Evoluţia situaţiei din spaţiul coreean

Ediţia din 28.03.2013 poate fi ascultată și descărcată din secţiunea Podcast.

Pagina oficială de facebook a emisiunii: www.facebook.com/euroatlantica.

Evoluţia situaţiei din spaţiul coreean, din Peninsula Coreea, a determinat Administraţia americană să anunţe schimbarea etapei a patra a sistemului antirachetă, sistem antirachetă care este menit să protejeze lumea occidentală, inclusiv România. În ce măsură această decizie poate să ne afecteze, în ce măsură poate determina schimbări la nivel global în domeniul strategic al apărării. Încercăm în această seară să vă aducem în atenţie, cu doi invitaţi, analişti politico-militari amândoi, oameni care au lucrat în Ministerul Apărării şi relaţii internaţionale la acest minister: domnul Claudiu Degeratu, bună seara, domnule Degeratu.

Claudiu Degeratu: Bună seara!

Realizator: Este chiar lângă mine. Şi lângă domnul Degeratu, domnul colonel în rezervă Ion Petrescu. Bună seara seara, domnule colonel, bine aţi revenit amândoi la Euroatlantica.

Ion Petrescu: Bună seara şi felicitări pentru ideea emisiunii, care îsi va propune să demonstreze că dincolo de zăngănitul de arme, pacea va continua în lume.

Realizator: Iar la telefon în direct cu noi va fi în această seară domnul Attila Korodi, membru al Comisiei pentru relaţii europene a Parlamentului României şi fost preşedinte al Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor. Bună seara, domnule deputat!

Attila Korodi: Bună seara!

Realizator: Vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră la această discuţie. Domnule colonel Petrescu, de la ce a pornit acest zăngănit, că aţi fost militar activ o viaţă de om.

Ion Petrescu: În primul rând trebuie să înţelegem că liderul Coreei de Nord este un om tânăr, un om frustrat de faptul că trebuie să treacă prin drama tatălui şi a bunicului, adică atunci când nu se supune unor sugestii internaţionale, chiar venite şi prin intermediul Beijingului, trebuie să suporte consecinţele, aşa cum comunitatea internaţională a luat o decizie în luna februarie. Din acel moment el a dorit la nivel declarativ, la nivelul unor demonstraţii de forţă vizuale să apese pe pedala care să conducă la negocieri direct cu el. De fapt aceste ameninţări care nu s-au materializat, cu bombardamente a doua zi, care nu s-au întâmplat, cu vizarea unor insule şi baze militare americane, care au rămas numai în vizorul pe hârtie, arată o dorinţă a tânărului conducător al Coreei de Nord de a trata direct cu America, un lucru la care deocamdată nu are acces. Şi partea interesantă de noutate, spre deosebire de tatăl şi bunicul lui, a pus în dificultate şi chiar în propoziţie de a lua măsuri Beijingul. China recent, cunoaşteţi, a luat măsuri la frontiera dintre China şi Coreea de Nord, ceea ce arată că noul lider chinez Xi Jinping vede nuanţat viitorul Coreei de Nord.

Realizator: Domnule deputat, cum să percepem la nivel politic aceste evoluţii neîncurajatoare la acest moment?

Attila Korodi: Sunt chiar şi îngrijorătoare, pentru că o frustrare a unui lider într-un stat dictatorial chiar poate să creeze probleme. Şi eu cred că toate gesturile, deciziile publice şi pregătirea militară a Coreei de Nord sunt de dragul de a atrage atenţia asupra ţării respective, de a atrage atenţia asupra liderului foarte tânăr de 20 şi ceva de ani. Dar, pe de altă parte poate să degenereze şi într-o isterie care după aceea foarte greu să poată fi stăpânită. Am avut onoarea să am o întâlnire bilaterală chiar acum doi ani de zile cu Comisia de politică externă omoloagă din Coreea de Sud şi am fost la Seul şi am vizitat şi zona de graniţă. Starea de nervozitate la Seul şi în zonele de graniţă, chiar şi acum doi ani de zile, când încă nu vorbeam de aceste schimbări majore în politica Coreei de Nord, schimbări de leadership, era permanentă. Şi pot să-mi imaginez că nervozitatea la ora actuală la Seul este foarte mare, de aici implicit şi în Japonia şi în Statele Unite care sunt partener solidar şi permanent al acestor ţări în continuare, vor fi foarte atente la ceea ce se întâmplă. China de-a dreptul va fi singura care să se poată stăpâni şi să nu se creeze anumite defecţiuni în această pregătire mediatică. Pentru că până la urmă vorbim până la ora actuală de pregătiri mediatice ale Coreei de Nord.

Realizator: Am rugat-o pe colega mea Arina Petrovici să realizeze un mic material despre Coreea de Nord. Vă propun să-l ascultăm şi după aceea domnule Degeratu să vedem percepţia politico-diplomatică a chestiunii.

Reporter: Obişnuita retorică belicoasă a Coreei de Nord dobândeşte tonalităţi tot mai acute şi provoacă îngrijorare atât în vecinătatea imediată cât şi la nivel internaţional. Ieri Phenianul a anunţat că armata sa întrerupe linia telefonică de urgenţă cu armata Coreei de Sud, o decizie ce intervine la scurtă vreme după suspendarea telefonului roşu dintre cele două guverne, argumentând că războiul poate izbucni în orice moment. Un purtător de cuvânt militar nord-coreean a precizat că sistarea comunicaţiilor va rămâne în vigoare atâta timp cât acţiunile ostile şi anacronice ale sudului vor continua. După ce a ameninţat Statele Unite şi Coreea de Sud cu un atac nuclear, această măsură a regimului stalinist ar fi cea mai recentă dintr-o serie belicoasă în replică la noile acţiuni impuse de ONU după cel de-al treilea test nuclear făcut de Phenian în februarie şi la manevrele militare anuale desfăşurate de Statele Unite şi Coreea de Sud. Considerate drept o provocare de neiertat au fost mai cu seamă zborurile de antrenament deasupra Coreei de Sud, ale bombardierelor americane B52. Statele Unite introduc mijloace de lovitură strategică nucleară în Peninsula Coreeană în momentul în care situaţia este aproape să se transforme în război, se indigna Phenianul, promiţând o ripostă militară puternică dacă bombardierele vor mai efectua o nouă ieşire. Drept urmare Coreea de Nord şi-a plasat armata în stare de luptă şi a cerut unităţilor sale speciale să se pregătească de eventuale lovituri împotriva Statelor Unite, inclusiv a bazelor militare americane din Japonia, Coreea de Sud, Insulele Guam şi Hawai din Oceanul Pacific.

Realizator: Deci, domnule Degeratu, asta nu mai este doar retorică.

Claudiu Degeratu: Din păcate, retorica aceasta are un context specific care ar trebui să-l spunem, acela că există un precedent de bombardament în 2010 asupra insulei
/Yeonpyeong/ ...

Realizator: Unei cazărmi...

Claudiu Degeratu: Şi acest lucru a rămas ca un element de sensibilitate la nivelul media şi la nivelul unor comentatori. În acelaşi timp Coreea de Nord se confruntă şi cu o serie întreagă de alte demersuri americano-coreene legate de noua postură strategică a Americii în Pacific. Asta presupune în primul rând dezvoltarea a ceea ce s-a semnat curând, a noului acord militar între cele două ţări. Coreea de Sud şi America îşi integrează mult mai bine Centrul de comandă întrunit, pentru că în Coreea de Sud, după cum ştim, există 28.500 de soldaţi americani. În baza acestui acord deja a fost iniţiat un nou plan de apărare făcut de cele două ţări cu asistenţă americană, în principal, şi el este la fel, de noutate, după 20 martie încoace. Urmează celelalte etape importante în Pacific şi pe care putem să le discutăm şi la subiectul cu apărarea antirachetă, al doilea radar în Japonia pentru achiziţia şi urmărirea ţintelor care ar putea să plece din Coreea de Nord şi o serie întreagă de alte măsuri. Deci, Coreea de Nord trebuie să menţină cumva elementul acesta de vizibilitate în privinţa unor decizii strategice interne, aşa cum Statele Unite şi Coreea de Sud au luat o serie întreagă de decizii.

Realizator: Domnule deputat, să fie şi mutarea atenţiei, inclusiv militar, a Statelor Unite către Pacific o dorinţă de a-şi întări şi prezenţa politico-economică în zonă, de a face faţă unor provocări economice lansate de nişte ţări mari?

Attila Korodi: Dacă ne uităm la realitatea economică a Orientului Îndepărtat de la Indonezia în nord, vorbim de Peninsula Coreeană, de China, de Vietnam de alte ţări care reprezintă potenţial economic chinez, observăm că Statele Unite a pierdut foarte mult din capacitatea de a crea un comerţ în avantajul propriu. Este deja renumită acea deplasare în Orientul Îndepărtat, a preşedintelui Obama, când a reuşit să definească noi ţinte pentru politica americană, politica externă pentru acest spaţiu. Eu cred că totul se leagă, dar, pe de altă parte, dacă ne întoarcem puţin pe speţa coreeană, poate, foarte mulţi europeni se uită puţin ciudat, la o ţară importantă, cum este SUA, şi Coreea de Sud, care este una din cele mai dezvoltate economii şi asta înseamnă şi tehnologii avansate, nu reuşeşte să rezolve problema cu Coreea de Nord. Aici sunt două chei, despre care trebuie, foarte deschis, să vorbim, o dată, este China; China, care nu are interesul ca, în acest spaţiu, să dispară Coreea de Nord, care, să zicem, reprezintă pisica neagră a Orientului Îndepărtat. Pe de altă parte, Seulul cu aglomeraţia de milioane şi milioane de oameni, locuitori, se regăseşte numai la câteva zeci de kilometri, de graniţa cu Coreea de Nord, şi un atac militar, un conflict militar imediat ar însemna pierderi de zeci de mii de vieţi din zona aglomeraţiei Seulului. De aceea, ecuaţia este foarte complexă. O dată, desigur, vorbim de politica americană în spaţiul respectiv şi, după aceea, de o preocupare constantă a Seulului şi a Coreei de Sud, de a găsi nişte soluţii politice, pentru că militarii, chiar dacă ar putea să tranşeze problema, deja s-a demonstrat, în războiul din Peninsula Coreeană, înverşunarea cu care au luptat părţile ar reprezenta imediat pierderi de mii şi mii de oameni, din partea civililor. De aceea, eu cred că, cu această sensibilitate, trebuie să ne uităm şi trebuie să vedem de ce, de două decenii, de când blocul comunist a fost rupt şi, să zicem, a rămas numai China, ca forţă politică importantă, în fosta zonă comunistă-socialistă, nu a reuşit Occidentul să rezolve această problemă. Nu a reuşit să rezolve această problemă, pentru că sunt câteva lucruri care diferenţiează foarte mult de alte situaţii şi poziţionări ale ţărilor, graniţe între ţări şi aglomeraţiile care pot fi implicate într-un conflict.

Realizator: Dl Petrescu vrea să intervină şi îl rog să o facă.

Ion Petrescu: Da, pornesc de la ceea ce afirmă realizatorul emisiunii, Nicu Popescu, aţi rostit cuvântul isterie. Dacă vă readuceţi aminte şi cine nu a văzut poate să intre pe Youtube, să vadă imaginile de la modul în care a fost primit conducătorul Coreei de Nord de către soldaţi pe plajă, şi este o secvenţă în care se vede că se uită cu frică în spatre, pentru că nu mai puteau fi controlaţi cei care dansau isteric în jurul lui, şi este a doua secvenţă, care a fost difuzată, în care el era în barcă, se îndepărta şi făcea cu mâinile, deloc vesel, celor care veneau după el, să se îndepărteze. Ori, militarii coreeni de la ambele evenimente erau îmbrăcaţi în pufoaicele, în ţinuta pe care o aveau militarii constructori români, când se făcea Casa Poporului, înainte de Revoluţia din decembrie 1989. Eu cred că trebuie să punem punctul pe i. Statul nord-coreean în momentul de faţă este în pragul colapsului. Armata nu că va duce lupta cum a fost în primul război, este foarte posibil să facă gestul pe care l-a făcut armata irakiană, adică, să se dezică imediat. Diferenţa calitativă, cantitativă şi, în acelaşi timp, motivaţia fiind de partea celor din Coreea de Sud. Şi, apropo, Coreea de Sud nu va face nicio acţiune militară, fără aprobarea Pentagonului, pentru că orice operaţiune militară în Coreea de ..., în Peninsula Coreeană, în ansamblu, este de competenţa SUA. Imprudenţă în Coreea de Sud nu va fi, intoleranţă verbală în Coreea de Nord va continua, dar, în acelaşi timp, vestea de ultimă oră acum 24 de ore, pentru prima dată s-a dat publicităţii faptul că două avioane de bombardament ultramodern americane au survolat, în cadrul lunii de pregătire de la
1 martie-1 aprilie, zona de sud a Peninsulei Coreea.

Realizator: Am rugat-o tot pe colega Arina Petrovici să ne realizeze un scurt material. Trecem şi la scut!

Reporter: Pentagonul ia foarte în serios ameninţările Coreei de Nord şi este pregătit să răspundă oricărei eventualităţi, afirmă purtătorul de cuvânt al Apărării americane, George Little. Experţii consideră că Phenianul este departe de a stăpâni tehnica necesară pentru a lansa o rachetă intercontinentală, care să poată lovi SUA. Hawaii şi Guam sunt, de asemenea, considerate în afara sferei rachetelor cu rază medie de acţiune produse de Coreea de Nord; care ar putea însă atinge bazele din Japonia şi Coreea de Sud.
Ceea ce este foarte clar - subliniază purtătorul de cuvânt al Pentagonului - este că suntem pregătiţi să ne îndeplinim obligaţia de a apăra Statele Unite, Coreea de Sud şi alianţa noastră. Afirmaţia vine la câteva zile, după ce Seulul şi Washingtonul au întârit condiţiile pactului lor de cooperare militară. Acesta prevede acum un sprijin sporit din partea Statelor Unite, faţă de Coreea de Sud, chiar în caz provocare minoră dinspre Coreea de Nord. De altfel, în acest context, Pentagonul a modificat structura sistemului de apărare antirachetă a Statelor Unite. În Europa, sistemul va fi ajustat prin renunţarea la faza a patra, care presupunea în principal introducerea în uz a unui nou tip de rachete interceptoare. Concret, noul plan al apărării americane prevede ca 14 rachete suplimentare de interceptare să fie desfăşurate la baza Fort Greely, în Alaska. În prezent, acolo există 26 de interceptoare, alte patru aflându-se la baza aviatică Vandenberg, din California. Până în 2017, numărul total de rachete pe Coasta de Vest a Statelor Unite va ajunge la 44. În plus, Pentagonul plănuieşte să amplaseze în Japonia încă un radar TPY-2 şi să înceapă pregătirile pentru înfiinţarea unie baze de antirachetă de coasta de Est a Statelor Unite.

Realizator: Domnule Degeratu, să discutăm despre acest subiect. Intorducem subiectul cu scutul antirachetă, gândindu-ne la protecţia Europei, din care facem parte.

Claudiu Degeratu: Da. Schimbarea, aţi văzut, a fost analizată, răsanalizată din toate punctele de vedere. Mai puţin însă au fost cei care ar fi trebuit de fapt mai mult să spună că, chiar în documentul din 17 septembrie 2009, era prevăzută această schimbare, în cazul în care se întruneau anumite condiţii, legate de profilul viitoarelor ameninţări stratgice. Şi o să vedeţi, pe prima pagină a comunicatului dat la Casa Albă, în acea zi, că există, se ia în calcul această schimbare pentru ultima fază. Nu stăm acum să interpretăm sau să vă dau citat de acolo, dar cine este interesat poate să găsească în acest loc. La fel, evaluările au început din septembrie, puternic susţinute - 2012 precizez - putermic susţinute de grupul republican şi din Congres şi din Senat, pentru a analiza această ultimă fază, a patra, care se referă de fapt la apărarea teritorială a Statelor Unite, adică Alaska şi zona continentală /.../. De asemenea, preşedintele Obama, ca şi la primul mandat, a făcut această schimbare în primul an de mandat, ceea ce este foarte important, pentru că, după cum ştim, dorea o marja mai mare de felxibilitate în negocierile cu partea rusă şi, bineînţeles, trebuie să luăm în calcul şi START-ul, sau, de fapt, noul START, noul format de negocieri privind reducerea armelor strategice şi, care, a fost o piatră de încercare şi va rămâne o piatră de încercare. Să nu uităm, acest nou tratat de reducere a armelor stratgice are ca valabilitate şapte ani, până în 2021. Deci, vedeţi, cumva se sincronizează această încheiere a etapelor, celor trei etape, din scutul antirachetă. Să zice, etapa din 2020 este încă sub evaluare. Deci, cumva, Statele Unite... sigur, intrepretarea mea este diferită de, să zicem, direcţia principală de comentarii. Eu cred că de fapt se accelerează procesul, din motivul foarte simplu, că preşedintele Obama trebuie să facă mari concesii Partidului Republican şi iniţialului plan propus de către preşedintele George Bush. Şi, atunci, sigur că a trebuit să împace cele două limitări importante: pe de o parte, cerinţele Partidului Republican şi, pe de altă parte, cerinţele din noul START, noul tratat în care trebuie să negocieze cu Rusia.

Realizator: Domnule Attila Korodi, privind politic şi relaţia transatlantică, în acest context, al problematicii din Orientul Îndepărtat. Mă bucur că ne auziţi. Vă rog.

Attila Korodi: Da, sigur, eram foarte atent la cele enunţate anterior. Dacă vedem evoluţie? Deja, ceea ce s-a întâmplat în alegerile prezidenţiale din Statele Unite a însemnat anumite modificări pe principalele obiective. Dar aceste modificări nu trebuie să le percepem în felul următor, că tot ce era înainte enunţat va fi abandonat. Nu. Ci se deschid şi noi spaţii de acţiune pentru politica de securitate americană. Orientul Mijlociu, cu toate problemele lui, cu Siria în plin conflict intern /.../, cu Iranul, care reprezintă un risc major pentru zona Europei, cu un Irak care permanent reprezintă o instabilitate în zone foarte bine definite, cu un Afganistan care... şi aici /.../ de ce, pentru că avem de-a face cu o retragere a forţelor NATO, există un calendar pentru lucrul acesta, asta înseamnă că presiunea din zona respectivă va creşte; deci din instabilitatea din zona Orientului Mijlociu şi a zonelor adiacente va fi mai mare. De aceea sunt convins că tot ce şi-au asumat Statele Unite, dar pe de altă parte, ce trebuie să facă şi NATO, pentru că NATO are un calendar foarte clar pe scutul antirachetă şi pe rolul său propriu, care înseamnă o preluare a responsabilităţilor şi de finisare, de închidere /a acesteia/ ca structuri, va continua. Mai degrabă, Statele Unite doresc, văzând evoluţii şi din zona Pacificului, interesele proprii, să aibă o infrastructură adecvată.

Realizator: Şi partea militară, domnule colonel Petrescu?

Ion Petrescu: Am să încep cu ce s-a întâmplat luni, săptămâna aceasta, când a avut loc o convorbire telefonică între secretarul Departamentului Apărării din SUA, Chuck Hagel şi omologul său rus. Au ajuns la concluzia că la nivelul locţiitorilor /.../, deci numărul doi în Departamentul Apărării de la Washington şi în Ministerul Apărării de la Moscova, să se discute din nou scutul anirachetă. Săptămâna trecută, partea rusă a dorit public şi a primit din partea americană documentaţia, ca să înţeleagă ce este cu aceste mutaţii în cadrul scutului. Ba mai mult, presa rusă a publicat o hartă care arată că în anul 2011 datele furnizate de americani arătau că în Alaska şi, respectiv, în California, erau doar radare, iar acum, anunţul despre care a vorbit invitatul dumneavoastră, domnul Degeratu, arată clar o mutare, acolo, a interceptoarelor. Eu aş insista pe o chestiune care trebuie, totuşi, reţinută: Statele Unite nu părăsesc Europa, nu-şi părăsesc aliaţii, dar dincolo de ceea ce constituie, într-adevăr, şi un gest diplomatic către Moscova, prin mutarea interceptoarelor, în acelaşi timp, doreşte ca în Asia, acolo unde şi-a focalizat atenţia, într-adevăr să devină sursa, superputerea care să gestioneze zona. Spuneaţi de interese economice, dar să nu uităm că sunt foarte multe state care sunt opuse Chinei şi care sunt interesate acum în dezvoltarea relaţiilor lor comerciale cu SUA.

Realizator: Am rugat-o pe colega noastră, Carmen Gavrilă, să sintetizeze şi discuţiile noastre cu americanii vizavi de aceste mutaţii în zona protecţiei antirachetă şi vă invit să urmărim această bandă.

Reporter: Anunţul că SUA modifică o parte din proiectul scutului antirachetă a trezit controverse. Explicaţia venită de la Departamentul de Stat a fost că în urma atitudinii tot mai agresive a Coreei de Nord, SUA vor să modifice faza a patra a proiectului scutului, ca să îşi apere teritoriul. În ce fel ar fi afectat rolul României în cadrul proiectului? În niciun fel, spun americanii. Asta pentr că tipul de interceptor care urma să fie introdus în uz în cursul fazei a patra, cea care va fi modificată, nu a fost niciodată planificat să fie instalat la baza Deveselu. Aici va fi amplasat tipul de interceptor Standard Missile - 3 IIB. Oficialii americani au avut grijă să anunţe mai întâi autorităţile române de modificări şi abia apoi să facă publică vestea. Şi Ministerul Român de Externe, şi cel al Apărării au discutat cu partea americană, iar concluzia a fost că proiectul sistemului american de apărare antirachetă care va fi instalat în România în faza a doua, a aşa-numitei abordări adaptive în etape privind apărarea antirachetă din Europa, la baza Deveselu nu este niciun fel afectat. Proiectul din România se va derula în continuare, conform calendarului convenit cu partea americană şi urmează să devină operaţional în 2015. În plus, şi partea financiară este asigurată, aşa cum reiese din discuţiile autorităţilor române, cu cele americane.

Realizator: Şi exact la aceste discuţii se referă şi materialul următor, în care vom auzi şi punctul de vedere al preşedintelui Traian Băsescu.

Reporter: Renunţarea, de către SUA, la faza a patra a sistemului de apărare antirachetă, nu va afecta securitatea teritorială a UE, a declarat preşedintele Traian Băsescu şi a precizat că aceasta avea o altă misiune. Şeful statului a subliniat că a primit confirmările din partea secretarului de stat american, John Kerry, şi a vicepreşedintelui Joe Bidden.

Traian Băsescu: Prin renunţarea la faza a patra, care avea cu totul altă misiune decât apărarea antirachetă a teritoriului UE, nu se afectează cu nimic securitatea teritoriului UE, în eventualitatea unor intervenţii de lovituri cu rachete cu rază medie sau lungă de acţiune, care, eventual, ar porni din Iran sau din Coreea de Nord.

Reporter: Preşedintele României a amintit că programul privind scutul antirachetă avea 4 etape, prima fiind deja realizată sau în curs de implementare, iar cea de-a doua, care include dotările bazei de la Deveselu, se va menţine în graficul convenit iniţial.

Realizator: Iată şi aceste precizări privind discuţiile şi poziţiile oficiale româneşti, vizavi de subiectul în cauză. Să privim, totuşi, distinşi invitaţi, dle deputat Korodi, dle colonel Petrescu, dle profesor Degeratu, să privim şi ce ameninţări ar putea, s-ar putea exercita asupra Europei, de este nevoie de aceşti interceptori. Domnule Korodi!?

Attila Korodi: Cred că deja în oarecare măsură am descris pentru ce rol are flancul sud-estic al scutului antirachetă, de a apăra Europa şi nu numai UE, de Europa ca structură politică şi statală, de ameninţările din Orientul Mijlociu, în primul rând şi evoluţiile din Orientul Mijlociu nu dau nicicum sentimentul că totul se va linişti în acest spaţiu, că politicile de gestionare a crizelor de acolo merg într-o direcţie pozitivă, permanent observăm şi în spaţiul maghrebian, dar şi în spaţiul Orientului Mijlociu, interese care crează tensiuni în sânul societăţilor, în sânul ţărilor respective, un conflict deschis care poate să degenereze şi să aibă influenţă majoră asupra Iranului, în Siria.Vorbim despre un Israel care permanent este în pregătire militară, în poziţie de defensivă maximă militară pentru că ameninţările asupra Israelului sunt din ce în ce mai puternice, dar, totuşi, un Israel foarte inteligent, care a început, după conflictul diplomatic deschis ca urmare a interceptării unui cargou din Turcia, din nou încearcă să restabilească atât relaţiile diplomatice, cât şi de parteneriat, cu Turcia, cu care a avut relaţii foarte corecte şi foarte pozitive pentru spaţiul respectiv. Pentru România, în sine, toate aceste evoluţii înseamnă un risc, un risc major şi o infrastructură care este poziţionată în ţara noastră este tocmai foarte benefică, pentru că suntem în siguranţă maximă, pentru că, dacă vorbim despre lansări de rachete, acelea sunt, să zicem, instrumentele militare cele mai devastatoare, cu efectele cele mai tragice şi, de aceea, pentru acelea, numai o infrastructură foarte modernă, care se integrează şi în spaţiul european, prin NATO, poate să ne ofere o siguranţă. Tocmai zilele acestea a fost bilanţul anual al SRI-ului, unde chiar preşedintele Băsescu, dacă îmi aduc bine aminte, amintea despre o creştere a riscului, din partea terorismului; şi, este adevărat, evoluţiile din spaţiul Orientului Mijlociu nu ne ajută ca să rămânem cu mâinile încrucişate şi să aşteptăm evoluţiile, ca să aşteptăm o liniştire a problemelor de acolo. Nu. Din păcate, încă pe o perspectivă cel puţin medie evoluţia va fi negativă.

Realizator: Era vorba deci, domnule deputat, despre acele ameninţări asimetrice, şi vă rog să dezvoltaţi, domnule Petrescu.

Ion Petrescu: Da, ce a spus domnul deputat este corect. Eu aş vrea, înainte de toate, să pornesc de la reiterarea unei convingeri personale, dar care este de interes general. În actualul context internaţional, din fericire, preşedintele României îşi exercită rolul de garant al politicii de securitate a României, care înseamnă în primul rând reiterarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, calitatea de membru NATO, care are, la ora actuală, o forţă expediţională, de peste două mii de militari, în Afganistan, ceea ce arată că suntem o ţară activă, dinamică, care contăm în ecuaţia americană. Şi asta trebuie spus şi reiterat. Faptul că preşedintele României a stat de vorbă cu vicepreşedintele Statelor Unite, la ceremonialul prin care a fost întronat noul Papă, pentru mine, ca român, a fost un motiv de bucurie, pentru că orice dialog la nivel înalt, cu cei care conduc Statele Unite, este o continuitate a unui parteneriat special, dintr-o ţară care este într-o situaţie extrem de sensibilă, România fiind, la fel ca şi Polonia, un pilon a flancului răsăritean al NATO. Problema este că, trebuie să spunem foarte clar, acest scut, da, este destinat pentru a face faţă celor două posibile emiţătoare de rachete, Coreea de Nord şi Iran, dar este un scut care este pregătit să facă faţă şi altor situaţii de criză; este un scut pe care Europa îl merita şi este un scut care va fi completat, atunci când navele militare americane, parte a scutului american antirachetă, parte a scutului NATO, vor fi în Marea Neagră. O Mare Neagră, care, într-adevăr, pentru prima dată, va deveni o Mare Neagră, în care NATO va înclina balanţa de forţe înspre Statuia Libertăţii.

Realizator: Eu vă propun să ascultăm acum o scurtă înregistrare, pe care am realizat-o cu domnul Ioan Mircea Paşcu, europarlamentar, vicepreşedinte al Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European şi fost ministru al apărării. Deci, domnul Ioan Mircea Paşcu.

Ioan Mircea Paşcu: Un asemenea anunţ, ţinând seama şi de faptul că lucrurile s-au accelerat în Asia, prin două teste nucleare, efectuate la timp scurt de Coreea de Nord, o intensificare a retoricii războinice şi naţionaliste în zona respectivă, nu face decât să întărească reorientarea strategică a Statelor Unite, spre zona respectivă. Deci, cei doi factori, până la urmă, respectiv, cel tactic şi cel strategic, anticipau şi justifică o asmenea măsură luată de Statele Unite. Pe de altă parte, însă, ea nu vizează diminuarea apărării antirachetă din zona Europei, până la urmă. Să reţinem că este vorba totuşi de o acţiune a NATO, de un obiectiv al NATO în ansamblul său şi mă bucură că, practic, în ceea ce ne priveşte, acest lucru nu ne afectează deloc, aşa cum s-a şi anunţat de altfel şi din partea Statelor Unite şi din partea noastră. Pe de altă parte, însă, vedeţi că Rusia a simţit că poate interpreta acest lucru ca o cedare din partea Statelor Unite şi, bineînţeles, că vrea mai mult, pentru care declară că pe ei nu-i afectează această schimbare şi îşi menţine poziţia de opoziţie la continuarea scutului, indiferent de acest pas, pe care l-au făcut americanii.

Realizator: Credeţi, totuşi, că vor exista schimbări, chiar şi tactice, în ceea ce priveşte această apărare antirachetă?

Ioan Mircea Paşcu: Nu. Eu cred că, în ceea ce ne priveşte pe noi, suntem în grafic, lucrurile se vor desfăşura cum erau planificate. Şi acest lucru înseamnă de fapt o întărire a Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, acum, când, factorul care l-a întărit până acum, respectiv operaţiunile din Afganistan şi din Irak încetează. Deci, facem şi noi o tranziţie. Dacă, până atunci, aceea era substanţa majoră a parteneriatului strategic, acum, apărărea antirachetă va deveni, probabil, acest factor.

Realizator: Şi, în ceea ce priveşte zona Orientului Mijlociu şi Apropiat?

Ioan Mircea Paşcu: Aici, lucrurile sunt, după părerea mea, în continuare foarte complexe şi pot evolua în orice direcţie. Să nu uităm că Siria reprezintă o necunoscută. Eu nu cred că Siria, post regimul actual, va fi o zonă mai liniştită. Cred că acolo or exista în continuare probleme. Dar, dincolo de treaba asta, cred că este nevoie de o atenţie mai mare din partea comunităţii internaţionale pentru eforturile de a identifica, totuşi, o soluţie, pentru că, să nu uităm că a neglija acest conflict şi a nu încerca să-i găsim totuşi o îndreptare pe un făgaş pozitiv, până la urmă, poate complica foarte mult un peisaj mai larg, care nu ne este favorabil nouă, celor din Europa.

Realizator: Deci, domnule Claudiu Degeratu, deci, privind politico-diplomatic, să mergem pe ideea pe care o spunea domnul Paşcu, nu prea ne este favorabil nouă, europenilor?

Claudiu Degeratu: Dacă vorbiţi de evoluţiile...

Realizator: De securitate...

Claudiu Degeratu: Nu, vom fi în miezul evenimentelor, după cum observaţi, inclusiv implicarea sau asistenţa NATO pentru Turcia, cu bateriile Patriot, şi celelalte eforturi de mediere, în zona Orientului Mijlociu, ne vor menţine în această, să zicem, în această primă linie. Este foarte greu, de fapt, să ne extragem, fără să avem anumite consecinţe. Este însă interesant că, totuşi, acest efort cade mai mult pe NATO, decât pe UE. Din nou, militar, Alianţa cred că va fi solicitată cu contribuţie de monitorizare, de asistenţă, posibil, alte operaţiuni de embargo, cum s-a mai făcut, de intensificare, probabil, a operaţiunilor existente şi ceea ce este şi mai important, de instruire a unor capabilităţi naţionale a unor state arabe care, mai devreme sau mai târziu, vor dori să coopereze mai strâns cu Alianţa. Cred că există un potenţial, sigur, e mai puţin vizibil pentru, să zicem, publicul larg, dar experţii aşteaptă şi au mai mule semnale că acest potenţial de colaborare bilaterală între NATO şi anumite state arabe, mă refer la Iordania, mă refer la Egipt, doar ca să dau două exemple, s-ar putea să ne solicite o contribuţie NATO şi bineînţeles a României. Mai este o lecţie importantă legată de scutul antirachetă, de ultiemle evoluţii. Dacă ne uităm la lecţia Poloniei, după anunţul de renunţare la această ultimă fază, faza a patra, Polonia a avut o discuţie la nivel de şefi de birouri de securitate naţională, adică un fel de consilieri de securitate naţională, la nivelul preşedinţilor, cu... la Moscova. A existat un dialog în această perioadă, la care Polonia, din nou, a reiterat hotărârea, decizia de a dezvolta propriul program naţional de apărare antirachetă. Noi trebuie să înţelegem cam toată imaginea. Avem sistemul american. Avem capabilitatea NATO de a apărare a teritoriului NATO care este conectat cu elementele europene americane, din cele trei faze şi avem un exemplu important - Polonia - dar bineînţeles, mai sunt şi celelalte exemple: Turcia, Italia, Grecia - care au programe naţionale cu elemente, senzori sau interceptori pentru sisteme antirachetă. Aceste lucruri trebuiesc puse cap la cap şi trebuie să înţelegem că vom avea nevoie, într-un viitor, poate pe termen mediu, nu pe termen scurt, de a gândi şi de a înţelege că, dincolo de aceste faze şi de evoluţii adaptative ale unor sisteme, sistem american sau NATO, întotdeauna va trebui să existe şi un element de coloană vertebrală sau de contribuţie a României, pentru apărarea antirachetă. Mă gândesc la un centru de comandă şi control, de senzori sau, de ce nu ...? interceptori, atunci când va fi cazul. Este un subiect sensibil pentru că înseamnă costuri foarte mari, dar ţări precum Polonia încearcă să.... de vreo câţiva ani.... şi cred eu că au semnale foarte bune şi decizii clare de a achiziţiona şi aceste elemente.

Realizator: Păi, atunci, să punem o întrebare către domnul deputat Attila Korodi: dacă atunci când era în Comisia de apărare, chiar şi preşedinte, au apărut asemenea idei şi în zona noastră politică? Domnule deputat..

Attila Korodi: Ca să fac o precizare importantă, am fost preşedinte al Comisiei de politică externă şi membru, pe o perioadă, în Comisia de apărare, de aceea... Această abordare nu am regăsit-o şi eu cred că este şi normală, pentru că dacă vedem evoluţiile din Polonia, acelea apar şi dintr-o anumită - o să folosesc un cuvânt care, poate, sună prea dur, dar esenţa cred că este aceea de frustrare, pentru că a fost modificat un plan iniţial în care ei erau vizaţi cu infrastructură adecvată. Polonia are o istorie destul de complicată cu vecinul estic şi cu spaţiul estic. Eu cred că mai degrabă o decizie de a dezvolta o infrastructură proprie, chiar şi în anumite elemente, să zicem, mai puţin sensibile, importante care să contribuie la siguranţa naţională şi /.../ siguranţă europeană pleacă şi din această frustrare. România, cred că din fericire, nu se află într-un spaţiu în care să fie abandonată. România, ca poziţie geopolitică, este ok pentru Uniunea Europeană, este ok pentru Alianţa Nord-Atlantică către Marea Neagră. De aceea, din fericire, pot să spun din fericire, pentru că bugetul de stat, vedeţi, la ora actuală cât poate să...

Realizator: Să suporte.

Attila Korodi: ...să finanţeze, de exemplu, Ministerul Apărării şi înzestrarea armatei într-o măsură foarte mică. Nu ar putea România să aducă, nici măcar pe termen mediu, infrastructură adecvată. Dar, desigur, este nevoie ca în tot acest angrenaj /al/ Alianţei Nord-Atlantice capabilităţile noastre militare să fie întotdeauna angrenate, să fie capacităţi ale Armatei României care să aibă exerciţiul activ al participării la misiuni cum este Afganistanul, cum a fost Irakul sau cum sunt, să zicem, trimişi reprezentanţi în Mali pentru instruire şi aşa mai departe, adică în zone de conflict unde poţi să înveţi foarte multe lucruri şi poţi să antrenezi coloana vertebrală a Armatei Române. Vedeţi cât ne chinuim şi cu înzestrarea şi cu achiziţia de avioane militare. Totul pleacă de la resursa naţională care, din păcate, nu este suficientă şi atunci este foarte greu să faci o prioritizare şi pe termen mediu cu resurse suficiente în această zonă.

Realizator: Distinşi invitaţi, domnule deputat Attila Korodi, domnule colonel Ion Petrescu, domnule profesor Claudiu Degeratu, am făcut în această emisiune de mai multe ori referiri la relaţiile americano-ruse pe tema scutului. L-am rugat, înainte de emisiune, şi a fost operativ colegul Alexandru Beleavski de la Moscova şi ne-a trimis o înregistrare exact pe această temă şi posibilele dezvoltări în perioada imediat următoare. Alexandru Beleavski.

Reporter: Întrerupte, ca urmare a blocajului politic la vârf, consultările ruso-americane privind scutul antirachetă ar putea fi reluate în următoarele săptămâni. Deblocarea consultărilor, pentru că nu se poate vorbi deocamdată de negocieri propriu-zise, a devenit posibilă după ce SUA au renunţat la realizarea în Europa a celei de-a patra faze a scutului, cea mai avansată şi care a provocat cele mai puternice obiecţii din partea Rusiei, optând pentru desfăşurarea interceptoarelor în Alaska. Pe 15 aprilie este aşteptat la Moscova consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Obama, Tom Donilon, care va avea consultări privind noua configuraţie a scutului cu secretarul Consiliului rus al Securităţii, Nikolai Patruşev şi asistentul preşedintelui Putin, Iuri Uşakov, nefiind exclus să fie primit şi de liderul de la Kremlin, aşa cum a propus, de altfel, Casa Albă. Tom Donilon urma să vină la Moscova în urmă cu o lună, pentru a-i remite lui Putin un mesaj din partea preşedintelui american cu propuneri referitoare la scutul antirachetă şi noi reduceri ale armamentelor nucleare, dar vizita a putut fi convenită numai după revizuirea planurilor americane privind apărarea antirachetă. Cu toate acestea, sublinia Iuri Uşakov, concluziile preliminare privind noua configuraţie a scutului nu elimină principalele obiecţii şi îngrijorări ale Rusiei, care în continuare doreşte să primească din partea SUA toate explicaţiile de rigoare şi consideră necesară clarificarea şi discutarea detaliilor. Ieri, ambasadorul Rusiei la NATO, Aleksandr Gruşko a reiterat că renunţarea de către SUA la faza a patra a scutului antirachetă din Europa nu înseamnă că problema fundamentală a ameninţărilor la adresa securităţii Rusiei a fost rezolvată. Totuşi, deşi SUA au declarat că revizuirea planurilor privind scutul antirachetă din Europa nu are legătură cu obiecţiile Rusiei, Moscova pare să fi apreciat decizia şi a făcut un pas spre reluarea discuţiilor concrete la nivelul conducerii ministerelor Apărării, întrerupte în anul 2011. Felicitându-l pe noul secretar al apărării, Chuck Hagel în legătură cu învestirea în funcţie, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu i-a propus, iar şeful Pentagonului a acceptat reluarea consultărilor pe problematica antirachetă la nivel de miniştri adjuncţi ai apărării. Surse de la Pentagon au confirmat pentru ITAR-TASS că pregătirea întâlnirii a început dar data acesteia nu a fost încă fixată. Serghei Şoigu l-a invitat pe Chuck Hagel la Conferinţa internaţională consacrată problemelor securităţii europene, care se va desfăşura în mai la Moscova şi la care au fost invitaţi miniştrii apărării din toate statele NATO. De asemenea, ministrul rus a propus ca în marja conferinţei, pe 24 mai să aibă loc şi o reuniune a Consiliului NATO-Rusia la nivel de miniştri. Deocamdată, Pentagonul a răspuns că invitaţia este analizată, în timp ce Aleksandr Gruşko a precizat astăzi că proxima reuniune ministerială a Consiliului NATO-Rusia va avea loc în luna aprilie la Bruxelles. Comentând pentru ITAR-TASS înţelegerea privind reluarea consultărilor la nivelul ministerelor Apărării, adjunctul asistentului secretarului de stat american pentru problemele controlului armamentelor, Anita Friedt, a declarat astăzi pentru ITAR-TASS că aceasta creează condiţii favorabile nu doar pentru eliminarea divergenţelor în problema scutului antirachetă, ci şi pentru începerea consultărilor privind noi reduceri ale armamenteor strategice ofensive.

Realizator: Domnilor, după aceste precizări ale colegului nostru de la Moscova, care prefigurează în relatarea sa acele posibile discuţii în următoarele săptămâni, vă aduc în actualitatea imediată, în cele câteva minute pe care le avem la dispoziţie: astăzi, ordin - Ieşiţi în Marea Neagră, adresat de preşedintele Federaţiei Ruse armatei. Domnule Petrescu...

Ion Petrescu: Ordinul vizează 36 de nave de luptă, situate în Marea Neagră, şapte mii de militari din Forţa pentru Intervenţie Rapidă, paraşutişti şi forţele pentru operaţiuni speciale, şi sunt considerate la Moscova, de către presa avizată, ca o dorinţă de a scoate armata din unghiul de corupţie, aşa cum este percepută armata rusă, la ora actuală, de opinia publică din Moscova, dar, în general din Rusia, de o distragere a atenţiei de la o realitate în forţele armate ruse. Partea interesantă nu este alarmarea, care este a doua în ultima perioadă, ci faptul că a fost anunţată ca zonă de acţiune sudul Mării Negre, un lucru la care Turcia va fi extrem de sensibilă, iar avioanele NATO AWACS vor fi în zonă pentru a asigura seninătatea cerului.

Realizator: Dacă nu sunt deja.

Ion Petrescu: Eu aş lega acest lucru, şi o spun la modul serios, de faptul că acest anunţ survine la puţine zile după afirmarea prezenţei unor cazaci în zona Găgăuziei, de declaraţia scrisă a unor cetăţeni din acea zonă, că, dacă nu se intervine de autorităţile centrale de la Chişinău, ei vor pune mâna pe armă ca să-şi apere libertatea, pentru că nu vor să fie subjugaţi din nou de cazaci. Şi atenţionez pe cei care au urechi să asculte, cum zicea Patriarhul României, că diferenţa dintre 1992 şi 2013 este că, acum, România este membră NATO.

Realizator: Dle deputat Attila Korodi, cum să interpretăm această bruscă ieşire în Marea Neagră?

Attila Korodi: Ştirile, s-a spus de dimineaţă pe toate agenţiile internaţionale, sunt foarte multe explicaţii, dar eu cred că trebuie să vedem şi prin unghiul acela care reprezintă Marea Neagră ca un spaţiu de dispută permanentă, în care nu trebuie să uităm, depinde foarte mult din acest spaţiu ceea ce se va întâmpla şi în zona Siriei. Turcia, care permanent este îngrijorată de capacitatea militară rusă în această zonă şi numai, dacă mă gândesc la cooperarea Mării Negre, cum interacţionează statele între ele, permanent, vedem o nervozitate între poziţia turcă şi poziţia rusă. De aceea, astăzi, mai degrabă, acest exerciţiu îl văd ca pe o ofensivă de comunicare către parteneri mai puţin prieteni sau parteneri care au uitat că Rusia, în acest spaţiu, poate să dizloce efective cu dinamică foarte rapidă. Desigur, pentru că antervorbitorul meu cunoaşte mai bine datele interne ale armatei ruse, eu sunt convins că există şi o agendă internă, în Rusia, care defineşte acţiunea de astăzi, dar trebuie să ne gândim că Marea Neagră, până la urmă, reprezintă un spaţiu de dispută, nu un spaţiu de linişte, chiar dacă vorbim despre o pace constantă în această zonă.

Realizator: Dle Claudiu Degeratu, într-o jumătate de minut, să o privim politico-diplomatic.

Claudiu Degeratu: Politico-diplomatic, da, cred că ruşii încearcă să îşi menţină acest prestigiu internaţional în contextul în care după cum observaţi ofensiva diplomatică americană cuprinde aproape totul, din Orientul Mijlociu extins, până în Pacific. Asta se întâmplă de aproape două luni, iar Moscova nu are parte decât de anumite situaţii, simple discuţii diplomatice, mai puţin vizibile.