Euroatlantica - Ediția din 16 decembrie 2021
17 Decembrie 2021, 16:35
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 decembrie, ora 21:05) - Realizator: Radu Dobriţoiu - Bun găsit! La răsărit, în apropiere de granițele României, Ucraina se pregătește să se apere de o posibilă invazie militară pe scară largă a Rusiei. Imagini recente obținute prin satelit și analizate de experți militari arată că în apropierea frontierei cu Ucraina sunt staționate și pregătite de acțiune numeroase forțe rusești. Oficialii ucraineni și americani citați de CNN şi NBC News estimează că sunt mobilizate la frontieră între 70 și 100.000 de trupe rusești cu tehnică militară, în principal transportoare blindate, tancuri și rachete Iskander. Alte 100.000 de militari pot fi desfășurați la începutul anului viitor pentru a susține o eventuală invazie, susțin sursele citate. Analiștii anticipează că Rusia se va confrunta cu sancțiuni, dacă va declanșa o nouă operațiune militară împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, s-a dovedit că sancţiunile impuse în trecut nu au influențat prea mult acțiunile decise de Vladimir Putin. Pe de altă parte, teama de un nou război este foarte mare în Ucraina. În cei opt ani de confruntări de la granița de est, au fost ucise peste 14.000 de persoane. Trupele ONU alături de cele ucrainene supraveghează cu atenție frontiera cu Federația Rusă. În paralel, efectivele militare ale Ucrainei de la frontieră au fost mărite și au avut loc exerciții care au simulat desantarea de trupe aeropurtate și transportoare blindate pentru un atac asupra unei ținte inamice. În ultimii ani, Ucraina și-a intensificat dotarea cu armament, forțele sale fiind înzestrate cu blindate noi, rachete, aeronave și drone de luptă. Invitatul ediției este Ovidiu Raețchi, publicist și istoric, fost vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților. Eu sunt Radu Dobrițoiu şi vă invit să rămâneți alături de Radio România Actualități pentru a asculta emisiunea "Euroatlantica". Tema ediției "Butoaiele cu pulbere de la frontiera ucraineano-rusă stau să explodeze". Suntem în direct prin telefon cu domnul Raețchi. Bună seara, domnule Ovidiu Raețchi! Bun venit la "Euroatlantica"!
Ovidiu Raețchi: Bună seara! Mulțumesc pentru invitație!
Realizator: La răsărit, în apropiere de granițele României, Ucraina se pregătește să se apere de o posibilă invazie militară pe scară largă a Rusiei. Declarații și atenționări politico-diplomatice, chiar astăzi din partea occidentului, vorbe similare cu cele transmise de Clemennceau, de liderii de la Londra și Paris în perioada predeclanșării celui de al Doilea Război Mondial. Pas cu pas, liderul de la Kremlin își construiește drumul său spre granițele estice ale Uniunii Europene și NATO, ocupând teritorii garantate că frontiere prin tratate internaționale. Domnule Raețchi, pornim dezbaterea radiofonică din această seară cu o analiză publicată recent de dumneavoastră, o analogie cu evenimentele consemnate de istoria contemporană universală: ascensiunea Germaniei naziste și lipsa de acțiune din acea perioadă a Marii Britanii și a Franței în faţa agresiunilor militare comandate de Hitler. Credeți că istoria se repetă, dacă ne referim la lipsa unor acțiuni concrete în fața agresiunii din răsărit?
Ovidiu Raețchi: Sper că istoria nu se repetă. De asta am şi vrut să o readuc în atenţie, să arăt asemănarea izbitoare dintre acțiunile lui Adolf Hitler și acțiunile Rusiei din ultima perioadă. Şi aș vrea să le gândim la momentul din 29 septembrie 1938, când occidentul: Franţa, Marea Britanie şi Italia au acceptat să cedeze Germaniei zona sudetă a Cehoslovaciei, sperând că în felul acesta pacea se va instaura, dar de fapt ceea ce a urmat a fost mult mai grav. A urmat o secesiune a Slovaciei şi o preluare a Cehiei sub forma protectoratului Boemiei şi Moraviei, lucru care, sigur, l-a făcut pe Adolf Hitler şi mai încrezător să facă pasul către Polonia şi apoi către întreaga europă. Deci ce e important este ca, în astfel de momente extrem de tensionate, blocul occidental să nu arate slăbiciune, să nu cedeze câştigând o pace pe câteva luni sau pe un an, pentru că va veni nota de plată şi ea va fi mult mai gravă decât în cazul în care arătăm fermitate./ovidiu/ Asta, sigur, nu înseamnă să declanşăm un război, asta înseamnă pur şi simplu sa arătăm o postură fermă. Vedeam chiar astăzi un avertisment venind din partea premierului Estoniei, doamna Kaja Kallas, care spunea exact acelaşi lucru, pentru că noi în zonă cunoaștem modul în care acționează Rusia sau URSS-ul. Spunea că orice ton moale acum nu va face decât să întărească revendicările lui Vladimir Putin.
Realizator: Aşadar, revenind la această comparație, iată că și Rusia, similar cu Germania nazistă, mai întâi avem o agresiune și ocuparea unor teritorii în ucrainiene nerecunoscute inclusiv prin tratate bilaterale de Rusia cu Ucraina, tratate internaționale, ocuparea Crimeei, după aceea agresiunea din estul Ucrainei, Donbasul și așa mai departe, 2014. Iată că acum avem din nou trupe imobilizate, pare se cu intenția de a declanșa o ofensivă militară pe scară largă. Domnule Ovidiu Raețchi, mișcările defective sunt reale, stârnesc îngrijorări. Cât de numeroase, cât de importante sunt efectivele mobilizate de Federația Rusă în apropierea Ucrainei astăzi?
Ovidiu Raețchi: Sunt suficient de mari încât să stârnească o reacție la nivel mondial atât de partea Statelor Unite, cât și din partea Europei și suficient de mari încât să ne lase să credem că Vladimir Putin ia în calcul cu adevărat o ofensivă în Ucraina. În momentul de față, nu putem spune că această variantă este exclusă, chiar dacă te va întâmpla într-o formulă hibridă, în mai multe acte care pot să plece de la scenariul unei secesiuni sau unei lovituri de stat în Ucraina şi să conducă ulterior la o intervenţie a Rusiei pentru a proteja populaţia din două-trei regiuni ucrainene, pentru că așa cum bine intuim dacă nu uităm la hartă, Putin își dorește în continuare o regiune care să unească zonele controlate de Rusia de Crimeea şi Doneţk, respectiv Khersonul şi Zaporizhia şi făcând lucrul ăsta sigur că poate obţine şi o exclusivitate în zona Azovului, eliminând Ucraina de acolo. În plus, mai e un factor îngrijorător ca să păstrăm comparaţia istorică, şi anume obsesia istorică a Rusiei, Uniunii Sovietice pentru luna ianuarie, nu, care vine din cel de-al Doilea Război Mondial de la Stalingrad. Ruşii au rămas de atunci cu senzaţia că nimeni nu luptă mai bine decât ei în perioada ianuarie-februarie când totul este înghețat. Deci, ceea ce putem spune cu certitudine, pentru că sigur predicții ferme nu putem face, este că un lider precum Vladimir Putin lucrează cu o ramificaţie foarte sofisticată de decizii şi de opțiuni și lucrează din aproape în aproape. Dacă iese pasul A, atunci se trece la pasul B, dacă trece pasul B, se trece la pasul C. Dacă nu, avem scenariu X sau Y, ori în momentul de față e limpede că Vladimir Putin şi-a lăsat deschisă opţiunea invaziei. Şi mai e o problemă majoră, pentru a ne referi tot la istorie, și anume că Rusia face lucrul ăsta spre deosebire de orice alt stat din zona europeană, Rusia îşi atacă vecinii şi nu mă gândesc acum la perioada ţaristă, mă gândesc doar la secolul trecut, da, mă gândesc la Finlanda, mă gândesc la Basarabia noastră, mă gândesc la Ungaria în '56, mă gândesc la Cehoslovacia în '68, mă gândesc la Afganistan, iar după perioada URSS mă gândesc la Georgia, mă gândesc la anexarea Crimeei. Deci, e un modus operandi şi nimic nu ne poate convinge că de data asta trebuie să excludem un scenariu agresiv.
Realizator: Domnule Ovidiu Raețchi, îmi aduc aminte și de o glumă care circula înainte de 1990, cred că v-o aduceți aminte, era întrebarea cred că la Radio Erevan "Cu cine se învecinează Rusia?" și răspunsul era "Cu cine vrea ea".
Ovidiu Raețchi: Cu cine vrea ea.
Realizator: Da, făcând apel iarăși la istorie e foarte clar că de-a lungul timpului generalul iarnă, cum îl cunoaștem noi pe acest anotimp, a fost de partea rușilor și împotriva lui Napoleon, și împotriva lui Hitler. Să ne gândim la un scenariu posibil, poate o intenție a Rusiei de a reașeza granița cu Ucraina pe Nistru şi, de ce nu, să se apropie, așa cum ați făcut dumneavoastră apel la istorie, de gurile Dunării, Ismail, Cahul și Bolgrad să vină mai aproape și de România?/mnecula/ovidiu
Ovidiu Raeţchi: E, din nou, un scenariu foarte posibil, pe care strategii de la Kremlin, pe termen lung, îl au tot timpul în vedere şi singurul lucru la care se raportează Rusia cu adevărat este forţa. În timp ce blocul occidental se raportează la valori precum libertatea, democraţia, Rusia se raportează întotdeauna la forţă şi dacă va atinge un nivel critic...
Realizator: Prima bandă pregătim, da?
Ovidiu Raeţchi: ... suficient, atunci va face acest pas. De fapt, e o luptă între două paradigme pe care o vedem acum: între paradigma securitară a Rusiei şi paradigma autodeterministă a occidentului, care vine încă de la Woodrow Wilson. Ce este Ucraina? Este un spaţiu defensiv al Rusiei, unde Rusia poate să facă ce vrea sau este un stat real, cu oameni care au propriile opinii şi care, dacă vor să facă pasul spre UE sau chiar spre NATO, pot să o facă?
Realizator: În Statele Unite, Pentagonul nu are informaţii concrete în privinţa unei noi invazii a Rusiei în Ucraina. Washingtonul speră în continuare că vor fi obținute rezultate pe calea dialogului politico-diplomatic cu Moscova. Să ascultăm o corespondență de două minute primită de la Washington de la Doina Saiciuc./dpop
Reporter: ''Pentagonul nu știe dacă președintele rus Putin a luat o decizie în legătură cu o potențială invazie în Ucraina'', a spus, nu mai departe decât ieri purtătorul de cuvânt, John Kirby, adăugând că probabil Washingtonul ar putea influența o decizie a liderului de la Kremlin.
John Kirby: Credem că putem diferenția o decizie. Un motiv major pentru care președintele Biden a vorbit cu președintele Putin a fost să se asigure că acesta înțelege care pot fi consecințele, dacă ia decizia unei invazii. Consecințele vor depinde de ceea ce va face sau nu va face. Dacă vorbim despre o nouă invazie, ar putea fi una la scară mică sau ar putea fi o invazie la scară amplă, ar putea avea loc mai adânc în interiorul Ucrainei sau nu, nu știm. Şi încă o dată, este important, nu credem că a luat încă decizia de a invada./dpop
Realizator: Strategul Harland Woolman de la Consiliul Atlantic crede că a amenința cu o invazie este mult mai înțelept decât a invada. Putin, spune Woolman, nu are nici o intenție de a invada sau ataca Ucraina, întrucât costurile ar fi prea masive în termenii victimelor și ai sancțiunilor severe, care ar putea atrage un uriaș resentiment în Rusia. Woolman spune că Putin câștigă lupta cu privire la Ucraina, drept care nu va ataca. Expertul de la Consiliul Atlantic descrie câteva rațiuni pentru care crede că Moscova nu va ataca. Putin are inițiativa, drept care are un avantaj major și poate escalada sau dezescalada sensul amenințării. Rusia are avantajul geografic și al liniilor interioare de comunicații, iar Statele Unite și occidentul nu sunt sigure care sunt intențiile lui Putin, pentru că se bazează pe informații care ar fi putut fi manipulate de Rusia. Richard Haas, președintele Consiliului pentru Afaceri Externe spune că președintele Biden are dreptate când oferă o cale diplomatică lui Putin, dacă acesta decide că ar fi mai înțelept să se retragă. Au fost sugerate câteva idei: o retragere reciprocă a forțelor rusești și ucrainene de la granița comună și a fi gata de a discuta cu Rusia arhitectura securității europene./dpop
Realizator: Domnule Raeţchi, colega mea, Doina Saiciuc transmite de la Washington aşadar şi vorbeşte despre informaţii manipulate de Rusia. La ce credeţi că s-au referit oficialii americani când au făcut aceste aprecieri?
Ovidiu Raeţchi: La un război informaţional care are loc zilele astea şi care face parte din logica războiului hibrid declanşat de Vladimir Putin, pentru că, într-adevăr, prima opţiune, opţiunea cea mai logică pentru el rămâne o tranşare diplomatică a acestei tensiuni. Problema e că nici occidentul nu poate să cedeze prea mult din motivele pe care le-am explicat. E genul de încleştare în care dacă o parte câştigă prea mult, atunci va reveni la masă cu pretenţii şi mai mari./dpop
Ovidiu Raeţchi: Cert este, asta legat de transmisiunea pe care tocmai am auzit-o, că Washingtonul totuşi informaţii despre acumularea de trupe şi despre intenţiile lui Vladimir Putin le are, pentru că altfel nu ar fi ieşit public să anunţe că există şansa unei invazii, nu ar fi ieşit public, un gest fără precedent, să anunţe inclusiv preşedintele Ucrainei că există potenţialul unei lovituri de stat puse la cale de Kremlin. Deci astfel de informaţii au existat şi eu cred că occidentul şi Ucraina au luat decizia cea mai bună să le pună pe piaţă, astfel încât Putin să fie în situaţia de a le dezminţi şi dezminţindu-le să îşi ia un angajament, dacă doriţi, că nu va acţiona ca atare./dpop/ovidiu
Realizator: De cealaltă parte a frontierei, Ucraina a mobilizat, de asemenea, efective importante, în ultima perioadă s-a dotat cu tehnică militară. Credeți că singură, Ucraina ar putea face față, ipotetic vorbind, din nou, la o agresiune pe scară largă, o agresiune militară din partea Rusiei?
Ovidiu Raețchi: Nu, din punct de vedere militar nu ar putea face față. Disproporția este mult prea mare, însă, așa cum observa și colega dumneavoastră în transmisiune, poate face costurile umanitare suficient de mari pentru Rusia încât să-l disuadeze pe Vladimir Putin să atace. Am văzut foarte mulți voluntari din formațiunile populare pregătindu-se de luptă, deși nu sunt obligați de lege să o facă, doar pentru că simt nevoia să își facă datoria. Ori acest tip de mobilizare foarte puternică a populației creează o mare problemă pentru o armată invadatoare. Chiar dacă nu există condițiile din Afganistan, condițiile geografice, ca să schimbe soarta războiului, Ucraina fiind mult mai plată, o forță de invazie are șanse mult mai mari decât s-ar întâmpla în niște munți de tip Afganistan. Totuși, numărul de victime, caracterul extrem de sângeros al unui astfel de conflict ar fi suficient de mare încât Rusia, care e totuşi membru al Consiliului de Securitate ONU și se dorește un jucător diplomatic major, să renunţe la niște intenții foarte violente. Deci Ucraina, repet, în termeni militari, poate fi învinsă rapid, dar în termeni umanitari, ar însemna un cost enorm de mare, mai ales dacă poporul ucrainean se mobilizează - și toate semnele sunt că o face, pentru că vorbim de o invazie fără niciun sens și fără nicio logică. E, totuși, un stat suveran, care nu a greșit cu nimic față de Rusia, dimpotrivă, a suportat deja o invazie și anexarea unei regiuni.
Realizator: Așadar, Rusia va plăti un preț foarte mare în situația în care va invada Ucraina, chiar dacă va învinge, va plăti un preț în plan diplomatic. Va plăti, probabil, un preț și în planul economiei, care nu stă foarte bine pentru Rusia în acest moment. Rusia vrea garanții de securitate de la Statele Unite și NATO și dorește începerea negocierilor pentru o înțelegere scrisă. Mai clar, Moscova nu dorește ca Georgia și Ucraina să intre în NATO. Totodată, Rusia respinge acuzațiile că ar intenționa să invadeze Ucraina. De la Moscova transmite pentru "Euroatlantica" Alexandr Beleavschi:
Reporter - Alexandr Beleavschi: Kremlinul a anunțat astăzi că Rusia a transmis ieri Statelor Unite,proiectele unui tratate și unui acord privind garanțiile de securitate pe care le dorește de la Statele Unite și NATO și cheamă la începerea imediată a negocierilor. Rusia dorește garanţii de securitate scrise, cu valoare juridică obligatorie, care să excludă orice nouă extindere a NATO spre Est, inclusiv admiterea Ucrainei și Georgiei și desfășurarea în țările limitrofe, indiferent dacă sunt membre sau nu ale NATO, de armament ofensiv care poate crea amenințări la adresa Rusiei./azamfir/dsirbu/ Președintele Putin a declarat de mai multe ori în ultima perioadă că Rusia consideră inacceptabilă ceea ce era numit asimilarea militară a teritoriului ucrainam de către Statele Unite și NATO, fără a reduce această situație la admiterea Ucrainei în Alianță. Rusia respinge categoric acuzațiile care intenționau să invadeze Ucraina, numindu-le un pretext pentru a crește prezența militară a Statelor Unite și NATO pe teritoriul ucrainean și în zona Mării Negre şi semnalează că din perspectiva ei, subiectul trebuie discutat în contextul menționatelor garanții de securitate. De asemenea, Rusia a chemat din nou Statele Unite și NATO să declare un moratoriu asupra desfășurării în Europa de rachete cu rază intermediară, similar celui declarat deja de Rusia, astfel încât moratoriul să devină reciproc și verificabil. În ultimele săptămâni, președintele Vladimir Putin a reafirmat că lansatoarele MK-41 de la bazele antirachetă americane din România și Polonia se pot folosi și pentru rachete de croazieră de atac cu rază intermediară Tomahawk. Ministerul rus de Externe a avertizat că desfășurarea de rachetă intermediară în Europa ar provoca pe continent o criză a rachetelor asemănătoare celei din anii 1980, iar refuzul de a oferi garanții de securitate va determina din partea Rusiei un răspuns pe linie militară și tehnico-militară ce va avea urmări foarte grave pentru oponenții acesteia. Președintele Putin dorește ca la discuțiile pe tema garanțiilor să ia parte și alți membri ai NATO, între care Franța, invitată oficial, Marea Britanie și Germania. Moscova și-a întărit însă mesajul adresat Occidentului prin confirmarea în ultimele zile a parteneriatelor strategice cu India, pe care Putin a vizitat-o săptămâna trecută și China, cu ocazia videosummit-ului de ieri al președinților Putin și Xi Jinping. Kremlinul a declarat că liderul chinez a susținut propunerile lui Putin privind garanțiile de securitate, despre al căror conținut era informat, mulțumindu-i, la rândul lui, pentru susținerea intereselor naționale ale Chinei și opoziția fermă față de încercările de a crea disensiuni între Moscova și Beijing.
Realizator: Iată, domnule Raețchi, probabil, obiectivul principal al Rusiei este acela ca Ucraina și Georgia să nu se alăture Alianței Nord-Atlantice. Cum putem gândi această legătură între trupe, între impunerea forței și ceea ce dorește, de fapt, un stat suveran cum este Ucraina, aderarea la NATO sau cum este Georgia, de ani de zile dorește să intre în NATO. Credeți că Rusia poate opri această evoluție?
Ovidiu Raețchi: Asta e marea problemă și aș pune pe această listă și Belarusul, care este considerat strategic pentru apărarea Rusiei. Belarusul, însă, fiind un caz special, pentru că acolo avem încă un dictator, care se fabrica numai prin anii 50. În generația următoare de politicieni va veni și în Belarus un politician care va dori același lucru și asta e, de fapt, marea problemă în discuție, dorința popoarelor respective de a face parte din blocul occidental. NATO e într-o continuă expansiune, este cea mai râvnită alianță militară a lumii, și-a consolidat recent și flancul de la Adriatica, prin Muntenegru și Macedonia de Nord, ultimul stat, chiar anul trecut, în 2020, iar tensiunile recente din Ucraina vin tot din această capacitate fantastică de seducție a Occidentului, pentru că ucrainienii vor în NATO, iar Rusia e în situația de a bloca cu disperare o voință legitimă și liberă. Rusia, pe de altă parte, e agresivă, pentru că este singură și într-o continuă pierdere de spațiu strategic. A mai rămas cu Belarus, din motivele pe care le-am spus, Ucraina, pe care o ține captivă prin soluții foarte complicate, rapt teritorial, amenințări peste amenințări. În Belarus e menţinut în viața politică un politician care, în mod normal, l-ar fi picat de la putere, probabil, anul trecut, în urma protestelor. Deci, vedem, practic, un întreg spațiu care este ținut captiv din rațiunile de securitate ale Moscovei. Este corect pentru zecile de milioane de locuitori ai țărilor respective? Categoric nu, din perspectiva democrației, nu, dar Rusia aplică logica propriei securități, așa cum a făcut-o secole bune.
Realizator: Belarusul, cu o doctrină militară comună cu Rusia, să amintim și acest lucru. Domnule Ovidiu Raețchi, ne apropiem de finalul emisiunii "Euroatlantica". Să încheiem pe un ton optimist, în ciuda acumulărilor de trupe de la granița Ucrainei. Să fie, oare, provocarea Moscovei doar un instrument de presiune?/mcimpoaca
Ovidiu Raeţchi: În mare măsură, da, dar îngrijorător e faptul că atunci când aplici astfel de politică de şantaj trebuie cu adevărat să te gândeşti şi la varianta invaziei. Faptul că Kremlinul se gândeşte la varianta invaziei este îngrijorător pentru Europa anului 2021 - 2022.
Realizator: Ce ar trebui să facă Europa, Statele Unite în faţa acestor presiuni al şantajului cu trupe?
Ovidiu Raeţchi: Categoric o imagine de forţă şi categoric identificarea unor sancţiuni care să îi sperie cu adevărat pe cei de la Moscova, lucru pe care până acum nu l-au făcut. Au fost invocate variante care ţin de blocarea autentică a sistemului bancar rusesc şi asta, într-adevăr, pare să fie o sancţiune care să doară.
Realizator: Din păcate, până acum s-a dovedit că sancţiunile impuse Rusiei nu l-au descurajat deloc pe Vladimir Putin în acţiunile sale, nici după 2014 şi probabil că nici acum nu se teme prea mult de aceste sancţiuni. "Euroatlantica" la final. Tema emisiunii din această seară a fost: "Butoaiele cu pulbere de la frontiera ucraineano-rusă stau să explodeze". Invitatul ediţiei a fost Ovidiu Raeţchi, publicist şi istoric, fost vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul "Euroatlantica" şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi.