O altfel de securitate în Afganistan - securitate privată

Bună seara, doamnelor şi domnilor. Sunt Mario Balint şi vă invit să ascultaţi în această seară o ediţie specială a emisiunii "Euroatlantica", realizată din studioul Radio România Reşiţa.

O altfel de securitate în Afganistan - securitate privată. Aceasta este tema emisiunii din această seară.

Alături de mine, în studioul 2 din Reşiţa se află domnul Ion Iordache, preşedintele Asociaţiei Române a Specialiştilor în securitate. Bună seara, bine aţi venit la emisiune.

Audio: Ediţia din 27.06.2013

Vom intra în legătură telefonică directă cu domnul Gabriel Badea, preşedintele Federaţiei Serviciilor de Securitate din România, un om cu experienţa teatrului de operaţii din sudul Irakului.

Îi vom mai asculta în această emisiune şi pe comandantul diviziei a II-a Getica, generalul maior Nicolae Ciucă, dar şi pe fostul ministru al apărării, Ioan Mircea Paşcu.
Aşadar, multe emotive de a rămâne alături de noi până la final. Dar, pentru început, să intrăm în tema emisiunii, cu o prezentare a colegului meu, Ilie Pintea.

Până de curând erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sunt, în general, motivaţi de câştigul personal.

Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsa de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare, iar prezenţa militarilor români în diferite teatre de operaţii, ca angajaţi ai Armatei naţionale, poate fi considerată astfel.

Jocul cererii şi ofertei la sfârşitul războiului rece explică proliferarea companiilor private de securitate.

Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi, care împreună cu foştii poliţişti, detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie în mare măsură nucleul dur de personal al companiilor private de securitate.

Creşterea ponderii acestora în conflictele armate sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei ca un răspuns la cererea pieţei.

Securitatea unei naţiuni devine o problemă de cooperare de tip public-privat, în care autorităţile şi instituţiile statului gestionează o familie de riscuri şi ameninţări, iar firmele private de securitate devin responsabile pentru o altă mulţime de vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări specifice domeniului privat al statului sau individului.
Autorităţile specializate şi serviciile de securitate privată sunt într-o relaţie de complementaritate, ambele contribuind la realizarea unui mediu naţional de securitate, favorabil dezvoltării economice.

Statele, organizaţiile internaţionale, organizaţiile neguvernamentale, agenţiile umanitare şi de dezvoltare, corporaţiile multinaţionale şi chiar persoanele individuale pot contracta servicii militare oferite de companiile private de securitate.

În cazul statelor, aceste companii sunt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale, deci cu precădere, noile entităţi statale apărute în ultimul timp sau autonomii.

Companiile private de securitate furnizează servicii high-tech în domeniul în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră.

În alte cazuri, companiile private de securitate suplinesc o capacitate inexistentă.

De exemplu, angajarea firmei israeliene DEVDAN i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazaville să creeze, în 1994, o nouă forţă, care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte.

Alte grupuri recurg la aceste companii pentru a-şi putea desfăşura activitatea în medii periculoase. Companiile private de securitate sunt potenţial utile Organizaţiei Naţiunilor Unite şi altor organizaţii internaţionale, pentru că desfăşurarea lor ar stârni mai puţine controverse politice decât decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU.

Această atitudine civică este valabilă şi în cazul omului nou, dependent de fotoliu şi televizor, care adoră să lupte prin intermediul altcuiva.

Externalizarea serviciilor de securitate a angajat industria privată de securitate în responsabilităţi deosebite la nivel social şi societal.

Transportă, protejează şi procesează cash-ul ţării, păzeşte obiective strategice precum baraje, acumulări de apă, centrale nucleare, aeroporturi, tuneluri, poduri, unităţi militare, clădiri guvernamentale; sunt coparticipante la evenimente şi operaţiuni speciale sau asigură logistica necesară bunei desfăşurări a operaţiunilor guvernamentale în rezolvarea situaţiilor de criză sau a protecţiei infrastructurilor critice.

Realizator: L-aţi ascultat pe Ilie Pintea. Domnule Ion Iordache, care este importanţa sau dacă există vreo improtanţă a companiilor de securitate în contextul securităţii globale şi naţionale?

Ion Iordache: Categoric, da. De ce? Pentru că în special, în ultimii 10 ani, aş zice după nefericitele evenimente de la 11 septembrie, securitatea a început să capete rolul pe care ar fi trebuit să-l aibă, de fapt, dintotdeauna.

Ştim cu toţii că insecuritatea este un element de risc foarte mare, în toate societăţile din lumea aceasta.

Cu cât nu reuşim să facem o securitate eficientă a vieţii cetăţenilor, a vieţii bunurilor pe care aceştia le deţin, cu atâta, lucrurile pot să ia o turnură uneori cu adevărat dramatică.

Societăţile acestea specializate de pază, cum se numesc deocamdată în România, au un rol destul de mare în organizarea acestor lucruri, mai ales că o serie de servicii, atât ale organismelor statului, cât şi ale entităţilor private, au fost descentralizate. Companiile private de pază, companiile private de securitate, cum se vor numi, sper eu, cât de curând, printr-o nouă legislaţie special creată pe această temă, au un rol deosebit de important în asigurarea securităţii vieţii şi bunurilor persoanelor.

Realizator: Noi vorbim despre această securitate privată şi despre pază, într-o societate normală, într-o societate europeană, care nu este supusă unor riscuri majore de securitate. Şi, totuşi, se simte acut nevoia, să-i spunem, unei profesionalizări a acestei industrii, a personalului care lucrează în aceste industrii.

De fapt, Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate, practic, asta îşi propune în momentul de faţă.

Ion Iordache: Bine, acuma, lucrurile sunt chiar mai complicate decât par la prima vedere.

Rolul nostru, de exemplu, al Asociaţiei Specialiştilor în Securitate, chiar nu este atât de specific focusat, să zicem, pe specializarea, mă rog, persoanelor care lucrează în companiile de pază privată, de securitate privată, ci mai mult pe specialiştii din securitatea tehnică.

Dar nu putem ignora acest aspect. Şi vreau să vă spun că, într-o serie de studii realizate în Europa, se dovedeşte foarte clar că Europa este destul de bine, să zicem, dotată cu securitate privată.

S-a făcut un studiu, acum vreo 7 ani de zile, în 2005, care, practic, a relevat importanţa sau, mă rog, eficienţele securitătii private, în ţările din Europa de Est.

Este singurul studiu de acest gen, care este folosit, dacă vreţi, aşa, ca material didactic, pentru că el reflectă foarte mult din realitatea, cel puţin din Europa de Est.

Dacă vorbim despre profesionalizarea sau nevoia de profesionalizare a celor care lucrează în companiile de securitate privată, păi, acest lucru nu numai că este obligatoriu; fără un personal profesionalizat, fără un personal bine pregătit, nu poţi să faci un business.

La urma urmei companiile acestea fac o afacere din activitatea lor.

Aici este o mare problemă. Eu vă pot spune că numai România în domeniul de securitate privată sunt reglementate sau au cerinţe speciale 20 de ocupaţii.

Realizator: Cam mult.

Ion Iordache: Foarte multe dintre ele au competenţe profesionale care se întrepătrund.

De aceea, în ultima perioadă, Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate a început o, hai să-i zicem, o campanie de inventariere a acestor ocupaţii, a acestor profesii din industrie, cu scopul de a determina competenţele comune unora dintre ele.

Nu neapărat, că vrem să le comasăm în mai puţine, dar, pur şi simplu, vrem să înţelegem ce se întâmplă şi de ce a fost nevoie de toată această, hai să-i zicem, cantitate mare de denumiri, ocupaţii, care uneori se bat cap în cap ş.a.m.d. Ca o primă reacţie, o avem, de exemplu, din Spania, unde numărul total de ocupaţie pentru Industria de Securitate Profesională cred că este de 7.

Realizator: Se spune că o securitate eficientă este dată de echilibrul între specialiştii tehnici, deci între tehnica de monitorizare şi supraveghere, şi personalul uman, utilizarea acestei tehnici de supraveghere şi de asigurare, practic, a securităţii, mă refer la zepeline, mă refer la dronele de cercetare, în Afganistan a dus cu timpul la diminuarea victimelor din partea coaliţiei multinaţionale şi militarii sunt mult mai feriţi. Din 2014, forţele NATO se vor retrage din Afganistan. Rămâne, oarecum, un vid de securitate în acea regiune. El poate fi umplut cu personal privat de securitate?

Ion Iordache: Cred că trebuie făcut acest lucru, indiferent că acest personal privat de securitate provine din companii autohtone sau din companii externe care, prin contracte, preiau operaţiuni în zona respectivă. De ce nu? Chiar mi se pare acest lucru imperios necesar.

Realizator: Deci, practic, reconstrucţia sectorului economic al Afganistanului depinde, într-o mare măsură, de prezenţa acestor contractori de securitate pe teren.

Ion Iordache: Cu siguranţă, da! Cu siguranţă, da, pentru că, aşa cum spunea şi un foarte bun prieten al meu care, mă rog, a lucrat în teatrele de operaţii externe, fără posibilitatea, de exemplu, de a asigura transporturile, de exemplu, aprovizionarea, nu neapărat operaţiuni din astea, cum vedem în filme gen "Rambo" sau nu ştiu ce afirmaţii făcute faţă de aceste persoane specializate care, uneori, nefericit sunt numiţi "mercenari" şi am fost chiar rugat să specific foarte clar că specialiştii care lucrează în aceste firme specializate de securitate privată sau firme militare private nu sunt mercenari, este o foarte mare diferenţă între aceste termene.

Mă rog, sunt foarte multe lucruri de spus pe această temă şi îmi menţin părerea că, într-adevăr, nu poţi să înlocuieşti o nevoie de securitate fără să pui nimic în loc, adică nu ai cum să laşi un gol.

Realizator: Se vorbeşte că în aceste zone de operaţii, în aceste teatre de operaţii, există un vid legislativ care permite uneori abuzuri din partea acestor companii de securitate, dar nu numai acolo există să-i spunem, o lipsă de legi şi de reglementări în domeniul securităţii private, chiar şi în state din Europa de Est, aşa cum bine spuneaţi la începutul emisiunii. Care este situaţia noastră, în România, în acest moment, vizavi de legislaţia din domeniul securităţii private?

Ion Iordache: Păi, vreau să vă spun că, la ora actuală, este din nou în lucru, pentru prima dată în România, o lege a securităţii private. De ce spun că este nouă această iniţiativă, pentru că vechea lege, care există din 2003, care este o lege...

Realizator: Legea 333.

Ion Iordache: Privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, nu face niciun fel de referire la partea de securitate privată.

Legea nouă, care sperăm noi că o va înlocui, are toate elementele unei legislaţii europene moderne, se va numi, sperăm noi, exact aşa "Legea privind serviciile de securitate privată" şi va trata toate elementele securităţii private. Noi nu avem, la ora actuală, în România... nu avem, niciun fel de definire, de exemplu, a securităţii private. Este pentru prima dată când în această lege se încearcă, se propune o definiţie pentru securitatea privată, acea definiţie care este... hai să zicem, specifică realităţilor româneşti, pentru că, dacă am lua-o pe cea, să zicem, din Statele Unite, nu ar avea, totuşi, aceeaşi relevanţă. Categoric.

Pentru prima dată, în această lege se vorbeşte despre agent de securitate şi nu despre agent de pază.

Pentru prima dată, în această lege se vorbeşte despre serviciile de securitate privată şi societăţile de securitate privată, ce atribuţiuni vor avea acestea, ce trebuie să facă şi ce nu trebuie să facă, asta iar este foarte important.

Cum se va perfeciona din punct de vedere profesional personalul, ce cerinţe trebuie să îndeplinească... Acum, vreau să fac o mică paranteză.

Să ştiţi că din punctul acesta de vedere al unei legi specifice pe operaţiuni de securitate privată, chiar dacă nu-i spune aşa, România în Europa, să ştiţi că a fost printre pionieri!/

Eu am aflat cu surprindere, dintr-un studiu european că, de exemplu, în 1996, când a apărut pentru prima dată o asemenea lege în România, noi am fost printre primii din Europa. Alte ţări, de exemplu Marea Britanie, nici acum nu are foarte clar modul de pregătire a personalului din securitate.

La noi, cel puţin Legea din 2003, aşa, cu multe lacune, cum am tot acuzat-o noi că este, are specificat în mod clar cum ar trebui să facă pregătirea profesională.

Că nu se face în felul acesta, conform cerinţelor, asta este o altă poveste şi nu este un lucru de laudă, deloc, chiar dacă cred că, pentru pregătirea agen tului de securitate, România are cele mai multe ore; este un curs de calificare - atenţie! - nu de specializare, cu o durată de peste 300 de ore, 340 de ore.

Mult! Ar trebui ca în această perioadă de timp personalul să ştie foarte bine ce pregătire şi ce trebuie să facă el... În situaţia specială în care un candidat pentru un post la o companie militară de securitate externă sau chiar, de ce nu?

Poate vor fi companii româneşti de securitate care să depună candidaturile pentru operaţiuni de securitate privată în Afganistan, nu?, categoric că nu va putea orice agent de securitate din România să candideze pentru că nu este pregătit.

Realizator: Cu siguranţă militarii români prezenţi în teatrele de operaţii sunt foarte bine pregătiţi. Acest lucru le-a salvat vieţile de cele mai multe ori. Evaluarea inamicului este extrem de importantă, iar în Irak inamicul era unul bine pregătit şi imprevizibil. Generalul maior Nicolae Ciucă, comandantul Diviziei a II-a Getica, s-a confruntat în 2004 în Irak cu Jaysh Al Mahdi, armata imamului Mahdi, condusă de clericul radical şiit Moqtada al-Sadr. Cum i-aţi evaluat ca luptători pe aceşti militanţi, această miliţie Mahdi? Cum aţi evaluat-o ca luptător?

Nicolae Ciucă: Evaluarea a fost foarte greu să o facem, pentru că s-au încadrat în specificul acesta al acţiunilor "loveşte şi fugi".

Sigur, putem să o încadrăm, fără teama de a greşi, în spectrul acţiunilor asimetrice, teroriste. S-au folosit de tot ceea ce le venea la îndemână astfel încât să poată să lovească trupele coaliţie, după care să se piardă oriunde era posibil.

Pentru bătălia unuia dintre podurile din Nassiriya s-a dus tocmai având sau folosind ca scut populaţia civilă, la prima acţiune, în aprilie şi atunci militarii italieni au trebuit să respecte regulile de angajare şi mai degrabă au făcut un pas înapoi, decât să genereze o încălcare a regulilor de angajare şi să producă victime colaterale în rândul populaţiei civile.

Pentru noi, militarii, câteodată, se aplică acest principiu /.../, pentru că este foarte important ca să ţinem cont de tot cadrul în care se desfăşoară acţiunea respectivă şi să ne luăm toate măsurile, astfel încât tot demersul nostru cu mijloacele pe care le avem în dotare - şi nu sunt pensule de pictat sau creioane de desenat, ci sunt arme letale - /.../ astfel încât acestea să nu producă decât efectele minime, astfel încât să ne putem obţine şi să ne putem îndeplini misiunea.

Or, atunci s-a luat o decizie cât se poate de înţeleaptă şi ne-am îndeplinit obiectivul a doua zi, a treia zi, aşa cum am dorit noi. Deci evaluarea a fost făcută pe un inamic practic invizibil la prima scanare şi a trebuit de fiecare dată să intensificăm tot ceea ce a însemnat spectrul acţiunilor de informaţii.

Realizator: S 2 a avut mult de lucru atunci.

Nicolae Ciucă: S 2 a avut foarte mult de lucru. Trebuie să subliniez că noi am avut o celulă de informaţii acolo, de la Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, care a desfăsurat o muncă excepţională, asigurându-ne tot suportul informativ necesar, să putem să planificăm o astfel de acţiune.

Sigur, de fiecare dată, nu mizăm că ştim totul. Acţiunea militară este o ecuaţie cu foarte multe necunoscute şi, atunci când zici că le-ai identificat pe toate, apar altele şi mai ascunse, şi mai profunde, şi mai greu de anticipat.

Ori, rolul nostru, în orice plan pe care trebuie să-l croim, trebuie să asigure un spaţiu de flexibiltiate şi de adaptabilitate, cât se poate de la îndemână, astfel încât să ne putem să ne pliem pe situaţia concretă din teren.

Orice comandant, indiferent de riguros este el în respectarea procedurilor, cea mai mare calitate a lui şi nu numai a comandantului, a echipei de comandă, este creativitatea. Creativitatea asigură adaptarea la tot ceea ce înseamnă situaţia nouă şi concretă din teren.

Realizator: A fost generalul maior Nicolae Ciucă. Sigur, e o discuţie interesantă despre pregătirea agenţilor şi despre cum ar trebui ei să arate până la urmă securitate şi disciplina se impune oneori prin simpla prezenţă a echipajului de securitate într-o anumită zonă. Spuneaţi de posibilitatea ca românii să fie prezenţi în Afganistan. Vom avea o legătură telefonică directă în acest moment cu domnul Gabriel Badea, preşedintele Federaţiei Serviciilor de Securitate din România. Bună seara, domnule Badea, bine aţi venit la emisiunea Euroatlantica.

Gabriel Badea: Bună seara.

Realizator. Domnule Badea, aveţi o experienţă bogată în teatrele de operaţii din Irak, am înţeles. Ce înseamnă companiile private de securitate sau companiile militare private, în astfel de teatre de operaţii?

Gabriel Badea: Trebuie spus că companiile care activează în teatrele militare sunt în primul rând companii militare private, şi nu companii de securitate private.

Diferenţa este dată şi de faptul că ele acţionează într-o zonă de risc mult mai crescută, decât o companie privată de securitate dintr-o ţară neafectată de conflict.

De aceea, personalul trebuie să aibă solide cunoştinţe militare mult superioare unui agent de securitate obişnuit.

Ele au ajuns să fie foarte folosite în special cum spuneaţi şi dumneavoastră, începând cu conflictul din Irak, dar au fost inclusiv angajate în operaţiuni ale armatei americane, în America de Sud, împotriva cartelurilor traficanţilor de droguri, chiar şi în zona conflictelor din Balcani, iar cea mai mare dezvoltare au avut-o odată cu începerea conflictului din Irak, când armata americană a adoptat o nouă, să zicem aşa, politică de externalizare a serviciilor no-core ale armatei americane, astfel încât forţele militare să se poată concentra pe misiunile lor de luptă.

Relaizator:. Acest lucru este foarte important, această precizare pe care aţi făcut-o. Ce anume s-a externalizat mai precis şi care este misiunea acestor companii în teatrele de operaţii?

Gabriel Badea: Ele preiau aceste servicii, cum spuneam neesenţiale, respectiv paza obiectivelor, respectiv bazelor armatei americane sau trupelor NATO, preiau activităţi de mentenanţă, inclusiv ale echipamentului militar, preiau activităţi de logistică, iar în ceea ce priveşte securitatea, cum spuneam, preiau paza bazelor, preiau paza convoaielor, sunt angajate în protecţia personalităţilor, în activităţi de instruire a forţelor locale.

În general, cam acestea sunt misiunile pe care o companie militară privată le îndeplineşte în acest zone de coflict.

Realizator: Deci, practic, degrevează armata propriu-zisă, de anumite activităţi, limitând-o la lupta efectivă, în câmpul...

Gabriel Badea: Da, se pot concentra pe activităţi de luptă unde de fapt este şi rolul de bază al trupelor, până la urmă, într-un teatru de conflict.

Realizator: Puteţi să îmi spuneţi cum a evoluat ponderea companiilor militare private în conflictele din Irak şi apoi în cel din Afganistan? După informaţiile pe care le avem în acest moment, în Afganistan activează aproximativ 52 de societăţi private militare internaţionale şi afgane însă cu aproximativ 55.000 de contractori angajaţi. Acestea, cel puţin, sunt datele pe care le avem de la Asociaţia britanică a Serviciilor de Securitate Privată.

Gabriel Badea: Un factor important, în creşterea, în stimularea creşterii activităţii companiilor militare private, sunt programele de reabilitare postconflict.

Realizator. Şi reconstrucţia, practic.

Gabriel Badea. Şi refacere a structurilor. Da, de refacere a infrastructurilor, de creere a condiţiilor normale de viaţă în ţările afectate de conflict. Aici sunt programe de reconstrucţie în care sunt angrenaţi investitori privaţi, firme multinaţionale, organizaţii economice în general, care preiau contracte în acest domeniu şi teeoretic şi practic trebuie să se apuce să deruleze activităţi de construcţii de reperaţii şi aşa mai departe.

De multe ori şi de cele mai multe ori, oamenii care lucrează în aceste proiecte sunt supuse unui risc, unor riscuri inerente, unor zone de conflict, practic, mai ales în contextul conflictelor din Irak, unde a existat mult după încheierea operaţiunilor militare o insurgenţă care a avut puncte de creştere foarte improtante, inclusiv în anul 2004, dacă vă mai amintiţi şi atunci într-adevăr, a fost nevoie de o forţă suplimentară, care să securizeze aceste activităţi de reconstrucţie şi, aici au fost chemate aceste companii militare private, care de regulă şi-au recrutat angajaţii dintre foştii combatanţi.

De exemplu, în Irak, faimoşii gurkhas erau foarte vânaţi de companiile miltiare private. Erau preferaţi.

Realizator: Nepalezii.

Gabriel Badea. Da, da, gurkhas nepalezii. Erau la mare preţ, ca să zic aşa, pentru că experienţa lor şi cunoştinţele lor în acest domeniu erau de foarte mare folos pentru ei şi au a fost un exod destul de mare al acestor gurkhas care activau în armata britanică, către companii militare private, unde erau mult mai bine plătiţi.

Realizator: Aţi atins un punct sensibil. S-au creat legende întregi despre plata acestor contractori privaţi. Care este adevărul - dacă ne puteţi spune?

Gabriel Badea: Adevărul este că în perioada de vârf, de exemplu, în Irak, când cererea de contractori de securitate privată ajunsese la cote foarte înalte, se vehiculau sume de 1500-2000 de dolari pe zi, în special pentru activităţile de protecţie apropiată, de escorta personalităţilor. Din câte ştiu eu, acuma preţurile au mai scăzut. În
Afganistan se vehiculează sume de până în 1000 de dolari, 750 de dolari pe zi. Oamenii sunt foarte bine plătiţi, pentru că riscul pe care şi-l asumă este deosebit de mare.

Realizator: Vorbeaţi de anul 2004 şi de Irak, de sudul Irakului, atunci când celebrul cleric radical şiit Moqtada al-Sadr cu Jaysh Al-Mahdi, armata imamului Mahdi, a pornit practic o adevărată insurecţie împotriva coaliţiei multinaţionale, au fost lupte duse de această armată şi la Bashra, dar şi la Nassiriya, şi la Karbala...

Gabriel Badea: Şi chiar în Bagdad.

Realizator: Şi chiar în Bagdad, sigur că da, pentru că Sadr City, nu-i aşa, este cartierul fondat de tatăl clericului...

Gabriel Badea: Ca o ironie a sorţii, Sadr City se numea înainte Saddam City.

Realizator: Exact, aşa este. Atunci s-a produs şi acest exod dinspre armata regulată înspre companiile militare private, nu vorbim numai despre Gurkhas, vorbim despre britanici, vorbim despre americani, sigur că da.

Gabriel Badea: Practic, recrutările de contractori privaţi de securitate au fost prin toată lumea, inclusiv în Chile, inclusiv din Chile au venit oameni, inclusiv din Filipine, din România, de asemenea, au fost şi cred că mai sunt şi în acest moment oameni care lucrează în companii militare private.

Realizator: Vom discuta şi acest aspect. Însă, puteţi să-mi spuneţi în acest moment după cunoştinţele dumneavoastră, în Afganistan cum evoluează piaţa companiilor private?

Gabriel Badea: În Afganistan...

Realizator: Pentru că vorbim de o anunţată retragere.

Gabriel Badea: Da, este o mare miză economică acolo şi cumva această miză generează nişte dispute între forţele locale şi companiile multinaţionale. Este clar că după retragerea sau după încheierea misiunilor NATO în Afganistan, zona va avea un deficit de securitate, care ar putea fi acoperit şi de companiile militare private.

Şi atunci, în acest context, apar tot felul de decizii, inclusiv al guvernului din Afganistan, care încearcă să limiteze prezenţa străină în acest domeniu în Afganistan, cumva ca să securizeze pentru, să zicem aşa, grupurile locale, contractele lucrative din acest domeniu. Este cunoscut că inclusiv membri ai familiei Karzai sunt, se pare că ...

Realizator: Implicaţi în această industrie, sigur.

Gabriel Badea:...în această industrie, da.

Realizator: De aceea, încă din 2010, din octombrie 2010 preşedinţia afgană a anunţat încetarea, mă rog, a cerut retragerea companiilor de securitate privată şi a interzis, practic, activitatea pe teritoriul Afganistanului a opt companii private de securitate, printre care şi fosta Blackwater.

Gabriel Badea: Problema este că în Afganistan sau autoritatea din Afganistan nu este chiar atât de eficientă în a reglementa inclusiv legislaţia pe care o emite. Deci, întotdeauna vor exista aşa-numitele "loopholes", metode de a evita sau de a, să zicem, trece peste nişte prevederi care sunt gândite ca şi restrictive. Părerea mea este că, în continuare, contractorii privaţi din firmele multinaţionale vor găsi o formulă să activeze pe această piaţă.

Realizator: Un oficial al Ambasadei Statelor Unite din Afganistan vorbea de un necesar de încă 25.000 de contractori privaţi în viitoarele luni, în această zonă.

Gabriel Badea: Sigur, sunt proiecte în derulare care, în contextul de securitate de acolo, trebuiesc asigurate pentru că altfel investiţiile se pot opri şi nu este în interesul nimănui.

Realizator: Practic aceste PRT-uri, aceste zone de dezvoltare economică, create de coaliţia multinaţională, de ISAF, nu pot funcţiona în acest moment fără aceşti contractori militari privaţi.

Gabriel Badea: Da, pentru că, în general, în aceste zone sunt investitori privaţi, care nu vor să rişte să aibă pierderi care să le compromită interesul economic acolo şi atunci ei apelează la orice mijloc ca să protejeze, inclusiv angajare de mai mulţi contractori militari privaţi.

Realizator: În calitatea dumneavoastră de preşedinte al Federaţiei Serviciilor de Securitate din România, aţi putea să ne spuneţi, la această oră, cam câţi români lucrează în companiile militare private în străinătate, în teatrele de operaţii?

Gabriel Badea: Nu există un instrument care să ne ajute să facem o astfel de contabilitate a celor care decid să lucreze în teatrele de operaţii, dar este de presupus că un număr semnificativ de români lucrează în special în companii americane acolo.

Realizator: După ştinţa dumneavoastră, cum sunt văzuţi aceşti români?

Gabriel Badea: Foarte bine. În general, companiile militare private angajează numai personal cu experienţă militar şi care au cunoştinţe şi au fost train-uiţi, ca să zic aşa, în sistemele de comandă şi de instruire NATO. Nu prea poţi să te angajezi dacă nu ai o astfel de bază de cunoştinţe.

Realizator: Deci, CV-ul contează foarte mult.

Gabriel Badea: Absolut!
Realizator: A fost Gabriel Badea, preşedintele Federaţiei Serviciilor de Securitate din România. Vă mulţumim pentru participarea la emisiunea "Euroatlantica".

Gabriel Badea: Şi eu vă mulţumesc.

Realizator: Domnule Ion Iordache, domnul Badea vorbea despre angajamentul acestor companii de securitate din partea agenţiilor economice şi despre salariile care se plătesc în teatrele de operaţii pentru aceşti contractori privaţi. Este scumpă securitatea privată şi în România, nu numai în Afganistan.

Ion Iordache: Aţi atins cred că unul dintre cele mai sensibile puncte ale activităţii economice ale firmelor de securitate privată. Eu vorbesc aici strict la cele din România, care au foarte, foarte, foarte multe motive să nu-şi facă treaba. Este un paradox.

Nu ar trebui să spun chestia asta. Nu accepţi un contract, dacă el nu-ţi acoperă costurile, dar, din păcate, există foarte multe situaţii, în România, în care responsabilii acestor companii private de securitate sunt dispuşi să meargă sub pragul de rentabilitate, chiar pentru ca să câştige un contract pe care mai târziu nu-l respectă, că nu au cum.

Din punct de vedere economic, niciodată, un contract nu poate fi rentabil pentru cele două părţi, dacă el nu este realizat în parteneriat. Dacă nu câştigă ambele părţi din acest contract, unul dintre ei face o escrocherie; foarte clar.

Realizator: Evaziune fiscală!

Ion Iordache: Categoric! Şi, atunci, trebuie văzut... Eu vă spun acum, chiar dacă propunerea încalcă prevederile Constituţiei, de exemplu, în noua lege privind serviciile de securitate privată, se încearcă introducerea unui control mai strict asupra tarifelor practicate în seviciile de securitate privată.

Nu este cazul să discutăm acum, pentru că acum se lucrează la această problemă şi, chiar dacă eu personal nu sunt de acord... şi că piaţa trebuie să regleze aceste tarife, nici nu pot să fiu de acord cu situaţia în care companii de-a dreptul necunoscute în piaţă, care au fost înfiinţate ieri, câştigă contracte importante, de pază, de securitate în România, cu tarife pe care nu le poţi justifica, nu au cum. Aici intervine şi cealaltă...

Realizator: Poate este vorba de flexibilitate, poate este vorba de un management mai performant, poate este vorba de... eu ştiu...

Ion Iordache: Haideţi să ne înţelegem. Lucrurile ar sta în felul acesta dacă din tariful respectiv eu aş putea, de exemplu, să-mi plătesc, conform normativelor şi conform contractului, personalul cu salariul minim pe economie, să zicem.

Ar fi o problemă! Dar când se face matematic calculul şi cel care câştigă licitaţia nu poate să asigure nici măcar salariul minim pe economie, eu nu înţeleg sub nicio formă şi foarte mulţi suntem în această situaţie, că nu înţelegem, ce management performant ar putea să facă acel manager al companiei respective, să fim foarte clari.

Acum, din punct de vedere al costurilor securităţii, să ştiţi că ele pot să fie de la costuri nesemnificative pentru beneficiar, până la costuri nejustificate pentru beneficiar, adică atât de mari, încât securitatea se plăteşte cu valori mult mai mari decât ce are el de asigurat. Există şi asemenea situaţii. Există însă în cele mai dese cazuri situaţia în care nu se justifică efectiv preţul foarte mic al serviciului prestat.

Realizator: Sigur, există o discuţie lungă şi vă promit că vom reveni asupra ei în emisiunea "Euroatlantica", însă spuneaţi la un moment dat că România a fost printre pionierele unei legi a securităţii private, 333, chiar dacă imperfectă la momentul respectiv, însă România a fost un partener de nădejde al NATO, încă înainte de intrarea ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică şi a dovedit prin Armata română că poate fi un furnizor de securitate în zone acolo unde a fost nevoie de noi. Acest lucru îl ştie foarte bine fostul ministru al apărării, Ioan Mircea Paşcu, pe care vă invit să-l ascultaţi în continuare.

Ioan Mircea Paşcu: Ne gândim cât de mult înseamnă o experienţă căpătată sub foc, pentru nişte militari profesionişti, cum sunt ai noştri, cât de mult îi ajută să vadă corect ceea ce înseamnă o experienţă de luptă. Puteam noi să facem aici în ţară milioane de seminarii, dacă vreţi, şi de discuţii, şi de power point presentation ş.a.m.d., nimic nu înlocuieşte aşa ceva.

Şi am învăţat din lucrurile acestea. Trebuie să ai puterea să depăşeşti toate emoţiile, impactul psihologic, să-ţi păstrezi capul limpede şi mai ales să încerci să înveţi din asemenea situaţii, "domnule, unde am greşit, am greşit ceva?; da, am greşit ceva, haide data viitoare să nu se mai întâmple lucrul acesta". Experienţa asta locală trebuie după aceea generalizată.

Realizator: Ce aţi hotărât să schimbaţi, din punct de vedere al dotării militarilor?

Ion Iordache: Au existat nişte propuneri venite din partea domnului general Popescu, Statul Major General, ei au analizat prin Comandamentul Operaţional. Am schimbat însă - mi-aduc aminte mai bine de momentul în care am intrat în Afganistan şi am făcut o vizită cu băieţii care intrau în teatru şi atunci mi-am dat seama că trebuie să schimbăm foarte repede şi destul de mult.

Ioan Mircea Paşcu: Deci, această flexibilitate cred că este un lucru indispensabil. Dacă ai o linie ierarhică lungă şi o birocraţie stufoasă, nu poţi să schimbi, se duce rotaţia, se schimbă situaţia, uiţi după aia de treaba asta şi ai peirdut momentul. Când am fost atunci, în Afganistan, imediat, am schimbat uniformele. Dacă vă aduceţi aminte, am introdus...

Realizator: Tot pe misiunea lui Nicolae Ciucă...

Ioan Mircea Paşcu: Exact, el a fost primul! El a fost primul şi acolo! Îmi aduc aminte că am şi venit din teatru şi, imediat, am avut o discuţie cu cei de la Statul Major General şi am schimbat anumite lucruri, după cum s-au schimbat inclusiv după evenimentul nefericit cu Fogoraş şi Samuilă.

Da asta spun, că e fundamental să reuşeşti să adaptezi. Am avut...vreau să vă spun că a fost una dintre probleme, a fost cea cu muniţia trasă şi muniţia trasă, după regulile noastre, că noi avem regulile de pace, de antrenament, în care trebuia să strângi cartuşe...

Realizator: Să contabilizezi tuburile.

Ioan Mircea Paşcu: ...să le contabilizezi tuburile ş.a.m.d. Adică, am avut şi asemenea situaţii pe care a trebuit să le depăşim şi să facem o diferenţă. Facem o diferenţă, că nu e ... aici e la război, acasă e acasă. Una e un exerciţiuşi alta e o acţiune de luptă în care... cu atât mai mult cu cât n-ai iniţiat-o tu şi eşti obiectul ei.

Realizator: Aţi coordonat o echipă la Ministerul Apărării, care, practic, a adus România în Alianţa Nord-Atlantică. Acest eveniment local a contribuit, într-un fel, la această integrare a armatei române şi a României, practic, în Alianţa Nord-Atlantică?

Ioan Mircea Paşcu: Vedeţi dumneavoastră, ea a consolidat reputaţia bună pe care militarii români şi-au creat-o prin aceste operaţiuni. În clipa în care ni s-a oferit posibilitatea să mergem în Afganistan, am simţit imediat că este o ocazie unică pe care o avem, de a demonstra cu adevărat viitorilor aliaţi cine suntem. Şi aici, vă pot spune că mecanismul de judecată din partea celor care stau să primească un nou aliat este următorul.

Zice, domnule, putem să avem încredere în oamenii ăştia, putem să le încredinţăm viaţa băieţilor noştri, acestora noi, care vin acum, aici, a noilor aliaţi? Şi atunci, ai ocazii sau n-ai ocazii. Noi am avut o ocazie, alţii n-au avut ocazia asta, să demonstreze înainte de invitaţie. Din punctul ăsta de vedere, noi am fost acolo în momentul în care finalizam invitaţia.

Ce s-a întâmplat? Bineînţeles că a consolidat reputaţia, că băieţii noştri sunt militari buni şi se poate pune bază pe ei. Mai intervine un element. Adică, noi am avut... pentru că era vorba de voluntari ş.a.m.d., noi am avut întotdeauna nişte oameni ceva mai în vârstă. Adică nu erau copii, 18, 19 ani, de regulă, cum îi găseai în forţele celorlalte ţări...

Realizator: Celorlalte.

Ioan Mircea Paşcu: ...chiar la americani, ci erau oameni cu o anumită experienţă. Oameni care, datorită experienţei respective, nu se pierd aşa de uşor, oameni care ştiu să facă faţă stresului, presiunilor, emoţiilor ş.a..m.d., mai bine decât alţi colegi de-ai lor cu câţiva ani mai tineri. Asta a fost un avantaj pentur noi. Reputaţia bună a militarilor noştri provine inclusiv din acest factor.

Şi acum, vă pot spune că am discutat cu ataşatul militar american, stabilit aici, în România, care e în momentul de faţă în România, un colonel de aviaţie, ne cunoaşteam mai mult aşa... dar acum, am putut să şi stăm de vorbă, şi mi-a spus că a servit cu românii în Irak şi el a cerut la Pentagon să vină ataşat militar în România, pe baza experienţei pe care a avut-o cu românii, atunci când a fost în Irak.

Deci, iată dovezile! Ca să nu mai spun de alte lucruri. Adică, ăla a fost un moment când militari din toate colţurile Americii au auzit de România şi au vorbit familiilor lor şi când s-au dus acasă, au vorbit despre România. A fost un moment de penetrare maximă a României şi a aceea ce înseamnă români, prin intermediul militarilor noştri, în inima şi în cunoaşterea americanilor.

Realizator: A fost Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al apărării naţionale. Domnule Iordache, pe ce baze punem securitatea privată în România, în următoarea perioadă?

Ion Iordache: Cred că, în primul rând, pe baza criteriilor de performanţă. Şi îmi susţin această afirmaţie, cu faptul că, oricât de multe legi ar exista şi ar reglementa această activitate, dacă rezultatul final, în urma exercitării serviciului respectiv, nu este eficient.

Exemple pot fi date foarte multe, dar aşa cum am spus, dacă se face un serviciu cu personal prost plătit, nedotat din punct de vedere tehnic, cum spuneaţi mai devreme, corespunzător, dacă n-o să ţinem cont de faptul că la bază sunt oameni... În primul rând, e aproape o glumă că vechea lege sau actuala Lege 333 se referă la protecţia persoanelor, într-un ultim paragraf, şi vorbeşte prima dată de protecţia bunurilor, trebuie să eliminăm această situaţie, securitatea privată are ca principal rol prevenţia, punct, nu intervenţia.

De asta, s-a tot vorbit în această emisiune şi domnul Badea aţi văzut că a făcut o demarcaţie între companiile militare private şi companiile de securitate privată. Foarte clar, dacă compania militară privată are şi rol de intervenţie, fiind, mă rog, implicată în operaţiuni mai complexe, o companie de securitate...

Realizator: Dat fiind mediul de securitate fragil în care acţionează!

Ion Iordache: Exact, mediul de securitate. O companie de securitate privată, în primul rând, are rol de prevenţie. Dacă nu reuşeşte prin mijloacele specifice să realizeze acest lucru, atunci existena ei este practic inutilă şi îi lăsăm pe oameni să-şi protejeze viaţa şi bunurile, cum consideră ei de cuviinţă.

Realizator: La această oră, după ştiinţa dumneavoastră, există vreo companie de securitate din România, care ar putea obţine un contract de securitate în Afganistan?

Ion Iordache: Nu. Din păcate, nu am informaţii despre această situaţie, v-am spus, Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate este o asociaţie formată strict din persoane, avem membri asociaţii care lucrează pentru firme militare private în afara ţării, deci pe teatrele externe de operaţii, dar ei sunt persoane inviduale, nu avem informaţii despre companii.

Consider, însă, că sunt companii private de securitate în România foarte bine pregătite, cu un management performant, cum spuneaţi mai devreme, şi cu personal foarte bine pregătit, care, oricând, ar putea să facă faţă unui contract extern, pe teatrele de operaţii.

Domnul Ion Iordache, preşedintele-director executiv al Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate, a fost alături de mine în studio Radio România Reşiţa.