Invitat special Ion Iliescu

Realizator Nicu Popescu, transcriere RADOR.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 iulie, ora 21:05) ‑ "Euroatlantica" ‑ Realizator: Bună seara, doamnelor şi domnilor! În ediţia de astăzi, a emisiunii "Euroatlantica", un invitat special, domnul Ion Iliescu. Bună seara! Şi vă mulţumim că ne‑aţi primit şi aţi răspuns favorabil invitaţiei noastre!

Ion Iliescu: Bună seara! O fac cu plăcere.

Realizator: Domnule preşedinte, din atâta experienţă ‑ de curând aţi fost iarăşi plecat peste hotare, la forumul Crans Montana ‑ cum vedeţi dimensiunea securităţii, la momentul ăsta? Şi plecăm de la noi, spre restul lumii.

Ion Iliescu: Sigur, sunt componente multiple, din acest punct de vedere. În ce priveşte securitatea noastră, eu cred că noi am făcut, din acest punct de vedere, paşi importanţi, în toată perioada de după 1989, şi anul 2001‑2002 a marcat această decizie politică, a intrării noastre, a primirii noastre în NATO. Deci, am intrat într‑o comunitate cu toate elementele de securitate corespunzătoare ‑ ca şi în integrarea în Uniunea Europeană. Deci, ne creează un cadru internaţional, din acest punct de vedere, de echilibru şi de securitate în plan continental şi nu numai. Dar, securitatea nu stă numai în aceasta, în asigurarea unui cadru internaţional de linişte, de echilibru şi aşa mai departe. Securitatea se produce şi din interior. Or, din păcate, declinul pe care îl cunoaşte viaţa noastră ‑ şi politică, şi economică, şi socială ‑ eforturile, dar mai ales suferinţele, la care sunt supuşi o mare parte din români, creează un cadru de instabilitate internă, care poate fi periculos pentru echilibrul general şi securitatea ţării. Deci, raportul intern‑extern, politică internă ‑ politică internaţională, asigurarea stabilităţii interne şi cadrului internaţional formează o componentă integrată a ceea ce înseamnă conceptul de securitate naţională.

Realizator: Domnule preşedinte şi, totuşi, ridicând ochii dincolo de frontierele ţării, nu departe, sau la marginea Uniunii Europene şi a alianţei NATO, sunt focare fizice.

Ion Iliescu: Da. Lumea e în mişcare. Adică, secolul XXI este o continuare a secolului XX. Din acest punct de vedere, este un pas înainte. Secolul XX a fost un secol cumplit; secolul cel mai crud ‑ cu două războaie mondiale, cu distrugeri materiale, umane extraordinare ‑ dar, în acelaşi timp, şi un secol care a adus schimbări profunde în viaţa societăţii ‑ s‑au prăbuşit marile imperii, imperiile coloniale. S‑a prăbuşit imperiul sovietic, la final de secol. A fost un secol fără precedent. Progresele tehnologice, dinamica progresului tehnologic, care a marcat toată evoluţia societăţii, care s‑a /.../ în câteva elemente, care au dat dinamica dezvoltării sociale ‑ creşterea demografică a planetei, de la un miliard şi jumătate, la şase miliarde, în numai un secol. Deci, o cvadruplare a populaţiei, în numai un secol, a fost un fenomen care putea să zguduie echilibrul mondial.

Realizator: Şi se zguduie, acuma?

Ion Iliescu: Tot secolul XX a marcat, datorită progreselor tehnologice, un ritm de creştere economică net superioară. Deci, produsul global mondial a crescut de 17 ori. Deci, omenirea a devenit de cinci ori mai bogată. Putea să fie un secol cu mari probleme pentru hrana populaţiei, într‑o creştere atât de rapidă. Să crească de patru ori populaţia planetei; cum asigură hrana? S‑a realizat acest lucru.

Realizator: Dar, apoi, se pune problema...

Ion Iliescu: A fost ceea ce s‑a numit "Revoluţia verde", declanşată prin anii '50, şi care a avut patru componente: trecerea spre agricultură intensivă la nivel mondial, extinderea suprafeţelor irigate, introducerea elementelor chimice ‑ adică tratamente chimice pentru protecţia culturilor şi îngrăşăminte chimice ‑ şi, în fine, cercetările genetice, apariţia hibrizilor, care au dat creşteri spectaculoase ale productivităţii. Toate acestea au asigurat creşterea producţiei alimentare, dincolo de creşterea aceasta a populaţiei. Finalul de secol marchează, însă, câteva momente din punctul de vedere al acestui aspect. Cele patru componente care au asigurat creşterea producţiei agroalimentare au devenit elemente de frână. Producţia intensivă a accentuat eroziunile de sol ‑ e un fenomen general, în legătură cu deteriorarea solului şi deşertificare./matofanei/sdm2

Pentru irigaţii, nu mai sunt surse suficiente de apă, şi s‑a stopat, şi nu mai sunt elemente pentru a mai putea creşte suprafeţele irigate. Statele Unite au fost obligate să reducă normele de udare, pentru că a avut dispărut şi resurse subterane, chiar şi cele de suprafaţă /.../ multe alte zone de ţară. Pentru îngrăşăminte chimice şi chimicale, există un /.../ de rejecţie şi se caută formule biologice, ecologice şi aşa mai departe, iar cercetările genetice nu vor mai da nimic spectaculos, cum au fost hibrizii. De aceea, începutul de secol XIX marchează această problemă, ca problemă globală foarte serioasă, în condiţiile în care, populaţia planetei continuă să crească. Şi, iată, la şase miliarde, am ajuns, deja, la şapte, /.../ 15 ani se anunţă opt miliarde şi spre jumătatea secolului: nouă miliarde. De aceea, Lester Brown, unul dintre cercetătorii problemelor globale şi unul din cei care au definit conceptul de dezvoltare durabilă /.../ cu mediul, a lansat un semnal: "omenirea, pe marginea prăpastiei", în ultima carte a lui, care a produs‑o şi în limba română, care consideră, şi el foloseşte un concept elaborat de Academia de Ştiinţă a Statelor Unite: amprenta ecologică, care sintetizează efectele activităţii umane, în plan cantitativ şi calitativ, ce sunt semnalate încă de Clubul de la Roma, în 1970, despre, de‑o parte, caracterul de risipă al economiei contemporane ‑ creşterea exacerbată a consumului de resurse naturale, de materii prime, de hrană şi de energie, pe de‑o parte, şi efectele calitative: deteriorarea factorului de mediu. El consideră că s‑a depăşit, la începutul acestui secol, limita suportabilă de către mediu a acestor efecte ale amprentei ecologice, mai mult, că s‑a ajuns la un coeficient de 1,5, adică consumăm cu 50% mai mult decât ne oferă planeta. Deci, am avea nevoie, astăzi, de o planetă şi jumătate ca să facem faţă cerinţelor societăţii umane.

Realizator: Cum luptăm pentru asigurarea securităţii alimentare?

Ion Iliescu: /.../ Nu numai de securitatea alimentară, pentru echilibrul acesta între societate şi mediul ambiant, craca pe care trăim cu toţii şi care noi o retezăm. El a lansat aşa‑numitul plan B, plan B4, deci, a patra variantă a acestei lucrări, în care el îşi propune nişte bugete anuale, pentru o campanie mondială; pe de‑o parte, de protejarea mediului, reîmpădurirea planetei. Vorbim de încălzirea globală, de schimbările climatice şi unul din factorii determinanţi este acumularea de gaze de seră, produse de activităţile umane şi, mai ales, bioxidul de carbon. Se şi discută cum să se elimine principalele surse şi, mai ales, resursele energetice actuale, bazate pe cărbune, petrol şi gaze.

Realizator: Da. Încă /.../.

Ion Iliescu: ...Şi găsirea de alte resurse energetice, încă n‑are soluţie omenirea pentru asta. Dar, pădurile planetare acopereau, la mijlocul secolului XIX, două treimi din suprafaţa solului planetar, acum mai sunt 25%.

Realizator: ...Dar, numai dacă ne uităm la noi, ce s‑a întâmplat.

Ion Iliescu: Ori, pădurea este absorbant de bioxid de carbon, deci n‑avem nevoie de altceva. Pădure, vegetaţii, care să absoarbă acest surplus de bioxid de carbon, e o soluţie la îndemână şi, pe de altă parte, fabrică naturală de oxigen. Ori, la nivel mondial, s‑a produs acest proces de degradare, de lichidare, de defrişare a pădurilor, în diverse părţi ale globului, la noi în ţară, stăm exact cu aceiaşi indicatori. La mijlocul secolului XIX, şi noi, pe teritoriul nostru, aveam două treimi din suprafaţa actuală a ţării, acoperită de păduri, mai avem cam 23%, iar efectele privatizărilor /.../ marea prostie care s‑a comis după 1989: privatizarea pădurilor la mentalitatea românului. Noi nu suntem nemţi. În Germania, sunt şi păduri publice şi păduri private, dar, Codul silvic, regulile de exploatare a pădurilor se respectă cu sfinţenie. La noi, am zis că statul este un prost gospodar, că privatizăm pădurile, privaţii vor avea mai multă grijă de păduri; iată ce s‑a produs: catastrofe naturale.

Realizator: Sunt mulţi /.../, domnule preşedinte.

Ion Iliescu: Defrişări în masă a unor versanţi ai Carpaţilor şi, mai ales în zona Moldovei, Bazinul Siretului, e în suferinţă. Fenomenele din ultimii ani, aceste viituri exacerbată de Siret...

Realizator: ...Ca şi în vestul Carpaţilor Orientali, să ştiţi!

Ion Iliescu: Şi în Transilvania, la fel. Dar au fost mai spectaculoase aceste inundaţii de pe Siret şi Prut, datorită defrişării versanţilor, care a făcut să crească caracterul torenţial al viiturilor, pentru că nu mai există acest element de frână, care a fost pădurea şi vegetaţia de pe versanţi./fdoman/sdm2

Ăsta este numai un exemplu. Sunt multe alte obiective, legate protecţia resurselor de apă subterană, de suprafaţă, protecţia solului, combaterea eroziunilor, combaterea fenomenului de deşertificare. Noi avem fenomene în sudul ţării, s‑au reluat nişte fenomene, care, cândva, erau combătute prin perdelele acestea de protecţie şi, care, au fost lichidate şi fenomenele de deşertificare în Dobrogea...

Realizator: În Oltenia.

Ion Iliescu:... în sudul ţării, în Oltenia, iarăşi, au fost relansate. Problemele sunt, deci, abordate, şi la nivel global, şi la nivel naţional. În al doilea rând, sunt probleme sociale: foametea, combaterea foametei, combaterea sărăciei pe planetă şi o serie de măsuri necesare în această direcţie, inclusiv pentru stoparea acestei creşteri demografice, care are loc în ţările slab dezvoltate. Deci, cele două componente ‑ protecţia mediului natural şi combaterea fenomenelor sociale pe planetă ‑ ar însuma, după estimările lui /.../ un buget anual, de circa 200 miliarde de dolari. Sunt bani pentru /.../? Sunt. Bugetele însumate ale statelor pentru înarmare depăşesc 1.500 de miliarde de dolari. Deci, propunerea lui /.../ este să se transfere de la bugetele de înarmare 11‑12%, se poate până în 15%, să fie transferate într‑un asemenea program mondial, dar la care să fie antrenate toate statele, toate instituţiile şi internaţionale şi naţionale, şi aşa mai departe, pentru un program de salvare a planetei. Din păcate, el de zece ani pledează pentru aceste lucruri, primul/.../ pe la începutul anului 2000, iată, suntem în 2011, este a patra variantă, efectele, reacţiile, sunt aproape inexistente din partea statelor, din partea organismelor internaţionale.

Realizator: Aţi participat la conferinţe internaţionale. Acolo cum se pune această problemă? Care este acută: alimentaţie şi dezvoltare umană.

Ion Iliescu: După apariţia raportului Clubului de la Roma, din 1970, ONU a organizat primul summit mondial consacrat mediului. În 1972, la Stockholm. Şi atunci a fost o discuţie foarte amplă şi ecourile la planul Clubului de la Roma, pentru că primul raport sugera, ce? Stoparea creşterii economice. În condiţiile în care nu se găseau instrumente pentru a stopa fenomenele negative ale societăţii contemporane, ale societăţii industriale, n‑avea altă soluţie Clubul de la Roma decât să sugereze stoparea creşterii economice, creştere zero. Bineînţeles, au fost respinse aceste idei, şi de lumea economică, şi de state şi, lumea slab dezvoltată a luat‑o ca un fel de mesaj neoimperialist, şi toţi au venit la Stockholm şi au replicat, au spus că voi, ăştia, dezvoltaţi, din ţările dezvoltate, timp de câteva secole, v‑aţi dezvoltat inclusiv, pe seama noastră, inclusiv pe seama spolierii resurselor noastre naturale şi, acum, veniţi să ne spuneţi nouă... ei au luat‑o ca o chestie...

Realizator: Şi, după 40 de ani, suntem în criză economică.

Ion Iliescu: Da. Deci, asta a fost prima reacţie. Al doilea summit organizat de ONU a fost în Brazilia, la Rio de Janeiro. Am participat şi eu, de astă dată, deci, după 20 de ani, în 1992. Acolo, s‑au îmbinat problemele mediului, cu problemele sociale. Deci, cele două aspecte au fost judecate împreună şi, atunci, au fost Carta Pămânului şi câteva documente importante la nivel mondial. Statele Unite au fost criticate că nu cuplează la aceste chestiuni.

Realizator: Şi nu au semnat documentele.

Ion Iliescu: Şi n‑au semnat documente, Bush a fost criticat, tatăl, pentru acest lucru. În 2002, au fost două summituri: unul, consacrat combaterii sărăciei, la Monterrey, unde s‑a constatat că o rezoluţie a ONU, din '69, lansarea unui program mondial pentru dezvoltare, deci combaterea sărăciei la nivel planetar, care avea o concluzie: ţările dezvoltate să consacre din bugetul lor naţional 0,7%, pentru a finanţa bugetul acesta mondial, de combatere a sărăciei pe planetă. Constatarea, la Monterrey, după, deci, '69...

Realizator: 2002

Ion Iliescu: 2002. Au trecut, cât?

Realizator: Treizeci şi...

Ion Iliescu: Treizeci şi ceva de ani. În loc de 0,7%, se alocase, suma statelor avansate, doar 0,2%. Statele Unite, cea mai bogată ţară a lumii, care, cu 5% din populaţia planetei controla 35% din PIB‑ul mondial, alocase doar 0,1%. Uniunea Europeană doar 0,3%. Singurele ţări care şi‑au îndeplinit conştiincios această obligaţie au fost ţările scandinave şi Olanda. Atunci, preşedintele Statelor Unite a fost primit cu fluierături pentru aceasta şi s‑a venit cu nişte paleative. A urmat Johannesburg, summitul mondial, care a avut ca temă dezvoltarea durabilă, în care conceptul de dezvoltare durabilă a fost definit prin cele trei componente ale sale. Pe de o parte, relaţia societăţii cu mediul, dar dezvoltare economică echilibrată, dezvoltare socială echilibrată. Şi obiectivul major: reducerea decalajelor dintre bogaţii şi săracii lumii, ţările bogate, ţările sărace./eendrefy

Realizator: Dar, între 2002 şi 2008, după aceea, a fost creştere şi, din 2008 ‑ 2009, tobogan.

Ion Iliescu: Nu, dar pe planul acesta, al susţinerii unor proiecte la nivel global, în sprijinirea ţărilor sărace, în combaterea sărăciei, în combaterea măsurilor de protecţie, s‑a făcut aproape zero. S‑a vorbit mult, s‑au adoptat rezoluţii dar, practic, mare lucru nu s‑a făcut, nici acum. Pe de altă parte, au apărut fenomenele noi, adică criza pe care o cunoaştem acum, a cunoscut o amânare de vreo două decenii. Prăbuşirea de sistem din 1989 a unei lumi care ignora piaţa ca factor obiectiv al reglării dezvoltării economice, şi care a fost marea eroare, având ca sursă mentalitatea lui Stalin, care confunda piaţa cu capitalismul, a fost sursa principală a prăbuşirii de sistem. Această prăbuşire de sistem din 1989, care ne‑a implicat şi pe noi, ca ţară, şi o lume întreagă, un spaţiu mare geografic, a amânat criza mare a lumii capitaliste, care a reizbucnit abia cu aproape 20 de ani, deci în 2008, şi care vorbeşte despre efectele unei alte abordări extreme: fetişul pieţei. S‑a dovedit că şi fetişul pieţei este o abordare extremă la fel de greşită şi că ignorarea prezenţei statului, teoriile ‑ statul minimal, "statul out din economie", economia să meargă de la sine, mâna invizibilă a pieţei reglează totul, s‑a dovedit că este, iarăşi, o abordare dogmatică şi care a avut efecte exact contrare. Deci, adevărul este undeva la mijloc.

Realizator: Da, creează o stare de insecuritate, chiar dacă suntem în Europa sau în vecinătate, sau în America.

Ion Iliescu: Aşa este. Deci, adevărul este undeva la mijloc, şi asta trebuie să fie concluzia mare pe care trebuie să o tragă toţi: cum anume să se îmbine, pe de o parte, respectarea şi protejarea pieţei, ca să‑şi exercite funcţia sa constructivă, în legătură cu dezvoltarea economică, dar controlul efectelor negative ale pieţei, că piaţa, de când e ea, a fost un factor extraordinar pentru propulsarea progresului economic şi social, într‑o perioadă istorică, pe perioada dezvoltării capitaliste. Dar, în acelaşi timp, de când e ea, a generat polarizare socială, acumularea de bogăţii în /.../ unor minorităţi şi menţinerea sărăciei, pentru marea majoritate, inclusiv în cea mai bogată ţară a lumii, Statele Unite ale Americii. Un singur exemplu de încercare de a echilibra lucrurile a fost generat de experienţa europeană ‑ în Europa s‑a născut conceptul de economie socială de piaţă, adică economie de piaţă, da, dar cu corective în plan social. Primii care au facut‑o au fost suedezii, în anii '30, când au venit socialiştii la putere şi au stat 40 de ani la guvernare şi au realizat un model care şi acum rămâne exemplar, care s‑a extins ca model scandinav, şi apoi a fost preluat de Europa. Creştin‑democraţii germani pe /.../ Adenauer şi Erhard, au inclus în programul politic al partidului, al UCD‑ului, conceptul de economie socială de piaţă. Astăzi se consideră un fel de aquis comunitar al Uniunii Europene şi conceptul de economie socială de piaţă şi modelul social european, care, din păcate, în ultimii ani de zile şi sub presiunea fenomenelor de criză, a devenit obiectul atacurilor unor forţe interesate pentru a demola modelul social european.

Realizator: Şi atunci, ce se întâmplă cu oamenii?

Ion Iliescu: Unii, chiar vin cu teoria că de aceea Europa ar merge în ritmuri mai lente, datorită măsurilor de ordin social, teme care sunt preluate şi de unii de‑ai noştri care combat ideea de stat social, care combat ideea de protecţie socială, considerând că asta va încuraja parazitismul social şi aşa mai departe, ceea ce înseamnă incultură, de fapt, pentru că nu se înţelege ce înseamnă conceptul de stat social, care s‑a născut în Europa, în secolul XIX . Nu are nimic de‑a face cu socialismul, cu statul socialist. Este primul sistem de protecţie socială, sistem de stat, de pensii... a fost creat pe vremea lui Bismark, în Germania. Deci, nu poate fi bănuit, Bismark, de înclinaţii socialiste, ci, din contră, dar era un sistem care să consolideze unitatea statului german şi să creeze un element de coeziune între generaţii. Or, primitivismul unora aflaţi azi în conducerea statului ne împinge spre viziuni cu totul greşite şi neconforme cu tendinţele progresului contemporan.

Realizator: Domnule preşedinte, starea de securitate este dată inclusiv de sursele de energie şi/.../ se ştie că, în decursul timpului, au fost numeroase războaie pentru controlul surselor de energie. La momentul de faţă, marile state au fost nevoite să aloce, din rezervele strategice, petrol, spre exemplu, ca să n‑o ia razna, preţul. /rduinu/ cgherman/

Aţi fost şi la reuniunea de la Crans Montana, luna iunie. Acolo a fost subiect de bază energia. Invitat special, dacă nu mă înşel, Azerbaidjanul ‑ şi preşedintele Aliev a fost acolo. Ce concluzii s‑au tras de acolo? Cum ne uităm la securitatea energetică?

Ion Iliescu: Este una din marile probleme şi una din problemele secolului XXI. Deci, vor fi câteva probleme mari pentru acest secol ‑ energia, hrana şi apa ‑ care va determina, în general, politicile, şi la nivel mondial, şi la nivel zonal, şi la nivelul statelor, toate cu probleme serioase, pentru că şi apa... Este multă apă pe planetă...

Realizator: E sărată.

Ion Iliescu: Suprafaţa planetară de apă este mai mare decât a solului planetar, dar apa utilizabilă, apa potabilă este din circuitul acesta al apei, cu fenomenele meteorologice şi hidrologice, care generează surse de apă potabilă, care reprezintă cam 1‰ din apa totală existentă pe planetă, şi repartiţia populaţiei pe planetă şi a surselor de apă potabil este inegală. Zonele cu cele mai mari surse de apă ‑ Amazonul, America de Sud şi fluviile siberiene ‑ cunosc cea mai slabă densitate de populaţie.

Realizator: Din cauza condiţiilor de mediu.

Ion Iliescu: Populaţia e îngrămădită în zone lipsite de apă‑ Orientul Mijlociu; se înghesuie câteva state, puhoaie în zone deşertice, lipsite de surse de apă. Europa nu este foarte bine dotată din acest punct de vedere, ca resurse de apă, comparativ cu alte zone. Asta este marea problemă, distribuţia inegală. Energia este una din cele mai complicate probleme, pentru că nu există la ora actuală soluţia care să schimbe resursele actuale de care depind toţi. Acuma toţi depind, şi toată politica energetică este influenţată de cei care stăpânesc resurse de petrol şi gaze. Inclusiv Europa este tributară Rusiei, pe de‑o parte, ca un...

Realizator: Mare rezervor.

Ion Iliescu: ... mare rezervor de resurse şi, iată, zona asta, a Orientului Apropiat, în general, ţările arabe, cu petrolul, zonele Golfului şi, pentru noi, mai în apropiere, vorbeaţi de Azerbaidjan, care, în zona Caspică, deci, sunt câteva resurse, şi Azerbaidjanul este deţinătorul unor asemenea resurse. E un întreg proiect care ne priveşte direct‑ din această zonă a Caspicei cum să se aducă spre zona Mării Negre şi spre Europa Centrală, aceste resurse. Alţii şi‑au găsit alte... Spre exemplu, Belgia, în Europa, are cel mai interesant poriect de transport de gaze lichefiate. Deci, din zona golfului se lichefiază gazele, sunt transportate pe mare şi au realizat în Belgia, deci, o instalaţie puternică de transformare a gazului lichefiat în gaz. Ei nu sunt dependenţi de livrări de gaze din Olanda, din Sud şi aşa mai departe.

Realizator: Dar şi proiectul AGRI este tot un proiect asemănător. Azerbaidjan‑Georgia‑România şi, la care, a aderat şi Bulgaria.

Ion Iliescu: Da, este o idee, pentru că, altminteri era conducta care trebuia să treacă prin Turcia şi care ridică probleme şi de ordin economic, şi dificultăţi de ordin tehnic; South Streem‑ul, deci, o conductă, pe Marea Neagră; apare şi această posibilitate. Sigur, sunt chestiuni de ordin economic. Mie mi se pare fezabil. Alţii spun că, din punct de vedere economic, ar fi mai scumpă decât soluţia/.../. Deci, sunt tot felul de variante şi, în ceea ce ne priveşte pe noi şi zona noastră, pentru asemenea transferuri. Dar, deci, suntem cu toţii dependenţi de această resursă care, de fapt, este sursa acestor schimbări climatice care afectează întreaga economie planetară. De fapt, lumea trebuie să caute soluţii ca să scape de această dependenţă de petrol şi de gaze şi să găsească alte resurse. De fapt, s‑a tot vorbit de multă vreme, din păcate s‑a părăsit calea energiei bazate pe fuziune nucleară ‑ nu se stăpânesc procesele ca lumea. S‑a vorbit de hidrogen. Este elementul cel mai răspândit în natură şi, probabil, încă există asemenea idei că va fi sursa energetică a viitorului. Jules Verne, de altfel, scria în secolul XIX despre apă care va fi sursa noastră, şi din apă...

Realizator: A scris multe Jules Verne.

Ion Iliescu: Este un profesor /.../ care a scris o carte pe această temă, "Energetica hidrogenului", deci, ca problemă de /.../, dar, deocamdată, toate cercetările privind această sursă, stăpânirea ei, stocarea, vehicularea hidrogenului nu a dat răspuns. De aceea, se caută paleative. Toată chestia asta, cu energia vântului, cu energia solară sunt paleative. Utile, necesare, pe această perioadă, surse nepoluante, deci, energie verde şi aşa mai departe, dar, care sunt modeste, ca perspectivă. Deci, trebuie găsită soluţia de perspectivă, a viitorului.../matofanei/sdm2

Realizator: Şi acum, ce facem, domnule preşedinte?

Ion Iliescu: Facem ceea ce putem adică ne adaptăm la ceea ce avem, cum anume să gospodărim mai bine sursele de care dispunem. Prima sursă în momentul de faţă este economia de energia. Noi, printre altele, suntem o ţară cu indicatori slabi din acest punct de vedere al eficienţei energetice, al protecţiei surselor pe care le avem şi a utilizării eficiente. Risipim foarte multă energie, deşi avem resurse modeste. Deocamdată, asta este prima noastră resursă. Pe de altă parte, folosirea acelor resurse, care ne stau la îndemână. Este un curs spre resursele biologice, care are, iarăşi, problemele sale. Tot Lester Brown a scris despre o tendinţă, în ultimii 2‑3 ani de zile, în America ‑ statele acestea producătoare de cereale, şi care sunt marile exportatoare, Mexicul, Egiptul şi Japonia sunt dependente de importul de cereale din SUA ‑ ei bine, aceste state cerealiere au constatat că transformarea cerealelor, în general, în biocarburanţi le aduce profit dublu, faţă de folosirea aceloraşi cereale pentru hrana animalelor şi a oamenilor. Deci, apare concurenţa între hrană, care şi ea este o problemă acută, în momentul de faţă, şi transformarea, în energie, a resurselor agriculturii. Noi avem o resursă, marea agricultură, care, din păcate, este la pământ. Am pierdut o bătălie politică la începutul anilor '90, cu desfiinţarea cooperativelor, şi erau nişte oameni bezmetici, de fapt animaţi de nişte interese meschine, care spuneau: "Cooperativele agricole sunt structuri comuniste", ceea ce era o mare prostie. Ideea de comunism era mult mai apropiată în timp faţă de ideea de cooperaţie la nivel european, iar colhozurile ruseşti, staliniste, au apărut în anii '30. În anii '20, în România, Mihalache, şeful Partidului Ţărănesc, vorbea despre cooperative ca o formă de salvare a ţăranilor care primiseră pământ după primul război mondial, şi pleda pentru cooperative, şi dădea ca exemplu, Olanda, care era cea mai avansată agricultură din Europa, bazată pe structuri cooperatiste.

Realizator: A rămas şi acum.

Ion Iliescu: Ei bine, alte ţări, Ungaria, Cehoslovacia, Germania, nu au desfiinţat cooperativele. Ei au agricultură bună, competitivă. În Germania mi‑au vorbit, şi de o parte şi de alta, nişte lideri care spuneau că agricultura din fosta RDG, din landurile din Est, datorită cooperativelor, are un potenţial şi o eficienţă mult mai mare, decât fermele familiale, care au în medie 80 de hectare, din vestul Germaniei. Noi am avut această structură; am distrus‑o. Mă uit, cu tristeţe, la fărâmiţarea aceasta, a pământului. Când vă uitaţi din avion, când pleacă avionul spre Vest, se văd, nu departe de Bucureşti, pământurile acestea /.../ nişte curele nenorocite, de fâşii de pământ, ceea ce nu se găseşte în nicio ţară europeană. Am fost, acum, în mai multe ţări. Am fost în Germania, în Bavaria, am fost în Italia, am fost în Belgia, în Franţa ‑ nu există această fărâmiţare a pământurilor, pe care o avem noi. Nici măcar bulgarii nu au o aşa fărâmiţare, cum avem noi.

Realizator: Revenind la energie, ce e de făcut?

Ion Iliescu: În primul rând, să folosim ce avem şi să ne aliniem la eforturile viitoare, pentru a profila soluţiile de perspectivă. Deocamdată, folosim, cu mai multă economie, resursele existente, ţinând seama de faptul că actualele resurse sunt, în acelaşi timp, dăunătoare pentru viitorul nostru, ca societate, deci resursele clasice, cărbune ‑ noi avem cărbune încă foarte mult, petrolul şi gazele, este resursa la îndemână, dar care este nocivă şi de care, pe de o parte, trebuie să găsim soluţii tehnologice ca să reducem efectele nocive ale acestei surse de energie, şi pe de altă parte să căutăm să folosim sursele noi, care să le substituie.

Realizator: Poate, multă lume care ne ascultă se gândeşte la faptul: "Ce caută, la Euroatlantica, această discuţie, despre dezvoltarea energetică, dezvoltarea agrară"; dar, ele pot determina mişcări militare, şi astea sunt grave.

Ion Iliescu: Este problema mondială, de care se ocupă toată lumea. Toate stările conflictuale din Orientul Apropiat au fost generate de lupta pentru petrol şi pentru controlul resurselor de petrol. Nu au intrat americanii, în Irak, de dragul democraţiei, în Irak, ci interesele economice au generat toate aceste prezenţe militare.

Realizator: Şi acum, trecând, în partea a doua a emisiunii, să discutăm despre securitatea propriu‑zisă privind‑o politico‑militar, cum apreciaţi ultimele discuţii, inclusiv de zilele trecute, de la Consiliul NATO‑Rusia, discuţiile legate de protecţia antirachetă, deci, scutul antirachetă?

Ion Iliescu: Eu nu vreau să intru prea mult în detaliile acestei probleme. Este o decizie a aliaţilor noştri, şi NATO ş.a.m.d.. SUA sunt factorul determinat, din acest punct de vedere. Această chestiune trebuie abordată cu înţelepciune şi cu echilibru. Şi dialogul cu Rusia trebuie să fie un factor important, din acest punct de vedere, şi eu văd că, din acest punct de vedere, atât conducerea NATO, cât şi SUA, şi Europa, în ansamblu, manifestă mult mai mult echilibru, mult mai multă înţelepciune, în cultivarea dialogului cu Rusia./amirea

Dovadă, şi acest summit de la Soci: NATO‑Rusia. Adică, eu îmi amintesc şi începuturile, când ni se reproşau tot felul de lucruri aberante şi se tot vorbea de relaţiile noastre cu Rusia, care s‑ar contrapune relaţiei noastre cu intenţiilor noastre şi /.../ strategiei noastre de integrare în NATO şi în Uniunea Europeană. Şi, la prima mea vizită la sediul NATO, era Manfred Woerner, un fost comisar de presă, întâlnit cu gazetarii şi ne‑a mai pus o întrebare. Şi Woerner le‑a explicat gazetarilor: trebuie să ştim să privim Rusia, cu alţi ochi decât înainte de '89. Noi considerăm Rusia, deci el vorbea în numele NATO, nu mai considerăm Rusia ca adversarul nostru, ci ca partenerul nostru potenţial. Şi au încheiat, imediat după aceea, o înţelegere specială, cu Rusia, pentru dialogul şi cum că /.../ Rusia. Deci ieşirile preşedintelui nostru au fost total nesăbuite şi a primit replica meritată şi nimeni nu‑i ia apărarea. Nimeni nu tratează lucrurile cu atâta lipsă de responsabilitate, cum ne‑a tratat, din păcate, preşedintele nostru, faţă de Rusia.

Realizator: Şi uitându‑ne la zona Mării Negre, domnule preşedinte, vorbeam despre Rusia, încă mai avem conflicte îngheţate acum, pe perioada preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene în acest semestru, al doilea, al anului. Ei au zis că vor avea o privire specială asupra Parteneriatului Estic. Cum vedeţi relaţia asta problematică de relaţii la Răsăit, mă rog, pentru România, şi la Nord?

Ion Iliescu: Noi am fost afectaţi după 1989 de zonele acestea conflictuale, din jurul nostru. Atunci erau foarte acute: conflictul din Transnistria, pe conflictul iugoslav, care ne‑a afectat direct, în comparaţie cu alte ţări ‑ Polonia, Cehoslovacia, Germania, Ungaria ‑, noi am fost afectaţi mulţi ani de zile de această stare de /.../. Apoi, stările conflictuale din zona Transcaucaziei, de asemenea, afectează zona noastră. Ar trebui să le luăm ca atare şi să le tratăm cu realism. S‑a făcut un pas important din acest punct de vedere.

Realizator: Şi ce ar trebui făcut în continuare?

Ion Iliescu: Ar trebui să ştim şi noi, ca ţară, să lucrăm împreună cu vecinii noştri şi cu aliaţii noştri, ca să contribuim la detensionarea lucrurilor, să nu fim factori prin nesăbuinţă şi prin declaraţii iresponsabile care să incite lucrurile. Adică ce, Polonia a avut o istorie mai simplă în relaţiile cu Rusia, decât România? Şi, iată, că Polonia ştie să gestioneze mai bine relaţiile sale cu Rusia, ci şi în plan economic relaţiile lor cu Rusia sunt mult mai substanţiale decât ale noastre. Ungaria n‑a avut şi ea problemele ei? Ungaria are în Rusia un partener economic de primă mână. Noi am pierdut piaţa rusă şi relaţiile noastre ţin mai ales de importul de gaze de la ruşi, decât relaţiile comerciale mai extinse, dar nesăbuinţele în plan politic afectează aceste relaţii, când toată lumea caută să cultive relaţii cu Rusia. Rusia şi Brazilia /.../ grupul statelor /.../.

Realizator: /.../ cu Africa de Sud.

Ion Iliescu: Rusia şi Brazilia sunt ţările cu cele mai mari resurse naturale de pe planetă, iar China şi India sunt ţările cu resursele demografice cele mai mari, cu creşterea demografică şi cu potenţialul demografic cel mai mare. Şi au o pondere deosebită în toată evoluţia lumii contemporane astăzi. Păi, toţi caută, cu toate aceste ţări, toate aceste state, să dezvolte nişte relaţii fireşti, normale. Cum putem noi să ne permitem să nu ţinem seamă de aceste lucruri în afirmarea politicii noastre internaţionale, în dezvoltarea relaţiei noastre cu toţi vecinii mai apropiaţi şi mai îndepărtaţi.

Realizator: Domnule preşedinte, când eraţi şeful statului aveaţi relaţii speciale cu preşedinţii Turciei, fie că s‑a numit Turgut Özal, Süleyman Demirel.

Ion Iliescu: /.../ Şi azi cu Süleyman Demirel, ne întâlnim în fiecare an.

Realizator: Sau mai face, când deja, dacă nu mă înşel, preluase guvernul turc, actualul premier Erdogan. Turcia face parte din ţările care au o dezvoltare senzaţională, citeam zilele trecute, că, la momentul de faţă, sunt pe primul loc, ca procent de dezvoltare economică.

Ion Iliescu: Ritm de creştere /.../.

Realizator: Da. Şi, în ultima vreme, Turcia doreşte să se întărească foarte mult şi militar. Să privim, ei, la Marea Neagră, noi trecem prin strâmtori vrem nu vrem...

Ion Iliescu: Turcia are iar o poziţie deosebită. Este o punte de legătură între Europa şi Orientul Apropiat. Ei sunt vecini şi cu statele din Orientul Apropiat, cu probleme deosebite şi au interese /.../ cu Irakul şi cu Siria şi cu celălalt stat...

Realizator:... Cu Iranul.

Ion Iliescu: Cu Iranul. Sunt o punte de legătură în plan energetic şi au promovat câteva conducte...

Realizator: Baku‑Ceyhan.

Ion Iliescu: Baku‑Tbilisi‑Ceyhan, pe de‑o parte, ideea traseului Nabucco şi aşa mai departe./fdoman/sdm2

Au relaţii, cu lumea arabă, speciale. Au relaţii cu noi, şi noi am cultivat această relaţie, şi este înţelept acest lucru ‑ să menţinem această tradiţie şi să o consolidăm. Este unul din principalii noştri parteneri comerciali. Mi‑amintesc, la prima vizită oficială, când era preşedintele Demirel, relaţia noastră comercială se rezuma la 300 de milioane de dolari. Şi, atunci, am exprimat împreună dorinţa să amplificăm acestea, să ajungem la un miliard. E, acum vreo doi ani de zile se ajunsese la şapte miliarde. Volumul ratei comerciale dintre schimburile comerciale şi echilibrate între România şi Turcia. Era cam pe locul patru, Turcia, între partenerii noştri comerciali. Trebuie să cultivăm această relaţie; este în interesul nostru. Noi ne‑am pronunţat, şi favorabil, pentru perspectiva integrării Turciei în Uniunea Europeană; sunt reţineri, din acest punct de vedere, şi turcii sunt afectaţi de această atitudine neprietenească a unor state europene şi a Uniunii Europene, în ansamblu. Eu cred că, în perspectivă, trebuie cultivată această relaţie, şi a Uniunii Europene cu Turcia, şi noi trebuie să fim o punte de legătură, pentru a dezvolta aceste relaţii, şi este foarte importantă, cum spuneam, poziţia Turciei în situaţia actuală, când lumea este atât de tulbure în zona această a nordului Africii şi a Orientului Apropiat. Turcia a jucat şi va juca şi în viitor un rol important şi ponderatoer în ce priveşte zonele acestea tulburi, nu departe de noi, de Europa.

Realizator: Domnule preşedinte, cum vedeţi dumneavoastră relaţia spre Chişinău? E un element de securitate important.

Ion Iliescu: Este. Este. Şi nu numai de securitate. Este important şi pentru noi, să importăm pentru Republica Moldova. Noi, de la bun început, am adoptat o poziţie foarte clară, foarte deschisă, din acest punct de vedere. Unii, cu nesăbuinţă, mă criticau că n‑am folosit noi prilejul din 1990‑1991, ca să fie realizată... Că să se facă... Mă rog, în mintea unora, această chestiune este tratată în mod simplist. Nu noi puteam să determinăm unirea României, cu Moldova. Moldova era foarte interesată să păstreze Transnistria în structura teritorială a statului moldovean, şi noi i‑am sprijinit în aceste eforturi ale lor. Asta a fost o capcană de la Stalin, ca să‑i ţină legaţi pe moldoveni, Republica Moldovenească, în timp ce alte teritorii au fost incluse în Ucraina şi, în acelaşi timp, s‑a adăugat un teritoriu neromânesc Moldovei, Transnistria, care să lege Moldova, de interesele ruseşti. Deci, acest lucru trebuie luat în vedere, cu realism. Ţinând seamă de aceste lucruri, noi am sprijinit eforturile Moldovei pentru a se consolida ca stat independent şi ca în perspectivă să se creeze o şansă reală pentru acest stat, ca să se integreze în procesul general european. Ei şi fac stăruinţe din acest punct de vedere, pentru relaţii bune cu Uniunea Europeană, şi o perspectivă aşa cum este aşa‑zisul Balcan de Vest, deci zona fostei Iugoslavia, să intre într‑un circuit al acestui proces de integrare general‑ europeană. În acelaşi timp, este o punte importantă, şi spre Ucraina, şi spre Rusia, pe care trebuie să o cultivăm. Deci, relaţia noastră cu Moldova are aspecte multiple şi importanţă deosebită, şi pentru noi, şi pentru ei.

Realizator: Aţi pomenit de Balcanii de Vest, întoarcem roza vânturilor şi spre zona Serbia. Cum vedeţi starea de securitate din zonă? Noi avem în continuare şi jandarmi, şi militari acolo.

Ion Iliescu: Relaţia noastră cu fosta Iugoslavie, şi acum cu Serbia şi noile state care au luat fiinţă pe spaţiul iugoslav, am cultivat această relaţie, care are o tradiţie bună în toată istoria noastră. Vorba lui Iorga, am avut doi vecini cu care n‑am avut conflicte: Marea Neagră şi Serbia, respectiv Iugoslavia. Şi am subliniat întotdeauna acest lucru. Deci, există un interes reciproc, este o tradiţie bună şi, de aceea, interesul nostru pentru a sprijini eforturile acestor noi state, ca să‑şi găsească locul potrivit în concernul european. Eu am salutat faptul că ultima dată au apărut nişte înţelegeri între Serbia şi Kosovo. E pentru prima oară când se fac nişte paşi, din acest punct de vedere, şi aceasta este calea. Adică, o cale realistă a unor înţelegeri bilaterale, şi Uniunea Europeană a mijlocit acest lucru cu succes. Deci, este un prim pas, care va contribui, în general, la liniştirea şi îmbunătăţirea climatului în spaţiul iugoslav şi, deci, concretizarea perspectivei ca toate aceste ţări să devină viitoare membre ale Uniunii Europene, ceea ce e în interesul lor şi în interesul nostru, al tuturor din această zonă.

Realizator: Am spus de mai multe ori, în cuprinsul emisiunii, domnule Ion Iliescu, faptul că în momentele de faţă dezvoltarea durabilă creează securitate, şi orice taler care nu e încărcat corespunzător, fie că e în zona energetică, alimentară sau politic ‑ militar, creează dezechilibre resimţite şi în celălalt capăt al planetei. În ultima parte a emisiunii, cum vedeţi această dezvoltare care să îmbine şi un status social corespunzător, dar nici să nu afecteze mediul şi să asigure resursele necesare?/matofanei/sdm2

Ion Iliescu: Sunt probleme, pe de o parte, la nivel global, şi ele rămân complicate. Organizarea politică actuală a lumii nu permite şi nu există, nu a creat un factor care să poată să intervină la nivel global, pentru o dezvoltare echilibrată. Până nu demult, statul, la nivel naţional, a fost factorul care a intervenit pentru a echilibra lucrurile. Acum, cu globalizarea economiei mondiale, nu există un factor politic, la nivel mondial, care să intervină pentru a echilibra piaţa şi realitatea politică. Asta era şi una din constatările tuturora /.../ în legătură cu criza economică mondială. Cine este /.../... adică, la nivel naţional era statul, ca factor care să intervină pentru a pondera efectele negative ale pieţei. Cine să o facă, la nivel mondial? ONU nu are asemenea instrument. Organismele specializate create de /.../ au avut şi au cu totul altă misiune. FMI‑ul nu are asemenea instrumente. Bancă Mondială ş.a.m.d. Deci, este o chestiune care se va creiona, în perspectiva anilor ce vin, cum anume, la nivel mondial să se poată... Vorbim de această sursă a instabilităţii mondiale: dezechilibrul între lumea bogată şi lumea slab dezvoltată. Am vorbit despre tot programul acesta, planul B... Cine să o facă? Abia atunci când, poate, marile companii internaţionale... ele, vor fi afectate, ele, sunt structuri suprastatale, şi au mai mare putere de decizie decât au statele, adeseori , în rezolvarea unor astfel de probleme. Asta‑i marea complicaţie a lumii de azi! Pe de altă parte, sunt probleme la nivelul nostru, în plan regional, pe de o parte, şi Uniunea Europeană este un element care ne ajută, pe noi, ca ţară mai puţin dezvoltată, şi cum anume să croim politicile naţionale şi politicile statale care să îmbine aceste probleme. Eu am spus: şi la nivelul Uniunii Europene, ne confruntăm cu aceleaşi chestiuni, ca şi la nivel global. Noi, /.../ Europa avem aceste discrepanţe uriaşe între ţările dezvoltate favorizate de istorie şi ţările noastre din această zonă. Statele naţionale s‑au născut în zona noastră, abia după Primul Război Mondial. Şi, România, ca stat naţional unitar, s‑a născut abia după Primul Război Mondial. S‑au redus state noi, în jurul nostru. Chiar şi Ungaria, din fostul imperiu Austro‑Ungar, s‑a desprins, ca stat naţional, abia după Primul Război Mondial. Şi Austria, şi Cehoslovacia. Polonia, şi‑a căpătat statutul de independenţă. Această rămânere în plan politic al evoluţiei ţărilor noastre, s‑a reflectat în toate, mai ales în dezvoltarea economică, în dezvoltarea socială, în nivelul de cultură civică ş.a.m.d. Aceste discrepanţe se resimt la nivelul Uniunii Europene de astăzi. Deci, Uniunea Europeană, la rândul său, trebuie să aibă ca obiectiv strategic, cum anume să acţioneze pentru a reduce decalajele, în plan european, între ţările vestice, dezvoltate, şi ţările noastre, slab dezvoltate.

Realizator: Domnule preşedinte, şi cu vasta dumneavoastră experienţă, şi politico‑statală, şi de viaţă, să vorbim de Europa. Cum vedeţi rezolvarea acestei chestiuni? Pentru că ea naşte instabilitate. Fie că sunt /.../ de oameni, fie că e scandalul legat de Schengen... discuţiile... domnule, când să intervenim peste Schengen sau nu, să reintroducem controalele la frontieră...

Ion Iliescu: Schengen‑ul... Schengen... Asta, mă rog, ţine de...

Realizator: Eu am dat un exemplu... poate naşte...

Ion Iliescu: ...libertatea de mişcare, care, deja, e un fapt; şi, asupra acestei chestiuni, vedeţi cum au evoluat viziunile!... Ţările occidentale, până în 1989, aveau o poziţie activă, de critică a Uniunii Sovietice, a ţărilor estice, pentru că nu asigură libertatea de mişcare a oamenilor.

Realizator: Asta e pe dos!

Ion Iliescu: Acum, e pe dos! Acum, ei nu ştiu cum să se apere de aceste valuri migratoare. Pe de o parte, în plan european, dinspre ţările noastre, mai puţin dezvoltate, spre Vest, dar, şi acum, dinspre ţările...

Realizator: ...nord‑africane.

Ion Iliescu: ...exterioare Uniunii Europene. Aşa e lumea! Aşa e evoluţia conceptelor, funcţie de realităţile istorice date./rduinu

De aceea, spuneam, pentru Uniunea Europeană, trebuie să devină o problemă fundamentală, de strategii şi de politici economice, care să vizeze reducerea discrepanţelor, în dezvoltarea economică a ţărilor noastre, faţă de cele din Vest. Din păcate aici şi noi nu ştim să folosim resursele, de care dispunem noi, pe care...

Realizator: Şi oportunităţile deschise.

Ion Iliescu: Pe care ni le oferă UE, adică, procesarea fondurilor europene arată defecţiuni fundamentale ale birocraţiei noastre de stat, care împiedică acest proces. Probabil că şi birocraţia europeană trebuie, din acest punct de vedere, corectată, ca să înlăture nişte impedimente, care stau în calea acestui proces, dar, oricum, este o problemă acută, vitală, nu numai pentru noi, cei în suferinţă, ţările mai sărace ale Europei, ci pentru Europa, în ansamblu, aşa că e un front comun, în care trebuie să ştim să găsim limbajul comun. Şi, aici, intervin factorii politici şi factorii economici, care nu întotdeauna se îmbină armonios.

Realizator: Cum aţi caracteriza discuţiile din ultima vreme, despre controlul Oceanului Îngheţat, Oceanul Îngheţat de Nord, legat de resursele petroliere? Aţi văzut, Rusia a zis că trimite trupe, Canada, vom face şi noi incursiuni permanente, cu trupe.

Ion Iliescu: Ei, mă rog, astea sunt chestiuni, care apar şi vor apărea întotdeauna, şi mai ales procesul acesta al topirii gheţurilor, în zona arctică a activizat acest interes pentru acest spaţiu. Pentru că înainte era vorba şi de o zonă îngheţată total, nu doar Oceanul...

Realizator: Oceanul Îngheţat.

Ion Iliescu: Dar şi solul care se află în zona respectivă, dar, acum, cu procesul acesta, de încălzire şi de topire a gheţurilor, a crescut interesul, legat şi de descoperirea de noi resurse, mai ales energetice. Deci, vor apărea aceste chestiuni şi se va găsi şi cale potrivită de conlucrare.

Realizator: Aţi amintit, în cursul acestui interviu, de câteva ori, despre o serie de întâmplări personale, când eraţi preşedinte. Săptămâna viitoare apare o carte, "Fragmente de viaţă şi de istorie trăită". Ce aţi prins acolo?

Ion Iliescu: Este o cronică a dezvoltării politice a ţării noastre. Am şi un fragment, la început, de scurtă biografie şi viaţa ante‑1989. Sunt nişte texte, pe care le‑am realizat înainte de 1989, dar esenţa cărţii este, mai ales, anul 1989, ca an de cotitură şi toate schimbările care au urmat, şi e o cronică vie a evoluţiei noastre politice, în toată această perioadă.

Realizator: Punctaţi, cumva, şi viitorul?

Ion Iliescu: Da, "Încotro societatea românească" este ultimul capitol. Şi menţionez situaţia actuală.

Realizator: Şi? Nu vă las.

Ion Iliescu: Despre situaţia actuală, din păcate, un anumit declin şi în climatul politic. Adică este păcat că, după ce am trecut o perioadă grea, s‑a prăbuşit o lume, un sistem, în 1989. Asta s‑a resimţit în toate. Şi în viaţa economică, industria, care a fost demolată, şi agricultura, cu toate cele de care vorbeam. Şi am avut, ca urmare, un declin acut, în primii ani. Şi astăzi valoarea producţiei industriale a noastre se situează sub cea din 1989, e cam 60% faţă de 1989. Şi agricultura e în suferinţă. Dar, după aceea, am avut câteva elemente şi perioade de reaşezare: a fost perioada domnului Văcăroiu, care a reuşit să aşeze economia şi să avem şi o creştere economică, deci, după o scădere brutală a vieţii economice şi inflaţii foarte mari, au fost câţiva ani de zile de potolire a inflaţiei, care a ajuns undeva, la 40‑45%, după 100%, şi creşteri de 40‑45%, în anii respectivi. A urmat o perioadă grea, Convenţia Democrată, guverne multiple, din punct de vedere politic, şi asta a dovedit că, la noi, asta e o catastrofă, clientelismul politic a devenit o boală, iar când sunt mai multe formaţiuni la putere, este suma clientelismelor tuturor partidelor, şi asta s‑a văzut, în perioada Convenţiei Democrate, se vede în perioada actualei coaliţii, la ce duce. Am avut o perioadă bună, cred eu, benefică pentru ţară, anii 2000‑2004, guvernarea PSD monocolor, care s‑a dovedit, din acest punct de vedere, cea mai eficientă şi care a aşezat economia. Am avut nu numai creştere economică, nu numai coborârea inflaţiei sub 10%, dar şi echilibre macroeconomice, în acest proces. A urmat Alianţa DA, care a venit cu nişte lucruri care au influenţat viaţa în general, inclusiv cota unică, care a fost o catastrofă; nu cum spun unii, că a fost pârghia care a contribuit la creşterea economiei. Este neadevărat. Ea a adus adâncirea polarizării sociale, în societatea românească, adâncirea diferenţelor mari, între o mână de îmbogăţiţi, o minoritate de îmbogăţiţi de pe urma tranziţiei, şi situaţia tot mai grea a unei majorităţi a populaţiei. Asta este problema care trebuie să ne preocupe: Cum anume, să învăţăm din toate experienţa acestor 20 ani de zile, ceea ce s‑a făcut prost, ceea ce s‑a făcut bine, să reţinem acele elemente, care arată că se poate, şi în condiţii grele, să reechilibrăm situaţia ţării, şi în plan economic, şi în plan social şi să dăm perspectivă, mai ales generaţiilor care vin, ca să situăm ţara noastră, printre ţările, totuşi, prospere, din Europa.