Situaţia din nordul Africii actualitate şi perspective

Realizator Radu Dobriţoiu, producător Nicu Popescu, transcriere RADOR.

Bun găsit la "Euroatlantica", în această seară, cu o ediţie dedicată evoluţiilor din nordul Africii, unde situaţia este foarte dinamică şi suferă modificări de la o lună la alta sau chiar de la o săptămână la alta. Voi încerca, împreună cu invitaţii din această seară, să facem o analiză a situaţiei prezente, dar şi a perspectivei care se conturează, inclusiv cu influenţă asupra stabilităţii regionale şi securităţii europene şi euroatlantice. Invitat special, în această ediţie, şi prezent alături de mine, în studioul 31, este domnul colonel Ion Petrescu, analist militar, editorialist la "Ziua veche", doctor în ştiinţe militare, fost şef al trustului de presă al Armatei. Bună seara, domnule colonel.

Ion Petrescu: Vă doresc o emisiune incendiară, ca data trecută.
Radu Dobriţoiu: Vă mulţumesc că sunteţi din nou la "Euroatlantica". Intenţionăm să intrăm în legătură, prin telefon, cu doamna Mioara Roman, specialistă în limba şi cultura arabă. De asemenea, intenţionăm o legătură directă, în Tunisia, cu analistul Cristian Pârvulescu şi vom afla şi părerea publicistului comentator, sper, Miron Manega, de la "Săptămână financiară"; domnia sa urmează să intre în legătură cu noi în cea de-a doua parte a emisiunii. Au transmis, în această seară, materiale pentru "Euroatlantica" de la Ierusalim: Dragoş Ciocîrlan, de la Washington: Doina Saiciuc şi, de asemenea, o analiză de la Carmen Gavrilă.
Primăvara revoltelor din nordul Africii a distras, într-un fel, atenţia de la programul nuclear al Iranului. În schimb, Teheranul a fost acuzat de Consiliul de Cooperare al Golfului de ingerinţe în ţările din zonă. Iranul este acuzat că provoacă tulburări şi discordie confesională. O imagine a actualităţii din Orientul Apropiat surprinsă, pentru "Euroatlantica", de Dragoş Ciocîrlan.

Dragoş Ciocîrlan: Iranul continuă programul de îmbogăţire a uraniului şi avansează în proiectele nucleare de natură militară, potrivit serviciilor de informaţii. Pe de altă, parte, într-un comunicat publicat la Riyad, Consiliul de Cooperare al Golfului şi-a exprimat neliniştea în legătură cu ingerinţele permanente ale Teheranului în problemele interne ale ţărilor din zona Golfului. Iranul este acuzat că provoacă tulburări şi discordie confesională. Câteva reţele de spionaj iraniene au fost anihilate în Bahrein şi Kuweit. Nu este o noutate faptul că Iranul este activ în ţările Golfului. Teheranul este foarte critic la adresa familiei regale din Bahrein cu privire la manifestaţiile şiite şi datorită prezenţei trupelor saudite în Bahrein. Pe de altă parte, Golful încearcă să medieze un acord între şiiţi şi sunniţi în Yemen. În Egipt, fostul preşedinte Hosni Mubarak este în stare de şoc psihologic şi refuză să mănânce; pretinde că nu a ordonat niciodată să se tragă asupra demonstranţilor. Informaţiile de la Cairo sunt contradictorii cu privire la starea de săntate a acestuia. În Siria, preşedintele Bashar al-Assad a ordonat eliberarea manifestanţilor "care nu au comis crime împotriva naţiunii, în timpul demonstraţiilor din ultimele săptămâni". Poliţia şi securitatea siriană au arestat sute de persoane, potrivit raportului publicat astăzi de Human Rights Watch. Astăzi, 10.000 de persoane au scandat "Libertate" în oraşul Daraa, devenit epicentrul mişcărilor de protest din Siria. Alte demonstraţii pro democraţie au avut loc în câteva mici localităţi în apropiere de Damasc. Surse neoficiale au indicat că cel puţin 200 de persoane au fost ucise în interval de o lună, în timpul protestelor pentru reforme radicale din Siria. Cât priveşte situaţia din zona Gaza, există un calm relativ. Cu toate acestea, şi în această după-amiază au fost trase două rachete în direcţia oraşelor Ashdod şi Ashkelon din sudul Israelului. Deşi Hamas a cerut o încetare a focului, aripa militară a Hamas - Gihad-ul Islamic şi Comitetele Rezistenţei Populare au revendicat atacurile din ultima săptămână, la care aviaţia militară israeliană a ripostat cu severitate în urma unui atac palestinian cu rachetă antitanc, care a lovit un autobuz şcolar israelian. În fine, un activist pro palestinian, cetăţean italian, a fost răpit ieri, în Fâşia Gaza, şi spânzurat de o grupare extremistă.

Radu Dobriţoiu: Domnule colonel, iată, noi am mai atins această problematică în ediţiile anterioare şi am vorbit despre această ingerinţă a Iranului în statele musulmane din nordul Africii, dar mai ales riverane cu această ţară. Eu îmi aduc aminte şi de ingerinţele Iranului în Irak, pe vremea când eu eram acolo. Vorbea Dragoş Ciocîrlan despre spioni iranieni anihilaţi în Kuweit şi Bahrein. Cum vedeţi această implicare a Iranului în atât de multe ţări, pentru că nu poate fi o operaţiune care să fie uşor coordonată şi controlată, când te desfaci pe atâtea fronturi?

Ion Petrescu: În primul rând că a apărut un element nou, sesizat de televiziunea Al-Jazeera. La "primăvara revoltelor arabe" a apărut ca o contrapondere contrarevoluţia condusă de Arabia Saudită. Se pare că această rivalitate între Arabia Saudită şi Iran, care stă şi în spatele declaraţiei menţionate de dumneavoastră a ţărilor din Golful Persic, este una care, cel puţin la nivel teoretic, ar putea întârzia extinderea mişcărilor revoluţionare într-o serie de state arabe. Să recapitulăm: dacă în Tunisia şi în Egipt, la ora actuală, avem de-a face cu perioade de tranziţie în care, într-adevăr, cei care au manifestat în stradă au speranţă că demnitatea, libertatea, democraţia vor fi valori care vor fi concretizate după alegeri în instituţii viabile, oameni care să slujească acese idealuri...

Radu Dobriţoiu: Şi unde armata joacă un rol important, atât în Tunisia, cât şi în Egipt.
Ion Petrescu: Îndeosebi în Egipt. avem două ţări în care situaţia este blocată: este cazul Libiei - şi o să mai revenim - şi este cazul Yemenului. Să ne uităm un pic la Arabia Saudită, care se află într-o situaţie specială. În primul rând, aşa cum a avut loc vizita lui Robert Gates în capitala saudită, Riyad, atunci când a avut loc, regele Arabiei Saudite i-a reamintit supărarea Arabiei Saudite pentru faptul că aliatul de nădejde al SUA, Mubarak, n-a mai fost apărat de actuala administraţie americană. În al doilea rând, Arabia Saudită îl sprijină la modul obiectiv pe preşedintele Yemenului şi pe vicepreşedintele acestuia, care urmează să îi ia locul. Chiar un element de noutate, acum câteva ore, în urma unei manifestaţii, o serie de lideri politici şi religioşi din Yemen i-au dat un termen de 14 zile preşedintelui Saleh ca să plece de la putere. Dar Arabia Saudită are tot interesul ca Yemenul să fie stabilizat, pentru că în Yemen există o puternică structură al-Qaeda. Şi mai este Bahreinul, unde, într-adevăr, există o dinastie care nu este legitimată, fiind sunnită, în faţa majorităţii şiite.

Radu Dobriţoiu: O să revenim cu acest subiect într-o analiză de Carmen Gavrilă, dar până atunci, colegii din Regia de emisie a Studioului 31, Costin Iorgulescu şi Dana Burcea, îmi confirmă că avem legătura cu analistul Cristian Pârvulescu, în Tunisia aflat. Bună seara.

Cristian Pârvulescu: Bună seara. ealizator: Şi vă mulţumesc că sunteţi, din nou, alături de noi, la emisiunea "Euroatlantica". Primăvara arabă a început, domnule Pârvulescu, în Tunisia. Spuneţi-mi, de acolo, din Tunisia, cum se simte atmosfera postrevoltă?

Cristian Pârvulescu: De fapt, revoluţia continuă. În momentul de faţă, ne aflăm la câteva luni după căderea lui Ben Ali şi câteva luni înaintea alegerilor care vor avea loc pe 24 iulie. Situaţia este destul de agitată. Spre exemplu, Tunisul este invadat de gunoaie, pentru că serviciile municipale de salubritate sunt în grevă de aproape două săptămâni, dar populaţia este liniştită. Aşteptările sunt foarte mari, dar şi contraatacul susţinătorilor lui Ben Ali este foarte important, inclusiv pe Internet. Astăzi, o ştire a făcut ocolul presei şi aici, şi-n alte părţi. Se pare că Ben Ali n-a suferit niciodată un atac cerebral. Este adevărat că a avut un atac undeva în luna ianuarie, dar era de hipoglicemie şi şi-a revenit foarte bine. Oamenii sunt în continuare nervoşi. Aşteptările lor sunt foarte mari şi din acest punct de vedere e interesantă operaţiunea de reformă legislativă şi constituţională care are loc, pentru că, spre exemplu, legea electorală care se pregăteşte va propune paritatea bărbat-femei. Este un lucru extraordinar într-o ţară cum este Tunisia, o ţară în care sunt preponderenţi musulmanii. Pe de altă parte, pentru a asigura prezenţa partidelor mici tipul de sistem electoral care a fost propus este un sistem proporţional cu cel mai mare rest, care favorizează partidele mici, astfel încât reprezentarea în viitorul parlament tunisian să fie cât se poate de variată, iar extremiştii de diferite feluri, dar în special extremiştii islamişti, care nu sunt foarte puternici în Tunisia în momentul de faţă, să nu câştige un rol important, pentru că este o criză economică. Revoluţia a declanşat o criză economică pentru că turismul s-a prăbuşit pur şi simplu. Datele oficiale nu sunt foarte clare, dar din ceea ce spun cei care lucrează în turism, doar 2% din turiştii care veneau în mod normal în această perioadă în Tunisia sunt prezenţi - vă daţi seama ce înseamnă asta.

Radu Dobriţoiu: Extrem de interesant ce ne-aţi spus domnule Pârvulescu, mai ales despre drepturile femeii şi despre reprezentativitatea în structurile administrative şi legislative ale Tunisiei, ale femeii, ceva nou în lumea arabă şi, iată, o nouă perspectivă a termenului de democraţie în lumea arabă. S-a alăturat prin surprindere şi producătorul emisiunii Nicu Popescu, cel care v-a contactat şi v-a obţinut acceptul de a participa în această seară la Euroatlantica şi doreşte să vă pună o întrebare.

Nicu Popescu: Eu vroaiam să vă întreb ce spun tunisienii ce va urma după, adică într-o perspectivă de un an de zile ce cred că... cei cu care aţi stat de vorbă acolo?

Cristian Pârvulescu: Întâmplarea face că particip la mai multe seminarii care discută despre experienţe similare celei tunisiene, inclusiv experienţa română. Vor să înveţe din greşelile altora, pentru că sunt foarte îngrijoraţi de ceea ce ar putea să se întâmple. În primul rând structurile de putere pe care Ben Ali le-a coordonat au rămas suficient de puternice şi sunt prezente în economie. S-ar putea repeta scenariul din Europa de Est după 1990 când nomenclatura comunistă a continuat să domine vreme de mai bine de un deceniu economia şi viaţa socială şi chiar politică. Se tem de acest lucru, tocmai de aceea încearcă pe cât posibil să dea acum într-un moment oportun un avans cererilor democratice. Aşa se şi explică de ce legea electorală este atât de radicală. Este radicală pentru a permite ca odată ce noul parlament va începe să lucreze legitim să consolideze acest drum democratic. Tunisia este de fapt un experiment democratic important. Este mult mai avansată din acest punct de vedere decât Egiptul şi are mult mai multe avantaje. În primul rând a fost un stat laic, cu o mişcare islamistă slabă şi în general obligată să se refugieze în perioada lui Ben Ali în străinătate. S-au reîntors, dar n-au reuşit să câştige foarte mult în stima opiniei publice. Pe de altă parte, este o ţară cu o populaţie relativ mică. Se discută, spre exemplu, acum despre un acord cu Banca Mondială multisectorial care ar putea ajuta ţara într-un moment dificil, şi dacă lucrurile se vor linişti şi turismul va începe să funcţioneze atunci speranţa este că lucrurile se vor aşeza şi Tunisia ar putea să devină un exemplu de democraţie. Cu toate astea, problema socială este foarte serioasă. Sărăcia există în Tunisia şi se vede la tot pasul. Să nu plecăm de la premisa că Tunisia este aşa cum sugera un raport al FMI care apărea la câteva săptămâni după căderea lui Ben Ali, Tunisia este un exemplu de economie de piaţă prosperă. Prosperitatea se vede foarte puţin, iar aşteptările populaţiei sărace sunt ca în România în 1990 la o prosperitate rapidă, ceea ce probabil nu se va întâmpla şi multe nemulţumiri vor apărea după aceea.

Radu Dobriţoiu: Informaţii extrem de interesante chiar din Tunisia de la domnul Cristian Pârvulescu, o exclusivitate bine venită în emisiunea Euroatlantica. Vă mulţumim că aţi participat la emisiunea noastră. Vă propun să ascultăm în continuare o analiză ce are ca subiect 'Primăvara arabă - asemănări şi diferenţe, între evoluţiile din nordul Africii. Obiective comune ale revoltelor, libertăţi sociale şi politice şi reforme economice'. Un material semnat de Carmen Gavrilă.

Reporter: Dacă în Tunisia şi Egipt sunt elemente care pot cataloga mişcările drept revoluţii, cazul libian aminteşte mai degrabă de război civil cu foşti oameni ai regimului Gaddafi acum la conducerea rebelilor. În Siria justeţea cererilor economice este dincolo de îndoială, în condiţiile în care economia siriană suferă de ani de zile, dar motorul protestelor pare să fie în moscheele sunite cu simpatii militante. În Bahrain tensiunile sunt vechi şi pun faţă în faţă două identităţi religioase, populaţia majoritar şiită şi puterea sunită. În Yemen dictatorul Saleh era contestat deja cu mult înainte ca oamenii să iasă în stradă, ca un fundal economic mai sumbru decât în oricare dintre statele arabe. În nordul Africii şi Orientul Mijlociu un comun este starea de fapt întreţinută multă vreme de puterile occidentale, în special de Statele Unite. Linişte şi stabilitate contra democraţie - un târg care poate s-ar fi dovedit în continuare de succes dacă lideri ca Ben Ali în Tunisia, Hosni Mubarack în Egipt ori Ali Abdullah Saleh în Yemen ar fi trecut la reforme economice măcar parţiale, în condiţiile în care primul pas în stradă a fost făcut mai degrabă motivat acut economic şi mai puţin din cauza lipsei de libertăţi sociale. Setea de democraţie din spaţiul arab este des invocată de presa occidentală şi de politicieni, dar asta nu înseamnă că protestatarii arabi cer o democraţie de tip occidental. O trăsătură comună revoltelor arabe, cu excepţia Libiei şi Tunisiei, este prezenţa în umbră a islamului militant. Acolo unde guvernele au fost absente mişcările islamice au construit şcoli, spitale şi drumuri, au oferit educaţie şi chiar au pus la punct bănci islamice. Aşa au reuşit să câştige în unele locuri simpatia populaţiei uitate de regimurile la putere. În cazul Egiptului,Frăţia Musulmană nu a declanşat protestele şi nici nu a fost apoi în prima linie, dar a sesizat momentul şi a ieşit din umbră ca să se afirme ca forţă politică reformistă şi moderată. Evident, un discurs greu de crezut de vreme ce sloganul său rămâne 'islamul e soluţia'. În Siria, centrele islamice sunite nu sunt străine de protestele din ultima vreme. Familia Asaad care nu e sunită, ci alawită, şi Partidul Socialist Baas au o istorie de conflict cu islamul militant, în special cu ramura siriană a Frăţiei Musulame, aflată acum într-un fel de semiclandestinitate. Rămâne de văzut ce rol va juca islamul militant în vidul pe care-l pot lăsa în urmă liderii constetaţi în spaţiul arab.

Radu Dobriţoiu: Avem legătura, mi se confirmă, şi cu doamna Mioara Roman, specialistă în limba şi cultura arabă. Bună seara, doamnă Roman, şi vă mulţumesc că aţi acceptat să participaţi la Euroatlantica.

Mioara Roman: Bună seara. Mulţumesc şi eu.

Radu Dobriţoiu: Doamnă, aţi auzit probabil corespondenţa, materialul realizat de colega mea. Care este părerea dvs, pentru că sunteţi specialistă?

Mioara Roman: Da, l-am auzit şi pe domnul Pârvulescu şi pe doamna. Nu pot să mă abţin să nu am o corectură, de tip profesoral.
Radu Dobriţoiu: Vă rog mult.
Mioara Roman: Deşi s-a încetăţenit în România nu este corect Frăţia Musulmană, ci Fraţii Musulmani. Mă iertaţi de această corectură, dar n-am ce să fac. E un defect profesional. ealizator: Probabil că e preluat de pe agenţii din lumea engleză. ioara Roman: Da, dar e greşit. S-a scris şi un articol în presă. Nu e de vină doamna Carmen, e de vină... Ne-am obişnuit aşa.

Radu Dobriţoiu: Vă mulţumim. Se preia mult de pe agenţii şi s-a împământenit deja acest termen.
Mioara Roman: Da, ştiu. Dar eu ce să fac? Îmi fac datoria.
Radu Dobriţoiu: Dacă tot aţi deschis subiectul, haideţi să vedem ce se află în spatele acestei Frăţii Musulmane?

Mioara Roman: Fraţii Muslumani este o organizaţie care a apărut în 1928 în Egipt ca o mişcare a unui învăţător care se numea Albana şi care avea în principal caracter anticolonialist, antibritanic. Sigur că ei au evoluat, dar în 1956 au fost excluşi din Egipt de către Nasser după războiul din Suez şi s-au revigorat după '70 şi ceva '73, '75.

Radu Dobriţoiu: Şi au fost în ilegalitate o bună perioadă.
Mioara Roman: În Egipt, da, dar să ştiţi că se dă o prea mare importanţă. După părerea mea, nu este o mişcare, în primul rând că nu are nici o legătură cu mişcarea şiită din Iran. Atenţie!. Deci, asta e prima deosebire. A doua, ca să vă dau un exemplu, Tariq Ramadan, pe care l-am cunoscut, nepotul lui Al-Bana, cel care a făcut această organizaţie, este profesor la Geneva şi la Oxford şi a fost consilier a lui Blair pe probleme de islam. Şi el a zis foarte bine, este o greşeală, dacă nu o gafă, spun eu, să se confunde Fraţii Musulmani cu mişcările fundamentaliste, deci islamiste, care sunt cu totul altceva. E adevărat, cum a spus Carmen Gavrilă, că ele au fost la un moment dat, islamul, un model ca să iasă din criza de alienare postcolonială, modernistă. Însă, eu aş observa un lucru, pe care l-a observat presa franceză şi engleză, care mie mi se pare mai subtilă decât altele, şi anume surpriza noastră, a europenilor, de a constata că în Tunisia, ca să încep cu Tunisia, există aşa o mişcare cu tineri care sunt ca noi, scrie un mare ziarist francez, Jean-Claude Guillebaud. Şi are dreptate. De fapt aceşti tineri, cei care au făcut, să zicem, primăvara... revoluţia de iasomie din Tunisia sunt ca noi, ca copiii noştri europeni, adică arată la fel şi este vorba despre... în primul rând că s-a cam manipulat, că era mai uşor, mass-media, dar aceşti tineri care sunt probabil postmoderni, datorită mijloacelor tehnologice de astăzi, nu au cunoscut, de exemplu, în Tunisia, având 20 şi ceva de ani, decât pe Ben Ali. Deci, o dictatură. Dar atenţie, Tunisia este o ţară, nu am auzit tot ce v-a spus domnul Pârvulescu, dar este o ţară net mai evoluată decât alte ţări arabe, în care datorită lui Bourguiba, în anii '60, s-a făcut un progres extraordinar, adică femeile au avut drept de vot, din '61, cu noua Constituţie Destour. Plus că acest element care nu mi se pare foarte important, şi anume turismul, deschiderea Tunisiei, i-au asigurat o anumită cunoaştere a lumii din jur...

Radu Dobriţoiu: Şi o interferenţă culturală cu oamenii care au venit, care.. Un import, putem spune, de cultură din statele...

Mioara Roman: De cultură din Occident. Dar atenţie...
Radu Dobriţoiu: Şi o informaţie permanentă, un schimb permanent de informaţie, care a fost dublat, probabil, în perioada contemporană şi acuma, în istoria recentă, de această revoluţie informatică pe internet.

Mioara Roman: Exact. Deci, ei sunt, ei cunosc... de altfel, să ştiţi că cel care şi-a dat foc, atenţie, nu s-a aruncat, nu... deci nu a fost un gest religios, pentru că şi în islam este interzisă sinuciderea, a fost un gest de protest. Iar liderii care au ieşit sunt în principal datorită /.../ de constituţie din anii '60, oameni cu carte, deci au facultate, ş.a.m.d. A fost sigur o mişcare care a avut la bază, în principal, problemele economice şi m-am cam supărat pe unii care s-au repezit să dea caracterizări din acestea religioase, deşi aş vrea să fac o subliniere. Dincolo de această cultură, să zicem planetară, o modernitate aş zice metisată dacă înţelegeţi, o apropiere de tineri din lumea întreagă, coexistă însă cu contrariul ei, şi anume: retractările identitare, crispările religioase, ş.a.m.d., dar câştigă teren acest tip de societate deschisă.

Nicu Popescu: Doamna Roman, Nicu Popescu sunt, vreau să vă întreb dacă, privind tot aşa spre viitor, puteţi face o diferenţiere, cam în ce direcţie ar merge Tunisia, Egiptul, Siria, Yemenul, ţinând cont de experienţa pe care o aveţi şi de dincolo de...
Mioara Roman: Aş vrea să separ Tunisia, chiar şi Egiptul, după aia o pauză, şi Yemenul, şi Siria. Nu avem timp să discutăm pe fiecare.

Radu Dobriţoiu: Şi o altă pauză Libia după aceea.
Mioara Roman: Bine, Libia e altceva, numai că, să ştiţi că într-un fel, să mă ierte Dumnezeu că vorbesc aşa, dar plecarea sau dispariţia din viaţa politică a lui Gaddafi va simplifica lucrurile acolo, pentru că sunt mai puţin stratificate, dacă mă fac înţeleasă. Deci, e mai uşor într-o societate mai uniformă să faci nişte schimbări, deşi sistemele, chiar orice fel de reforme structurale faci, asta e părerea mea ca om care mă ocup de istoria civilizaţiilor şi care am trăit revoluţia, ştiţi, în România foarte bine, sistemele sociale rămân totdeauna fragile şi imprevizibile. Schimbările trebuie să se facă prin trimiterea unor impulsuri mici controlate, omul resimte ca o frică fundamentală frica de schimbare. Credeţ-mă.

Nicu Popescu: Şi unde ar fi cel mai periculos fenomen? În care din ţările din zona Orientului Mijlociu Apropiat şi Magreb?
Mioara Roman: În Siria şi Yemen. În Tunisia deja există o pătură destul de evoluată care ar accepta schimbările, deşi mi-a rămas în minte declaraţia unui tânăr tunisian care a spus, asta ca să nu /.../ lucrurile.: Ei, Ben Ali a vrut, la un moment dat, să ne păcălească cu societatea de consum. Deci, există şi acest tip de nuanţe. Dar Tunisia are un mare avantaj, şi anume că este o ţară cu natură foarte diversificată, cu multe oraşe, cu o bogăţie a pământului mult mai mare decât Egiptul, chiar decât Siria.

Radu Dobriţoiu: A solului, ca să înţeleagă lumea, a solului.
Mioara Roman: Exact, a solului. Deci ei au mari, munţi. Turismul acesta le-a oferit o deschidere spre lume mai mare. Şi pe de altă parte, ştiţi, eu. din punctul ăsta de vedere. sunt destul de demodată aşa. Deci, nu există acea tensiune şi acea muncă competiţională care cumva a obosit Occidentul şi Europa. Nu ştiu dacă aţi înţeles ce vreau să spun.

Radu Dobriţoiu: Doamna Mioara Roman, pentru că am început cu acest subiect şi înainte de a ne lua la revedere de la dumneavoastră, aş dori totuşi să lămurim ceva în legătură cu Fraţii Musulmani. Sunt, totuşi, nişte atacuri teroriste care le-au fost atribuite, inclusiv pe teritoriul ţării noastre, dacă ne aducem aminte, adică să nu spunem că sunt pro occidentali şi pro...
Mioara Roman: Nu, v-am spus, este ideea că islamul ar putea rezolva dubla alienare pe care au suferit-o ţările arabe când au devenit naţiuni, deci după 1945.

Radu Dobriţoiu: Şi să adăugăm că e o revoluţie a tinerilor, dar să nu uităm că tinerii pe de altă parte sunt şi foarte uşor de manipulat.
Mioara Roman: E adevărat, dat în Tunisia în nici un caz nu au putere mare. În Egipt s-ar părea, să vă spun drept, nu am fost în Egipt decât oficial, deci nu contează, deci ca reporter nu am mai fost. Să ştiţi că Egiptul este o ţară cu o tradiţie foarte veche şi solidă. Ei sunt disciplinaţi, ca să zicem aşa. Dar era mizeria prea mare şi peste tot e problema aceasta a polarizării. Sigur că... dar să ştiţi că Fraţii Musulmani nu au făcut aşa acte de terorism. Iar terorismul în sine, arab, musulman a apărut după '79, după apariţia Iranului, şi este în principal o mişcare a şiiţilor, nu a suniţilor.

Radu Dobriţoiu: Mai puţin Al Qaeda, care să ne gândim că e o mişcare sunită preponderent şi nu şiită.
Mioara Roman: Da, numai că, nu vă supăraţi, Al Qaeda, după părerea mea, este mai puţin puternică şi existentă decât a fost plimbată prin presă, pentru că era mai uşor de decelat, iar în al doilea rând, ea face parte din războiul rece, când a fost pregătită pentru Afganistan. Deci, ideea să faci război în Afganistan e destul de hazardată. V-aş da o dată: în 1825 Afganistanul i-a bătut pe englezi, aduce-ţi-vă aminte...

Radu Dobriţoiu: Britanicii au recunoscut asta.
Mioara Roman:... pe britanici, i-a bătut dur de tot. Şi să ştiţi că Al Qaeda, după părerea mea...

Radu Dobriţoiu: Putem spune că n-au obţinut o victorie, nu cred că neapărat i-au bătut dur de tot.
Mioara Roman: Ba i-au bătut, iartă-mi expresia, cum zic copiii acum "de le-a sunat apa în cap". Deci, nu uitaţi că există acest nod al Caucazului şi al zonei - ceceni, Aganistan -, unde sunt zonele acestea de tranzit al Asiei spre Europa, vorbesc istoric, şi acolo oamenii sunt obişnuiţi, sunt luptători din naştere. Foloseam eu o expresie la un moment dat: ei se duc la război, cum ne ducem noi la coasă. Deci, au puşca-n casă. Aşa au crescut. Gândiţi-vă: în Vietnam s-a pierdut, în Indonezia, vedeţi acolo e periculos.

Ion Petrescu: V-am ascultat cu plăcere şi aş vrea să întăresc ce aţi spus dvs cu două elemente dintr-un raport al Departamentului de Stat dat publicităţii astăzi. Aveţi dreptate cu situaţia specială din Tunisia, deoarece Departamentul de Stat apreciază că în Tunisia este cea mai puternică clasă de mijloc din lumea arabă şi se estimează că şi în Egipt intelectualitatea are un rol important, inclusiv în ponderarea ofiţerilor care urmează să asigure tranziţia democratică. Pe de altă parte, aţi rostit o sintagmă interesantă "război rece". Ei bine, începând de astăzi, se consideră că această sintagmă trebuie reluată în calcul în Orientul Mijlociu, fiind vorba de un război rece între Iran şi Arabia Saudită.

Mioara Roman: Aşa... Mă bucur. Vă mulţumesc foarte mult pentru completare. Eu nu am acces la ultimele surse. Eu să zicem că am un mental corect, adică o capacitate de a mă apropia de nişte evenimente pe strada bună, dar nu am date recente, din păcate. Nu mai sunt nici ziaristă, nici comentator.

Radu Dobriţoiu: Dar să aducem aminte că aţi fost colegă cu noi, dna Mioara Roman.
Mioara Roman: 18 ani.

Radu Dobriţoiu: Şi suntem mândri că am fost colegi cu dvs.
Mioara Roman: Vă mulţumesc. Îi mulţumesc şi dlui colonel.

Radu Dobriţoiu: Şi eu vă mulţumesc foarte mult că aţi participat la emisiunea "Euroatlantica". Dacă nu mă înşel, de foarte mult timp, dna Mioara Roman nu a mai fost la postul public de radio şi ne bucurăm că s-a întâmplat...

Ion Petrescu: Să înţeleg că e o autocritică, da?
Radu Dobriţoiu: Să ne uităm un pic domnilor şi spre SUA, care condionează succesul în Libia de plecarea regimului condus, de altfel a-şi aduce aminte, şi susţinea şi dna Mioara Roman, de plecarea regimului condus de colonelul Muammar Gaddafi. O analiză de la Washington, pentru "Euroatlantica", semnată de Doina Saiciuc.

Reporter: Orice crede oricine despre motivele lansării operaţiunii din Libia, cert este că SUA şi NATO sunt profund implicate în moduri care merg dincolo de aplicarea zonei de excludere aeriană şi de protecţia civililor. Analiştii americani spun că nu mai este cale de întoarcere şi că, mai mult, a fost clar de la bun început că orice succes al eforturilor SUA şi ale aliaţilor, atât în termeni politici, cât si umanitari, înseamnă sfârşitul regimului Gaddafi şi al structurii sale de putere. Un compromis cu colonelul Gaddafi nu este o opţiune a lumii reale, au prevenit de la bun început analiştii, iar ieri, preşedinţii Obama, Sarkozy şi primul-ministru Cameron au spus-o pentru prima oară pe o singură voce într-o declaraţie comună. Colonelul Gaddafi trebuie să plece pentru totdeauna. Vor trece ani, probabil, înainte de a şti, dacă se va şti vreodată, dimensiunea la care liderii SUA ai aliaţilor săi şi planificatorii au recunoscut acest fapt de la bun început, şi ce anume au spus comunităţile informaţiilor şi alţi experţi despre probabilitatea ca Muammar Gaddafi să colapseze în faţa unei implicări militare limitate. În ciuda declaraţiei comune de ieri americano-franco-britanice este dificil de a înţelege realitatea operaţiunilor SUA şi aliate din Libia în parte din cauză că există serioase limite în ce priveşte dezvăluirile publice atât în legătură cu natura operaţiunilor, cât şi cu misiunea reală. Congresul american cere mai multă claritate, dar dacă SUA şi NATO ar declara oficial, chiar după mesajul comun de aseară că misiunea reală din spatele operaţiunii de excludere aeriană autorizată de ONU a devenit aceea a schimbării regimului, multe puteri din NATO s-ar putea opune la scenă deschisă, s-ar pierde probabil sprijinul Ligii Arabe, iar fragilul compromis cu Rusia şi China în Consiliul de Securitate, care asigură mandatul ONU, ar putea eşua. Cu toate acestea, SUA şi aliaţii săi, trebuie să facă opţiuni, chiar dacă într-un fel sub acoperire şi să le facă rapid.

Radu Dobriţoiu: Iată, SUA au sprijinit această coaliţie, putem spune, iniţiată şi condusă de la bun început de Franţa împotriva Libiei, dar la un moment dat, s-a întâmplat acum aproximativ zece zile, şi-au încheiat operaţiile aeriene în spaţiul aerian libian şi există informaţii că în eventualitatea unei intervenţii terestre în Libia nu ar dori să participe SUA la o astfel de intervenţie.

Ion Petrescu: Este corectă precizarea dvs. De fapt chiar şi la reuniunea NATO de astăzi ambasadorii au constatat rezistenţa şefei Departamentului de Stat, dna Hillary Clinton, la orice altă depăşire a termenilor Rezoluţiei Consiliului de Securitate. Aş vrea să vedem totuşi poziţia americană pe trei niveluri. Prima - decizia de a nu mai participa direct a fost confirmată de anunţul făcut de preşedintele Obama că va candida la următoarele alegeri prezidenţiale şi nu a făcut-o întâmplător pentru că urmează vizita la Moscova, unde doreşte să sprijine intrarea în cursa prezidenţială a lui Medvedev.

Radu Dobriţoiu: Şi să nu uităm că dl preşedinte Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace şi ar fi într-un fel contra acestui premiu să declanşezi...
Ion Petrescu: Da, este o declaraţie a dânsului, într-adevăr, într-un interviu acordat postului de televiziune ABC News, chiar aşa a spus: "Că s-ar simţi vinovat dacă ar gira o asemenea acţiune". Pe de altă parte, tot preşedintele Obama a semnat ordinul secret, pe care nu-l va recunoaşte niciodată nici Casa Albă, nici CIA prin care ofiţerii, nu acoperiţi, ci de data asta cu identitate clară sunt deja la Benghazi şi tratează cu oficialităţile de acolo tre niveluri de finanţare.

Radu Dobriţoiu: Să precizăm este vorba de opoziţia, cei care se opun regimului colonelului Gaddafi, care au cartierul general acum la Benghazi.
Ion Petrescu: E vorba de finanţarea în primul rând a necesităţilor de hrană ale populaţiei, pentru că deja este vorba de o zonă de 20% din teritoriul Libiei, administrată de aces consiliu de la Benghazi.

Radu Dobriţoiu: Se vorbeşte deja chiar de o eventuală împărţire a Libiei în două zone, de est şi de vest.

Ion Petrescu: Din nefericire, aveţi dreptate şi sperăm să nu se ajungă acolo, mai ales că acest Consiliu de la Benghazi chiar azi a reiterat ideea că, deşi respinge o rămânere la Tripoli a actualului conductor, nu doreşte să se ajungă la o soluţie bipartizană. Un al doilea element este finanţarea petrolului pe care este în stare, la ora actuală, administraţia temporară de la Benghazi să-l livreze unor state europene.

Radu Dobriţoiu: Franţa şi Italia, în primul rând, să amintim şi să punctăm şi faptul că, am mai spus-o, dar e bine s-o repetăm, e un petrol de foarte bună calitate petrolul libian, care este folosit în principal pentru fabricarea cherosenului pentru avioane, cherosenul este foarte simplu realizat şi fiind petrol de bună calitate.
Ion Petrescu: Şi al treilea palier real, dar nemenţionat, din raţiuni care ţin de Rezoluţia Consiliului de Securitate, finanţarea achiziţiilor de armament. Întrebarea cheie este...

Radu Dobriţoiu: Pentru opoziţie.
Ion Petrescu: Pentru opoziţie, pe unde vine acest armament, pentru că prin aer şi pe mare NATO are ordin să menţină embargoul pentru ambele părţi.

Radu Dobriţoiu: Sigur, domnule colonel, şi aici vine întrebarea pe care doresc să v-o adresez. Cât de multă încredere putem avea în această opoziţie, ţinând cont şi de faptul că Libia, în Afganistan, a pus la dispoziţia Al-Qaeda cei mai mulţi luptători? Nu ne putem totuşi teme că în spatele acestei opoziţii, să nu uităm este vorba chiar şi despre un fost ministru al justiţiei care a făcut parte din regimul colonelului Gaddafi, nu se pot afla anumite interese sau chiar direct organizaţii extremiste?

Ion Petrescu: Foarte bună între barea dvs. şi răspunsul l-a dat astăzi secretarul general al NATO, Rasmussen, care a reiterat în cuvintele dânsului ceea ce exprim eu acum în esenţă. NATO rămâne la misiunea sa de bază, care înseamnă protecţia civililor, interdicţia aeriană şi interdicţia accesului pe cale maritimă a oricăror vase cu mercenari sau armament pentru regimul de la Tripoli, în acelaşi timp, nu-şi propune şi nu va executa vreo misiune de schimbare a liderului Gaddafi, fiind o problemă a poporului libian. Această sintagmă "popor libian" arată foarte clar că autorităţile de la Benghazi trebuie să-şi consolideze autoritatea morală în rândul celor care doresc ca în celelalte state arabe unde există mişcări de stradă, libertate, demnitate, dar, dacă vorbim de demnitate, astăzi a apărut fiica preşedintelui Gaddafi, Aisha Gaddafi...

Radu Dobriţoiu: ...cu un discurs surpriză.
Ion Petrescu: Un discurs necesar.

Radu Dobriţoiu: Şi surpriză şi surpinzător.
Ion Petrescu: Şi necesar, pentru că l-a rostit din casă care a fost bombardată în 1986...

Radu Dobriţoiu: De unde Gaddafi a mai adresat un discurs la începutul /.../
Ion Petrescu: Corect şi mesajul a fost 'şi atunci au căzut bombe şi am supravieţuit şi acum cad bombe şi am supravieţuit'. Iar, după cum ştiţi, în ultimele 24 de ore, televiziunile importante ale lumii au transmis imagini cu preşedintele Gaddafi mergând kilometri întregi prin Tripoli, parte din oameni surprinşi, parte din oameni veniţi să-l aclame, parte din oameni dându-şi seama că e el şi nu aşa cum a transmis BBC că s-ar putea să fie o sosie. Această temeritate a lui Gaddafi arată că îşi asumă o stare, indiferent de viitorul său. Aici, trebuie văzută evoluţia din Libia comparativ cu celelalte state, pentru că, dacă, spre exemplu, în Egipt se va ajunge la o condamnare chiar cum scria la un moment dat mass-media, la o condamnare la moarte prin...

Radu Dobriţoiu: O condamnare în justiţie...
Nicu Popescu: Prin spânzurătoare a celui care a condus Egiptul 31 de ani, Hosni Mubarak, Gaddafi va şti că acela va fi şi sfârşitul lui şi asta probabil, probabil îl va duce la extrem, indiferent de consecinţe.
Ion Petrescu: Domnule Nicu Popescu, eu vă reamintesc că Gaddafi faţă de preşedintele Tunisiei nu a fugit, faţă de preşedintele Egiptului nu a fost trădat...

Nicu Popescu: Nu şi-a dat demisia.
Ion Petrescu: Faţă de preşedintele Saddam Hussein are încă 30 de mii de militari alături de el şi stăpâneşte 80% din teritoriul Libiei.

Radu Dobriţoiu: Şi să aducem aminte, pentru că trebuie să precizăm aceşti termeni, NATO a intervenit numai în spaţiul aerian şi, aşa cum aducea aminte la un moment dat, într-o emisiune domnul gen. Popescu, doar acolo unde infanteristul pune bocancul, acolo se poate impune prin forţă ceva şi ca dovadă că este foarte delicată situaţia din Libia, vorbeam noi şi înaintea...

Ion Petrescu: Pot să fac o precizare.
Radu Dobriţoiu: Vă rog.
Ion Petrescu: Intervenţia terestră aliată dacă nu va include trupe americane, va fi sortită eşecului.

Radu Dobriţoiu: În primul rând, datorită forţei militare americane şi nu în ultimul rând, datorită experienţei americane în astfel de operaţii. Să ne aducem aminte de nordul Irakului, unde se tot spunea 'domne, cum se va deschide frontul din nordul Irakului, chiar şi acolo americanii au găsit o soluţie, cu Brigada 173 aeropurtată, un cap de pod şi după aceea au folosit luptătorii peshmerga, la fel s-a întâmplat şi în Afganistan, unde tot cu trupe aeropurtate au acţionat, au fost diviziile 101 şi 82 aeropurtate.
Dar, iată, iarăşi ceva foarte delicat, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei franceze, Valero, a fost întrebat astăzi în legătură cu informaţii conform cărora regimul lui Gaddafi ar fi recrutat mercenari din Ciad, se ştia deja despre lucrul acesta, dar nu oficial, pentru ajutarea forţelor sale militare. De asemenea, a fost întrebat şi despre ajutorul pe care Algeria l-ar oferi regimul lui Muammar Gaddafi, purtătorul de cuvânt nu a oferit un răspuns precis, însă "întrebările sunt pertinente -a zis el - dar în acest moment nu avem informaţii pe această temă". Iată, aşadar, Algeria îl sprijină.

Ion Petrescu: Da, dar să nu uităm că şi în partea ailaltă se acţionează de aceeaşi manieră.
Radu Dobriţoiu: Sprijin din alte ţări.

Ion Petrescu: Concret. La discuţia dintre şeful Pentagonului, Robert Gates, şi regele Arabiei Saudite, Gates a cerut explicit regelui saudit livrări de armament către rebelii din Benghazi. Şi replica regelui saudit a fost foarte simplă: să se ajungă şi în Libia la fel ca în Irak, cu un premier şiit?

Radu Dobriţoiu: Iată, dvs aţi lansat o idee extrem de interesantă şi care se susţine în mare măsură de ceea ce se întâmplă în Orientul Apropiat de un război rece în luma arabă, între dinastiile sunnite în primul rând, pe de o parte, într-o tabără, şi Iranul, care, aşa cum spuneam, se desfăşoară pe foarte multe fronturi, în foarte multe ţări, cu foarte mulţi spioni, surprinşi, anihilaţi, cum aminteam, cum amintea şi Dragoş Ciocîrlan, în Kuweit şi în Bahrein, ţări sunnite, cu dinastii sunnite, şi implicaţi Iranului, iată, pe atâtea fronturi, şi ingerinţa Iranului.

Ion Petrescu: Aş vrea totuşi să precizez un lucru. Trebuie să privim lucrurile mai realist. Într-o analiză a Consiliului Naţional American pentru Orientul mijlociu se spune că Iranul este suficient să aibă într-o ţară, să luăm cazul Libiei, doi-trei agenţi, care să fie elementele de conexiune ale conducătorilor revoltelor locale, cu cei care pot asigura partea lor logistică. Pe de altă parte, dacă ne uităm la harta Orientului Mijlociu, totuşi simt nevoia să fac o scurtă punctare. Avem Tunisia şi Egiptul, care se pregătesc de alegeri. Avem Libia şi Yemenul, care sunt blocate de schimbările prezidenţiale care urmează; într-o parte în două săptămâni, în altă parte este o chestiune de luni de zile, dacă...

Radu Dobriţoiu: Dublată de schimbul de focuri.
Ion Petrescu: Dublată de schimburi de focuri. Dar deja avem morţi şi în Yemen. Pe de altă parte...

Radu Dobriţoiu: Avem Siria.
Ion Petrescu: Da, pe de altă parte avem Siria, unde se îndreaptă rapid către un război civil. Am ajuns la ambuscade, în care încep să moară ofiţerii armatei naţionale, care deocamdată nu are în faţă rebeli...

Radu Dobriţoiu: Îl susţin pe preşedinte. Totuşi...
Ion Petrescu: Armata siriană îl susţine pe preşedinte până în momentul de faţă şi...

Radu Dobriţoiu: E o altă situaţie spre deosebire de Egipt.
Ion Petrescu: Şi nu avem cazul ca în Libia, ca să avem o grupare, o zonă a rebelilor.

Radu Dobriţoiu: Sigur, domnule colonel, dacă îmi permiteţi, în Libia este o situaţie total diferită, pentru că acolo, Gaddafi a ştiut cum să introducă dispute între anumite facţiuni militare, pe baza originilor tribale, mai ales, şi el şi-a apropiat numai o anumită gardă cu care operează în prezent, sprijinit bineînţeles de 2-3000 de mercenari, după cum spun agenţiile.

Ion Petrescu: Aceasta este o imagine. Ar fi bine şi chiar cei care comentează zona să se uite cu atenţie la televiziunile occidentale, pentru că este multă propagandă.
Radu Dobriţoiu: Şi sunt sigur că sunt şi operaţiuni psihologice, PSIOPS.

Ion Petrescu: La ora actuală, sunt 10.000 de trupe speciale, care sunt de partea lui Gaddafi. Mai sunt încă 20.000 de militari în termen...

Radu Dobriţoiu: Trupe normale.
Ion Petrescu: Trupe normale, să nu folosim un termen cu o altă conotaţie, aceste unităţi sunt toate, în momentul de faţă, angrenate în două misiuni.

Radu Dobriţoiu: Cu arma la picior şi răspund la ordinele /.../.
Ion Petrescu: În zonele unde n-au ajuns rebelii, păstrează controlul sondelor petroliere şi accesul în oraş, pentru că să mai spunem un lucru, acel mare război, care este prezentat la televizor, este de fapt pe o şosea; este vorba de a înainta sau da înapoi pe o şosea. Atunci când vine aviaţia aliată, înaintează rebelii. Atunci când aviaţia aliată nu acţionează, cum astăzi nu a avut decât trei ieşiri...

Radu Dobriţoiu: Se întorc înapoi...
Ion Petrescu: Se întorc înapoi unităţile armatei libiene.

Nicu Popescu: Şoseaua de-a lungul coastei /.../ Tripoli, care este în vest, la frontiera cu Tunisia, de Benghazi, care este la est, spre Egipt.

Ion Petrescu: Foarte bună precizarea, domnul Popescu. Da, aşa este, pe această şosea.

Radu Dobriţoiu: Şi tot referitor la Libia, tot o depeşă, o ştire de agenţie de astăzi, adjunctul liderului Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, face apel la musulmani să se ridice împotriva regimului lui Muammar Gaddafi. Iată, s-au trezit şi cei din Al-Qaeda, dar şi împotriva forţelor NATO din Libia, Al-Qaeda devine mai mult o glumă, prin mesajul ăsta.

Ion Petrescu: Nu numai că este o glumă, dar ei nu au aderenţă. Am participat la o activitatea la Universitatea Bucureşti în care preşedintele Emil Constantinescu a lansat o idee apreciată de diplomaţii arabi prezenţi în sală. Spunea dânsul: nu cred că tinerii arabi, în diferite state, aflaţi pe stradă, vor să înlocuiască regimurile laice, care sunt ideale pentru absolutişti, cu regimuri de inspiraţie religioasă, care sunt mai dure decât regimurile laice autoritare. ca atare, acestea sunt doar semnale imagologice, în ideea că suntem şi noi acolo. Nu. Tinerii care au ieşit în aceste state arabe vor într-adevăr democraţie, vor demnitate, vor libertate, vor locuri de muncă şi vor să aibă acele tribune democratice, prin reprezentanţi în parlament, în care să susţină ce? Să fie conectaţi la lucrurile noi, care există în lume.

Radu Dobriţoiu: În încheierea ediţiei din această seară, domnule colonel Petrescu, Nicu Popescu, vă propun să atingem şi actualitatea euroatlantică. La Berlin se desfăşoară în continuare astăzi reuniunea miniştrilor de externe din NATO. În cadrul summit-ului, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat astăzi că NATO depăşeşte mandatul ONU în Libia. Şeful diplomaţiei ruse a cerut o reglementare la nivel politic a crizei libiene. Înainte de a comenta aceste declaraţii, vă propun să ascultăm o corespondenţă de la Berlin de la Mălina Andronescu.

Reporter: Tema predominantă a reunii de la Berlin a constituit-o, fără îndoială, intervenţia militară a Alianţei în Libia, pentru prima dată, NATO punând regimului Gaddafi condiţii clare penrtu încetarea operaţiunilor şi anume stoparea atacurilor asupra civililor, retragerea trupelor regimului în cazărmi şi asigurarea accesului populaţiei la ajutoare umanitare. Statele participante nu au reuşit însă să cadă de acord asupra mijloacelor cu ajutorul cărora urmează să fie realizate aceste obiective. Statele Unite şi o serie de ţări europene respingând solicitările Franţei şi Marii Britanii privind sporirea numărului de avioane implicate în operaţiunile din Libia.

Radu Dobriţoiu: Aşadar, pentru prima dată, NATO pune condiţii colonelului Muammar Gaddafi, spunea colega mea de la Berlin, dar înainte de asta, domnule colonel, ce spuneţi de poziţia Rusiei, care, iată, pe de o parte spune că NATO depăşeşte mandatul ONU în Libia, dar, pe de altă parte, cum aminteaţi dvs, mai devreme într-o discuţie pe care o aveam, se referea Rusia la o intervenţie terestră pe teritoriul Libiei.

Ion Petrescu: Da. Aş face o despărţire a apelor. În timp ce ministrul de externe, aflat la reuniunea NATO, e vorba de ministrul Serghei Lavrov, a făcut această formulare în ideea de a atrage atenţia să nu se ajungă la o nouă rezoluţie în care actualul mandat care este pus în funcţiune va fi depăşit, cum va fi depăşit? Prin intervenţia forţelor terestre. Să nu uităm că, la ora actuală, doar cinci state participă cu forţe aeriene în cadrul operaţiunii "Protectorul unificat". Pe de altă parte, preşedintele Dmitri Medvedev, joi, în localitatea chineză Sanya, unde s-a încheiat BRICS-ul, adică reuniunea Chinei, Brazilei, Indiei, pentru prima dată, a Africii de Sud, puterile emergente, a ţinut o conferinţă de presă specială, numai a lui, în care într-o ţinută informală, fără cravată, a insistat în faţa jurnaliştilor şi se vedea pe chipul lui preocuparea serioasă şi este un om bine informat, că există posibilitatea să se ajungă la o intervenţie terestră, nu a precizat a cui. Cred că într-adevăr presiunile pe care le face la ora actuală Parisul şi Londra, a se vedea întâlnirea dintre cei doi înaintea reuniunii NATO, este vorba de preşedintele francez şi...

Radu Dobriţoiu: ...şi semnalul dat şi de Obama, acum, de curând, împreună cu Sarkozy, şi cu...
Ion Petrescu: Dar, atenţie, preşedintele Obama va fi consecvent şi nu va interveni cu trupe americane, dovadă, aşa cum am mai spus, cere interes, pentru că acesta este un semnal de câteva ore, deci prin Consiliul Naţional pentru Orientul Mijlociu unul dintre experţi la Al-Jazeera a spus: "SUA sunt deja în două teatre de operaţii şi nu se vor mai implica în nordul Africii". Rămâne o opţiune pentru cele două capitale puternic motivate până acum - Parisul şi Londra - de a vedea dacă decid la nivelul NATO convingerea partenerilor să se ajungă la o nouă rezoluţie. Va fi votată în Consiliul de Securitate?

Radu Dobriţoiu: Să ne aducem aminte că Franţa a mai avut o astfel de intervenţie în Vietnam şi a cerut ajutorul SUA, pentru că acolo au cam luat bătaie şi unde nici măcar SUA nici nu s-au descurcat, dar măcar au acumulat o experienţă pe care au...
Ion Petrescu: Dacă îmi permiteţi o singură frază de adăugare. În timp ce puterile emergente au câştigat Africa de Sud şi prin asta s-a deschis piaţa economică a Africii, puterile occidentale menţionate din comunitatea euroatlantică nu stăpânesc nordul Africii.
Nicu Popescu: Este foarte interesantă observaţia, aş puncta doar atât. Reuniunea BRICS a cuprins patru din cele cinci state membre care s-au abţinut la rezoluţia Consiliului de Securitate şi astea sunt foarte mari: Brazilia, Rusia, China care se putea opune chiar veto, şi India.

Ion Petrescu: Şi a cuprins şi Africa de Sud, care a probat intervenţia în baza prin orice mijloace ca text în rezoluţia Consiliului de Securitate, dar pentru prima dată mulţumesc de completare, în declaraţia finală a acestei reuniuni Africa de Sud se alătură criticilor celorlalte patru state prin care spune că nu este de acord cu ce se întâmplă, cu victimele colaterale din Libia.
Radu Dobriţoiu: Foarte scurt, un minut până la final. Domnule colonel, ce ar putea face NATO în actuala situaţie?
Ion Petrescu: Trebuie să spunem că NATO îşi va respecta statutul şi trebuie luată declaraţia de astăzi a secretarului general Rasmussen. În afara de mandatul stabilit, NATO nu va executa altă misiune. Acum, înţelegem de ce a fist numit în fruntea acestor forţe un general canadian. Generalii canadieni respectă mandatul dat.