiu ce face, ce vânătoare de mine, ce fregate ş.a.m.d., care costă foarte multe miliarde. Or realitatea e clară: cât la sută a luat România pentru apărare, în ultimii ani, din PIB? Cât e PIB-ul? Şi îl ştim cât e acum şi putem să estimăm cât o să fie peste şi peste doi, şi peste trei, şi peste patru ani. Deci nu ne putem hrăni cu tot felul de speranţe din astea, care n-au niciun fel de acoperire, că la anul o să aibă mai mult ş.a.m.d. Or a începe tot felul de programe, mai auzi că nu ştiu ce program în care vor fi survolate teritoriile ţărilor pe nu ştiu câte miliarde, cu tot felul de avioane fără pilot, la care România participă. Participă şi la scut, unde nimeni nu contabilizează câte sute de milioane trebuie şi care sunt, de fapt, realităţile. Or pornind de la acest fapt, eu am militat, de pe vremea când eram activ, ca România să-şi facă o strategie naţională de înzestrare pe 20, 25, 30, 40 de ani, pe care s-o voteze Parlamentul României, în aşa fel încât niciodată un ministru al apărării, când vine, sau un politician care reprezintă interesele grupului care l-a trimis acolo să nu stabilească el care sunt priorităţile de înzestrare ale armatei şi priorităţile astea să fie printr-o lege care să nu poată fi modificată şi în funcţie de resursele pe care le are...
Mihail Popescu: Vă rog frumos să-mi permiteţi, domnule, Ilina are dreptate. Aşa a fost.
Realizator: Dar a început pe categorii de forţe, ştiu foarte bine de pe vremea domnului Paşcu, pe categorii de forţe s-a început înzestrarea.
Mihail Popescu: Când am intrat în NATO, ne-am propus ca 2,38%...
Realizator: Să fie alocat din buget.
Mihail Popescu: ... din PIB să fie acordat apărării. Începând cu ministrul de tâmpită amintire Teodor Atanasiu...
Realizator: Ştiţi, eu mă delimitez de acest termen, pentru că nu pot să...
Mihail Popescu: ...care a zis că nu-i ajunge 0,9% din tot acest..., nu ştiu pentru ce i-a ajuns. Probabil, ca să-l demită Băsescu...
Realizator: Domnule general, haideţi că nu aceasta e tema emisiunii, vă rog frumos...
Mihail Popescu: Nu este tema emisiunii... Vă spun eu: dacă ţi s-a propus 2,38% şi ai planificare pe 2,38%, păi, cum poţi să faci faţă acum...
Realizator: Nu îl putem învinui numai pe domnul Atanasiu de ce s-a întâmplat, pentru că totul s-a întâmplat după..., dânsul nu este în emisiune şi nu poate să aibă o replică.
Mihail Popescu: Domnul Atanasiu a fost excepţional, dar problema este următoarea, domnule. Eu vreau să vă mai spun altceva, domnule Dobriţoiu. Nu pot să nu remarc o anumită greşeală politică făcută conştient, fie din motive electorale uneori, fie din raţiuni politicianiste de etalare a forţei în lume, fie, pur şi simplu, din prostie sau dintr-o evaluare greşită a unui raport de forţe existent la un moment dat. Mă refer aici la trenarea şi perpetuarea unei anumite ocupaţii militare - vă rog să reţineţi acest termen - după ce militarii şi-au făcut datoria. Militarii câştigă sau pierd războiul; pacea o fac politicienii. Astfel, problema Afganistanului sau chiar a Irakului nu mai sunt demult probleme militare; ele nu pot fi...
Realizator: Da, sunt anumite probleme cu legătura, cred că este o problemă cu întreaga emisie, pentru că nici eu nu mă aud foarte bine. Domnilor invitaţi... Sunt anumite probleme tehnice în acest moment cu emisia postului Radio România Actualităţi. Acum cred că ne auzim mai bine. În Afganistan şi Irak s-a format generaţia cunoscută acum sub denumirea generică de "generaţia teatrelor de operaţii". Generali şi colonei, foşti comandanţi de batalioane, care au acumulat experienţă în operaţiuni reale de luptă, ofiţeri care au ajuns acum în funcţii de comandă la nivel de divizie sau brigadă. Ieri, am stat de vorbă cu un tânăr locotenent, revenit din Afganistan, unde, cu siguranţă, a acumulat o experienţă ce va fi definitorie pentru cariera sa de ofiţer. Iată un scurt interviu pe care l-am realizat cu locotenentul Ovidiu Oltean, comandant de pluton în Batalionul 495 Infanterie.
*
Realizator: De câte ori aţi angajat lupta cu insurgenţii?
Ovidiu Oltean: E un subiect delicat. De câte ori a fost nevoie sau am fost puşi în situaţia să acţionăm cu fermitate şi cu iniţiativă, s-a acţionat şi ne-am făcut meseria.
Realizator: Ce puteţi spune despre gradul de risc din zona de operaţii în care aţi executat misiuni?
Ovidiu Oltean: Într-adevăr, este un mediu ostil, este un grad de risc major. Ne-am făcut datoria şi meseria acolo unde am fost trimişi.
Realizator: Cât de folositoare v-a fost tehnica - MRAP - pusă la dispoziţie de aliaţii americani?
Ovidiu Oltean: Sunt nişte maşini blindate foarte bune, de ultimă generaţie, sunt maşini care sunt folositoare împotriva ambuscadelor şi a minelor antipersonal.
Realizator: Cum aţi colaborat cu aliaţii americani?
Ovidiu Oltean: Am avut o colaborare foarte strânsă, deoarece majoritatea misiunilor le-am desfăşurat şi în parteneriat cu militarii americani, şi în parteneriat cu forţele afgane, mă refer la Poliţia afgană şi Armata Naţională afgană.
Realizator: Se poate spune că în zona de operaţii a celor două batalioane româneşti de manevră românii deţin controlul?
Ovidiu Oltean: Pot să vă spun, acolo unde am fost puşi sau trimişi ne-am făcut doar datoria, cum ţara ne-o cere mereu.
Realizator: Cum aţi primit vestea camaradului care a fost rănit în timpul unei misiuni?
Ovidiu Oltean: Vă daţi seama, a fost greu pentru toţi. Am strâns rândurile, ne-am reorganizat şi am acţionat cu fermitate acolo unde a fost nevoie. Au fost şase luni şi bune, şi rele, am trecut peste ele.
Realizator: Legătura cu familia aţi ţinut-o cu ajutorul sistemului de transmisiuni al armatei?
Ovidiu Oltean: Da, a fost foarte bine pus la punct. Am ţinut legătura prin telefon, prin Internet, am avut Internet./lbadiu/schelaru/ Acum, ritmul alert al misiunilor care s-au executat acolo nu-ţi dădea posibilitatea ca zi de zi să ţii legătura permanent cu familia. Şase luni greuţe din punct de vedere şi ca militar şi ca soţie şi ca copil.
Realizator: Cum e viaţa în punctele de luptă înaintate în FOB-uri/forward operating base/?
Ovidiu Oltean: M-aşteptam să fie un pic şi mai greu şi mai... Ca într-un mediu ostil de luptă.
Realizator: Iată, aşadar, o imagine vie de acolo, din Afganistan, transmisă de tânărul locotenent Ovidiu Oltean. Până vom restabili legăturile telefonice cu invitaţii noştri, vă propun să mai ascultăm încă un material, încă un interviu realizat de mine. Ieri, cu ocazia ceremoniei de repatriere a Batalionului 495 Infanterie de la Clinceni, am obţinut mai multe informaţii despre misiunile executate în Afganistan de la comandantul unităţii, colonelul Dorin Toma, un interviu care conturează pe scurt această misiune extrem de dificilă şi complexă finalizată de acest batalion care, iniţial, a fost un batalion de paraşutişti, apoi transformat într-un batalion de infanterie. Poate, tocmai de acea, pot să menţionez că l-am întâlnit la ceremonie şi pe generalul Ion Chirănescu, alături de un batalion care a făcut parte din brigada de paraşutişti pe care a comandat-o.
*
Realizator: Sunteţi la prima misiune în calitate de comandant al batalionului? Cum vi s-a părut?
Dorin Toma: Misiunea a fost foarte dificilă, dar până la urmă totul este bine când se termină cu bine. Nu am avut pierderi. Toţi militarii au ajuns acasă. Avem un militar rănit. Să sperăm că se va reface şi va ajunge din nou în rândurile noastre.
Realizator: Unitatea dvs de câte ori a angajat lupta cu insurgenţii?
Dorin Toma: Au fost luni, săptămâni în care au fost două, trei angajări, contacte pe zi, dar până la urmă a fost bine că totul s-a terminat cu bine.
Realizator: Cât de folos v-a fost tehnica de luptă pusă la dispoziţie de SUA pe care aţi folosit-o acolo, la MRAP, mă refer în primul rând, şi la Humvee?
Dorin Toma: Am folosit în special MRAP-uri puse la dispoziţie de MApN în cooperare cu partenerul american. Pot să spun că, în incidentele în care au fost implicaţi militari îmbarcaţi pe această tehnică de luptă, militarii au suferit răni foarte uşoare, au fost recuperaţi într-un timp foarte scurt şi s-au integrat în subunităţile din care făceau parte. Deci, tehnica asigură protecţia necesară pentru executarea acestor tipuri de misiuni.
Realizator: Ce tipuri de misiuni aţi executat?
Dorin Toma: Patrule îmbarcate, acolo unde terenul permitea să folosim astfel de mijloace de luptă, iar în afara comunicaţiilor am executat în special patrule debarcate şi, în vederea angajării localităţilor, a asigurării securităţii populaţiei locale, a dezvoltării proiectelor de CIMIC în sprijinul populaţiei locale, bineînţeles am executat misiuni în parteneriat cu Armata Naţională Afgană, cu Poliţia Afgană şi am executat în acelaşi timp şi instruirea, activităţi de instruire şi de consiliere a acestor militari.
Realizator: Puteţi spune ceva despre zona de operaţii, atât gradul de risc, cât şi ca întindere?
Dorin Toma: Zona de responsabilitate pe care a avut batalionul este zona cea mai dificilă din provincia Zabul şi este una dintre cele mai dificile zone din partea de sud din Afganistan...
Realizator: Ştiţi cam ce suprafaţă avea comparativ cu o zonă românească să spunem...
Dorin Toma: Ca suprafaţă pot spune că a fost suprafaţa Dobrogei, să spunem.
Realizator: Aţi avut o statistică periodică acolo. Ne puteţi spune cam câte incidente erau în zona de operaţii săptămânal?
Dorin Toma: Au fost momente în care am avut şi zece incidente pe zi în zona noastră de responsabilitate. Activităţile insurgente sunt sezoniere. De exemplu, acum, pe perioada iernii, sunt unul, două incidente pe săptămână, dar sunt momente pe timpul sezonului de luptă când pot ajunge şi trei, patru incidente pe zi. A fost chiar o zi în care am avut zece incidente în aceeaşi zi, în zona de responsabilitate, dar ca o medie, v-am spus, pe timpul sezonului de vară, sunt cam trei, patru pe zi, iar pe timpul sezonului de iarnă, trei, patru pe săptămână.
*
Realizator: Aşadar, o imagine conturată a misiunilor executate în Afganistan de batalionul de manevră. Dle general Decebal Ilina, am reuşit să restabilim legătura cu dvs. (...) Telefoanele ne fac probleme şi chiar telefoanele fixe, pentru că şi dvs aveţi legătura printr-un telefon fix. Iată că avem ascultători; probabil că s-au supărat pe dl general Mihail Popescu şi "ne-au ajutat" un pic la această emisiune. Domnule general, aţi ascultat interviul pe care l-am realizat cu comandantul Batalionului 495, colonelul Dorin Toma. Vorbea domnia sa şi despre două, trei confruntări, de lupte, de angajări cu inamicul, cu insurgenţii în Afganistan într-o singură zi. Cum putem caracteriza, iată, din perspectiva acestor informaţii, misiunea executată de militarii români acolo, în Afganistan?
Decebal Ilina: Eu cred că militarii români s-au achitat cu cinste de misiunile pe care le-au avut acolo. Noi n-avem de-a face practic cu un teatru de război clasic. Acolo, aşa cum spuneau interlocutorii dvs, avem de-a face cu lupta insurgenţilor care acţionează atunci când te aştepţi mai puţin, în locuri în care probabil nu te aştepţi, cu mijloace la care de aştepţi din ce în ce mai puţin. Sigur că militarii noştri sunt de multe ori ţinta fără ca aceştia să dorească ca militarii noştri să fie cei vizaţi. De foarte multe ori pică în diferite ambuscade, pică în anumite capcane, calcă pe anumite mine ş.a.m.d. Vitejia soldaţilor români de-a lungul timpului, a soldaţilor noştri de-a lungul veacurilor, atâta cât o ştim noi c-a fost, s-a datorat nu numai sau nu în primul rând faptului că militarii români îi urau cu înverşunare pe cei pe care îi aveau în faţă, ci pentru că-i iubeau cu disperare pe cei pe care îi aveau în spate. Or, din punctul ăsta de vedere, noi n-avem de-a face cu un teatru de război clasic. Eu nu sunt atât de belicos şi, deşi am fost militar, şi cred că politica asta internaţională a ultimilor zece ani, cel puţin după atacul de la New York, s-a transformat într-un discurs solemn, interminabil, care repetă aproape ritualic nevoia de combatere a terorismului. Timp în care, deci în aceşti zece ani, de fapt terorismul a proliferat. Eu sunt împotriva războaielor. Vorbea Mihail Popescu că războiul din Irak de fapt s-a terminat. Ce o fi aşteptând ăia din Irak? Vorba unui prieten de-al meu, din Iugoslavia: probabil că aşteaptă să izbucnească pacea. Din punctul meu de vedere, atât timp cât mor în fiecare zi 50, 60 de oameni, înseamnă că misiunea pentru care acel război a fost început n-a fost încheiată. Războiul de fapt multiplică suferinţa, adânceşte ura, îndepărtează speranţa şi le lasă celor care vin, generaţiilor viitoare, dorinţa de răzbunare. Asta-i explicaţia că noi de fapt, în Irak, unde noi zicem că s-a terminat, mor 50 de oameni... Adică, e o chestiune aproape cotidiană să auzi că au murit 50 de oameni şi că 200 au fost răniţi. Sigur că eu, din punctul meu de vedere, sunt mândru ca militar, când aud cu cât devotament şi cu cât eroism, de foarte multe ori, îşi fac datoria militarii noştri care, aşa cum spuneau şi ei că, de multe ori, multe misiuni le îndeplinesc în colaborare cu americanii, mă refer la tehnică, la MRAP-uri...
Realizator: Şi trebuie să..., pentru că aţi adus aminte, dle general, şi să punctăm aici, să subliniem, această alianţă reală şi sprijinul logistic esenţial pe care l-am primit din partea SUA, iată aceste MRAP-uri, să le spunem ascultătorilor, să le reamintim, pentru că ascultătorii noştri fideli cunosc acest subiect, că într-o primă etapă 60, actualmente sunt 75 de MRAP-uri. Ce sunt acestea? Nişte blindate de ultimă generaţie realizate după cercetări îndelungate de către specialiştii americani şi britanici care au în componenţa blindajului, pe lângă oţel, şi alte structuri feroase, au şi structuri ceramice, astfel încât, proiectate aceste blindate imense pe roţi - am fost cu ele în Irak de mai multe ori - militarii să fie protejaţi mult mai bine la ambuscade şi la atacurile cu dispozitive explozive improvizate şi mai ales cu acele bombe cu proiectile autoforjabile, FEP-urile, care sunt dezastruoase. Iată că aceste blindate puse la dispoziţie cu generozitate de către aliatul american în Afganistan au salvat foarte multe vieţi de militari români, aşa cum a reieşit din cele două interviuri cu tânărul comandant de pluton, dar şi cu colonelul Toma, care a revenit din misiune cu Batalionul 495./csimion/schelaru/ Iată, aceste blindate care, dacă n-ar fi fost, să le spun ascultătorilor, am fi rămas cu TAB-urile 77, duse acolo în anul 2002 de Batalionul 26 Infanterie, de Scorpionii Roşii, care deja erau uzate moral şi care erau îndeajuns doar pentru un batalion structurat atunci la un efectiv de 405 militari faţă de peste 600, cât are un batalion de manevră acum. Da, domnule general.
Decebal Ilina: Aşa este. Şi nici nu pot fi comparate. Noi vorbim despre TAB-urile româneşti, care la vremea respectivă, atunci când ele au fost fabricate, erau nişte maşini care răspundeau nevoilor pentru care au fost făcute, de apărare a teritoriului naţional, iar vorbind despre MRAP-uri, pe care Navistar, o mare companie americană, care cheltuie miliarde multe pentru cercetare în fiecare an, este ultima generaţie care asigură un nivel de protecţie, eu ştiu, trei şi jumătate, patru, cum zic ei, uneori. Este esenţial pentru militari, pe de o parte, că îi protejează, pe de altă parte, că le sporesc moralul atunci când ei pleacă în misiuni, pentru că ei când pleacă se gândesc tot timpul că există riscul să se confrunte, eu ştiu, cu nişte insurgenţi, să calce pe o mină, să calce, cum spuneaţi dvs, pe un dispozitiv din acesta artizanal ş.a.m.d. Or, în condiţiile în care ei ştiu că sunt într-o maşină care le asigură un grad de protecţie sporit, se duc cu alt curaj la îndeplinirea misiunii respective şi probabil şi randamentul lor în îndeplinirea misiunii respective este cu totul altul. De aceea pledam eu ca oamenii care de fapt ar trebui să gândească strategia de înzestrare a armatei să stabilească priorităţile. Până la urmă, în vremuri de criză esenţial este să foloseşti eficient puţinul pe care îl ai. A te văita toată ziua că sunt puţini bani, că suntem în criză nu adaugă niciun spor înzestrării armatei, ci foarte important este să folosim banii aceia, stabilind care sunt priorităţile armatei, care este genul de misiuni pe care NATO le aşteaptă de la România, care a fost genul de misiuni sau care au fost misiunile pe care România le-a îndeplinit în ultimii opt-nouă ani, şi atunci să stabilim foarte clar ce ar trebui să facem, în aşa fel încât, pe de o parte, militarii noştri să fie protejaţi, pe de altă parte să fie la fel de eficienţi ca ceilalţi care de fapt dispun de o tehnică şi de de un armament mult mai sofisticat decât al nostru.
Realizator: Sigur că da, aşa cum de la Lisabona se tot vorbeşte în NATO, acest concept Smart Defence, acela al evaluării, planificării şi folosirii cât mai inteligente a resurselor de care dispune fiecare stat aliat, iată, e un concept care deja este aplicat de Armata SUA, şi-au dat seama dânşii că noi putem dispune de potenţialul uman foarte bine calificat, de militarii noştri, nu avem în acest moment posibilitatea de a transporta şi de a ne reînnoi transportoarele blindate de acolo şi ne-au ajutat, iată, ne-au pus la dispoziţie dându-şi seama că avem nevoie de aşa ceva, de MRAP. De asemenea, să le aducem aminte ascultătorilor că pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial SUA au acceptat ca trupele americane să se afle în subordinea unui alt stat. Unui alt stat, fie el şi aliat, şi este vorba de o companie americană, care în Afganistan se află în subordinea Batalionului românesc de manevră, mai clar, militarii americani execută comanda dată de comandantul român acolo, în Afganistan. Analizând cele două aspecte, iată, sprijinul logistic, dar iată şi încrederea operaţională, acest trust şi legătura person to person şi de la militar la militar între români şi trupele americane, cum putem caracteriza această relaţie deosebită, domnule general Decebal Ilina?
Decebal Ilina: Există numai în teorie un parteneriat cel puţin din punct de vedere militar, dacă din alte puncte de vedere, economic ş.a.m.d. nu funcţionează, parteneriatul acesta militar funcţionează foarte bine cu America şi funcţionează din 1994 când, mi-aduc aminte, l-am însoţit pe domnul general Cioflină într-o vizită la Shalikashvili, care era şeful Statelor Majore Întrunite, cum e la americani, şi care ne-a ajutat de atunci foarte mult până în zilele noastre, pe de o parte. Şi pe de altă parte, militarii români şi-au câştigat în teatru acest respect. Şi aş vrea să subliniez şi mă bucur că dvs aţi ridicat acest subiect. Din câte ştiu eu, au fost situaţii în Irak, în care militari generali români au condus forţele nu numai americane, şi alte forţe care făceau parte...
Realizator: Vă pot confirma...
Decebal Ilina: Cum a fost generalul Radu Dan Ghica sau Neagoe Visarion, alţi generali, cu care mă mândresc...
Realizator: Şi domnul general Chiriţă, sigur că da. Au deţinut funcţia de adjunct al şefului Statului Major al coaliţiei pentru alte naţiuni decât cea britanică şi cea americană. Am fost acolo şi am fost la Bagdad, am fost chiar şi în birourile lor, deci vă pot confirma acest lucru, dar pentru prima dată, aveţi dreptate, prima funcţie de acest tip a fost deţinută de generalul Ghica Radu Dan, care a fost comandant al forţelor terestre şi acum este locţiitorul şefului Statului Major General, dacă nu mă înşel.
Decebal Ilina: Or lucrurile acestea nu se fac în baza unui protocol, nu se fac de convenienţă, ci se fac pe respectul pe care ţi-l câştigi în teatru, pentru că nimeni nu-şi pune trupele în subordinea unui amator care nu ştie să le conducă, nu ştie să le coordoneze, nu ştie să le ducă la victorie. Spunea colonelul Toboşaru de la Oradea, pe care îl salut, că e un lucru important că militarii noştri se instruiesc acolo, militarii noştri... Cum spuneam eu la început, le dispare complexul ăla pe care îl aveam în 1990 sau militarii români în 1990, că ei nu ieşiseră din graniţele României şi aveau tot timpul un complex atunci când se întâlneau cu unul străin şi, mă rog, dificultatea probabil de comunicare ş.a.m.d. Or acest lucru a dispărut, militarii aceştia luptând de la egal la egal pe fronturile respective şi cucerindu-şi respectul prin prestaţiile pe care ei le-au avut în teatru. Lucrul acesta este minunat şi este cu atât mai minunat cu cât militarii şi generalii şi coloneii şi toţi ofiţerii care se întorc pot conduce structuri importante din armată şi pot duce aceste structuri la performanţă chiar dacă nu vor mai fi chemate în teatre de acţiune. Eu nu-mi doresc lucrul acesta, ca românii să fie prezenţi în cât mai multe teatre ş.a.m.d., nu vrem să ne expunem propriii noştri concetăţeni la tot felul de riscuri, cu atât mai mult cu cât spuneam că războaiele n-au rezolvat problema; războaiele au complicat. Pacea a venit şi a rezolvat problema. Or politicienii trebuie să facă eforturi, până la urmă există nevoia unui efort de imaginaţie a întregii planete, pentru că eu vreau să vă spun un lucru, de-a lungul timpului şi pentru cea mai mare parte a planetei, forma tipică de guvernământ a fost imperiul. Imperiile nu au vrut să se trăiască într-un sistem cu legi, cu reguli, cu principii, ele însele, imperiile încercând să se substituie acestor sisteme. Or nu cred că astăzi, în 2012, gândim diferit, pentru că eu mi-aduc aminte că, în 1992, generalul Wolfowitz, care era atunci adjunctul ministrului apărării, care era Dick Chenney, îi prezenta acestuia o strategie naţională de înzestrare a Americii, în care spunea despre hegemonia permanentă şi totală a Americii, desigur că era imediat după perioada în care dispăruse Uniunea Sovietică ş.a.m.d. Şi vreau să închei prin a spune că lumea nu e făcută din sentimente, e făcută exclusiv din interese.
Realizator: Din păcate, domnule general Decebal Ilina, iată că în Afganistan, aşa cum spuneaţi dvs, pacea care este atât de necesară, pacea se câştigă foarte greu acolo. Trebuie însă să ne pregătim de retragere şi poate împreună cu trupele americane sau într-o perioadă etapizată, împreună cu ceilalţi aliaţi din NATO, pentru că este vorba de o misiune NATO, însă, aşa cum am încercat să conturăm şi noi, spre finalul acestei emisiuni, este adevărat, acolo s-a legat o alianţă şi s-a întărit o prietenie pe termen foarte lung, spun eu, între România şi SUA. Domnule general Decebal Ilina, foarte scurt, cât credeţi că se va mai întinde acest conflict din Afganistan?
Decebal Ilina: Păi, acolo, mie mi-e greu să... Atunci când americanii au intrat, eu am avut o discuţie cu un general american, care era foarte optimist din punct de vedere al rezolvării conflictului în spaţiul respectiv şi eu îi spuneam că acolo au stat englezii pe vremea cât englezii controlau provinciile astea câteva zeci de ani şi au plecat într-o să nu zic într-o manieră...
Realizator: Scurt!
Decebal Ilina: Da, n-au plecat într-o manieră victorioasă, au stat ruşii 20 şi de ani şi Uniunea Sovietică, care nu punea foarte mult preţ pe...
Realizator: Sigur că da şi nici acum nu sunt foarte mari speranţe de o pace grabnică.