Situaţia din Siria şi Turcia

Ediţia din 13.06.2013 poate fi ascultată și descărcată din secţiunea Podcast.

Pagina oficială de facebook a emisiunii: www.facebook.com/euroatlantica.

Realizator: Nicu Popescu - Doamnelor şi domnilor, bună seara! În această seară, la emisiunea Euroatlantica vă invit să discutăm, să urmariţi o dezbatere despre situaţia în evoluţie - din păcate nu pozitivă - în zone apropiate nouă:Turcia, respectiv Siria. Poate vă gândiţi de ce Turcia? Pentru că nu peste multă vreme se va lua vacanţă şi lumea va pleca în concediu; mulţi au bilete luate în Turcia. De ce Siria? Pentru că ea este în atenţia diplomaţiei europene în mod special, iar zilele trecute a fost discutată situaţia din această ţară, inclusiv la Paris, cu ocazia vizitei ministrului român de externe şi pentru că în această ţară, în Siria, sunt mulţi cetăţeni români sau cu rude în România. Vom discuta despre situaţia din cele două ţări aflate în zona estică a NATO, respectiv în vecinătatea flancului sud-estic al NATO, cu doi invitaţi, doi prieteni ai emisiunii noastre - domnul colonel în eezervă Ion Petrescu. Bună seara, domnule colonel!

Ion Petrescu: Bună seara!

Realizator: şi domnul profesor Claudiu Degeratu, bine aţi revenit la Euroatlantica, domnule Degeratu!

Claudiu Degeratu: Bună seara, mulţumesc pentru invitaţie.

Realizator: Domnilor, oare de ce s-a încins focul în această zonă, la confluenţa Europei cu Orientul?

Ion Petrescu: Dacă îmi permiteţi, aş începe cu o felicitare la adresa realizatorului deoarece aceste emisiune se difuzează exact cu 36 de ore înainte de întâlnirea din Turcia a comandantului armatei siriene de eliberare, generalul Salim Idris, cu diplomaţii occidentali în legătură cu necesitatea înarmării cu tehnică de luptă modernă şi a instuirii actualelor insurgenţi, în aşa fel încât fără introducerea unor trupe străine în Siria să se rezolve din punctul de vedere al Statelor Unite şi Uniunii Europene situaţia de acolo. Sigur că este un deziderat, dar această întâlnire arată că lucrurile merg pe un făgaş conform întâlnirii care a avut loc la Washington, între reprezentanţii diplomaţiilor americană şi engleză care, cel puţin oficial, au garantat că se doreşte o soluţie, la Geneva, în care statul sirian să rămână unitar. Şi asupra acestui aspect am să mai revin pentru că există şi o alternativă de împărţire în trei a actualului stat sirian.

Realizator: Turcia, ca să facem introducerea, domnule Degeratu.

Hartă Turcia. Sursa: CIA.gov.

Claudiu Degeratu: Da, în ciuda unor, să zicem, estimări care au avut loc chiar şi în 2012, în care se considera că Turcia este pionul cel mai stabil de pe tabla de şah a Orientului Mijlociu, observăm de fapt că intră şi Turcia în acelaşi efect de domino. Sigur că sunt şi, să zicem, apropieri, similitudini cu primăvara arabă, poate vom avea ocazia să discutăm mai mult în privinţa modelului, dar se observă foarte clar că Turcia urmează acelaşi pattern, acelaşi model de instabilitate. Este vorba de instabilitatea urbană şi în acelaşi timp suprapusă peste o instabilitate regională. Probabil că trebuie să ne uităm mult mai adânc în economia şi în societatea turcă pentru a înţelege de ce acum şi de ce la această scară avem acest tip de, să zicem, instabilitate internă.

Realizator: Am rugat-o pe colega Arina Petrovici să realizeze o sinteză a ceea ce ar trebui să vedem în Turcia.

Reporter: Arina Petrovici: E greu de crezut că doar pe fondul unor nemulţumiri vechi şi profunde, un grup de ecologişti care voiau să salveze de la tăiere 600 de copaci din parcul Ghezi din Istanbul să transformă peste noapte în zeci de mii de manifestanţi împotriva guvernului sau, potrivit premierului, extremişti unii implicaţi în reţele teroriste care ocupă străzile principalelor oraşe din Turci şi scandează:"Jos dictatoru!", "Tayyip demisia sau "Uniţi împotriva fascismului". Într-o rapidă luare de poziţie, purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat constata că vasta majoritate a demonstranţilor sunt cetăţeni obişnuiţi, care îşi exercită dreptul la libertate de expresie, în contextul în care premierul Erdogan denunţa manifestările, arătând cu degetul către o grupare de extremă-dreapta interzisă, care revendicase atentatul din februarie asupra Ambasadei SUA. În fapt, nu este prima dată când turcii avertizează cu privire la riscul ca ţara lor să fie tot mai islamizată şi mai îndepărtată de valorile republicate impuse de Kemal Atatürk şi agreate de decenii de cetăţeni. Mai mult decât atât, o analiză Stratford publictă zilele trecute dezvăluia planul premierului Erdogan de a transforma Turcia, printr-un referendum constituţional, din sistem parlamentar într-unul prezidenţial, iar pe sine, din prim-ministru în preşedinte. Potrivit Stratford, el urmărea să obţină sprijin chiar de la Partidul Muncitoresc din Kurdistan, separatist, extremist şi pus pe lista organizaţiilor teroriste, fiind responsabil pentru o serie de atentate. După două săptămâni de proteste, soldate cu patru morţi şi peste 5.000 de răniţi, zeci dintre ei fiind în stare gravă, Erdogan vine cu o idee nouă "Cetăţeni, haideţi la referendum să vă pronunţaţi cu privire la proiectul de urbanism din Piaţa Taksim şi la numărul de copaci care ar putea fi tăiaţi în parcul Gazi". Cu o zi în urmă, mai moderatul islamist Abdullah Gül, şeful statului, propunea discuţii cu manifestanţii. Premierul Erdogan era de ceva vreme presat de Occident. Parisul cerea calm şi reţinere, iar Berlin califica intervenţia Poliţiei drept un semn rău. În aceeaşi linie, şeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, solicita autorităţilor să privilegieze dialogul şi nu confruntarea, iar SUA constatau că Turcia, un aliat valoros în cadrul NATO, un partener real într-un număr important de dosare, printre care şi cel sirian, ridică anumite probleme, mai cu seamă în legătură cu drepturile omului.

Realizator: Distinşi invitaţi, Turcia este o ţară-pilon important al NATO. Turcia este o ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. A avut discuţii în contradictoriu cu Comisia, dar totuşi, firul este trasat. Pe de altă parte, premierul Erdogan a condus de o manieră destul de fermă Turcia, ridicând-o şi făcând-o atractivă, inclusiv pentru concetăţenii noştri, la vizite, la vacanţe şi la un moment dat manifestând chiar deschidere faţă de religii. S-a făcut mare caz în momentul în care, la un moment dat, despre patriarhul ecumenic se spunea "din ţara noastră", vă aduceţi aminte în urmă cu un an şi ceva. Domnule Degeratu, cum să privim această efervescenţă politică, până la urmă?

Claudiu Degeratu: În primul rând, ar trebui să evităm cât mai multe stereotipuri, construite în vreo trei decenii despre Turcia: ştim că este, să zicem, cea mai moderată, cu instituţii care încearcă să apere democraţia, dar dacă ne uităm mai atent la ultimii 10 ani, vedem de fapt că lucrurile s-au schimbat. Până la venirea la putere a actualului partid, modelul de schimbare era cel în care armata intervenea, trebuie să o spunem deschis şi aceasta este şi într-un fel majoritatea sau societatea urmărea sau sprijinea acest demers. Am văzut, ştim că avem o istorie a unor lovituri militare în Turcia. La fel, trebuie să fim foarte deschişi în această analiză şi să evităm nişte capcane şi nişte stereotipuri vehiculate mai mult în partea diplomatică şi trebuie să vedem ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, adică avem două direcţii importante sau două semnale, două alerte importante în ceea ce priveşte configurarea viitorului regim în Turcia. Este vorba, în primul rând, de prevederile Legii alegerilor prezidenţiale, lege aprobată în 20 ianuarie 2012, în care se spune foarte clar foştii preşedinţi nu mai au voie să mai candideze, actualul premier are dreptul să candideze fără să demisioneze. Deci, există într-adevăr un semnal. Al doilea ar fi cel legat de procesul actual de revizuire, de rescriere a Constituţiei în Turcia, un proces care, la fel, este trenat de mai mulţi ani datorită, în primul rând, faptului că majoritatea din parlament, de fapt, nu poate să-şi asigure un minim de 60% din voturi, un fel de sau este necesar un consens pentru a avea acest text fundamental al Turciei şi pe acest fond societatea bineînţeles că reacţionează. Tendinţele de întoarcere spre o viziune neo-otomană, în primul rând spre schimbarea stilului de viaţă, mai ales în oraşele cosmopolite. Aţi menţionat faptul că Turcia are din ce în ce mai multe centre turistice de atracţie cosmopolite. Pe acest fond probabil că ne-ar ajuta să înţelegem mai bine de ce avem un model foarte, să zicem, de instabilitate răspândit geografic pe toată aria Turciei, cu două tendinţe importante, două modele importante: instabilitatea la nivel urban, unde sunt implicate mai multe grupe tinere ca vârstă, de clasă mijlocie, intelctuali, care sunt orientaţi spre valuri cosmopolite, şi în acelaşi timp, pe acest fond observăm şi o mişcare relativ paradoxală de raliere a unor elemente minoritare în zona de sud a Turciei şi în zona de est, special zona care sprijină pe kurzi şi zona în care avem minoritate kurdă avem chiar o solidarizare între mişcările care sprijină drepturile minoritare în Turcia şi cei care contestă în zona urbană majoră actualul regim, deci din punctul meu de vedere, societatea cred că simte sau anticipează o orientare spre un regim prezidenţial, care va fi consacrat de noua Constituţie, dacă va fi adoptată, şi pe acest fond sigur că şi prin deschiderea pe care Turcia a avut-o faţă de primăvara arabă de fapt încearcă să urmeze acelaşi model de protest.

Ion Petrescu: Aş face o completare, dacă îmi permiteţi.

Realizator: Vă rog.

Ion Petrescu: Foarte bun cadrul general. Aş veni cu un rezultat al unui sondaj făcut de Universitatea Bilgi, care a confirmat ceea ce a spus invitatul emisiunii, în sensul că în Piaţa Taksim sunt tineri între 19 la 30 de ani, care majoritatea lor se declară liberali fără a aparţine de vreun partid parlamentar şi care au drept principiu nu vor să li se impună ceea ce este peste convingerea lor de a trăi liber în Turcia. Practic, această manifestaţie a fost picătura care a umplut paharul, pentru că nu este vorba doar de tăierea unor copaci, ci de ridicarea unui ansamblu care aminteşte de caracteristicile unor edificii din perioada otomană. Or, acest element a arătat populaţiei că deja se merge în linie dreaptă, fără niciun fel de consultare democratică, la luarea unor măsuri care sugerează măsuri mult mai severe în viitor. Pe de altă parte, Turcia rămâne totuşi o tablă de şah internă deschisă şi altor evoluţii. Să nu uităm că actualul şef al forţelor terestre, care urmează să preia comanda armatei turce în calitate de şef al Statului Major General, este unul dintre generalii care a făcut parte din grupul celor care au avut celebra pregătire pe hartă, unde s-a exersat într-o situaţie de criză preluarea din nou a puterii de către armată. Numirea lui ca succesor la actualul şef al Statului Major General al armatei turce a fost un compromis făcut de Erdogan, pentru a nu ridica şi ostiliza întreaga armată împotriva lui. Va trebui - şi e foarte bună precizarea dvs - să aibă un mare echilibru pentru că manifestanţii au ieşit în stradă şi este clar că nu vor pleca dacă se ajunge la un compromis - termenul de 24 de ore se poate împlini chiar în noaptea asta şi s-ar putea în Piaţa Taksim să fie o reluare a evenimentelor din Piaţa Universităţii şi vom vedea cum vor justifica guvernanţii turci asemenea evenimente, mai ales că interenţia în forţă şi dură a poliţiei este clară, anunţată cu hotărâre de către premierul turc. Asta am vrut să completez.

Realizator: Să facem precizarea, pentru că aţi amintit de paralele cu primăvara arabă, că şi în Turcia, ca şi în Egipt, în special, în decurs de 50-60 de ani populaţia a crescut de trei-patru ori, dacă nu şi mai bine. Este un lucru deosebit, care, la un moment dat s-ar putea să pună probleme pentru că aceşti tineri trebuie să se dezvolte şi s-ar putea să susţină foarte bine ce spuneaţi dvs, inclusiv faptul că ei refuză - citeam acum pe agenţiile de presă - refuză să se supună ultimatumului dat de premier să plece în această seară şi au spus că vor rămâne în continuare în parc. Măsurile luate de guvernul de la Ankara, la dispoziţia, bineînţeles, a premierului Erdogan, au făcut ca aliaţii occidentali - spunem aliaţi pentru că, repet, Turcia este ca şi România, membră NATO - să ia poziţie, atât la nivelul UE, cât şi la nivelul SUA. Le-am rugat pe cele două colege, Luminiţa Apostol de la Bruxelles şi Ani Sandu de la Washington, să ne transmită câte un material pe această temă, deci Bruxelles, Washington

Corespondenţă de la Bruxelles - Reporter: Luminiţa Apostol - Uniunea Europeană este îngrijorată de protestele din Turcia şi de folosirea disproporţionată a forţei de către forţele de poliţie împotriva manifestanţilor - au spus-o şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, ieri, în Parlamentul European, şi astăzi, deputaţii europeni, într-o rezoluţie adoptată la Strasbourg. În document, Parlamentul European avertizeză împotriva folosirii unor măsuri dure împotriva protestatarilor paşnici şi spune că premierul Recep Tayyip Erdogan trebuie să aibă o poziţie de unificare şi conciliere. De asemenea, Parlamentul European a salutat reacţia moderată a preşedintelui Gül şi scuzele adresate de vicepremierul Arinç, dar a spus că regretă reacţiile guvernului turc şi ale premierului Erdogan, care nu doresc să ia măsuri în vederea reconcilierii sau să înţeleagă reacţiile unui segment al populaţiei. În rezoluţie, deputaţii europeni cer ca responsabilii pentru violenţele poliţiei să fie aduşi în faţa justiţiei. Protestatarii paşnici care au fost reţinuţi să fie eliberaţi imediat, iar victimele să primească, în schimb, compensaţii. În textul rezoluţiei este menţionat faptul că organizarea unor proteste paşnice este un argument în sine pentru vitalitatea societăţii civile din Turcia, dar Turcia trebuie să îmbunătăţească şi mai mult instituţiile democratice, statul de drept şi respectarea libertăţilor fundamentale. Iar aici, deputaţii europeni au insistat în special asupra respectării libertăţii presei. Şi şefa diplomaţiei europene a subliniat, ieri, faptul că respectarea libertăţii presei în Turcia îi îngrijorează pe europeni. Catherine Ashton a pledat, însă, pentru o abordare constructivă în relaţia Uniunii cu Turcia.

Catherine Ashton: Acesta nu este un moment în care să ne depărtăm de Turcia; dimpotrivă, trebuie să lucrăm cu Ankara şi mai strâns, iar Turcia să coopereze şi mai strâns cu Uniunea Europeană. propriul meu dialog politic cu turcii este tot mai strâns şi mai plin de rezultate. Am vizitat Ankara în aprilie, preşedintele Consiliului European a fost acolo în mai; dialogul la cel mai înalt nivel politic trebuie păstrat, cu atât mai mult în momente dificile.

Reporter: Catherine Ashton a amintit deputaţilor europeni că guvernul de la Ankara este acelaşi care a arătat viziune şi curaj pentru a se angaja într-un proces de pace menit să rezolve chestiunea kurdă. Ea s-a declarat încrezătoare că guvernul Erdogan va putea răspunde noilor provocări şi va folosi momentul pentru a îmbunătăţi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Corespondenţă de la Washington - Reporter: Ani Sandu - SUA urmăresc cu mare îngrijorare evenimentele din Turcia - a anunţat Departamentul de Stat. Declaraţia a fost făcută, ieri, de purtătorul de cuvânt Jen Psaki.

Jen Psaki: Credem că stabilitatea, securitatea şi prosperitatea Turciei pe termen lung sunt cel mai bine garantate, prin asigurarea libertăţilor fundamentale - de exprimare, de întrunire şi de asociere - şi printr-o presă liberă şi independentă. Ne aşteptăm ca şi autorităţile turce să respecte aceste libertăţi fundamentale. Ne neliniştesc orice încercări de a pedepsi oameni pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare şi condamnăm tentativele de orice parte de a provoca violenţă.

Reporter: SUA vor ca toate părţile implicate să rezolve această situaţie prin dialog - a mai spus reprezentanta depatamentului de Stat. Aceasta a declarat că secretarul de stat John kerry a discutat cu omologul său turc în urmă cu câteva zile, dar că, din câte ştie, n-au mai vorbit de atunci. Turcia este un aliat important pentru SUA atât în privinţa conflictului sirian, cât şi pentru stabilizarea Irakului, şi pentru a ţine în frâu ambiţiile nucleare ale Iranului. Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan a fost în vizită în SUA, luna trecută, şi a avut convorbiri, la Casa Albă, cu preşedintele american, Barack Obama. Cei doi lideri au dat asigurări, atunci, că vor continua să lucreze la a face presiuni asupra regimului lui Bashar al-Assad şi pentru a întări opoziţia siriană. Într-un discurs ţinut la Institutul Brookings, premierul turc a spus că nu o să renunţe niciodată la eforturile de a obţine pacea în regiune.

Realizator: Iată, plecând de la ultima frază a colegei noastre, referire la premierul turc, pacea în regiune, şi, totuşi, nu e pace în Turcia. Nu degeaba am făcut, la începutul emisiunii, referire la faptul că vine vremea concediilor. Haideţi să privim către Turcia şi din acest punct de vedere, al unor europeni - nu numai români merg acolo - şi cum spuneaţi, domnule colonel, staţiunile cosmopolite, în special din sud.

Col. Ion Petrescu: Eu cred că, din punct de vedere al turiştilor români, care vor aflui în Turcia, nu vor fi probleme, deoarece trebuie să recunoaştem calitatea autoritătilor turce de a menţine ordinea interioară în două nivele: o dată, prin forţele de ordine interne şi, doi, în cazul în care acestea, în anumite zone, ar putea să nu fac faţă, este clar stipulată prin lege intervenţia armatei. Nu se va ajunge la asemenea desfăşurări de forţe, dar este clar că noaptea aceasta va fi una aş spune interesantă pentru manifestanţii din Piaţa Taksim şi, în funcţie de evoluţiile din zona respectivă, vor urma şi alte decizii. Nu se pune problema plecării premierului Erdogan decât în funcţia pe care şi-o doreşte, de preşedinte, dintr-un singur punct de vedere: că nu există în momentul de faţă, în Turcia, un contracandidat serios, care să aibă popularitatea lui.

Ion Petrescu: Presa turcă recunoaştea astăzi că, de fapt, în Taksim manifestează celaltă jumătate a Turcuiei. Cu precizarea că cealaltă jumătate a Turciei încă nu este majoritară, nu are 50 plus unu. Reprezintă, aşa cum am spus, un tineret pregătit, matur cu studii şi în acelaşi timp cu dorinţa de a trăi laic. Mai au relevanţă în economia societăţii turce femeile? Femeile turce sunt foarte educate, bine organizate şi de ele va depinde evoluţia viitoare, chiar dacă, la nivel înalt, aşa cum ştiţi, aşa şi soţia preşedintelui dar şi soţia premierului turc dau semne de aliniere clară cu dorinţe de stimulare a opiniei publice spre zona islamică. Turcia va rămâne un stat laic şi Turcia va rămâne un stat în care armata, în viitor, îşi va revigora rolul.

Realizator: Domnule Claudiu Degeratu, totuşi eu revin şi ar trebui să punctăm pentru ai noştri, există o atenţionare de călătorie emisă de Ministerul nostru de Externe în această seară prin care se recomandă cetăţenilor români care se află sau urmează să se deplaseze pe teritoriul Turciei să manifeste în continuare prudenţă şi să se informeze înainte de a ajunge în Turcia. Se recomandă evitarea zonelor centrale din Ankara, Istanbul şi Izmir şi, bineînţeles, să nu se implice în niciun fel de manifestaţii şi se mai spune, domnule colonel şi aici, v-aş ruga domnule Degeratu să comentaţi, că duminică după-amiază, într-unul din cartierele situate în apropierea aeroportului internaţional Atatürk de la Istanbul, va avea loc un miting organizat de partidul de guvernământ cu participarea premierului turc. Se recomandă, bineînţeles, concetăţenilor noştri să evite la Istanbul, atunci, acea zonă.

Claudiu Degeratu: Era anticipată de aprope o săpătămână că vor urma cel puţin încă două manifestaţii. Au mai fost două în favoarea primierului Erdogan în localităţi mai mici. Într-una chiar Erdogan s-a referit indirect la relaţiile cu Israelul care în aprecierea dânsului Israelul, în aceste situaţii destul de sensibile pentru Turcia, ar exprima un fel de satisfacţie. Asta ca o paranteză pentru a observa de fapt că se schimbă puţin retorica premierului Erdogan. Deja începe să conexeze situaţia internă cu anumite probleme regionale şi va fi interesant în următoarele zile cum va evolua această retorică. Urmează această manifestaţie de susţinere, de duminică. Se pare că va mai fi una sâmbătă şi, sigur, scenariul cel mai pesimist este de fapt, ca şi în cazul Cairo, confruntarea dintre cele două tabere. Din această cauză există avertizarea făcută de către oficialităţile române pentru a evita, în cazul unor asemenea situaţii în care cele două grupuri ar putea la un moment dat să se întâlnească şi să intre în conflict în anumite zone centrale. Altfel, sigur, logistica şi căile de comunicaţii aeriene, cel puţin pentru partea turistică, încă nu avem precizări legate de disfuncţionalităţi. Este adevărat, în ultimele zece zile au fost şi reacţii ale unor sindicate de ordinul chiar a zecilor de mii de manifestanţi, dar încă nu sunt semne legate de greve care să blocheze activitatea comercială sau de transport a turiştilor.

Realizator: Am privit, distinşi invitaţi, stimaţi asculători, până la în acest moment, dinspre Occident situaţia din Turcia. În minutele următoare vă invit să urmărim două corespondenţe din Israel, de la Ierusalim, transmisă de colegul Dragoş Ciocîrlan şi de la Moscova ca să închidem cercul. Deci, Ierusalim şi apoi Moscova.

Reporter: Alexandru Beleavski: Rusia menţine oficial o atitudine neutră faţă de evenimentele din Turcia, partenerul său economic numărul doi şi un influent actor în politica energetică regională şi în zonele de importanţă strategică pentru Rusia cum sunt Caucazul, Asia Centrală sau Orientul Mijlociu. Preşedintele Vladimir Putin a chemat la rezolvarea crizei printr-un dialog care să se poarte nu în stradă, ci în spaţiul legal. Aceasta fiind, de altfel, singura luare de poziţie oficială până în prezent. Prudenţa arată dorinţa Moscovei de a nu deteriora relaţiile cu Ankara, deşi conform anumitor surse, Kremlinul încearcă să stabilească în aceste zile o relaţie mai strânsă cu preşedintele Abdullah Gül, oponentul premierului Erdogan. Relaţiile ruso-turce sunt o veritabilă ţesătură de interese convergente şi divergente. Baza lor este economia, schimburile bilaterale depăşind anul trecut 33 de miliarde de dolari, iar elementul lor strategic este energia, Turcia fiind cel de al doilea importator de gaze ruuseşti, iar Rusia cel mai important furnizor de gaze pentru economia turcă. Sub premierul Erdogan, Turcia a promovat însă cu succes politica transformării sale într-o placă turnantă a comerţului cu energie între Asia şi europa, valorificand inclusiv relaţiile sale speciale cu Azerbaidjanul şi Turkmenistanu, foste republici sovietice cu populaţie turcică. Devenind o ţară cheie în ranzitul de hidrocarburi, Turcia a reuşit să obţină din partea Rusiei concesii importante în privinţa preţului la gaze şi într-o serie de proiecte în domeniul energiei, cum este gazoductul South Stream sau centrala nuclearo-electrică pe care Rusia o construieşte în această ţară. În plan regional, Rusia şi Turcia îşi coordonează cu succes politicile în vederea menţinerii statutului Mării Negre ca mare închisă pentru flotele militrare neriverane. Deosebit de complexe sunt relaţiile ruso-turce în regiunea Caucazului. Ankara este principalul aliat regional al Azerbaidjanului în conflictul acestuia cu Armenia legat de Nagorno-Karabakh, în timp ce Armenia face parte din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă patronată de Rusia şi are pe teritoriul său o importanţă bază militară rusă. Pe de altă parte, Ankara întreţine relaţii cu Georgia, investind masiv în regiunea de frontieră georgiană Adjaria, dar intreţine şi relaţii economice foarte active cu Abhazia, recunoscută unilateral de Rusia. Rusia, pe de altă parte, este interesată ca Turcia să nu încurajeze tendinţele separatiste din Caucazul de Nord, mai ales că pe teritoriul turc există comunităţi etnice numeroase de emigranţi din această zonă, în primul rând ceceni. Pe de altă parte, Turcia este membru al NATO şi participă la programul scutului antirachete, ceea ce potenţial o transformă într-un obictiv al contramăsurilor Rusie. Criza din Siria a plasat Moscova şi Ankara pe poziţii diametral opuse, însă criticile Rusiei la adresa susţinerii de către Turcia a opoziţiei siriene, rămân destul de rezervate. În aceste condiţii, Moscova este interesată în menţinerea stabilităţii interne în Turcia, prinpalul său risc fiind repetarea aici a scenariului sirian, cu pericolul ajungerii la putere a radicalilor islamişti. Pe de altă parte, însă, slăbirea poziţiilor premierului Erdogan şi limitarea ambiţiilor sale de lider regional pare să servească intereselor proprii ale Moscovei.

Realizator: Domnilor, iată ce ţesătură de interese politice, militare si economice sunt în zona de sud, respectiv este şi nord fată de Turcia, ţară care - nu este aşa? - asigură legătura peste Bosfor, între Europa şi Asia. Domnule Degeratu, să discutăm un pic de partea economică şi de ceea ce ar putea fi afectat dacă Turcia scapă de sub control. Să anunţăm, să spunem numai câteva dintre conductele mari care sunt sau sunt prognozate, Baku-Ceyhan, una foarte cunoscută; proiectul Nabucco, proiectul South Stream - toate sunt legate de Turcia.

Claudiu Degeratu: Da, din punct de vedere economic, Turcia a reprezentat un factor de stabilitate pentru aceste proiecte regionale. Ultimul test major a fost acela că economia Turciei a rezistat foarte bine în perioada 2010-2012, şi-a revenit de fapt, se consideră că de fapt a rezistat foarte bine la recesiune şi economia...

Ion Petrescu: E economia a 16-a, a 17-a a lumii.

Claudiu Degeratu: A 18-a, după indexul ONU, şi estimarea de anul acesta a creşterii este de 5,4% PIB. Cred că această problemă a dezvoltării sau nu ştiu cum, aş fi vrut să-l fac un pic mai înţeles, este întotdeauna într-un binom cu democraţia. Avem în istoria Turciei cele două direcţii sau cele două interese majore ale tuturor forţelor politice. Or se impune un model de democraţie, aşa cum a fost gândit de inspiraţie kemalistă, ori să încerce o dezvoltare. Pentru o putere regională, cele două trebuie să stea întotdeauna în echilibru. Ne uităm pe flancul nordic, vedem Polonia, exact aceeaşi problemă de tranziţie la democraţie şi de dezvoltare. Această succesiune între democraţie şi dezvoltare trebuie să îi impună un anumit ritm, iar acest lucru, în Turcia, în momentul în care în 2002-2003 Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării a reuşit să intre în această configuraţie de putere, a impus o parte a binomului, cea de dezvoltare. Închipuiţi-vă că avem o clasă mijlocie mai puternică economic în Turcia, dar mai slabă reprezentată politic, de către un partid care se orientează spre valori islamiste. Această clasă este de aproape doi ani de zile într-o incertitudine. Nu ştim cum va arăta Constituţia Turciei şi nu ştim de fapt ce va fi la alegerile din 2014, prezidenţiale, şi în 2015, cele generale. Pe acest fond de incertitudine putem explica această violenţă, adică dezvoltarea atrage după sine necesitatea de reprezentare politică în parlamentul Turciei, şi de aici concluzia mea este că avem într-adevăr o eroziune, aşa cum s-a spus foarte bine şi în corespondenţă, o eroziune a regimului Erdogan, după 10 ani este totuşi o perioadă foarte lungă şi eroziunea se vede din punct de vedere politic, dar în acelaşi timp nici opoziţia nu mai reprezintă de fapt toate tendinţele sociale şi toţi factorii sociali din societatea turcă.

Realizator: Domnule colonel Petrescu, să vorbim în special acum despre zona de stabilitate, pentru că suntem cu turcii în aceeaşi barcă.

Ion Petrescu: Eu aş da un semnal cu acordul dvs, că lucrurile în Turcia nu vor scăpa de sub control. Există informaţie care nu a fost evocată în emisiune, dar este un fapt întâlnirea premierului Erdogan cu reprezentanţi ai manifestanţilor.

Realizator: A fost zilele trecute.

Ion Petrescu: Care ulterior au fost contestaţi în sensul că au fost aleşi de forţele de ordine şi nu aleşi de către manifestaţi, ceea ce înseamnă că la nivelul premierului există conştiinţa că un dialog minimal cu concesii minime trebuie să fie şi s-a încercat concesia cu referendumul - dovadă că se doreşte evitarea dincolo de declaraţiile belicoase, cu represiunea şi golirea pieţei, a depăşirii acestui moment. Cred totuşi că ceea ce nu putea să spună premierul turc a spus vicepremierul, a spus preşedintele şi că la nivelul celor care deţin acum puterea reală în Turcia se gândeşte şi la etapa post-Taksim. Turcia totuşi este cea mai puternică ţară din punct de vedere militar, care îşi doreşte la nivel naţional să îşi păstreze acest rol, şi nu-şi poate permitre la nivel de preşedinte, premier, să gestioneze dezastruos o situaţie care ar fi deficitul de imagine al statului turc.

Realizator: Domnule Degeratu, doreaţi să interveniţi.

Claudiu Degeratu: Trebuie să ne aşteptăm, sigur, eu nu vreau să fac estimări pesimiste, nici optimiste, trebuie să ne aşteptăm la două tendinţe, după părerea rea, cel puţin până ls sfârşitul anului şi în special cu cât ne apropiem de alegerile prezidenţiale. O tendinţă este aceea de internaţionalizare a acestei probleme. Este doar începutul. Trebuie să vă spun că părerea mea este că este doar o mare manifestaţie sau o încercare de testare de fapt de mobilizare politică; cred că opoziţia de fapt încearcă acum să capitalizeze puternic în această zonă, pe fondul unor semnale de erodare a regimului Erdogan şi în acelaşi timp un interes crescând, aşa cum spuneaţi şi dvs, pentru problemele de securitate regională.

Col. Ion Petrescu: Noi avem - şi probabil că putem discuta puţin şi despre Siria - avem lucruri care se vor întâmpla, în următoarele săptămâni, importante, în Siria; avem mâine alegeri în Iran - deci, un context destul de important. Iar Turcia începe să piardă din iniţiativele diplomatice. Acel lucru n-am apucat să-l discutăm, dar ceea ce se întâmpla la începutul anului, când Turcia, de fapt, lansa şi anunţa, prin ministrul de externe, câteva iniţiative în regiunea Orientului Mijlociu; acum, le vedem, cumva, într-o altă lumină.

Realizator: L-am rugat pe colegul nostru Radu Dobriţoiu şi a realizat o minisinteză referitor la uniformele verzi, kaki.

Reporter: Radu Dobriţoiu - Într-o republică modernizată de Mustafa Kemal Atatürk, considerat părintele Turciei, cel care a construit o conducere laică susţinută de militari, evoluţiile recente nu pot fi detaşate de poziţia şi influena Armatei. Din 1960, Armata, care este, constituţional, apărător al laicităţii ţării, a înlăturat de la putere patru guverne, printre care şi pe cel al mentorului actualului premier Recep Tayyip Erdogan, Necmettin Erbakan. În 1997, o a cincea lovitură de stat foarte posibilă, în primăvara anului 2003, a fost oprită de orgeneral Hilmi Özkök, pe acea vreme omologul generalului Mihail Popescu, şeful Marelui Stat Major al Armatei României. Într-un hotel militar al Armatei Turciei din Ankara, generalul Mihail Popescu îmi declara că Parlamentul a fost la mică distanţă de a fi îndepărtat de o lovitură a Armatei, în timp ce Adunarea Naţională de la Ankara vota atunci, în 2003, cu doar cinci voturi în minus, împiedicarea deschiderii frontului de nord în Irak, de pe teritoriul Turciei. Armata avea deja un acord stabilit cu forţele militare din SUA pentru a intra în Kurdistan până la paralela de 36°, pentru a rezolva problemele istorice ale Turciei incluse în doctrina militară a acestei ţări - atacurile susţinute de extremiştii kurzi. Acum doi ani, Recep Tayyip Erdogan a arestat nouă generali şi amirali şi zeci de ofiţeri din Armata Turciei acuzaţi de complot împotriva Guvernului, Partidului Justiţiei şi Dezvoltării, cei care ar fi dorit, de fapt, în 2003, preluarea puterii. Ţinând cont de istoria contemporană a Turciei, este posibil ca Armata să aştepte momentul pentru a se impune printr-o intervenţie care să susţină valorile statului laic şi să asigure noi alegeri în sprijinul democraţiei. Important în actuala evoluţie din Turcia este ce face şi cum va reacţiona Armata.

Realizator: Domnule colonel Petrescu, nu trebuie să vă mai pun întrebarea.

Col. Ion Petrescu: Va acţiona conform statutului şi va trebui să ne uităm foarte atent, să vedem data schimbării şefului Statului Major General. Am anunţat: succesorul face parte din grupul generalilor şi ofiţerilor care erau la activitatea de instruire pe hartă, care a fost considerată de organele de contrainformaţii turce ca o pregătire a unei lovituri de stat, care urma să fie a doua zi. Din această perspectivă, Armata aşteaptă, este disciplinată, dar poate deveni, la momentul oportun, un arbitru aşa cum a mai fost.

Realizator: Şi cum stăm, domnule Degeratu, cu democraţia şi forţele militare, în cazul ăsta?

Claudiu Degeratu: În acest caz, cel mai important element, cerd eu, de soluţie constructivă este formarea unui nou guvern, cu o coaliţie mai extinsă, în care Erdogan să demonstreze că încearcă să discute şi cu opoziţia. Oricum, va avea nevoie de mult mai multe voturi, şi pentru alegerile prezidenţiale, şi pentru schimbarea Constituţiei, şi, deci, o flexibilizare până la sfârşitul anului. Formarea unui nou guvern în Turcia, chiar cu coordonarea, bineînţeles, a lui Erdogan, cred că ar fi un semnal în acest joc democratic important şi pentru stabilitatea regională.

Realizator: Domnilor, mai avem exact un sfert de oră până la ora 22, ora Radiojurnalului, să discutăm şi despre Siria, pentru că, şi acolo, lucrurile capătă o altă turnură decât cea cu care eram obişnuiţi în ultima perioadă. Un tablou simplu arat o reechilibrare a forţelor şi, la un moment dat, chiar forţele guvernamentale, coordonate de preşedintele Assad, au preluat iniţiativa. Domnule colonel Petrescu...

Hartă Siria: Sursa: CIA.gov.

Col. Ion Petrescu: Să pornim de la un eveniment care contează în economia ecuaţiei strategice: întâlnirea de la finele lunii aprilie dintre un reprezentant al Ministerului de Externe rus, în Liban, cu şeful Hezbollah din Liban, fapt care arată că Rusia este cea care a acordat armament, tehnică de luptă, nu numai armatei siriene - mă refer la armata care îl sprijină pe preşedintele Bashar al-Assad -, ci şi organizaţiei Hezbollah, care acum are luptători care participă, alături de trupele guvernamentale, la lichidarea insurgenţilor, după cum şi iranienii, la graniţa cu Siria, au intervenit cu trupe - fapt certificat de către occidentali - pentru a reprima, alături de trupele regimului de la Damasc, insurgenţii sirieni. Adevărul este, dacă ne uităm pe tot ce înseamnă informaţie de tip militar, că, dincolo de discursul occidental de sprijinire, în viitor, a formaţiunilor divizate ale sunniţilor jihadişti - şi, o precizare asupra căreia o să revin - practic, aceştia nu au forţa militară, în momentul de faţă; ba chiar au pierdut iniţiativa şi, în momentul de faţă, preşedintele Sirie este în poziţia de a trimite o delegaţie, dacă se va desfăşura acea conferinţă la Geneva, care să discute de pe poziţii de forţă. Există şi o presiune a republicanilor, de ultimă oră, care are în vedere un compromis care ar duce la o rezolvare atât a viitorului preşedintelui Assad, /cât şi/ a viitorului insurgenţilor şi eliminarea crimei. Acest plan prevede crearea unui stat sunnit; în partea de nord, crearea unui stat alawit, condus de Bashar al-Assad, pentru că acolo este şi baza militară navală rusă de la Tartus, şi acordarea kurzilor a unei zone de autonomie - lucru care nu i-ar place lui Erdogan, pentru că ar crea un precedent periculos pentru kurzii din Turcia. Sigur, aceasa este o presiune din partea republicanilor. Vocea recentă, de miercuri, a unui reprezentant din Comitetul senatorial pentru politica externă spune clar că, în următoarele zece zile, preşedintele Barack Obama trebuie să autorizeze trimiterea de instructori militari pentru antrenarea insurgenţilor şi de armament de luptă; dacă nu, o va face Uniunea Europeană, Arabia Saudită şi Qatarul.

Realizator: Eu v-aş propune să urmărim acum două corespondenţe, pentru că - nu-i aşa? - iată, Rusia - din nou implicată, Israelul - vecin cu Siria, de la Alexandru Beleavschi şi Dragoş Ciocîrlan, pe problema siriană.

Corespondenţă de la Moscova - Reporter: Alekandru Beleavschi - Situaţia din Siria riscă să iasă de sub control odată cu scăderea şanselor Conferinţei Geneva 2, propusă de SUA şi Rusia. Una din ultimele posibilităţi de a salva conferinţa va fi, se pare, Summitul G 8, ce se va desfăşura, luni şi marţi, în Irlanda de Nord şi unde criza siriană va fi discutată atât în plen, cât şi în cadrul convorbirilor bilaterale, inclusiv între preşedinţii Putin şi Obama. Duminică, preşedintele rus şi premierul britanic vor avea, la Londra, o întâlnire neprogramată, consacrată, de asemenea, Siriei. Exprimând gradul de tensiune şi ridicând miza politică înaintea seriei de convorbiri din Marea Britanie, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat de facto SUA că ar fi propus organizarea conferinţei pentru ca eşecul acestei să justifice o intervenţie militară. De asemenea, Moscova consideră că opoziţia siriană trebuie să fie reprezentată de toate grupurile sale, inclusiv cele interne, care cooperează cu regimul şi etalează, unele din acestea, atitudini pro ruse. Moscova nu doreşte forţarea includerii acestora sub umbrela coaliţiei naţionale, recunoscută politic de numeroase state occidentale şi arabe. Acestea, la rândul lor, consideră opoziţia internă din Siria decorativă şi văd în poziţia Moscovei o încercare de a asigura prezenţa în conducerea Siriei post-Assad a unor formaţiuni pro ruse, de a dezbina opoziţia şi de a conserva la putere elemente ale regimului Assad. Recucerirea de către forţele guvernamentale, cu ajutorul luptătorilor Hezbollahului libanez pro iranian, a oraşului strategic al-Qusayr, un bastion al opoziţiei, a asigurat Damascului controlul asupra căilor de comunicaţie dintre Siria şi Liban, cât şi spre portul tartus, baza logistică a Marinei ruse, deschizând şi perspectiva restabilirii controlului asupra oraşului Alep, al doilea ca importanţă după Damasc. Şeful diplomaţiei ruse a avertizat că înarmarea opoziţiei, în scopul refacerii echilibrului militar, acţionează direct împotriva Conferinţei de la Geneva, întrucât va provoca cereri similare din partea regimului, creându-se, astfel, un cerc vicios din care - a spus Lavrov - nu se va putea ieşi niciodată. Aceste declaraţii, ca şi cele anterioare, ale ministrului rus al apărării, sugerează că, în cazul oficializării livrărilor de arme occidentale către opoziţie, Rusia ar putea relua oficial înarmarea armatei siriene, inclusiv cu rachete sol-aer S-300, posibil şi sub protecţia unităţii sale navale din Mediterana de Est, operaţională de la 1 iulie. O altă divergenţă critică se referă la invitarea la conferinţă a Iranului, idee susţinută de Rusia, dar respinsă de SUA din cauza sprijinului pe care Teheranul îl acordă regimului Assad, atât direct, cât şi prin intermediul mişcării Hezbollah. Rusia consideră, însă, că adevăratul motiv este nedorinţa Teheranului de a contribui la înlăturarea de la putere a regimului Bashar al-Assad.

Corespondenţă de la Ierusalim - Reporter: Dragoş Ciocîrlan - Rusia nu poate domina agenda diplomatică internaţională în privinţa războiului civil din Siria, cu toate că se zbate pe toate planurile în încercarea de a reveni la statutul pe care defuncta Uniune Sovietică l-a avut cândva în Orientul Mijlociu. Nu doar SUA se opun participării Republicii Islamice la o eventuală Conferinţă Geneva 2, ci şi unele ţări europene. Washingtonul are, în prezent, mai multe atuuri în regiune, prin aliaţii din lumea arabă şi, evident, prin Israel, o superputere militară. Războiul civil din Siria are tot mai mult o tentă sectară, prin confruntarea dintre axa şiită, controlată de regimul de la Teheran, şi sunniţii din Orientul Mijlociu. Regimul de la damasc se sprijină pe Rusia şi pe axa şiită Iran - Hezbollah. De cealaltă parte sunt Arabia Saudită, Qatar, chiar şi Turcia. În ceea ce priveşte aşa-numitele alegeri care au loc în Iran, în această săptămână, din păcate, nu vor schimba nimic semnificativ - spune premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

Benjamin Netanyahu: Acest regim va continua să fie condus de un singur om, un singur conducător, şi Iranul va continua cursa pentru obţinerea armei nucleare. Este un regim care sponsorizează terorismul în întreaga lume şi participă activ la crimele din Siria. Iranul construieşte rachete, care pot ajunge în Europa şi America, şi încearcă să controleze piaţa energetică mondială. Israelul nu este parte a conflictului intern din Siria, dar îşi rezervă dreptul de a acţiona în cazul în care este ameninţată securitatea naţională.

Realizator: Domnilor, iată, am plecat din Turcia, am trecut la Siria. Vedem conexiunea directă - şi mai clară decât cea spusă de colegul Ciocîrlan nu poate fi - cu Iranul, unde, spuneaţi, domnule Degeratu, au loc alegeri - se va reveni şi în emisiunea "Agenda globală" din această seară asupra acestui subiect - şi discutam inclusiv despre reluarea ofensivei forţelor guvernamentale până la frontiera cu Turcia.

Claudiu Degeratu: Da. De fapt, este o continuare a ofensivei - după al-Qusayr urmează bătălia pentru Alep. Analizele militare estimează că va dura, probabil, de ordinul lunilor, în contextul în care insurgenţii îşi vor asigura în continuare căile de aprovizionare din Turcia sau de la graniţa cu Turcia, mai precis. Dar este foarte greu de spus. Se pare că această bătălie va conta într-un plan politic al regimului Assad, pentru a organiza, spre sfârşitul anului sau începutul anului viitor, un fel de alegeri generale, un fel de relegitimare şi încercarea de împingere a insurgenţilor spre zonele rurale de pe vechile poziţii de la sfârşitului anului 2010. Există câteva estimări sau evaluări pe care le-am citit zilele acestea. În acelaşi timp, contează această revitalizare a unor legături importante şi în cadrul corespondenţelor au fost foarte bine puse în undă pentru ascultători. Ce ar mai trebuie spus? Se îngustează foarte mult opţiunile occidentale pentru cel puţin, să zicem, următoarele şase luni. Evaluarea sau stabilirea, luarea unor decizii în ceea ce privşte schimbarea tipului de ajutor militar acodat de către, în special, Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru insurgenţi sau, dacă nu, lansarea unui proces de negociere mai amplu în care Iranul să joace un rol important. Deci, se îngustează foarte mult pe fondul pierderii sau înfrângerii insurgenţilor şi pe fondul degringoladei politice a opoziţiei siriene. Trebuie să fim foarte deschişi cu această situaţie.

Realizator: Am rugat-o pe colega Luminiţa Apostol, de la Bruxelles, să ne pună la dispoziţie o relatare legată de poziţia Uniunii Europene care are în vedere şi refugiaţii sirieni, foarte mulţi. Luminiţa Apostol.

Reporter: Luminiţa Apostol: Situaţia din Siria continuă să fie în atenţia Bruxelles-ului atât din punct de vedere politic, dar şi umanitar. Exact în urmă cu o săptămână, Comisia Europeană a anunţat suplimentarea ajutorului pentru refugiaţii sirieni, cu 400 de milioane de euro, ceea ce face ca Uniunea Europeană să fie cel mai mare donator, cu 840 de milioane de euro pentru criza siriană. O criză pe care preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso a numit-o "cea mai dramatică situaţie umanitară din ultimii zece ani". Suma de 400 de milioane de euro este destinată refigiaţilor de pe teritoriul Siriei ca şi celor din Liban şi Iordania, cel mai dur afectaţi, aşa cum au fost descrişi de Comisia Europeană. Uniunea Europeană speră că exemplul său va fi urmat la nivel internaţional, după cum a declarat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

José Manuel Barroso: Este important ca şi alţi donatori să profite de această ocazie oferită de anunţul Comisiei Euroepen. Cu toate acestea, sprijinul umanitar este doar un paliativ. Este nevoie de o soluţie politică pentru conflictul sirian care să garanteze oprirea violenţelor.
Reporter: a spus preşedintele Comisiei Europene. În lipsa unei soluţii politice pentru moment, comisarul pentru ajutor umanitar, Kristalina Gheorghieva, a făcut apel la dublarea eforturilor comunităţii internaţionale pentru a asigura ajutor umanitar celor aproximativ şapte milioane de refugiaţi sirieni, dintre care jumătate sunt copii. O soluţie politică este sprijinită de Uniunea Europeană, care speră că iniţiativa ruso-americană pentru organizarea unei conferinţe la Geneva pe această temă va da roade. În acest scop, deşi la sfârşitul lunii mai, europenii au decis ridicarea embargoului asupra armelor pentru opoziţia siriană, la presiunile Marii Britanii şi Franţei, totuşit obţinută promisiuea celor două ţări că nu vor livra arme opoziţiei siriene pentru a lăsa o şansă dialogului politic.

Realizator: Pentru ca s-au vehiculat cifre, să spunem că Siria este aproape cât România şi ca suprafaţă şi ca populaţie - şapte milioane de oameni mişcaţi înseamnă mai mult de o treime, domnule colonel

Ion Petrescu: Până acum 39.000 de morţi în cadrul evenimentelor. Cei care sunt recunoscuţi, îngropaţi, numerotaţi, dar la nivelul Înaltului Reprezentant al ONU pentru această zonă, se apreciază că numărul victimelor este mai mare. Aş vrea, totuşi, să vin cu un element inedit care răspunde unei întrebări nerostite: totuşi ce caută Rusia în zonă, pentru că la nivelul presei americane s-a pus problema - atâtea greşeli a făcut administraţia Obama, încât ruşii nu mai pot fi scoşi de acolo. La această întrebare a dat un răspuns Fiodor Lukianov, care este preşedintele Comisiei Rusiei pentru politici de strategie, care a spus clar: două obiective urmăreşte Rusia: o dată să nu piardă baza de la Tartus şi doi, să nu ajungă la putere în Siria jihadiştii sunniţi, pentru că ulterior aceştia ar putea să îi sprijine pe jihadiştii sunniţi din Caucaz şi s-ar putea să se ajungă în condiţiile în care la mijlocul secolului acesta numărul islamiştilor, cetăţeni ai Rusiei va depăşi numărul ruşilor originari, să se ajungă la o situaţie critică pentru statul rus.

Realizator: Domnilor să spunem şi să reamintim că Siria a făcut şi obiect al discuţiilor purtate de ministrul român de externe la Paris, zilele trecute, că sunt foarte mulţi români acolo şi atunci eu termin cu o întrebare pe care v-o adresez întâi dumneavoastră, domnule colonel, ne aşteptăm la destabilizarea stării de securitate din zona sud-est europeană şi a Levantului?

Ion Petrescu: Nu. Ne aşteptăm la negocieri dificile, la lupte prelungite, dar, per total, Statele Unite şi Rusia vor căuta să găsească în comnun o soluţie adecvată.

Realizator: Domnule Degeratu?

Claudiu Degeratu: Pe termen scurt, nu întrevăd o asemenea destabilizare. Pe termen mediu, este probabil ca schimbarea regimului din Siria să aducă şi alte elemente de instabilitate.

Realizator: Doamnelor şi domnilor Turcia şi Siria în această seară la Euroatlantica. Cu sprijinul invitaţilor, domnul colonel Ion Petrescu, domnul profesor Claudiu Degeratu. Domnilor, vă mulţumim.