Evoluţia situaţiei din Nordul Africii

Realizator Radu Dobriţoiu, producător Nicu Popescu, invitat special Radu Tudor. Transcriere RADOR.

Radu Dobriţoiu: Bun găsit vă spune Radu Dobriţoiu la "Euroatlantica". Ne vom întoarce cu această emisiune în nordul Africii, unde continuă războiul civil din Libia şi, în mod similar, se complică situaţia şi în Siria. Instabilitate, aşadar, în Libia şi acum în Siria, situaţie care influenţează securitatea şi stabilitatea din nordul Africii şi implicit are impact asupra spaţiului euroatlantic. Reamintesc că în Mediterana se desfăşoară o operaţiune NATO la care participă şi România cu fregata "Regele Ferdinand". Invitat special în această ediţie este cunoscutul analist militar Radu Tudor. Bună seara, domnule Radu Tudor!
Radu Tudor: Bună seara, Radu! Bună seara ascultătorilor!

Radu Dobriţoiu: Mulţumim pentru că aţi acceptat din nou să participaţi la emisiunea "Euroatlantica". Domnule Radu Tudor, aşa cum anticipam în emisiunile precedente în care am analizat evoluţia situaţiei din nordul Africii, criza din Siria s-a accentuat. Un bilanţ neoficial indică 1.200 de persoane ucise, aproximativ 10.000 sunt în detenţie. Numărul oficial, publicat astăzi de autorităţile de la Ankara, indică 9.700 de refugiaţi sirieni în Turcia. Potrivit France Presse, refugiaţii sunt cazaţi în cinci tabere de corturi organizate de Semiluna Roşie turcă. Astăzi, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi-au manifestat determinarea pentru creşterea presiunilor asupra regimului sirian. Cei doi lideri europeni doresc să obţină şi sprijinul Rusiei pentru o rezoluţie ONU împotriva Siriei. Domnule Radu Tudor, acestea sunt cele mai noi informaţii despre Siria, o criză în dezvoltare. Se conturează o situaţie similară cu Libia?

Radu Tudor: Poate chiar un pic mai complicat decât ceea ce se întâmplă în Libia, pentru că acolo avem de-a face cu o... să spunem o opinie generală a comunităţii internaţionale că Muammar Gaddafi trebuie să dispară din funcţia de lider al Libiei. În schimb, în ceea ce-l priveşte pe Bashar al-Assad lucrurile sunt un pic mai complicate. Nu vedem aceeaşi presiune nici din partea UE, nici din partea comunităţii internaţionale asupra preşedintelui Siriei. Există o oarecare toleranţă pentru ca autorităţile de la Damasc să-şi rezolve singure problemele interne pe care le au. Dar pe de altă parte, să fim foarte lucizi, sutele de morţi din Siria arată că regimul Al-Assad nu poate să rezolve singur grava criză internă. Mai devreme sau mai târziu va fi nevoie de o intervenţie. Acum nu ştiu în ce măsură ţările arabe acceptă o intervenţie pe care probabil vor s-o organizeze sau se gândesc s-o organizeze chiar ei sau va trebui să intervină comunitatea internaţională, poate Uniunea Europeană în aşa fel încât să potolească un pic setea aceasta de rămânere la putere a lui Bashar al-Assad, care din păcate numără din ce în ce mai multe victime atunci când ea este aplicată. Cred că liderul sirian a devenit dintr-un personaj plin de speranţă, la care Occidentul se uita cu foarte mult interes în ultimii ani, la moştenitorul tatălui său, la cel care a preluat funcţia de preşedinte, a moştenit-o practic de la Hafez al-Assad, generalul sirian care a condus cu mână de fier o dictatură militară practic în Siria timp de mai bine de 30 de ani.

Radu Dobriţoiu: Eu cred că va fi interesant de urmărit şi poziţia Rusiei în legătură cu Siria, pentru că, după cum ştiţi, Rusia foloseşte pe teritoriul Siriei şi o bază navală.
Radu Tudor: Categoric, şi aici menţiunea este foarte importantă. Influenţa Rusiei în Siria este directă. Există o prezenţă militară şi lucrurile acestea nu pot fi ignorate. Practic, nu poţi să aplici o soluţie în Siria de stabilizare, de încetare a conflictului intern printr-o intervenţie internaţională fără să ţii cont de influenţa directă pe care Federaţia Rusă o are asupra regimului Al-Assad. La Damasc cu siguranţă există numeroase influenţe în toate centrele de putere, şi Moscova are, zic eu, o prezenţă puternică în acea ţară, şi nu cred că putem să ne imaginăm o soluţie diplomatică fără acordul deplin al Rusiei. Cu alte cuvinte, cred că diplomaţia rusă şi în general administraţia de la Kremlin va fi mult mai puţin dispusă la compromisuri cu ONU sau cu alte instituţii internaţionale, aşa cum a făcut-o în cazul Libiei.

Radu Dobriţoiu: Şi cum continuă dialogul în cazul Libiei. O să discutăm în a doua parte a emisiunii şi despre evoluţia situaţiei din Libia şi de asemenea evoluţia diplomaţiei internaţionale, cu precădere având în obiectiv Libia. Dle Radu Tudor, după criza refugiaţilor ajunşi în Italia din Tunisia şi Libia, iată o nouă criză umanitară se conturează în Turcia, stat membru NATO. Cum anticipaţi că vor evolua relaţiile dintre Siria şi Turcia, luând în calcul şi această criză a refugiaţilor, incluzând în ecuaţie şi Iranul. Deja există disensiuni între Damasc şi Ankara pe tema refugiaţilor.

Radu Tudor: Sunt ferm convins că afinităţile pe care le au Recep Tayyip Erdogan şi Bashar al Assad îi vor determina până la urmă să ajungă la o soluţie. Am observat în ultimii trei-patru ani o legătură destul de strânsă între Damasc şi Ankara şi cred că această criză a refugiatilor nu va sta în calea acestei relaţii funcţionale. Este un interes mai larg, un interes ce ţine de securitatea regională, ce ţine de influenţa în lumea islamică în tot ce înseamnă proces de securitate în Orientul Mijlociu şi dacă aceste mici neînţelegeri legate de adevăratul număr destul de mare de refugiaţi, deocamdată sunt peste 8000 de refugiţi sirieni în satele de la grania cu Turcia. Probabil numărul acesta va spori. Până la urmă Turcia...

Radu Dobriţoiu: 1200 numai în ultimele 24 de ore au trecut graniţa, potrivit informaţiilor furnizate de Ankara. Adică este o situaţie în continuă desfăşurare, în continuă evoluţie.
Radu Tudor: Şi cred că interesele până la urmă de securitate şi interesele politice ale celor două ţări, în ciuda acestei grave crize, de prezenţă a populaţiei siriene pe teritoriul Turciei pănă la urmă îi vor determina să găsească o înţelegere. Ideea este în ce măsură Turcia, ca ţară membră NATO, nu ar putea să joace un rol prin intermediul Alianţei pentru o soluţie negociată cu regimul sirian. Pentru că, evident, implicată în această criză a prezenţei populaţiei siriene pe teritoriul ei, Turcia ar putea avea într-o oarecare măsură dreptul să ceară sau să solicite aliaţilor din NATO posibilitatea de a discuta cu regimul lui Bashar al Assad să identifice o soluţie. Până la urmă asta aşteaptă toată lumea, pentru că de acolo de la Damasc nu cred că vom avea de-a face cu concesii. Numărul de morţi, prezenţa extrem de dură şi de puternică a armatei siriene în toate oraşele şi satele unde există revolte, ne arată că regimul al Assad nu vrea să renunţe de bună voie şi nu are de gând să spună populaţiei siriene că va ceda într-un fel sau altul.

Radu Dobriţoiu: Să le reamintim ascultătorilor noştri că dialogul dintre Siria şi Turcia, dialogul are un numitor comun şi anume problema kurdă în care cele două state au cooperat foarte bine până acum. Eu am vorbit despre o criză între cele două capitale, pentru că am anticipat următoarea corespondenţă de la Ierusalim: relaţii delicate între Damasc şi Ankara, tensiuni între Siria şi Turcia. Despre acest subiect fierbinte Dragoş Ciocîrlan cu o analiză de la Ierusalim pentru Euroatlantica.

Reporter: Postul de televiziune Al Arabia a relatat că premierul Turciei Recep Tayyip Erdogan a respins solicitarea preşedintelui sirian Bashar al Assad de a trimite înapoi în Siria miile de refugiaţi şi să închidă frontiera pentru a împiedica fuga sirienilor în Turcia. Potrivit Al Arabia, premierul de la Ankara a spus emisarului preşedintelui sirian că nu are intenţia de a forţa refugiaţii să se întoarcă în ţara lor atâta timp cât situaţia nu este stabilă în Siria. Erdo?an a refuzat să se fotografieze cu emisarul sirian pentru agenţia de presă de la Damasc. Despre tensiunile dintre Damasc şi Ankara, politologul Eli Carmon de la Centrul de Studii Strategice de la Herzliya.
Eli Carmon: Relaţiile sunt într-o situaţie foarte delicată după ce preşedintele Assad a cerut premierului Erdo?an să închidă frontiera ţării sale. Turcii se văd acuma obligaţi să-l critice pe Bashar al Assad, apreciat ca un aliat preferat. În ceea ce priveşte Siria, este un regim Al Awit de represiune împotriva unei majorităţi sunnite. Pe de altă parte, kurzii din Siria s-au revoltat şi cer autonomie, în timp ce în Turcia kurzii au avut un rezultat remarcabil la ultimele alegeri. Din acest motiv, situaţia kurzilor din nordul Siriei poate inflama stabilitatea din zonă. În fine, să nu uităm că Turcia vrea să se prezinte ca lider în lumea arabă.

Radu Dobriţoiu: Domnule Radu Tudor, o anumită reţinere faţă de problema siriană, spre deosebire de ce s-a intâmplat şi ce se întâmplă cu Libia, şi mă refer la o reţinere în ultima perioadă, mai puţin în ultimele zile, a liderilor importanţi de pe arena internaţională. Cum puteţi caracteriza această reţinere?

Radu Tudor: Am vorbit până acum despre reţinerea rusă în Siria şi de prezenţa militară - aţi invocat foarte bine faptul că există o bază navală a Federaţiei Ruse în Siria şi asta spunea foarte mult despre interesul strategic al Moscovei în acea zonă. Să nu uităm un alt aspect, un alt detaliu foarte important: în momentul în care au debutat tensiunile interne în Siria, au existat semnale foarte clare că o prezenţă militară iraniană a fost solicitată de regimul Al Assad pentru intervenţiile în forţă. Relaţia dintre Bashar Al Assad şi Mahmoud Ahmadinejad este una privilegiată. I-am văzut colaborând, sunt, cum să spun, înfrăţiţi atunci când vine vorba de supravieţuirea regimurilor pe care le conduc. O prezenţă iraniană militară sau civilă pe teritoriul Siriei complică foarte mult ecuaţia pentru că, în cazul unei intervenţii sau în cazul unei discuţii sau în cazul unui acord, nu discutăm doar despre Bashar al Assad, nu discutăm doar despre interesele legitime ale sirienilor de a democratiza cursul politic din ţara lor ci avem de a face cu mai mulţi actori şi brusc ecuaţia se complică. Intră Rusia în discuţie, intră Iranul în discuţie, evident şi Turcia are pretenţiile ei şi atunci soluţia devine mai dificilă, mai greu de negociat, cu atât mai mult cu cât, să spunem, în lumea aceasta din care Siria face parte, în Orientul Mijlociu, în lumea islamică, Siria este un actor important, găzduieşte pe teritoriul ei importante centre de decizie şi ale organizaţiei Hamas, şi ale Hezbollah şi în povestea aceasta politică, militară şi de securitate intră şi această componentă foarte dificilă a organizaţiilor fundamentaliste considerate teroriste în capitalele occidentale şi care evident că, dacă este pus în pericol acest regim care le susţine în mod direct, ar putea să reacţioneze şi ele - şi ştim bine cum o fac, prin atentate şi prin reaprinderea războiului foarte dur dintre israelieni şi palestinieni. Deci evident că ecuaţia este complicată şi soluţia din Siria are foarte, foarte multe ricoşee în lumae islamică, dar şi în alte capitale importante.

Radu Dobriţoiu: Să reamintim pentru ascultătorii emisiunii "Euroatlantica" că popularitatea de care se bucură Siria în Liga Arabă este din ce în ce mai mică şi există anumite voci, chiar state care au cerut ieşirea Siriei din Liga Arabă - nu mai puţin de acum patru zile s-a întamplat aceste lucru din partae Emiratelor Arabe Unite, dacă nu mă înşel, prima ţară care a evocat această posibilitate ca Siria, datorită regimului lui Al Assad, să fie scoasă afară din Liga Arabă. Cum putem comenta această solicitare?
Radu Tudor: Eu o văd ca pe o chestiune de reglări de conturi în lumae islamică.
Radu Dobriţoiu: Un război rece în lumea islamică /.../?

Radu Tudor: Da, categoric, pentru că lucrurile acestea au mocnit tot timpul, între şiiţi şi suniţi, între diferite regimuri care au avut interese diferite, între capitale din ţările islamice, care au întreţinut relaţii fie cu Washingtonul, fie cu Bruxelles-ul... ealizator: Fie cu Moscova. adu Tudor: ... fie relaţii privilegiate chiar şi cu Telaviv-ul. Au făcut jocuri mai puţin transparente dar esenţiale pentru stabilitatea regiunii. Or aici intervin interesele extrem de puternice ale ţărilor influente, ţărilor bogate din zona Golfului. Îmi aduc aminte de Consiliul de Cooperare din Zona Golfului, o discuţie extrem de aprinsă între unul din liderii saudiţi - chiar regele Fark, dacă nu mă înşel, îl acuza pe Moamar Gadaffi că face jocuri, că are interese comerciale şi de altă natură, că joacă dublu şi imaginile acelea au făcut senzaţie la vremea respectivă. Deci, cu siguranţă, nu vorbim de o lume musulmană, care este solidară şi care are aceleaşi interese şi aceeaşi viziune în legătură cu dezvoltarea acestei regiuni. Sunt interese diferite, sunt aliaţi diferiţi. Există şi o diferenţă uriaşă de potenţial economic şi, nu în ultimul rând, sunt oameni care vor, pur şi simplu, să fie lideri ai lumii islamice, fie că vorbim de Emirate, fie că vorbim de Arabia Saudită, fie că vorbim inclusiv de Iran. Sunt personaje politice, sunt conducători care pretind că trebuie să aibă o influenţă decisivă, dincolo de teritoriul pe care îl conduc, dincolo de ţările lor, şi să-şi impună viziunea şi voinţa asupra întregii lumi islamice. Ştim bine, islamicii sunt nişte personalităţi extrem de orgolioase, dar când vine vorba de conducători politici, cu atât de mult, şi de legături cu organizaţii fundamentaliste, cu cercuri politice şi financiare din marile capitale ale lumii. Întotdeauna, zona aceasta a Orientului Mijlociu a reprezentat o tablă de şah extrem, extrem de provocatoare şi probabil zona care a dat cele mai multe frisoane din punct de vedere al securităţii internaţionale în ultimii 50 de ani.

Radu Dobriţoiu: O să vorbim, în scurt timp, şi despre Iran, dar până atunci, o informaţie recentă despre un proiect dezvoltat la Washington, informaţie care are legătură şi cu următoarea corespondenţă, care va intra în emisiune, primită de la Doina Saiciuc. Statele Unite dezvoltă un proiect al nivel global pentru înfiinţarea unei reţele de internet din umbră, susţinută de un sistem de telefonie mobilă. Reţeaua specială de internet va putea fi folosită de disidenţii din anumite ţări pentru a submina guvernele represive, care încearcă să cenzureze sau să împiedice accesul la sistemele de comunicaţii. Potrivit "New York Times", proiectul include crearea unor reţele secrete şi independente de telefonie mobilă în anumite ţări, iar echipamentul electronic va fi de mărimea unui bagaj de mână. Un astfel de aparat ar putea fi trecut în secret peste graniţe şi instalat rapid pentru a oferi acces prin conexiuni radio sau GSM la internet. Conform publicaţiei americane, astfel de sisteme ar putea fi folosite în Siria, Libia şi Iran. Reţele speciale de telefonie mobilă, amintesc, au fost folosite deja în Irak şi Afganistan. Înainte de a asculta şi corespondenţa de la Washington, domnule Radu Tudor, ce părere aveţi despre acest internet din umbră, pe care-l pregătesc Statele Unite?

Radu Tudor: Ar putea să fie un semnal, pentru că, dacă aţi pomenit de Afganistan şi de Irak, am putea să intuim faptul că următoarele, să spunem, zone de interes strategic pentru Statele Unite ar putea să fie aceste ţări, în care mijlocul acesta, aproape necunoscut de comunicaţii, să fie pus în mişcare de Statele Unite, cu siguranţă, având aici un obiectiv important de influenţă în ţările care sunt acum extrem de instabile. ealizator: Putem vorbi deja de război electronic, iar acest instrument, acest echipament, să fie o redutabilă armă atât în războiul electronic, cât şi în operaţiuni psihologice? adu Tudor: Da, aş vorbi mai degrabă de o dominaţie electronică decât un război. În război trebuie să existe două părţi, să spunem, aproximativ egale. Cred că supremaţia Statelor Unite, din punct de vedere al tehnologiei, dar şi din punct de vedere al forţei financiare, e de necontestat, nu are adversar atunci când pune în aplicare astfel de tehnologii, o forţă incredibilă de comunicare, s-a dovedit că, mă rog, toate invenţiile interesante de comunicare din ultimii 10-15 ani, şi facebook, şi twitter, şi multe altele, pot fi folosite ca nişte stimulente extraordinare, ca nişte motoare de stimulare ale unor mişcări în masă, mişcări sociale în masă. Probabil pe aşa ceva mizează şi acest foarte interesant nou mijloc de comunicare.

Radu Dobriţoiu: Situaţia din Siria este privită cu atenţie şi de Washington, de unde Doina Saiciuc, transmite că Iranul a pus la dispoziţia Damascului sistemele şi expertiza sa în suprimarea reţelelor de socializare media folosite în general în mobilizarea disidenţei politice. Informaţii despre acest subiect în corespondenţa transmisă de la Washington pentru "Euroatlantica" de Doina Saiciuc.

Reporter: Doina Saiciuc - Este timpul să ne uităm şi la Iran, din perspectiva faptului că Siria devine o sursă de instabilitate din ce în ce mai mare în regiune. Siria este motivul pentru care Iranul este o putere mediteraneană, iar ce se întâmplă în Siria ar putea avea un pronunţat impact asupra politicii externe a Iranului, dacă nu asupra stabilităţii sale interne chiar. Iranul a investit foarte mult în supravieţuirea regimului Assad. Administraţia americană acuză chiar că republica islamică a ajutat regimul sirian în reprimarea demonstraţiilor. teheranul a pus la dispoziţia regimului Assad şi expertiza sa în suprimarea reţelelor sociale media, folosite, în general, în mobilizarea dizidenţei politice. Iranul se găseşte în poziţia unei autocraţii într-o regiune a cărei gravitaţie poltiică se schimbă către reprezentare. Experţii în spaţiu spun că, de fapt, începuturile "primăverii arabe" ar data din 2009, cu mişcarea de protest din Iran, care s-a bazat pe media socială pentru a mobiliza susţinere. De aceea, spun ei, ceea ce a început în Iran se va întoarce, la un moment dat, în Iran, este imposibil, însă, de prezis orizontul de timp. Republica islamică ştie că atunci când preşedintele sirian al-Assad nu va mai fi la putere, este probabil ca la Damasc să vină la conducere un regim care îi va fi antagonic. Experţii spun că, totuşi, deocamdată, Iranul va fi imun faţă de protestele care traversează regiune, deşi nu poate rămâne, în cele din urmă, o insulă a stabilităţii autocrate. Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad şi-a îndepărtat suporterii, ca şi pe fostul său susţinător ayatollahul Khamenei, care vrea, altfel, un preşedinte obedient. Există o ruptură şi ea este reală. Ahmadinejad este un politician un ambiţii nelimitate, care a încercat să preia un mare control asupra instituţiilor iraniene, ceea ce a fost evident atunci când a încercat să îl demită pe ministrul informaţiilor, Heydar Moslehi, mişcare împiedicată de Khamenei. Or, Ministerul Informaţiilor este crucial într-un stat poliţienesc ca Iranul. Dar, pentru că puterea instituţională este în mâinile liderului suprem, analiştii spun că este probabil ca Ahmadinejad să recunoască limitele poziţiei sale. El este marginalizat, izolat şi slăbit. Pe de altă parte, analiştii de la Washington spun că în Siria se acutizează tensiunile în cele mai explozive relaţii din ţară - cele dintre majoritatea musulmată sunită şi minoritatea alauită, căreia îi aparţine preşedintele Assad. Perspectiva ca Siria să alune într-o serioasă confruntare interconfesională alarmează administraţia americană, ca şi pe vecinii arabi, şi a fost unul din motivele rezervei americane de a-l forţa pe preşedintele Assad să părăsească puterea. Aceleaşi voci cred că perspectivă unei lupte între secte subliniază marea ambiguitate a protestelor siriene. Oficialii americani spun căadministraţia nu ştie exact cine sunt grupurile înarmate din nordul Siriei, dar că, în mod clar, ele sunt bazate pe religie. Între timp, însă, administraţia de la Washington şi-a făcut mai explicită poziţia faţă de regimul Assad. Nu mai departe decât ieri, în prima sa conferinţă de presă, noua purtătoare de cuvând a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a declarat că Assad a făcut propria opţiune şi că devine din ce în ce mai mult o sursă de instabilitate în regiune. Nuland a spus că administraţia americană va sprijini opoziţia siriană şi lupta ei pentru reforme democratice.

Radu Dobriţoiu: Iată, aşadar, Iranul reapare şi în ecuaţia siriană. Domnule Radu Tudor, cum puteţi comenta această implicare directă a Iranului în situaţia din Siria?
Radu Tudor: da, foarte interesantă corespondeţa Doinei Saiciuc şi completează foarte bine ceea ce noi am discutat până acum, şi anume faptul că ecuaţia stabilităţii din Orientul Mijlociu, din zona Africii de Nord, evident, nu este deloc simplă. Şi ea are consecinţe mult mai ample decât ne putem imagina. Nu e simplu să stabilizezi Libia, nu e simplu să stabilizezi Egiptul sau Tunisia, nu e simplu deloc să opreşti regimul al-Assad să mai omoare sirieni care doresc democratizarea ţării, pentru că intervine factorul Iranul. Iar când discutăm de Iran, discutăm de principala ameninţare la adresa securităţii, să spunem, statelor occidentale, pentru că imediat trecem la subiectul următor, la etapa numărul doi, la programul de rachete pe care îl dezvoltă Iranul, la...
Radu Dobriţoiu: În paralel cu dezvoltarea tehnologiei nucleare.
Radu Tudor: În paralel cu dezvoltarea tehnologiei nucleare şi cu posibila amplasare a unor elemente nucleare pe rachetele Shahab-2, Shahab-3, care îşi extind raza din ce în ce mai mult. Din şase în şase luni, programul militar iranian anunţă o distanţă şi mai lungă pe care o pot atinge rachetele iraniene. Şi Doamne fereşte să ne trezim cu un scenariu din acesta în care o forţă militară iraniană îşi anunţă oficial prezenţa pe teritoriul Siriei sau amplasează nişte elemente de sistem de rachetă iraniene pe teritoriul Siriei, pentru că, atunci, orice intervenţie în Siria, pentru a opri vărsarea de sânge, pentru a opri uciderea civililor nevinovaţi, ar însemna şi o intrare în conflict cu Iranul. Dar cred că, de fapt, toată lumea asta încearcă să facă şi Israelul şi comunitatea internaţională şi Uniunea Europeană şi SUA încearcă pe cât posibil să evite orice fel de confruntare militară cu Iranul pentru că este un regim necontrolabil, lipsit de predictibilitate şi care îţi poate oferi surprize din cele mai neplăcute. Poate să treacă foarte uşor de la retorica dispariţiei statului Israel la atacuri militare violente. Forţa militară a Iranului nu este de neglijat şi ne gândim că ar putea chiar să mai solidarizeze unul sau două state în efortul acesta pe care încearcă să-l facă de a ameninţa, de a transmite o ameninţare directă la adresa oricărui stat care ar dori să influenţeze într-un fel sau altul politica Iranului. Este o situaţie extrem de dificilă şi atunci când vorbim despre mişcările din nordul Africii, când vorbim despre mişcările din Orientul Mijlociu, cu siguranţă oamenii trebuie să înţeleagă un lucru, nu avem de-a face cu elemente separate, nu avem de-a face cu, să spunem, capitale şi regimuri care sunt rezolvate punct cu punct şi apoi treci mai departe la altă ţară şi încerci şi acolo să vezi în ce mod se poate aplica democraţia. Cred că, concluzia destul de importantă, cea a corespondenţei Doinei Saiciuc, dar şi ceea ce am discutat noi până acum este că, de foarte, foarte mulţi ani încercăm să vedem cu toţii în ce măsură democraţia este compatibilă cu ţările islamice.

Radu Dobriţoiu: Arabe şi cu lumea arabă, în general.
Radu Tudor: Da. Şi constatăm că nu există, cel puţin eu nu văd, cu excepţia Turciei, care este o ţară musulmană, nu văd...

Radu Dobriţoiu: Şi să aducem aminte că acolo este o democraţie militară care până acum a fost menţinută de pe vremea lui Mustafa Kemal Atatürk cu ajutorul armatei.
Radu Tudor: O influenţă militară chiar dacă nu în mod direct, să spunem, deşi au avut loc lovituri de stat militare, deşi în momentul de faţă, atunci când încerci să dai un pic frâu liber opţiunii de vot, vezi că te întorci la elementele islamice. În momentul de faţă este un partid islamic, cel care conduce în Turcia. Erdogan...

Radu Dobriţoiu: Pentru prima dată este la putere totală putem să spunem, Recep Tayyip Erdogan a câştigat recentele alegeri. Duminică au avut loc alegeri în Turcia şi este un partid cu puternică orientare islamistă, spre deosebire de tot ce s-a aflat acum instalat puternic pe scena politică de la Ankara.
Radu Tudor: Sunt toate subsumate, din punctul meu de vedere, unei excelente teorii lasate de Samuel Huntington în anii '90.
Radu Dobriţoiu: "Ciocnirea civilizaţiilor".
Radu Tudor: "Ciocnirea civilizaţiilor", inclusiv acea ofensivă pe care Iranul şi Siria o doresc împotriva Internetului, împotriva aplicaţiilor acestea foarte importante de comuncare socială, împotriva Facebook, Twitter ş.a.m.d. Aici avem de-a face clar cu un element anticipat de Huntington. Iată, ţări islamice care se opun şi care luptă chiar militar împotriva acestor mijloace moderne de comunicare şi există o ruptură clară de civilizaţie între Occident şi ţări islamice, dar aici lucrurile continuă chiar mai mult şi trecem, să spunem, la esenţă. Este posibilă democraţia în zona Orientului Mijlociu, în ţările arabe, în ţările musulmane? În momentul în care ai regimuri autoritare, aşa cum se întâmpla în Siria, cum se întâmplă în Libia, cum s-a întâmplat în Egipt, cum s-a întâmplat în Tunisia, într-o oarecare măsură acel regim autoritar reuşeşte să ţină ţara sub control. Este un paradox, este poate un lucru pe care ....

Radu Dobriţoiu: Şi chiar să aibă relaţii stabilite cu Occidentul, cum a fost cazul unora dintre aceşti dictatori.
Radu Tudor: Categoric şi în momentul în care încerci să vorbeşti despre democraţie, despre libertăţi şi drepturi fundamentale şi despre alungarea acestor regimuri autoritare, în secunda doi te trezeşti cu regimuri islamice, cu regimuri extremiste şi cu opţiunea aproape unanimă a musulmanilor din această zonă a lumii, dacă îi laşi să voteze liber ei, în mod natural, se duc spre o zonă fundamentalistă, spre întoarcerea la valorile esenţiale şi primordiale ale Islamului şi atunci ai şi mai multe dureri de cap. Este un, cum să spun, este foarte greu de ales, este aproape o ecuaţie imposibilă pe care comunitatea internaţională trebuie să o rezolve sau să se implice în cazul în care are mijloace să o facă în acea zonă a lumii.

Radu Dobriţoiu: Şi din păcate, foarte greu se poate obţine o cale de mijloc într-o astfel de ţară arabă. Înainte de a continua cu Libia, cu evoluţia situaţiei de acolo, să ascultăm un material despre Egipt şi Tunisia, de unde s-a întors recent dintr-un turneu ministrul de externe Teodor Baconschi. Carmen Gavrilă l-a însoţit pe şeful diplomaţiei române şi a obţinut declaraţii de la oficialii egipteni şi tunisieni. Un reportaj pentru "Euroatlantica" din Egipt şi Tunis, realizat de Carmen Gavrilă.

Reporter: Egiptul, teoretic, se pregăteşte pentru alegeri în septembrie, dar opinia publică şi clasa politică sunt divizate. Ministrul egiptean de externe Nabil Al-Araby a vorbit în premieră despre un posibil calendar şi a spus că, în prezent, este vorba despre alegeri parlamentare, în septembrie, şi prezidenţiale, la sfârşitul anului. abil Al-Araby: Cu toate acestea, există multe cereri în prezent ca alegerile să mai fie amânate, pentru că este nevoie de timp pentru a permite partidelor noi sau mai vechi să se conecteze cu populaţia şi să îşi prezinte programele politice. Alţii spun că ar trebui să începem cu redactarea unei noi Constituţii, care să stabilească dacă drumul spre democraţie va fi printr-o republică parlamentară sau una prezidenţială. Acum nu pot spune care va fi varianta finală, dar cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Reporter: După Egipt, ministrul de externe Teodor Baconschi s-a deplasat în Tunisia, care este încă departe de o situaţie politică şi socială stabilă; cu greve care durează în unele domenii şi de trei luni, cu ciocniri aproape zilnice pe străzi între tunisieni, care au ales, cei mai mulţi, să îşi facă dreptatea singuri, în condiţiile în care forţele de securitate sunt aproape absente. Singura instituţie care încă se bucură de respectul populaţiei este armata, dar aceasta nu poate asigura singură securitatea zilnică. Ministrul de externe tunisian Mouldi Kefi a declarat că Tunisia are nevoie de sprijinul României. ouldi Kefi: Mai ales, datorită experienţei câştigate de România în ultimii 20 de ani, ea poate ajuta Tunisia. De altfel, ministrul Baconschi mi-a lăsat câteva documente legate de această experienţă. Am convenit să primim în Tunisia expreţi români în drept constituţional şi în tranziţia spre democraţie, experţi care ne vor consilia. eporter: Neclaritatea situaţiei politice şi nesiguranţa fac ca din Tunisia să plece aproximativ 100 de investitori europeni pe săptămână. Din cei 16.000 de deţinuţi de drept comun care au evadat din închisori în timpul revoluţiei, doar 5.000 au fost prinşi. După mai multe schimbări de dată, alegerile parlamentare au fost stabilite pentru 23 octombrie, dar nu este clar dacă o nouă Constituţie va fi gata până atunci sau va rămâne să fie redactată de viitorul legislativ.

Radu Dobriţoiu: Tema emisiunii - Evoluţia situaţiei din nordul Africii, cu accent pe Libia şi Siria. Invitat special în această ediţie, analistul militar Radu Tudor.

Domnule Radu Tudor, aţi ascultat corespondenţa primită de la Carmen Gavrilă, care l-a însoţit pe şeful diplomaţiei române, pe Teodor Baconschi în turneul pe care l-a făcut recent în Egipt şi Tunisia. Câteva cuvinte, vă rog, despre Egipt şi Tunisia, despre "primăvara arabă" şi vorbeaţi mai devreme despre termenul de democraţie şi acest ideal, cum îl vedem din perspectiva Egiptului şi Tunisiei?
Radu Tudor: Cred că aceste două ţări sunt - să spun aşa - sub o puternică influenţă a unor ţări care au avut relaţii privilegiate, atât cu regimul Mubarak, cât şi cu regimul Ben Ali. În primul rând, cred că din Uniunea Europeană, Franţa în primul rând are o influenţă politică deosebită în nordul Africii. Şi aici vedem actorul principal care a intervenit şi în operaţiunile militare declanşate împotriva regimului Gaddafi în Libia. Sunt ţări care au interese privilegiate, care au legături istorice cu aceste ţări, cu aceste zone şi trebuie să ţinem cont de lucrul acesta. Nu ştiu dacă România are ce să ofere, să spunem în mod nemijlocit, pentru stabilizarea Egiptului sau a Tunisiei. Văd, mai degrabă, ţări mai importante, mai influente, mai puternice, mai stabile, mai solide din punct de vedere economic şi militar decât România. Noi, cel mult, putem să fim nişte emisari, putem să transmitem nişte mesaje, în măsura în care mai avem această capacitate pe care atât înainte de decembrie 1989, cât şi după aceea am exersat-o cu diferite prilejuri. Cred că Egiptul şi Tunisia sunt în continuare două ţări care, influenţate puternic din Uniunea Europeană şi de la Washington, ar putea să-şi regăsească stabilitatea, evident, în măsura în care şi pe plan intern se identifică soluţii. Văd că este o ezitare, cel puţin în privinţa Egiptului, o ţară foarte mare, foarte importantă din punct de vedere strategic...

Radu Dobriţoiu: Şi cu influenţă în lumea arabă, care, la rândul ei, ar putea influenţa evoluţia din lumea arabă.
Radu Tudor: Categoric. Şi nu ştiu care va fi, spre exemplu, soarta preşedintelui Mubarak, nu ştiu în ce măsură toţi oamenii lui Mubarak, care au condus ţara timp de 30 de ani, rămân sau nu rămân influenţi în zona de putere. Nu ştiu în ce măsură va fi o schimbare sută la sută sau doar o jumătate de schimbare. Dacă paradigma politicii interne a Egiptului se modifică deplin, dacă Frăţia Musulmană se ridică şi devine o structură...

Radu Dobriţoiu: Şi o forţă politică, că şi...
Radu Tudor: Politică, foarte, foarte influentă. Toate lucrurile acestea ţin foarte mult, zic eu, şi de sprijinul pe care cei care sunt acum la putere în Egipt îl primesc pentru a stabiliza cât mai urgent ţara, pentru a lua măsuri economice importante şi pentru a oferi un răspuns cât de cât decent nemulţumiţilor din Egipt şi din Tunisia, care s-au săturat de opresiune, s-au săturat de dictatură şi vor şi ei o ţară normală, pentru că sunt foarte mulţi tineri care au călătorit, care au cunoştinţe, care se uită la televizor, care comunică pe internet şi văd şi ei că există prosperitate, civilizaţie în alte ţări şi vor acelaşi lucru şi pentru ţările lor.

Radu Dobriţoiu: Civilizaţie care a fost adusă în Egipt şi de turiştii foarte mulţi care au vizitat această ţară. a
Radu Tudor: Sigur.

Radu Dobriţoiu: Continuăm cu Libia, unde forţele pro Gaddafi continuă să ameninţe populaţia libiană şi să lanseze atacuri din poziţii pe care cred că NATO nu le va ataca. Operaţiile Alianţei în spaţiul aerian la Libiei continuă, după cum transmite de la Bruxelles Luminiţa Apostol.

Reporter: Luminiţa Apostol - NATO a promis să menţină un ritm suţinut al atacurilor asupra oraşului Tripoli, pentru a limita capacitatea liderului libian Muammar Gaddafi de a coordona acţiunile forţelor sale pe întreg teritoriul ţării. Purtătorul de cuvânt al operaţiunilor din Libia, locotenent-colonelul Mike Bracken, a explicat, în urmă cu câteva ore, prin videoconferinţă de la comandamentul aliat de la Napoli, că, din păcate, forţele pro Gaddafi continuă să ameninţe populaţia libiană şi se ascund în arii populate ale oraşelor şi lansează atacuri din clădiri pe care consideră că NATo nu le ataca. Pentru a-şi susţine argumentele, Mike Bracken a prezentat o înregistrare video cu atacuri lansate de forţele pro Gaddafi din curtea unei moschei din oraşul Zintan. Locotonent-colonelul Mike Bracken a subliniat ceea ce arătau imaginile, faptul că şapte rachete au fost lansate din curtea acelei moschei aflate într-o zonă populată. ike Bracken: Asemenea acţiuni premeditate şi reprobabil arată că operaţiunile NATO trebuie să continue şi vom continua până când forţele pro Gaddafi vor înceta să-şi atace propria populaţie. eporter: El a afirmat că maşinăria de război a lui Gaddafi a fost sistematic atacată, fiindu-i redusă capacitatea de a ameninţa populaţia. Locotenent-colonelul Mike Bracken a făcut un bilanţ al campaniei NATO în Libia, de la data preluării operaţiunilor, la 31 martie, şi până la 12 iunie, perioadă în care forţele aliate au distrus peste 2.000 de ţinte, a spus el, între care peste 250 de rachete aeriene şi sisteme radar, 130 de centre de comandă şi control, aproximativ 600 de tancuri, vehicule blindate, piese de artilerie şi lansatoare de rachete şi aproximativ 750 de depozite de muniţii, la care se adaugă zece avioane de luptă şi zece nave de război ale regimului Gaddafi. Purtătorul de cuvânt al Alianţei, Oana Lungescu, a întărit ideea că NATO îşi va continua operaţiunile atât timp cât va fi necesar, pentru a proteja populaţia şi a dat asigurări că Alianţa are mijloacele săo facă. Oana Lungescu a mai spus că NATO nu crede în anunţul făcut ieri de fiul liderului libian, referitor la posibila organizare de alegeri în maximum trei luni. ana Lungescu: Este greu de crezut că după 41 de ani în care Gaddafi a abolit Constituţia, alegerile, partidele politice şi sindicatele, peste noapte, dictatorul va deveni un democrat.
Reporter: A apreciat Oana Lungescu şi a precizat că NATO şi Comunitatea internaţională aşteaptă acţiuni concrete, şi nu vorbe, adică o încetare a focului şi îndeplinirea condiţiilor puse de rezoluţia ONU.

Radu Dobriţoiu: Domnule Radu Tudor, putem vorbi deja de un război de uzură acolo în spaţiul aerian şi naval al Libiei. De cât timp credeţi că mai este nevoie pentru ca NATO să câştige acest război? Sau ce ar mai fi necesar pentru a câştiga acest război?
Radu Tudor: Nu ştiu, mie mi se pare că s-a prelungit nepermis această generozitate acordată lui Muammar Gaddafi.
Radu Dobriţoiu: Foarte multă răbdare în tratamentul lui Gaddafi.

Radu Tudor: Am avut de a face cu o ezitare în 1990-91 asupra lui Saddam Hussein şi am văzut la cea a dus. Până la urmă, a fost nevoie de încă o intervenţie, după 12 ani, tot a forţelor aliate, tot a unei coaliţii multinaţionale, care să pună capăt unei dictaturi extrem de sângeroase, care afecta milioane şi milioane de irakieni. Este acelaşi lucru şi în cazul lui Gaddafi. Evident că toată lumea se gândeşte la eliminarea şi la dispariţia lui Muammar Gaddafi, numai că lumea democratică şi NATO nu îşi poate permite, cu setul ei de valori, să apeleze la acest lucru, la eliminarea fizică a lui Muammar Gaddafi, deşi lucrul acesta ar rezolva foarte mult din suferinţele libienilor. NATO încearcă să sprijine militar forţele de opoziţie la adresa lui Gaddafi, să-l dezarmeze pe acesta, să-i lovească principalele locaţii de putere militară pe care le foloseşte împotriva populaţiei. Agonia aceasta se prelungeşte. Mor în continuare libieni nevinovaţi. Teritoriul Libiei rămâne unul de mare instabilitate. Există şi în Marea Mediterană o concentrare, o forţă navală, care asigură sprijinul pentru intervenţia militară aliată în Libia şi costurile cresc. Secretarul american al apărării, Robert Gates, am văzut că a avut săptămâna trecută un apel extrem, extrem de dur, fără precedent chiar, la adresa aliaţilor din NATO, afirmând că inclusiv existenţa NATO ar putea fi pusă sub semnul întrebării, dacă aliaţii SUA nu găsesc de cuviinţă să contribuie măcar cu un minimum necesar pentru o victorie în Libia. S-a referit aici atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere militar. Or, lucrurile acestea prelungite la nesfârşit, din punctul meu de vedere, nu duc la nimic bun. Cred că până la urmă cineva trebuie să-şi asume o măsură tranşantă, să oprească moartea oamenilor nevinovaţi şi acest dictator sângeros, care are foarte, foarte multe victime pe conştiinţă, să plătească cât mai repede posibil pentru faptele sale, să fie eliminat de la putere şi să permită libienilor să dea frâu, să spunem, unui curs dificil, dar necesar spre democraţie.

Radu Dobriţoiu: Aţi vorbit despre forţe navale, despre costuri, care, să amintim şi să ne kegăm cu următoarea corespondenţă, au provocat divergenţe de opinii în Marea Britanie în legătură cu conflictul din Libia. Vă propun să ascultăm corespondenţa transmisă de la Londra pentru "Euroatlantica" de Dan Vasiliu. eporter: Săptămâna în curs a fost una destul de tensionată pentru liderii armatei britanice, în rândul cărora au apărut divergenţe de opinii legate de conflictul din Libia. Tonul l-a dat şeful Marinei Regale, amiralul Sir Mark Stanhope, care a declarat că din toamnă Marea Britanie nu va mai putea menţine actualul ritm al operaţiunilor din zonă, decât dacă se vor face reduceri masive în alte sectoare. El a mai spus că resursele actuale permit Marii Britanii să-şi respecte obligaţiile asumate în cadrul Alianţei timp de încă trei luni, atât cât mai durează termenul stabilit de NATO pentru încheierea operaţiunilor. O eventuală prelungire a acestui termen, a adăugat amiralul, ar însemna că guvernul trebuie să stabilească noi priorităţi. Acest lucru nu presupune abandonarea Alianţei, ci doar o realocare a forţelor, a precizat şeful Marinei Regale, care a lăsat să se înţeleagă că în vizorul său s-ar afla navele de război din perimetrul de apărare al Marii Britanii. Deşi s-a declarat dezamăgit de reducerile bugetare care au afectat Ministerul Apărării, Sir Mark Stanhope a ţinut să precizeze că nu susţine a reanalizare a măsurilor de austeritate care au privat forţele armate de 8% din bugetul lor anual şi au forţat retragerea din activitate a unui număr foarte mare de cadre militare. Aceste declaraţii au atras însă criticile premierului David Cameron, care l-a chemat pe amiralul Stanhope să dea explicaţii pentru opiniile exprimate. După întâlnirea avută, primul-ministru a anunţat că şeful Marinei Regale şi-a schimbat părerea şi că a fost de acord că Marea Britanie poate continua operaţiunile din Libia atât cât este nevoie. Timpul este de partea noastră, a declarat David Cameron, avem sprijinul NATO, avem sprijinul ONU şi pe cel al Ligii Arabe. Şi cel mai important, avem dreptatea de partea noastră. Presiunea militară, diplomatică şi politică este din ce în ce mai mare şi regimul Gaddafi începe să rămână fără opţiune, a mai spus premierul Cameron. În acest moment, Marea Britanie contribuie la conflictul din Libia cu un distrugător, un submarin, un port-elicopter şi o navă specializată în anihilarea minelor. Lor li s-a adăugat fregata Cumberland, care urma să fie scoasă din uz, dar care a fost menţinută în activitate pentru a putea fi folosită în Libia.

Radu Dobriţoiu: Domnule Radu Tudor, este pentru a doua oară de la începutul campaniei din Libia când costurile operaţiilor par prea mari pentru Londra. Ne aducem aminte, "Eurofighter" nu a fost folosit de forţele aeriene britanice tocmai datorită costurilor pieselor de schimb din acea perioadă. S-au folosit alte aeronave. Foarte pe scurt, cum puteţi caracteriza aceste costuri, despre care aţi amintit şi dumneavoastră. Vor fi ele mai mari decât dacă ar fi fost vorba de o operaţiune scurtă terestră?

Radu Tudor: Cred că discutăm despre dificultăţile armatelor aliate în contextul crizei economice. Aici este marea dificultate. Amiralul britanic vorbea despre reducerea bugetului britanic al apărării. Sunt convins că şi în cazul bugetului apărării din România putem să avem aceeaşi discuţie. Este un buget dramatic de scăzut pe fondul crizei economice şi sunt ţări care nu îşi permit să renunţe la, să spunem, atributul lor strategic. Şi Marea Britanie este una dintre ele. categoric, disputele şi problemele sunt generate de lipsa resurselor financiare. În anii '90, când au fost interveţii în Golf, în Balcanii de Vest şi apoi, chiar şi în 2003, când a fost a doua intervenţie aliată în Golf, apoi intervenţia din Afganistan. După 2001 nu s-a pus această problemă, au existat resurse aproape nelimitate pentru intervenţie. Cred că şi viitor, din păcate, se va menţine această tensiune pe fondul crizei economice şi pe fondul amânării revenirii economice în Uniunea Europeană. Un euro ameninţat de criza din Grecia, un dolar încă foarte slab, cu problemele datoriei americane. Complicaţiile rămân.

Radu Dobriţoiu: Domnule Radu Tudor, aţi anticipat şi următoarea corespondenţă. Am auzit de la colegul nostru că britanicii au probleme cu asigurarea resurselor, dar nu numai. La nivelul Parlamentului European, a avut loc acum câteva zile o dezbatere publică pe tema impactului crizei economice asupra bugetelor pentru apărare. Claudia Marcu transmite, de la Bruxelles, pentru "Euroatlantica".

Reporter: Apărarea în Uniunea Europeană se confruntă, în acest moment, cu două probleme majore: pe de o parte, o deficienţă a capabilităţilor militare, iar pe de alta - criza economică şi financiară. Coliziunea dintre cele două încă nu a reuşit să schimbe atitudinea statelor membre, spune Christian Mölling.
Christian Mölling: Nimeni nu realizează că există o problemă, prin urmare nu există nici coordonare. Reacţia este una tradiţională: tăiem şi reformăm conform priorităţilor naţionale.
Reporter: Un punct de vedere împărtăşit şi de eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu, membru al subcomisiei de apărare.
Ioan Mircea Paşcu: Recent, secretarul apărării din SUA, Gates, a spus lucrurilor pe nume şi a numit ţările care practic ar putea să facă mult mai mult şi nu fac şi din păcate sunt ţări mari NATO, ceea ce are un efect asupra eficacităţii NATO şi până la urmă ne gândim la eficacitatea NATO, nu numai ca un organism sau un instrument de menţinere a păcii sau de impunere a păcii, dar ne gândim şi ca Alianţă.
Reporter: Christian Mölling a mai spus că reducerile de buget au început deja să influeneze prezenţa trupelor în operaţiunile internaţionale.
Christian Mölling: Acest lucru se poate vedea deja în Libia şi a fost evidenţiat de Gates săptămâna trecută. SUA nu vor mai fi la dispoziţia Europei ori de câte ori aceasta strigă după ajutor şi vedem că Europa nu este în stare să conducă o astfel de misiune. Vorbim, până la urmă, de înlăturarea unui dictator de mâna a treia.
Reporter: Christian Mölling şi echipa sa sunt de părere că pentru rezolvarea situaţiei trebuie căutate soluţii cu efecte pe termen lung. Eurodeputatul Petru Luhan, membru al subcomisiei de apărare.
Petru Luhan: Aş putea să vă spun două lucruri mari şi late: unu - trebuie să apelăm la sistemul "pooling and sharing" şi al doilea aspect este acela că proiectele deja începute trebuie să aibă continuitate. Cred că trebuie să restructurăm puţin sistemul şi repet, trebuie să ajungem la exploatarea la maxim a competenţelor deja existente în anumite ţări, să renunţăm la orgolii naţionale şi să ne unim forţele pentru a face faţă tăierilor de bugete şi pentru a rămâne cel puţin la fel de eficienţi cum am fost până acum.
Reporter: Eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu.
Ioan Mircea Paşcu: Se discută foarte mult de "pooling and sharing", adică domnule, punem la un loc ceea ce avem şi împărţim. Este o soluţie. Într-adevăr, unele ţări mari, ca de pildă Marea Britanie, o transpun în practică, Germania se uită cu interes şi ea, încearcă şi tatonează să vadă unde s-ar putea să intervină şi ea într-o asemenea formulă, dar şi acestea sunt nişte lucruri care funcţionează numai în anumite condiţii. Spunea aici unul dintre participanţi, ca să fii într-o asemenea situaţie trebuie să împărtăşeşti aceeaşi cultură. Ori, Germania şi Franţa nu împărtăşesc această cultură, dar au găsit o cultură asemănătoare cu britanicii, care şi ei au avut un imperiu colonial şi şi-au proiectat forţa. Deci, iată un exemplu. Tot cineva aici spunea că ţările mici sunt obligate să facă acest lucru, dar şi aici lucrurile sunt dificil de realizat. Hai să vedem, de pildă, cât pot să pună împreună şi câtă încredere există între ţările pe teritoriul cărora există o minoritate maghiară, care este sprijinită puternic de la Budapesta şi Budapesta, să spunem, ca să luăm un alt exemplu. Pe urmă, trebuie să mai existe, să spunem aşa şi o continuitate geografică. Ce putem noi să punem, deşi suntem în aceeaşi categorie, noi şi Belgia, de pildă, ce am punem în comun ca să folosim în această... când avem un continent care ne desparte.
Reporter: A încheiat Ioan Mircea Paşcu. Studiul lui Christian Mölling recomandă revizuirea strategiei de apărare pentru a vedea dacă ambiţiile Uniunii Europene mai corespund capabilităţilor militare existente.
Radu Dobriţoiu: Domnule Radu Tudor, foarte scurt pentru că se încheie emisiunea, când credeţi că se va echilibra economia europeană pentru a acea mai mulţi bani pentru apărare? adu Tudor: Foarte greu de spus. Depinde de situaţia din Grecia, depinde de Irlanda, depinde de Portugalia şi dacă această uriaşă provocare va fi rezolvată prin intermediul Băncii Centrale Europene şi a marilor puteri: Franţa, Germania, Marea Britanie. Sunt şanse ca, în trei-patru ani de zile, să discutăm despre o reechilibrare şi o concentrare din nou a bugetelor militare pe principalele misiuni ale Alianţei.