Orientul Mijlociu după actualizarea armamentului sirian de către Rusia

Euroatlantica - Realizator: Radu Dobriţoiu - Bun găsit! După ce a obţinut un cap de pod important în Orientul Mijlociu, cu bazele militare navală şi aeriană, de la Tarus şi Latakia, Rusia continuă să-şi dezvolte interesele în Siria, ţară devenită zonă de luptă pentru puterile regionale şi mondiale. Intervenţia militară a Moscovei în războiul civil din Siria, început în septembrie 2015, după o solicitare oficială a regimului condus de Bashar al-Assad. Anul trecut, la sfârşitul lunii decembrie, Moscova anunţa că trupele sale vor staţiona permanent în Siria. În trei ani, Rusia a reuşit să transporte cantităţi importante de armament, dar şi trupe, în principal aşa-zişi instructori sau forţe speciale, detaşamente ce au avut o contribuţie esenţială la menţinerea la putere a regimului de la Damasc. Arsenalul rusesc din Siria include şi sisteme de apărare antiaeriană S -300 şi S-400, cu ajutorul cărora Moscova a reuşit să creeze adevărate zone de control aerian într-o zonă strategică a Orientului Mijlociu. Invitatul acestei ediţii este analistul militar Claudiu Degeratu. Sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta emisiunea "Euroatlantica", tema ediţiei "Orientul Mijlociu, după actualizarea armamentului sirian de către Rusia". Bună seara, domnule Claudiu Degeratu, bun venit la Radio România Actualităţi, la "Euroatlantica'
Claudiu Degeratu: Bună seara!

Radu Dobriţoiu: Domnule Claudiu Degeratu, şcoala rusească de diplomaţie pare să folosească cu succes sistemele militare pentru a-şi întări influenţa în Orientul Mijlociu. Până unde credeţi că va acţiona Moscova cu aceste pârghii, care par să deranjeze, atât Israelul, cât şi Statele Unite.
Claudiu Degeratu: Obiectivul declarat al Rusiei este să-şi menţină influenţa în această zonă, nu doar în Siria, ci doar într-o zonă, aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, relevantă şi mai extinsă din Orientul Mijlociu, să rămână un jucător important în negocierile sau în toate procesele de negocieri şi de pace din această zonă şi să forţeze state anumite să discute asemenea subiecte ori de câte ori se iveşte prilejul în relaţiile bilaterale strategice.
Radu Dobriţoiu: Este însă o provocare şi la adresa Israelului, pentru că aceste sisteme constituie o barieră în ceea ce înseamnă libertatea de mişcare pentru aviaţia israeliană din regiune.
Claudiu Degeratu: Da, cupola aceasta, de protecţie, gestionată de Federaţia Rusă, se extinde foarte mult. De asemenea, avem semnale, începând încă din august, că s-a sporit şi prezenţa navală rusească, se vor relua exerciţiile navale militare ruseşti în această zonă. Israelul încearcă să aibă mai mult o agendă de cooperare cu Rusia şi să deconflictualizeze sau să evite asemenea situaţii, după cum ştiţi, ultimul, cel mai recent, a fost doborârea avionului rusesc din care Rusia acuza de fapt Israelul pentru anumite manevre într-o anumită zonă...

Radu Dobriţoiu: Avion doborât, să precizăm, de către apărarea antiaeriană siriană.
Claudiu Degeratu: Siriană. Şi, în acest caz, Israelul este forţat de fapt să-şi limiteze foarte mult aria în care să combată de fapt acţiunile Hamas, a altor miliţii...
Radu Dobriţoiu: Şi ale trupelor iraniene care dezvoltă capacităţi acolo, extrem de importante.
Claudiu Degeratu: Da. Supravegherea executată de către forţele israeliene se efectuează în special asupra transporturilor spre teritoriile ocupate de armament iranian de rachete, sau care sunt, bineînţeles, de provenienţă rusească şi foarte periculoase pentru Israel.

Radu Dobriţoiu: Să precizăm, domnule Claudiu Degeratu, că aceste sisteme de apărare antiaerienă S-300 şi S-400 au o rază de acţiune destul de mare - un diametru, să spunem, raza este de fapt jumătate din aceste cifre, deci ele acoperă un diametru de aproximativ 300, respectiv 400 de kilometri. Să ne gândim, nu ştiu, la un scenariu mai pesimist, că Turcia, aşa cum insistă, va achiziţiona, tot din partea Rusiei, sisteme S-400 în loc de cunoscutele sisteme aliate Patriot, livrate de SUA, şi aceste sisteme ar fi interconectate în această zonă a Orientului Mijlociu, spre Turcia, extrem de importantă pentru tot ce înseamnă de la influenţă militară şi până la ceea ce înseamnă economic şi tot ce se poate dezvolta acolo.
Claudiu Degeratu: Oficial este declarat de către Federaţia Rusă că interesul din punct de vedere militar al Moscovei este să gestioneze integrat spaţiul aerian, inclusiv în dimensiunea de apărare antiaeriană cu sistemele S-300 şi 400. În octombrie, se pare că până undeva în data de 20, va fi livrat un prim centru de comandă rusesc, un sistem tehnic de comandă rusesc pentru a integra acest sistem, acest spaţiu aerian al Siriei. Acest lucru poate să faciliteze oricând conectarea şi a altor sisteme livrate în zonă sau vândute de către Federaţia Rusă în zon, inclusiv în Turcia sau în Iran. Este dezideratul rusesc de a avea nu doar prezenţă militară pe sol, ci şi de a integra sau de a extinde cât mai mult zona de excludere aeriană din partea altor actori regionali.
Radu Dobriţoiu: Israelul priveşte cu îngrijorare instalarea noilor sisteme S-300 în Siria, deşi aviaţia militară israeliană poate depăşi această provocare. Cele mai noi informaţii pe acest subiect le-am primit din Ierusalim pentru "Euroatlantica" de la Dragoş Ciocîrlan:
*
Reporter: Dotarea armatei siriene cu sistemul de rachete S-300 de către Rusia reprezintă o escaladare a tensiunilor în Orientul Mijlociu deoarece poate ajuta la protejarea prezenţei militare iraniene în Siria, prezenţă care a declanşat raidurile aeriene ale Israelului. Fără coordonarea de securitate cu forţele ruse staţionate în Siria, operailitatea aviaţiei israeliene este îngreunată, dar nu o face imposibilă. Experţii estimează că sistemul S-300 nu poate bloca intervenţiile aviaţiei israeliene în Siria. Totodată, există şi alte opţiuni pentru a lovi ţinte iraniene din Siria sau pentru a bloca transferul de arme la miliţiile şiite libaneze hezbollah din Liban. Pe de altă parte, este o chestiune de preţ, cât este dispus Israelul să plătească pentru decriptarea sistemului S-300. Avionul F-35 poate zbura oriunde şi este aproape imposibil de interceptat.
Prezenţa militară iraniană în Siria contribuie la instabilitatea regională, dar Moscova susţine că amplasarea sistemului S-300 în Siria nu poate fi ignorată şi Damascul are dreptul să se apere. S-300 poate fi neutralizat şi aviaţia israliană s-a antrenat pentru această provocare. În general, pentru o armă sofisticată apare şi o soluţie. E o chestiune de timp. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ameninţat că statutul Înălţimilor Golan nu poate fi schimbat. Premierul Benjamin Netanyahu i-a răspuns că Înălţimile Golan vor rămâne sub suveranitate israeliană. În caz contrar, Iranul şi Hezbollah sunt în Israel pe malurile Kinneret-ului. Preşedintele Putin ştie şi înţelege determinarea pentru securitatea Israelului, atribuită Înălţimilor Golan - a mai spus Netanyahu.
*
Radu Dobriţoiu: Domnule Claudiu Degeratu, confruntându-se cu probleme economice serioase, Rusia, aşa cum se întâmpla şi în timpul Războiului Rece, nu precupeţeşte eforturi pentru a se implica în diferite regiuni ale globului, mai aproape sau mai departe de Moscova. Iată, de această dată foarte apropiată de un aliat NATO, vorbim de Turcia, şi în proximitatea Uniunii Europene, dacă ne gândim la distanţa foarte mică faţă de statele Uniunii Europene. Ce doreşte Rusia prin acest joc de forţă? Ne amintim, a dus acolo singurul portavion pe care îl are în dotare Rusia, de asemenea, foarte multe forţe navale, foarte des au trecut prin Bosfor şi Dardanele feriboturi care au transportat tancuri, trupe, blindate. ştim foarte, aeronave care par să fie prezentate acolo ca le un târg de tehnică militară şi apoi sunt vândute către alte state arabe sau din regiune. Ce doreşte de fapt Moscova? - gândidu-ne şi la interesele economice, pentru că Moscova a primit de la Damasc un contract important pentru zăcmintele de gaze din acea regiune.
Claudiu Degeratu: Da. Orice război în care Rusia este implicată chiar şi indirect, de fapt, aduce după sine şi o serie de contracte în regiune. Acum, foarte mulţi specialişti spun că de fapt au fost testate, aşa cum spuneţi dumneavoastră, mai multe concepte noi de arme sau de sisteme ruseşti şi bineînţeles că acest lucru atrage atenţia şi atrage atenţia unor cumpărători importanţi tot din Orientul Mijlociu. Însă, prezenţa acolo şi consolidarea prezenţei ruseşti în Orientul Mijlociu se leagă strâns şi de problema sancţiunilor pe care le aplică comunitatea internaţională Federaţiei Ruse. Întotdeauna, Rusia va pune pe aceeaşi listă de negocieri şi prezenţa sau soluţionarea conflictului sirian, dar şi reducerea sau renunţarea la sancţiuni împotriva ei. Deci Rusia încearcă să-şi menţină statutul de putere regională, să încerce să blocheze procese de pace, la schimb cu reducerea sancţiunilor, sau cu renunţarea la aceste sancţiuni. De asemeni, protecţia sau sprijinul militar acordat Iranului, este la fel de important pentru dialogul strategic nuclear cu Iranul, perspectiva de a renegocia un tratat cu Iranul, trece şi pe la Moscova, obligatoriu Moscova supervizează cam tot ce înseamnă poziţie iraniană în materie de probleme nucleare, deci Moscova încearcă de fapt să îşi maximizeze toate aceste poziţii şi eforturi, investiţii puternice în zona militară, convertindu-le de fapt în avantaje economice. Dar repet, totuşi există un deficit economic, se vede un declin economic puternic în Federaţia Rusă, ultimul subiect, cel mai important, delicat, este cel al pensiilor, unde de asemenea avem semnale vizavi de scăderea popularităţii sub nivelul care era înainte de invadarea Crimeei, popularităţii lui Vladimir Putin, deci cumva apar efectele. Sigur, ele se văd după mai mulţi ani de la invazia din Peninsula Crimeea, dar ele se văd şi deja este un semnal de preocupare şi din partea Moscovei că acest lucru va trebui să se schimbe, şi abordarea Federaţiei Ruse va trebui, la un moment dat, să se schimbe.

Radu Dobriţoiu: Aşa cum amintea Dragoş Ciocîrlan, şi cum vom asculta şi din corespondenţele pe care le-am primit de la Moscova şi din Statele Unite, este clar că Rusia, susţinând regimul lui Bashar al-Assad, susţine de fapt acolo trupele iraniene care avansează din ce în ce mai mult şi îngrijorător, faţă de Înălţimile Golan, din ce în ce mai aproape de graniţele Israelului, de asemenea Hamas-ul la fel, şi totul se leagă acolo într-o chestiune, într-o evoluţie extrem de complicată, unde Bashar al-Assad pare să nu fie actorul principal.
Claudiu Degeratu: Nu, nu este, sub nicio formă nu este. Rămân Rusia şi cu Iranul, de fapt, să gestioneze - şi nu doar din punct de vedere operaţional, dar şi strategic - tot spaţiul sirian. Din păcate, Federaţia Rusă, în ciuda aparenţelor, nu a reuşit să aibă un progres în relaţiile cu Israelul, cu toate că eforturile Israelului au fost destul de majore, se spunea şi în corespondenţă, nu avem o coordonare operaţională care să evite asemenea accidente. De ce? Foarte clar, pentru că Rusiei îi convine ca Iranul să aibă trupe în această regiune, pentru că trupele siriene nu fac faţă. Rusia are un program special, să gestioneze şi să negocieze cu miliţiile locale, să gestioneze mercenari, să aducă mai mulţi mercenari, de asemeni, să atragă noi grupuri pentru a reface de fapt grosul trupelor siriene. Siria nu are destul de mulţi soldaţi şi atunci Rusia compensează prin programe în care încearcă să atragă mai multă forţă militară pe teren. Şi bineînţeles, asta înseamnă că cu cât se extinde zona de să zicem recuperată de către trupele siriene, trupele guvernamentale, cu atât Rusia are nevoie de mai multe forţe pentru a controla teritoriul.
Acest lucru nu se poate face fără negocieri cu miliţiile locale, iar din 2016 încoace Federaţia Rusă are un program special să negocieze cu acesteiliţii locale, să le atragă de partea regimului şi în mare parte a reuşit. Bineînţeles, pe lângă eforturile care sunt făcute de către consilierii iranieni militari şi de către trupele iraniene care asistă de fapt restul forţelor.

Radu Dobriţoiu: Rusia doreşte să stabilească o înţelegere cu Israelul, care ar trebui să informeze Moscova pentru acţiunile militare pe care ar urma să le întreprindă în Siria un joc diplomatic şi militar în care principalele cărţi utilizate de Moscova par să fie sistemele antirachetă S-300. Pe de altă parte, aceleaşi arme vor oferi noi pârghii pentru Rusia în Orientul Mijlociu, unde deja creează propriile zone de control ale spaţiului aerian. De la Moscova transmite pentru 'Euroatlantica' Alexandr Beleavschi.

Corespondenţă de la Moscova - Reporter: Alexandr Beleavschi - Dotarea armatei siriene cu rachete sol-aer ruseşti S-300 schimbă regulile de angajament militar şi politic în Siria şi în jurul acesteia şi va fi, probabil, principalul subiect al preconizatei vizite la Moscova a premierului israelian, Benjamin Netanyahu. Comentatorii ruşi consideră că Netanyahu va dori să discute cu preşedintele Putin aceste reguli, ca şi modalităţile de restabilire a încrederii. Aceasta, în opinia lor, ar presupune ca Israelul să informeze Rusia în legătură cu acţiunile militare pe care intenţionează să le întreprindă în Siria şi să nu provoace Damascul să facă uz de rachetele S-300. Pe fondul imaginii haotice a Războiului Civil în Siria au loc mai multe acţiuni şi operaţiuni militare locale, cu participarea directă sau prin intermediari a principalelor actori internaţionali implicaţi în ţara arabă. Un eventual conflict direct între ei, mai ales între Rusia şi Statele Unite poate avea consecinţe geopolitice greu de estimat. Până în prezent, regulile formale şi informale convenite de către aceşti actori, inclusiv între Rusia şi Statele Unite, respectiv Israelul, au prevenit atât confruntările militare între ei, cât şi intersectarea subconflictelor din Siria. Astfel, la solicitarea Israelului, Rusia a anulat acum câţiva ani contractul de vânzare în Siria unor rachete S-300. Situaţia s-a schimbat radical în luna septembrie, după doborârea neintenţionată de către sirieni a unui avion militar rus, incident de a cărui provocare Moscova a acuzat Israelul. Ca urmare, în Siria au fost aduse urgent patru divizioane din sistem sol-aer S-300 de tip avansat care vor deveni elementul central al sistemului antiaerian şi antirachete integrat al Siriei. El va fi integrat cel puţin parţial şi cu cel rusesc din ţara arabă, ce include şi sistemele S-400, de la baza Hmeymim. De asemenea, Rusia a anunţat instituirea de facto a unei zone de excludere aeriană în Marea Mediterană, în dreptul costelor Siriei, pentru orice avioane ce ar ataca teritoriul acesteia. Pe de altă parte, apartenenţa siriană a rachetelor S-300 va permite Rusiei să se delimiteze de o eventuală folosire a lor de către Damasc. Oficial, instruirea operatorilor sirieni ai sistemelor S-300 va dura 3 luni. În acest context, acordul ruso-turc cu privire la Idlib a îndepărtat riscul unui al treilea atac american cu o rachetă de croazieră împotriva Siriei, /.../ în care Rusiei i-ar fi fost mult mai dificil din punct de vedere politic să nu riposteze. Există astfel o fereastră de oportunitate pentru a discuta noile reguli de comportament în Siria. Luni, viceministrul rus de externe, Sergei Vershinin, ne-a declarat că rachetele S-300 vor schimba situaţia din zonă în favoarea celor care se opun, citez, acţiunilor agresive îmoptriva Siriei, exprimându-şi, totodată, speranţa că Israelul va da dovadă de luciditate. Experţii ruşi consideră că în noile condiţii Israelului i va fi mai greu să acţioneze în Siria în afara înţelegerilor cu Rusia.

Radu Dobriţoiu: Domnule Claudiu Degeratu, din declaraţiile oficialilor de la Moscova înţelegem că de multe ori ei vorbesc chiar pentru Siria.
Claudiu Degeratu: Da. deci, este evident că avem un... sau o diviziune, mai precis, o diviziune a rolulilor vizavi de problemele regionale, care le implică acest conflict sirian, iar Federaţia Rusă are cuvântul principal în acest domeniu. Toate implicaţiile, toate conexiunile regionale legate de acest conflict sunt doar în zona de interes sau de zona de responsabilitate al Mosovei, iar guvernul sirian are o zonă foarte limitată de exprimare şi de abordare.

Radu Dobriţoiu: Informaţia pe care o traduc eu este aceea că dacă vreţi să discutaţi cu Siria trebuie, de fapt, să discutaţi cu Moscova.
Claudiu Degeratu: Da. Este o zonă de protectorat rusesc aproape, dacă discutăm mai metaforic, şi acest lucru este acceptat ca fiind o chestiune de facto, militară, şi de către alţi actori, în special Israelul - după cum vedeţi, discută aceste lucruri direct cu Moscova - şi bineînţeles ceilalţi actori din Europa, din SUA. Este, de fapt, principalul succes al Federaţiei Ruse, să spunem că a rămas cea mai importantă voce pentru guvernul sirian.

Radu Dobriţoiu: Probabil că Rusia treptat va proceda în mod similar şi cu Iranul, având acea pârghie importantă, reprezentată de acordul nuclear cu Teheranul.
Claudiu Degeratu: Da. Probabil că aici va dura mai mult, va fi mult mai complicat. E foarte greu de spus cât va accepta Iranul o asemenea, să zicem, abordare.
Radu Dobriţoiu: Tutelă.
Claudiu Degeratu: Tutelă. Probabil că nu va fi foarte uşor. Au mai fost nişte reacţii, dacă vă aduceţi aminte, la acea intenţie rusească de a dezvolta o bază în Iran...
Radu Dobriţoiu: Un aeroport.
Claudiu Degeratu: ... un aeroport în Iran şi au fost reacţii interne, care s-au opus. Deci e mult mai greu, dar în situaţii de criză, şi Iranul va apela la Moscova pentru a deveni un fel de tutore, dacă este nevoie.

Radu Dobriţoiu: Este, totodată, o provocare şi la adresa Israelului ceea ce face Moscova acolo, în proximitatea, în zona de influenţă, de interes maxim pentru Israel?
Claudiu Degeratu: Da, este, pentru că Israelul rămâne cel mai important actor cu iniţiative militare în teren şi atunci când este nevoie, Israelul poate să controleze o anumită evoluţie de interes pentru Rusia.

Radu Dobriţoiu: Şi Statele Unite sunt îngrijorate de noile dezvoltări din Siria, unde Rusia duce sisteme antiaeriene S-300, care, în opinia Washingtonului, vor oferi protecţie trupelor iraniene. Vă propun să ascultăm o analiză transmisă din SUA, pentru "Euroatlantica", de Doina Saiciuc.

Corespondenţă din Washington - Reporter: Doina Saiciuc - În vreme ce experţii cred că Rusia vrea o nouă ordine de securitate în Orientul Mijlociu, liderii militari americani acuză că desfăşurarea recent de noi sisteme de rachete antiaeriene ruseşti S-300 în Siria constituie o escaladare nenecesară şi un efort de a proteja activităţile abominabile ale forţelor iraniene şi ale regimului sirian în ţară. După ce, în 2015, Israleul s-a antrenat împotriva unui sistem rusesc S-300 în Grecia, Statele Unite au intensificat cooperarea militară cu Grecia. Şeful Forţelor Americane din Orientul Mijlociu, generalul Joseph Votel, a arătat că armata americană este conştientă de capacităţile sistemului S-300, dar nu a sugerat că desfăşurarea lui ar putea opri activităţile militare ale SUA în Siria, unde militarii americani luptă împotriva militanţilor ISIS. El a calificat mişcarea Rusiei drept iresponsabilă, insistând că ea ajută, practic, Iranul să se stabilească în Siria. Pe de altă parte, generalul Votel a arătat că ţările din regiune au motive să fie îngrijorate de activităţile Iranului în Siria, întrucât, potrivit Pentagonului, Iranul mută capacităţi letale acolo, ceea ce constituie o ameninţare pentru ţările vecine. Cert este că administraţia americană percepe desfăşurarea de către Rusia a sistemului S-300 drept o semnificativă escaladare, care creează şi mai multe condiţii pentru instabilitate. Noua mişcare a Rusiei în Siria a venit într-un moment în care Pentagonul este în proces de reformulare a priorităţilor sale militare, pentru a răspunde avansării în domeniul militar a Rusiei şi Chinei care, potrivit Departamentului Apărării, au devenit competitori aproape egali cu SUA. Se aşteaptă ca în curând, Pentagonul să emită un raport privind strategia militară actualizată, care ar prevedea mutarea trupelor şi echipamentelor americane pentru a se concentra de la lupta mpotriva terorismului în Orientul Mijlociu la contracararea Rusiei şi Chinei, ceea ce ar orienta eforturile SUA pentru antrenarea mai curând pentru un potenţial puternic conflict armat decât pentru operaţiunii contrateroriste, ceea ce la rândul său ar conduce la potenţiale reduceri ale forţelor americane din Orientul Mijlociu şi Africa.

Radu Dobriţoiu: Domnule Claudiu Degeratu, eforturile militare ale Rusiei în Siria costă. De unde îşi recuperează Moscova banii cheltuiţi în acea regiune care, în cele din urmă, când va fi pace, nu cu banii Rusiei va fi reclădită?

Claudiu Degeratu: În primul rând, este efortul bugetului de stat, adică nu discutăm... discutăm şi de încasări, dar mai puţin. Discutăm, de fapt, de un buget al apărării destul de supradimensionat, care grevează mult celelalte sectoare economice şi se poate observa că, de fapt, regimul sirian, sigur, promite, se angajează la contracte, dar situaţia nu este ... nu discutăm de o economie prosperă, este o ţară distrusă de război civil, deci este o ţară care se angajează cu datorii la partenerul rus în această zonă. Efortul este strict al bugetului de stat al Federaţiei Ruse.

Radu Dobriţoiu: Pe scurt, Rusia a anunţat că nu va pleca din Siria, va rămâne permanent acolo. S-a dus, iniţial, să se lupte cu ISIS. Acum se luptă, se pare, cu foarte multe puteri regionale şi mondiale.
Claudiu Degeratu: Da şi bineînţeles nu va fi pacificată, adică nu vom discuta, de fapt, de o zonă pacificată. Perspectiva de a avea un mic Afganistan pe termen mediu nu trebuie exclusă, adică de a avea o altă experienţă de tip Afganistan împotriva intervenţiei ruseşti în Siria nu trebuie exclusă pe termen mediu, pentru că există destul de mult potenţial de mişcări extremiste, de mişcări contestatare împotriva regimului sirian şi bineînţeles că Rusia conştientizează şi acest tip, să zicem, de potenţial de risc în regiune. Dar este aproape condamnată pentru a nu ... să intervină, pentru că altfel Federaţia Rusă este o putere în declin.

Radu Dobriţoiu: "Euroatlantica" la final. Am discutat despre Orientul Mijlociu, după actualizarea armamentului sirian de către Rusia. Invitatul ediţiei a fost analistul militar Claudiu Degeratu.
Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul Euroatlantica şi alături de producătorul emisiunii Nicu Popescu vă mulţumesc pentru că ne-aţi ascultat la Radio România Actualităţi.