Tendinţele separatiste din Europa şi securitatea continentală

Radu Dobriţoiu - Bun găsit! Referendumul pentru independenţa Cataloniei a readus în actualitate tendinţele separatiste din Europa şi influenţa acestora asupra securităţii continentale, un subiect dezvoltat de ceva vreme pe agenda europeană, cu precădere după referendumul după independenţa Scoţiei; ţări din blocul vechi comunitar au astfel de teme pe agenda internă care influenţează şi echilibrul european. Tot în Spania, avem aspiraţii de independenţă în Ţara Bascilor, în Franţa avem Corsica, Flandra în Belgia, de Scoţia deja am amintit şi Insulele Feroe, care aparţin de Danemarca. În Italia, în această lună, în Lombardia şi Veneţia, urmează să aibă loc un referendum de autonomie. Mai aproape de România, provincia Kosovo revine cu tema unei armate proprii, prin trasformarea forţelor interne de securitate. Invitatul acestei ediţii este profesorul universitar Ştefan Popescu, doctor în istoria relaţiilor internaţionale contemporane. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi, pentru a asculta Euroatlantica. Tema ediţiei: Tendinţele separatiste din Europa şi securitatea continentală. Bună seara, domnule profesor Ştefan Popescu! Bun venit la Radio România Actualităţi!

AICI EMISIUNEA ÎNREGISTRATĂ

Ştefan Popescu: Bună seara! Bun găsit tuturor!

Radu Dobriţoiu: Una dintre consecinţele referendumului din Catalonia este de natură economică, mai precis inducerea unei neîncrederi ce generează mutarea unor firme de la Barcelona, la Madrid. Semnalul a fost dat deja. Domnule profesor Ştefan Popescu, credeţi că independenţa, sau mai degrabă, dorinţa de independenţă a Cataloniei va influenţa mai multe paliere: social, economic, financiar, militar?

Ştefan Popescu: Absolut! E clar că mediul economic are nevoie de stabilitate şi de predictibilitate, cu atât mai mult într-o economie globalizată, unde vedem foarte bine că pieţele sunt foarte sensibile la orice seism, cu atât mai mult cu cât vedem că poziţiile sunt tot mai radicale, dar este de urmărit, important este... din fericire că acest caz are loc în cadrul UE şi nu cred să ducă la derapaje prea mari. Eu cred că înşişi liderii cataloni ştiu, sunt conştienţi, chiar dacă exploatează la maximum tensiunile de acum, ştiu că independenţa este un orizont foarte îndepărtat, dar ei doresc să folosească... tocmai au reuşit, Madridul a căzut în capcana provocării, a căzut şi, prin urmare, o vor folosi pentru modificarea Constituţiei din 1978 şi obţinerea unui statut federal. Cred că acesta este orizontul realist către care se îndreaptă partidele pro-independenţă din Catalonia.

Radu Dobriţoiu: Catalonia, cu alte cuvinte, a mai parcurs o etapă spre dezideratul de independenţă, de secesiune faţă de Spania, etapă pe care o privim în interiorul UE, alături de demersuri similare în Scoţia?

Ştefan Popescu: În Scoţia, în Belgia. În Belgia au fost şase reforme constituţionale care au transformat Belgia, practic, în stat federal. Ştiţi, sunt titularul unui curs chiar "Identităţi europene". Trebuie, cred, că să privim puţin detaşat acest lucru, şi identitatea, dincolo de specificităţile ei, îşi găseşte şi o expresie politică, mai ales din secolul al XIX-lea. Noi, românii, am fost beneficiarii manifestării identităţii şi în plan politic. Aşa s-a născut statul naţional român. Faptul că românii, în ciuda opresiunii, faptul că se aflau între imperialisme concurente... şi chiar eram încadraţi în două forme imperiale, mai mult sau mai puţin. Sigur, cu o mai mare autonomie pentru Principatele Moldovei şi Valahiei, dar tocmai faptul că noi ne-am manifestat politic această specificitate, ne-a dus să avem un stat naţional acum.

Radu Dobriţoiu: Avem şi alte exemple, domnule profesor, din istorie, şi poate cel mai mare, din punctul de vedere al acestei unităţi este cel al Germaniei, unde am avut 300 de ...

Ştefan Popescu: 300 de state numai în confederaţia germană, după reorganizarea ei de către Napoleon. Dar existau mai multe.

Radu Dobriţoiu: Am avut exemplul Italiei.

Ştefan Popescu: Exemplul Italiei, unde iarăşi particularismele rămân importante, deşi, între noi fie vorba, Liga Nordului nu mai are amploarea din anii '80, la sfârşitul anilor '80, când a fost fondată, a fost fondată chiar în '89, de fapt de Umberto Bossi. Totuşi, particularismele rămân, dar identităţile nu sunt ceva rigid, au o plastică a lor.

De pildă, aţi vorbit de Scoţia. Sigur că specificităţile Scoţiei sunt scoase înainte, dar britanicii au ştiut un lucru. Londra a ştiut să articuleze foarte bine identitatea scoţiană în crearea identităţii britanice.

Radu Dobriţoiu: Şi să gestioneze tot ce s-a întâmplat…

Ştefan Popescu: Şi să o gestioneze cu calm, dar cu pragmatism. Elemente ale drapelului scoţian se află în drapelul britanic şi trupele scoţiene ...

Radu Dobriţoiu: Şi în armată există.

Ştefan Popescu: Exact!

Radu Dobriţoiu: Elemente identitare, Regimentul şase scoţian.

Ştefan Popescu: Acest regiment este o emblemă a sentimentului britanic în lume, a identităţii britanice.

Radu Dobriţoiu: Da! Îngrijorarea în creştere a societăţii spaniole faţă de problema catalană. Potrivit unui sondaj publicat astăzi şi citat de colega mea Anamaria Damian în corespondenţa transmisă din Spania pentru "Euroatlantica".

Reporter: Şeful guvernului spaniol Mariano Rajoy îi cere liderului catalan Carles Puigdemont să renunţe cât mai repede la proiectul său de a face o declaraţie unilaterală de independenţă. Este - spune premierul conservator - cea mai bună soluţie pentru a evita înrăutăţirea situaţiei. Întoarcerea la legalitate ar fi cheia soluţionării conflictului, crede Rajoy, care a declarat astăzi într-un interviu pentru agenţia spaniolă EFE că societatea presa oamenii de afaceri şi sindicatele, chiar şi catalanii îşi doresc acelaşi lucru. Îngrijorarea societăţii spaniole faţă de problema catalană este în creştere, arată un sondaj publicat astăzi de Centrul de Cercetări Sociologice. Dacă în luna iulie doar 2% din populaţie se declara preocupată de independenţa Cataloniei, în septembrie, în perioada în care Parlamentul catalan aproba legile referendumului şi de fondare a Republicii Catalane, aproape 8% din spanioli indicau că această temă îi ingrijorează. Acelaşi barometru spune că 70% din populaţie consideră situaţia politică actuală din Spania rea sau foarte rea, dar şi că 40 de procente se declară pentru continuitatea organizării teritoriale bazate pe comunităţi autonome. Declaraţia unilaterală de independenţă se află acum sub semnul întrebării, deoarece Curtea Constituţională tocmai a declarat ilegală reuniunea în plen a Parlamentului anunţat pentru luna viitoare. Este ziua în care toată lumea aşteaptă ca declaraţia să fie făcută formală. După aceasta, ar urma aprobarea unei Constituţii catalane, precum şi a instituţiilor fundamentale ale ipoteticului nou stat, în principal, Ministerul Finanţelor. Deşi şeful statului, regele Felipe al VI -lea a dat undă verde aprobării articolului 155 din Constituţie, care înseamnă suspendarea statului de comunitate autonomă şi preluarea administrării de la Madrid, Guvernul aşteaptă încă un gest de la Barcelona. Deocamdată, Puigdemont spune că idealul catalan de suveranitate va fi atins şi că echipa sa de guvernare nu se va abate de la acest plan. În discursul de aseară el a evitat să pronunţe cuvântul "independenţă" şi a apărut ca un preşedinte de stat alături de steagul catalan, cu atitudinea unui lider care se poartă ca reprezentantul cel mai de seamă al poporului. De altfel, a şi declarat după referendum că se simte ca preşedintele unei ţări libere. Până la viitoarea republică a Cataloniei, însă, apar consecinţele neîncrederii pe piaţa economică. Mai multe companii s-au mutat deja de la Barcelona la Madrid, iar astăzi una din principalele bănci catalane, Sabadell, a anunţat că îşi tranferă sediul în Alicante, în regiunea vecină, Valencia. Nici La Caixa, a treia mare bancă spaniolă şi prima în topul catalan, motor al economiei regionale, nu pare să dorească să rămână la Barcelona, deoarece o declaraţie unilaterală de independenţă ar însemna excluderea automată din Uniunea Europeană şi implicit pierderea protecţiei din partea Băncii Centrale Europene.

Radu Dobriţoiu: Anamaria Damian, o corespondenţă transmisă pentru "Euroatlantica", din Spania. Domnule profesor, citez din această corespondenţă " Idealul catalan de suveranitate va fi atins!"

Ştefan Popescu: Va fi atins, dar am văzut că totuşi a pus nuanţe liderul catalan, ori independenţă, pentru independenţă nu este suficientă numai o autoproclamare. Şi aici situaţia comportă nuanţe. Gândiţi-vă că au participat la acest referendum, plebiscit mai mult, doar 42%. O eventuală, un pas spre independenţă, aşteptat şi de Madrid, desigur, ar presupune o nouă consultare pentru a se îndeplini toate condiţiile - am văzut şi recomandările Comisiei de la Veneţia - pentru ca întreaga societate catalonă să fie consultată. Dar o recunoaştere a independenţei presupune şi un context internaţional favorabil, un context european, pentru că suntem în Uniunea Europeană şi mai ales recunoaşterea, recunoaşterea de către comunitatea internaţională, altfel nu poţi fi independent.

Radu Dobriţoiu: Avem tot în Spania, Ţara Bascilor, unde ne aducem aminte de ETA, de atacurile teroriste, nu atât de sângeroase ca cele ale ISIS, dar ne aducem aminte de ele.

Ştefan Popescu: Dar un război de uzură tot a fost.

Radu Dobriţoiu: Sigur că da! Cum a fost cu IRA.

Ştefan Popescu: Absolut, cu IRA!

Radu Dobriţoiu: Sunt similare şi ca metode. Dar va încuraja ce s-a întâmplat la Barcelona, va încuraja o...?

Ştefan Popescu: Probabil se vor face presiuni şi de partea bască, pentru o revizuire a Constituţiei din 1978, însă nu cred că Madridul va purcede la o revizuire, fără acordarea unui statut similar tuturor celor 17 comunităţi autonome care compun Spania. Deci este încă un pas foarte lung.

Radu Dobriţoiu: Dorinţa de independenţă a Cataloniei nu este singura mişcare separatistă, aşa cum am amintit la începutul emisiunii, avem dorinţe de autonomie sau secesiune şi în alte regiuni din Europa. Sorin Moţatu a realizat o sinteză cu principalele provincii şi regiuni europene, care speră la independenţă sau la o autonomie mai largă.

*

Reporter: Sorin Moţatu - În Spania, trăiesc aproximativ 2 milioane de basci, al căror nivel de trai este unul peste media populaţiei spaniole. La fel ca şi Catalonia, Ţara Bascilor a câştigat, în timp, mai multe puteri: are propriul Parlament, poliţie, controlează educaţia şi îşi colectează propriile taxe, încă din anii '70. Cu toate acestea, secesiunea rămâne unul dintre dezideratele populaţiei basce. După Spania, Marea Britanie este ţara în care tendinţele separatiste se manifestă cel mai pregnant. Scoţia face parte din Regatul Unit, din 1707, însă dorinţa scoţienilor de independenţă nu a dispărut nici acum. Referendumul, organizat acum trei ani, a eşuat, însă Guvernul scoţian intenţionează să organizeze o nouă consultare anul viitor. O regiune din Belgia, cu potenţial de rupere, este Flandra, aflată în nordul ţării unde se vorbeşte limba olandeză, neerlandeza. Politicienii din această regiune mai bogată a Belgiei doresc abolirea monarhiei şi desprinderea de Valonia, o regiune mult mai săracă. Mişcările separatiste din nordul Italiei cer, de multă vreme, independenţa regiunilor bogate din nordul ţării, cunoscută sub numele de Padania. Italienii din aceste regiuni consideră că o mare parte din veniturile lor finanţează sărăcia din sudul ţării. În această lună, în data de 22, Lombardia şi Veneţia vor organiza un referendum cu privire la creşterea nivelului de autonomie faţă de Guvernul de la Roma. Şi suveranitatea Franţei se confruntă cu o provocare separatistă care vine din Corsica, o insulă cu peste 300.000 de locuitori, situată în sud-estul ţării. Corsica s-a confruntat, timp de decenii, cu o politică violentă, din cauza separatiştilor paramilitari care au organizat inclusiv atacuri cu bombă, în anii '70, asupra secţiilor de poliţie sau a clădirilor administrative.

*

Radu Dobriţoiu: Domnule profesor Ştefan Popescu, vorbeam şi la începutul emisiunii despre motivele economice care iată sunt un motor pentru...

Ştefan Popescu: Da. Discursul identitar este asociat sănătăţii economice a teritoriului. Iată, în Italia de Nord, aţi vorbit de Italia de Nord, în materialul precedent, discursul identitar al Padaniei, a Ligii Nordului s-a construit în reacţie la subdezvoltarea provinciilor din sud, şi faptul că Roma lua resursele pentru a le redistribui, de asta se spunea: "Roma ladrona", Roma - marea hoaţă, "ladrona" - este augmentativ. Dar vreau să spun, apropo de materialul trecut, câteva nuanţe. În Flandra, situaţia este mai puţin periculoasă, pentru că Bruxelles-ul, care se află în inima Flandrei, este un oraş 97% francofon, iar flamanzii nu vor să lase Bruxelles-ul. Naţionalismul şi separatismul corsican este, totuşi, minoritar, deşi vizibil... ce riscă Franţa este Noua Caledonie, în 2018, şi acolo situaţia este foarte diferită. De pildă, locuitorii din Noua Caledonie, autohtonii care şi ei sunt minoritari...

Radu Dobriţoiu: Să precizăm: e un arhipelag francez, în Pacificul de Sud.

Ştefan Popescu: Absolut. Aproape de Australia, sunt încurajaţi de Australia şi de neoconservatorii americani. Ei convertesc populaţiile catolice la neoprotestantism, introduc ideile independenţei, prin această convertire faţă de metropola Franţei. Acolo sunt şi interese strategice, este cel mai mare zăcământ de nichel din lume şi unul din /.../.

Radu Dobriţoiu: E şi o poziţie strategică...

Ştefan Popescu: Şi o poziţie strategică, pentru că regiunea Asia Pacific, rutele din acea zonă sunt o miză a secolului 21 şi a viitorului.

Radu Dobriţoiu: Catalonia este o problemă internă a Regatului Spaniei - consideră preşedintele Vladimir Putin. Rusia doreşte ca Spania să rămână întreagă şi prosperă. Vă propun să ascultăm o analiză transmisă de la Moscova de Alexandru Beleavschi.

*

Corespondenţă de la Moscova - Reporter: Alexandru Beleavschi - Primind marţi scrisorile de acreditare ale noului ambasador spaniol la Moscova, preşedintele Vladimir Putin a declarat că problema Cataloniei este o problemă internă a Reagtului, subliniind că Rusia speră în depăşirea crizei şi că, în pofida conjucturii politice, există toate premisele pentru dezvoltarea relaţiilor ruso-spaniole. Miercuri, viceministrul de externe, Aleksei Meşkov, a declarat explicit că Rusia doreşte ca Spania să rămână întreagă şi prosperă, iar criza să fie rezolvată în cadru constituţional. Declaraţiile oficiale sunt un indiciu că Rusia nu va recunoaşte unilateral o independenţă autoproclamată a Cataloniei, dar şi că apreciază sceptic şansele recunoaşterii independenţei catalane de către Madrid şi în plan internaţional. Teoretic, Rusia, supusă sancţiunilor occidentale, din cauza susţinerii separatiştilor rusofoni din Ucraina, ar fi avantajată de secesiunea regiunii spaniole şi slăbirea, astfel, a UE, iar recunoaşterea internaţională a unui stat catalan ar crea un precedent pentru recunoaşterea entităţilor separatiste din spaţiul post-sovietic pe care Moscova le susţine. Asemenea speranţe au fost exprimate, de pildă, de Abhazia şi Osetia de Sud care au susţinut referendumul catalan. Cazul Cataloniei, însă, este unul diferit. Dacă ne raportăm la momentul prezent, separatismul catalan - afirmă experţii ruşi - nu este produsul dezmembrării unui stat, schimbării sistemului social sau politic al unor conflicte interetnice, religioase sau militare. Diferenţa crucială constă însă în absenţa, în cazul Cataloniei, a sprijinului politic, economic şi miliar, direct din afară ca, în cazul entităţilor separatiste susţinute şi întreţinute de Rusia sau de Occident, cum este cazul Kosovo. Pe de altă parte, afirmă parlamentarii ruşi, referendumul din Catalonia este şi unul din efectele recunoaşterii de către Occident a provinciei Kosovo, iar mediile ruse atrag atenţia asupra altor focare separatiste din Europa, Ţara Bascilor în Spania, Scoţia şi Irlanda de Nord, în Marea Britanie, Bretania şi Corsica, în Franţa sau nordul Italiei. Unii experţi ruşi văd o relaţie între aceste separatisme şi ideile privind crearea unei Europe federalizate, cu un centru unic la Bruxelles sau Berlin, unde Catalonia, de pildă, poate exista ca o formaţiune semi-recunoscută, fără suveranitate juridică.

*

Radu Dobriţoiu: Domnule profesor, amintea Saşa Beleavschi de Kosovo, mult mai aproape de noi.

Ştefan Popescu: Kosovo, unde a fost ... totuşi, Kosovo este o altă Albanie, din 1908 se întâmplă, mi-am dat teza de doctorat "Albania în politica externă franceză" şi am studiat şi problema Kosovo, din 1908 de când avem primele recensăminte, majoritatea era netă kosovară, netă. Şi din păcate...

Radu Dobriţoiu: Albaneză...

Ştefan Popescu: Albaneză, da, kosovar-albaneză. Din păcate, realitatea de pe teren contează sau, nu ştiu, din fericire - din fericire şi pentru noi, în Transilvania, faptul că românii au fost majoritari s-a stabilit această frontieră lingvistică, această expresie folosită de geografii francezi. Emmanuel de Martonne, care şi-a dat şi teza de doctorat cu "Les Alpes de la Transylvanie" - Alpii Transilvaniei, o teză foarte frumoasă şi care a pledat şi a arătat că frontiera lingvistică românească face ca traseul Transilvaniei să fie favorabil României şi să ne revină inclusiv zonele de la periferia urbană, spre vest, a Oradei, Aradului, Timişoarei care era net în favoarea României, deci prin urmare realitatea de pe teren... Vedeţi, de pildă în cazul Macedoniei, de ce separatismul albanofon trezeşte frici? Pentru că este undeva situat între 20 şi 45 de procente dintr-o populaţie de 2.200 000 de locuitori, dar natalitatea este de partea albanezilor.

Radu Dobriţoiu: S-a întâmplat totul brutal acolo, repede, pe o scară a istoriei. Am fost martor şi în Kosovo unde am fost. În Macedonia, am fost când era ministru domnul Geoană şi făcea parte din OSCE, cu Robertson şi cu Solana, cred că am fost de vreo şapte ori în Macedonia, până s-a rezolvat criza respectivă. Iată că avem şi aproape de noi, de România, aceste zone secesioniste, dar şi vorbim un pic şi despre Transnistria.

Ştefan Popescu: Transnistria, sigur, ştiţi, identitatea naţională este o construcţie. Ea nu se bazează numai pe realitatea demografică.

Radu Dobriţoiu: Acolo însă nu există neapărat o identitate naţională, este construită pe altceva.

Ştefan Popescu: Da, absolut, cea sovietică şi dependenţa de Rusia, afinitatea faţă de Rusia, după cum şi în părţi din Ucraina foarte importante...

Radu Dobriţoiu: Şi aţi vorbit dumneavoastră de zone lingvistice.

Ştefan Popescu: Zone lingvistice, sigur. Zone religioase. Vedem foarte bine situaţia cu bisericile ortodoxe, de pildă, inclusiv în Republica Moldova, pentru că identitatea nu poate să se raporteze... există şi o identitate religioasă, şi o identitate lingvistică - ele se suprapun. Gândiţi-vă la familiile mixte. Am avut chiar studenţi: bunicii erau, o bunică era rusoaică, din Republica Moldova, iar cealaltă bunică era româncă. Aveau o identitate multiplă, deci este ceva foarte flexibil.

Ştefan Popescu: Este ceva foarte flexibil. De pildă, Muntenegru, cazul Muntenegru...Vedem că muntenegrenii sunt sârbi, fac parte din aria lingvistică sârbo-croată.

Radu Dobriţoiu: Limba lor, sigur că sunt mult mai aproape.

Ştefan Popescu: Au avut o personalitate statală veche, în Evul Mediu era Regatul Zeta, care a devenit Principatul Muntenegru apoi, Regatul Muntenegru şi în 2008 Muntenegru, 2006 - 2008 a fost acest proces de independenţă, s-a separat de Serbia. De ce?

Radu Dobriţoiu: Dar altfel.

Ştefan Popescu: Tocmai pentru că Serbia devenise un fel de paria la nivel internaţional.

Radu Dobriţoiu: O ţintă a deciziilor internaţionale în zona respectivă şi găsită vinovată pentru ceea ce se întâmplă în Kosovo, cu toate că nici albanezii din Kosovo nu au fost foare liniştiţi.

Ştefan Popescu: Nu au fost foarte liniştiţi. Dar, vedeţi, în Muntenegru când am fost i-am întrebat: bine, ce vă separă, pentru că se pierduse memoria istorică. Sigur că ea este readusă acum prin manual, odată cu independenţa. Dar mi-au spus: Ce vă deosebeşte de sârbi, sunteţi ortodocşi şi vorbiţi aceeaşi limbă? Ne deosebeşte marea.

Radu Dobriţoiu: Preşedintele Donald Trump se opune independenţei Cataloniei, dar pe de altă parte Washingtonul nu vrea să fie perceput ca un susţinător al represiunilor libertăţilor democratice. În acelaşi timp Madridul este un aliat NATO al Statelor Unite. Washingtonul ştie că Moscova doreşte o Europă divizată. Din Statele Unite transmite Doina Saiciuc.

Reporter: Nu mai este nici o noutate faptul că preşedintele Trump şi Departamentul de Stat dau mesaje nu de puţine ori contradictorii. Dacă Departamentul de Stat a spus la început că referendumul din Catalonia este o problemă internă a Spaniei, preşedintele Trump a declarat că se opune independenţei Cataloniei. Secesiunea ar fi prostească, a arătat cu doar patru zile înaintea referendumului, preşedintele Trump, într-o conferinţă de presă comună la Casa Albă cu primul ministru spaniol Mariano Rajoy. Pe de-o parte, Washingtonul nu vrea să fie perceput ca sprijinind o potenţială represiune a libertăţilor democratice. Pe de cealaltă parte, nu vrea să spună ceva care ar contrazice guvernul spaniol, un aliat NATO. Preşedintele Trump a cerut Cataloniei să rămână unită cu restul Spaniei pentru ca apoi la o zi după ce preşedintele Trump spunea alături de domnul Rajoy că referendumul este o greşeală, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat să spună, fără nici un echivoc, că Administraţia americană sprijină Guvernul Spaniei, adică sprijină o Spanie unificată. Oficialii americani nu au făcut declaraţii cu privire la mişcările separatiste din Europa, dar dincolo de orice îndoială nu le doresc pentru că UE însăşi este privită cu îngrijorare atunci când sunt semne de divizare. Washingtonul ştie prea bine că Moscova încearcă să divizeze UE pentru a o face mai slabă. Vicepreşedinta Consiliului Atlantic, Fran Burwell, a făcut o radiografie precisă a unei Catalonii independente. Catalonia este una din cele mai bogate regiuni ale Spaniei, dacă nu chiar cea mai bogată, dar independenţa sa va avea câteva consecinţe serioase care au legătură cu UE şi despre care doamna Burwell spune că nu prea se vorbeşte. În cazul în care va părăsi Spania, Catalonia va părăsi în mod efectiv UE şi nu va putea reveni în ea din cauză că Spania are drept de veto, ceea ce înseamnă că se vor ridica imediat bariere. Cei cu paşapoarte catalane nu vor mai putea călători liber în UE, nu va mai exista circulaţie liberă pentru bunuri şi servicii din Catalonia, relaţia cu euro va deveni suspectă, aşa cum este cazul Kosovo care foloseşte euro fără a avea dreptul legal de a o face.

Radu Dobriţoiu: Domnule profesor Ştefan Popescu va influenţa pe termen mediu această dorinţă secesionistă a unor state, a unor provincii în interiorul Europei, va influenţa securitatea continentală?

Ştefan Popescu: Absolut. Dacă se vor fărâmiţa statele este clar că şi securitatea europeană şi viabilitatea proiectului european va avea de suferit chiar dacă aceste separatisme nu pun în cauză identificarea lor cu Europa şi proiectul european. Acest lucru trebuie spus, dar mai ales Spania, şi aţi văzut procesul Versailles amorsat de preşedintele François Hollande în ultimele săptămâni de mandat când a invitat pentru a discuta despre: 'Pe ce se va baza securitatea europeană, dar nu numai securitatea, dar şi economia, politica Europei: pe procesul Versailles: Franţa-Germania-Italia-Spania. Spania este foarte importantă în ecuaţie.

Radu Dobriţoiu: Va influenţa pe de altă parte structura UE aceste tendinţe?

Ştefan Popescu: Absolut. Va complica foarte mult procesul de decizie la nivel european şi UE poate riscă să se îndrepte spre un nou sfânt imperiu romano-german. Ştiţi foarte bine care era foarte fărâmiţat şi atunci ajunsese să fie controlat de puteri exterioare Franţa lui Richelieu.

Radu Dobriţoiu: Sigur că da şi cu tendinţe bineînţeles, de desfacere a acestui imperiu în cele din urmă.

Ştefan Popescu: Absolut.

Radu Dobriţoiu: Euroatlantica la final.

Transcriere Rador