Euroatlantica: Ediția din 26 august 2021

RRA: "Euroatlantica"

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 august, ora 21:05) - "Euroatlantica" - Realizator: Nicu Popescu - Doamnelor și domnilor, bună seara! În ultima sută de ani, luna august a devenit cunoscută și prin evenimentele deosebite care au avut loc în ultima lună a verii. Spre exemplu, să ne gândim la 23 august. În 1939 se încheia pactul secret Ribbentrop-Molotov între sovietele lui Stalin și Germania lui Hitler, care a dus în anul care a urmat la rapturile teritoriale asupra României Mari. Sau, 23 august 1944, când Regele Mihai a decis înlăturarea de la conducere a lui Ion Antonescu și trecerea de partea aliaților. Evenimentele menționate erau în perioada premergătoare sau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Peste câteva decenii, la începutul anilor '90 ai secolului trecut, URSS nu prea mai ținea pasul cu lumea, astfel că republicile au căzut de acord asupra termenilor unui nou tratat unional, în urma căruia republicile independente erau reunite într-o federație cu un președinte, o politică externă şi o armată comune. Tratatul urma să fie semnat pe 20 august 1991. Deşi tratatul era conceput să salveze Uniunea, conservatorii comunişti sovietici s-au temut că unele republici, cum ar fi balticele Estonia şi Letonia, vor dori o independență totală și se vor alătura Lituaniei, care deja își proclamase independența cu un an înainte, în martie 1990. Ca atare, cu doar o zi înainte de întâlnirea lui Gorbaciov cu lideri ai republicilor pentru a semna noul tratat, un grup de conservatori au pus la cale o lovitură de stat, pe 19 august, într-o zi de luni, o încercare de a-l răsturna de la putere pe Mihail Gorbaciov, aflat la Ialta în concediu, și de a prelua controlul. Puciștii, între care se numărau vicepreședintele, șeful KGB, miniștrii de interne, cel al apărării, premierul, erau comunişti radicali care considerau că reformele lui Gorbaciov - vă aduceți aminte termenii "glasnost" și "perestroika", transparență și restructurare - au mers prea departe, inclusiv în ceea ce privește prerogativele federale și cele ale republicilor, considerate prea mari, din noul tratat unional. Lovitura de stat a eșuat, după numai trei zile Gorbaciov a revenit, dar puciul a anulat orice posibilitate de păstrare a Uniunii în forma cunoscută. Până în decembrie 1991, toate republicile îşi proclamaseră independența. Președinții Rusiei, Belarusului și Ucraina au pus, pe 8 decembrie, bazele Comunității Statelor Independente și au anulat tratatul unional din 1922 prin care fusese constituită Uniunea Sovietică. În ziua de Crăciun a anului 1991, Mihail Gorbaciov și-a anunțat demisia din funcția de președinte al URSS, care a încetat să mai existe, iar de atunci pe Kremlin flutură steagul Federației Ruse. Asta a fost istoria.

În august 1991, revenind deci la luna august, patru republici şi-au declarat independența: Ucraina pe 24 august, Belarus pe 25, Republica Moldova 27 și Kîrgîstan pe 31, plus Estonia și Letonia, ale căror independențe au devenit efective pe 20, respectiv 21 august. Ce a lăsat în urmă URSS? Şi astăzi, după 30 zeci de ani în acest vast spațiu al fostei Uniuni Sovietice, care se întindea în estul și în nord-estul Europei și nordul Asiei, sunt așa-numitele conflicte înghețate, care, oricând, la un semn, se pot activa, cu un posibil efect devastator asupra securității și stabilității în această parte a continentului în care se află și țara noastră. Cel mai apropiat este Transnistria, în estul Republicii Moldova, stat care mâine își marchează cei 30 de ani de independență printr-o serie de manifestări la Chișinău, unde va fi prezent și președintele Klaus Iohannis, alături de omologii din Polonia și Ucraina și, bineînțeles, de gazdă, președinta Republicii Moldova. Așadar, 30 de ani de independență a statelor post sovietice, conflicte îngheţate - este tema de astă seară a emisiunii "Euroatlantica". Invitații mei și ai dumneavoastră: profesor universitar Alexandru Lăzescu de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Bună seara, domnule profesor!

Alexandru Lăzescu: Bună seara!

Realizator: Şi domnul profesor Victor Boștinaru, fost deputat și europarlamentar. Bună seara!

Victor Boştinaru: Bună seara!

Realizator: Domnilor, ce moștenire, bombe cu întârziere, nu alta! Domnule Boștinaru, ați discutat în Parlamentul European, știu, și în Comisia de politică externă de acolo, despre situația aceasta./amirea/dstanesc

Victor Boştinaru: Dacă până acum introducerea dumneavoastră a menţionat locul şi rolul lunii august în istoria universală, despre moştenirea Uniunii Sovietice şi mai ales despre războaiele reci, despre conflictele îngheţate, ar trebui să privim la această realitate ca un instrument de perpetuare a influenţei moştenitoarei Uniunii Sovietice - Rusia, prin utilizarea unei strategii pe termen extrem de lung, care i-a permis să controleze sau cel puţin să încerce să controleze nu doar enclavele unde se aflau populaţii cu o componenţă etnică mixtă, dar să încerce să aibă, Rusia, un impact şi asupra deciziei capitalelor statelor foste teritorii aparţinând Uniunii Sovietice. Eu cred că aceste conflicte îngheţate reprezintă de fapt o realitate proiectată cu mult timp înainte de producerea evenimentelor şi care a vizat, pe de o parte, mijloacele etnice şi alte tipuri de intervenţie de activare a Moscovei în teritoriile respective, aflate de obicei la frontierele statelor foste republici sovietice. Apoi, după faza de activare a conflictelor interetince, Rusia îşi asumă rolul de "miliţianul cel bun" şi devine pacifistă, îşi trimite forţe de menţinerea păcii, ceea ce s-a întâmplat aproape peste tot, iar când condiţiile sau exigenţele Moscovei impun o acţiune mai fermă, aceasta nu ezită să treacă direct la anexarea acestor teritorii. Această strategie graduală - de conflict interetnic, conflict îngheţat, reactivare, intervenţia Rusiei şi ocupare - le întâlnim peste tot. Şi când spun asta, mă refer la Transnistria, mă refer la Abhazia şi Ossetia, în Georgia, mă refer la Ucraina, cu ocuparea Crimeei şi declanşarea confruntării din estul Ucrainei, din Donbas. Or, a juca doar pe partea aceasta, a aşa-ziselor conflicte interetnice, ar fi şi naiv, ar fi şi neadevărat. De aceea, eu sunt absolut convins că aceasta era de fapt strategia elaborată de Uniunea Sovietică şi să nu uităm, probabil vom discuta în timpul intervenţiei de astăzi că una din soluţiile posibile la aşa-zisa reglementare a conflictelor îngheţate, federalizarea, poate să ducă la un veto al pro-ruşilor din aceste enclave asupra deciziilor capitalei statului respectiv, fie Moldova, fie Georgia, fie Ucraina, cu consecinţe care să însemne de fapt anihilarea oricărei decizii de securitate naţională în viitor şi perpetuarea controlului Rusiei.

Realizator: Domnule profesor Lăzescu, Fiind la Iaşi sunteţi cel mai aproape, să ne uităm peste Prut acum, spre Republica Moldova.

Alexandru Lăzescu: Da, Republica Moldova este parte din acest desen pe care domnul Boştinaru l-a prezentat anterior. Sigur că Rusia are două instrumente prin care reuşeşte şi într-un fel pe care le utilizează pentru a ţine sub control republicile din fostul spaţiu sovietic. Unul sunt exact aceste zone de conflicte înhgheţate, care practic pot fi foarte utile, pot fi activate la nevoie şi al doilea este maniera în care poate ridica restricţii, sau introduce restricţii în ceea ce priveşte comerţul./eendrefy/dstanesc/ Am văzut chiar că, recent, în urma vizitei lui Kozak la Chişinău, s-au ridicat nişte restricţii din comerțul dintre Republica Moldova și Rusia care fuseseră introduse, dacă nu greşesc, în 2013 cred. Deci sigur că e un instrument mai puțin puternic decât celălalt dar, din această perspectivă, Rusia, cum spuneam, are această posibilitatea. Ei, practic, au... În ceea ce priveşte obiectivele majore ale Kremlinului, primul este acela de a împiedica o integrare... altfel nu... să zicem, relaţii comerciale, sigur, pot fi posibile sau nu deranjează foarte tare Kremlinul, între Uniunea Europeană şi acest spaţiu există acel Parteneriat estic, care e destul de... să zicem, nu e extrem de tare din perspectiva sau, de exemplu, faţă de ceea ce ar dori Republica Moldova să se întâmple, dar, mă rog, e un instrument de legătură între UE şi acestr spaţiu. Deci Moscova doreşte să împiedice o apropiere prea pronunţată faţă de această zonă şi, pe de altă parte, după cum s-a văzut şi într-o declaraţie comună care a fost făcută acum câteva luni la Beijing, atât Moscova, cât şi China sunt îngrijorate de aşa-numitele revoluţii colorate, le numesc ei, încercări de destabilizare a regimului de la Moscova şi din Beijing. Probabil că ele nu sunt nici pe departe atât de periculoase pe cât sunt prezentate, dar există acest tip de îngrijorare şi supravegherea atentă a zonei, cel puţin din perspectiva Moscovei, este una din variantele prin care doreşte să împiedice astfel de lucruri. De fapt, asta a fost permanent o acuză a lui Vladimir Putin faţă de încercările Occidentului de a destabiliza intern regimul de la Moscova. Deci asta suntem în acest moment. Sigur, ceea ce merită discutat acum, la 30 de ani de când există Republica Moldova ca entitate distinctă pe harta lumii, să zicem, a Europei...

Realizator: Da, a fost recunoscută de ONU, adică nu e...

Alexandru Lăzescu: Sigur. Păi nu, asta spun, deci există ca realitate juridică distinctă... este că suntem într-un moment geopolitic extrem de fragil, într-un fel... ştiţi că lucrurile se pot duce, mai ales acum, după situaţia din Afganistan lucrurile pot oricând degenera şi guvernul de la Chişinău, dar şi noi suntem într-o situaţie delicată pentru că nu ştim cum vor evolua lucrurile acum, după acest tip de ascensiune destul de accentuată a puterilor revizioniste, în principal a Moscovei şi Chinei, şi a declinului accelerat al Occidentului. Ceea ce se întâmplă acum în Afganistan, sigur, mă opresc aici pentru că e un subiect... dar are legătură cu ce vorbim, e un moment extrem de critic. Mă uitam la nişte aprecieri făcute de fostul consilier pentru securitate naţională al Statelor Unite, generalul McMaster, care se temea că, pe acest climat de şubrezenie la Washington, de gestiune catastrofală a retragerii din Afganistan, am putea avea, mă rog, surprize neplăcute, una legată de talibani, dar şi în partea aceasta, pe zona rusească, să zic aşa, în zona europeană, cel mai probabil Ucraina, mai puţin probabil către ţările baltice, dar el discuta şi încercarea Moscovei de a face din Marea Neagră un lac rusesc. Deci spun toate lucrurile astea ca să avem o perspectivă mai geopolitică într-un moment extrem de complicat.

Realizator: Domnilor, cum ar trebui să privească, aţi amintit amândoi de Uniunea Europeană, cum ar trebui să privească Uniunea Europeană această zonă de la estul ţării noastre, noi fiind, asta e istoria şi poziţionarea geografică, şi limită estică NATO şi limită estică a UE? Pentru că aţi spus mai devreme, comerţul poate declanşa mai uşor legăturile./dstanesc

Victor Boştinaru: Uniunea Europeană riscă foarte mult şi riscă nu doar pierderea credibilităţii, ci atingerea unor interese majore de securitate, dacă va căuta să privească la țările de la frontiera estică a Uniunii Europene doar ca la niște parteneri economici, comerciali cărora le acordă un statut privilegiat în cadrul parteneriatului răsăritean. Orice criză care s-ar putea produce la frontiera estică a Uniunii Europene poate să aibă consecințe de securitate majore asupra Uniunii Europene însăși, pentru că, până la urmă, o criză în această zonă va afecta în primul rând țările din imediata vecinătate, mă refer la țările membre ale Uniunii Europene, de pe latura estică a familiei noastre şi, pe de altă parte, criza acestor state de la Baltica la Marea Neagră poate să degenereze într-o criză mult mai mare la nivel internațional, ținând cont de faptul că toate aceste state membre ale Uniunii Europene sunt și state NATO. De aceea, Uniunea Europeană trebuie să se echipeze și să discute, să vadă, să evalueze tot timpul relația ei cu statele din zonă și prin dimensiunea sau prin componenta de securitate. Din păcate, Uniunea Europeană este în continuare în stare de profundă neclaritate, ca să mă exprim extrem de elegant, pentru că, pe de o parte, într-adevăr, se produc noi semne de întrebare după criza din Afganistan în ce privește credibilitatea, în ce privește angajamentele, în ce privește viitorul nostru de securitate comun, iar pe de altă parte se pune problema că sunt state ale Uniunii Europene care nu încetează cu fiecare ocazie să clameze despre nevoia unei relații mai bune cu Rusia, vezi pozițiile repetate ale președintelui Macron, vezi pozițiile recente ale tuturor actorilor politici din alegerile germane - mă refer la CDU, şi la SPD și nu numai...

Realizator: Da, ei peste o lună au alegeri în Germania.

Victor Boştinaru: Exact! Exact! Cine va ieși de acolo, dacă şi-ar pune în aplicare proiectul de ameliorare a relațiilor cu Rusia fără să ia în considerare interesele de securitate, interesele vitale de securitate ale țărilor din estul Europei, așa cum aceeaşi Germanie și nu numai ea au desconsiderat interesele de securitate nu numai ale Ucrainei, ci şi ale Europei în ansamblu când adâncesc dependenţa de gazul rusesc, atunci suntem într-o situaţie nu numai neclaritate, ci de tensiune în interiorul Uniunii Europene. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, Uniunea Europeană visează continuu sau în episoade repetate la o autonomie strategică în cadrul alianței NATO, ceea ce ar părea de-a dreptul rezonabil să se întâmple, dar această autonomie nu trebuie în niciun caz să îşi pună nici măcar în somnul vreunui lider ca să se opună rolului Statelor Unite ale Americii, pentru că există un oarecare anti-americanism recurent în rândul unora dintre liderii politici europeni. Şi, în egală măsură, ce capacitate și ce capabilități de securitate are Uniunea Europeană ca atare pentru a putea să practice această stare de autonomie strategică, când, iată, la aeroportul de la Kabul, cu toate problemele legate de eșecul operațiunii, nu mai contează, dar niciunul dintre statele membre, şi sunt state cele mai mari ale Uniunii - Germania, Franța, Spania - nu au putut să facă operaţiunile de extragere de la Kabul fără asistența armatei americane, fără logistica americană și fără prezența la sol a forțelor americane, turcești și contingentului britanic? Acestea au fost cele mai importante./ilixandru/dstanesc/ Or, în acest context, Uniunea Europeană trebuie să-şi pună problema unei capacităţi militare, pentru că "soft power" în lumea turbulentă în care trăim devine din ce în ce mai irelevant, dar un "soft power plus", care să-i permită Uniunii Europene o minimă capacitate de proiectare a forţei, asta înseamnă sisteme de transport, sisteme satelitare, logistica, sistem de comandă, ar putea să consolideze rolul Uniunii Europene pe componenta de securitate şi credibilitatea ei ca un actor relevant în crize majore, ţinând cont de angoasa existenţială care bântuie prin toate ţările din Europa de Răsărit datorită vecinătătăţii periculoase a Rusiei.

Realizator: Domnule profezor Lăzescu, să ne mutăm şi la NATO şi să ne uităm, la fel, către estul Europei.

Alexandru Lăzescu: Bun, aici trebuie spus un lucru. În mare, sigur, în NATO este și Marea Britanie, dar, în mare, avem, să zicem aceiași actori şi în NATO... Sigur, evident, americanii, canadienii, din partea cealalată a Oceanului. Problema e că în interiorul Europei, mai ales acum, ele oricum exista și înainte, există un puternic curent anti-american în Germania, chiar în Franța, deci sunt lucruri complicat de gestionat. Şi, într-adevăr, alegerile din Germania pun o problemă majoră, în afară de faptul că candidații sunt mai cu abordări și cu sentimente mai prorusești decât Angela Merkel... Eu ştiu că Angela Merkel a fost foarte des criticată şi pe la noi, dar realitatea este că a reuşit să ţină un oarecare echilibru, inclusiv a susţinut menţinerea sancţiunilor europene faţă de Rusia. Or, candidaţii care vin, în afară de asta, sunt, ca să citez din presa germană şi din analişti de acolo, sunt mediocri. Va fi o problemă majoră, adică Germania intră într-o situaţie politică... mai ales că e şi foarte complicat, nu ştim exact ce se va întâmpla în alegeri. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, apropo de ce s-a spus şi mai devreme, există sentimente foarte diferite în Uniunea Europeană faţă de Rusia. Sigur, sunt ţările din prima linie, România, Polonia, ţările baltice, care sunt foarte îngrijorate şi au fost, sigur, destul de deranjate de semnarea acordului Nord Stream 2. Dar în alte ţări, Portugalia, Spania, Italia, nu există nici un fel de mare preocupare faţă de Rusia, iar Franţa, care doreşte destul de mult, cel puţin dacă ne uităm la retorica lui Emmanuel Macron, doreşte o decuplare de Statele Unite, sigur că chestiunea asta nu se poate face decât rediscutând un aranjament de securitate cu Moscova. În aceste condiţii, şi NATO în sine e complicat de gestionat. Sigur că s-a discutat mult despre ce bine că a venit Joe Biden, pentru că înainte Trump era unilateralist, se deterioraseră relaţiile cu aliaţii, acum cred că unii încep să-l regrete pe Trump, pentru că una din marile nemulţumiri e faţă de Afganistan, unde a fost implicat NATO. Să nu uităm, implicarea acolo a fost o implicare NATO. N-au fost deloc anunţaţi deloc de felul în care se gestionează retragerea, de toate aceste lucruri şi sunt nemulţumiri destul de mari. De exemplu, în presa americană existau nemulţumiri datorită faptului că Boris Johnson a aşteptat o zi şi jumătate să poată vorbi cu Joe Biden, pe fondul acestei crize din Afganistan. Deci ce vreau să spun, într-un fel, că suntem într-o situaţie extrem de complicată. Noi suntem, cum s-a spus şi cum aţi precizat dvs, suntem undeva spre periferie, relaţiile cu Turcia sunt foarte complicate până la urmă. Deci suntem într-o situaţie extrem de delicată din perspectiva securităţii. Rusia are ambiţii la Marea Neagră şi mai ales acum, după ce controlează Crimeea, şi, sigur, pe această situaţie confuză în plan internaţional, pe un fond de... un lucru pe care le-am mai spus, legat de percepţia privind competenţa şi capacitatea Washingtonului de a gestiona situaţia asta internaţională complicată - şi nu e părerea mea, iată, e o părere expusă de oameni grei din establishmentul american sau de analişti cu greutate ca Walter Russell Mead, deci există această temere că lucrurile devin foarte complicate şi periculoase.

Realizator: Da, exact cum aţi zis, periculos şi complicat, la 30 de ani de independenţă a statelor postsovietice, în această zonă în care sunt multe conflicte îngheţate. Domnule profesor Lăzescu, domnule Boştinaru, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a fi participat astă seară la emisiunea noastră pentru a desluşi unele lucruri care au marcat istoria şi au devenit istorie pentru zona în care ne aflăm şi noi. Să auzim numai de bine! Bună seara!/amirea/dstanesc