Armata şi făurirea României Mari

Realizator: Radu Dobriţoiu - Bun găsit! Făurirea României Mari nu era posibilă fără eroismul armatei, fără curajul şi sacrificiul militarilor români. În Marele Război Armata României a reuşit să scrie una dintre cele mai importante pagini din istoria românilor. Realizarea unirii ar fi fost imposibilă pentru liderii politici români de la începutul secolului trecut dacă nu ar fi existat armata. În acestă ediţie "Euroatlantica" vom vorbi despre eroismul militarilor români, despre rolul esenţial pe care l-a avut Armata României în primul război mondial, dar şi în timpul marilor adunări naţionale în cadrul cărora românii au decis unirea într-un singur stat. Au existat şi episoade după 1 Decembrie 1918 în care Armata a dovedit că România Mare nu ar fi supravieţuit fără dedicaţia şi sacrificiul militarilor săi. Invitaţii acestei ediţii "Eurotlantica" sunt colonelul în rezervă Ion Petrescu, publicist şi analist militar, fost şef al Trustului de Presă al Armatei şi Dorin Matei, redactor-şef al prestigioasei reviste "Magazin istoric". Sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta emisiunea "Euroatlantica". Tema ediţiei: "Armata şi făurirea României Mari".

Domnule Dorin Matei, domnule colonel Ion Petrescu, vorbim în această ediţie despre rolul esenţial pe care Armata l-a avut în făurirea României Mari. Atât în Marele Război apoi în timpul marilor adunări naţionale, în care s-a decis unirea, cât şi în primii ani după 1918. "Euroatlantica" nu poate cuprinde în întregime aceste momente deosebit de importante din istoria românilor, dar în această ediţie din Anul Centenarului Marii Uniri vom aminti cele trei etape importante în care ostaşii români s-au sacrificat pentru dezideratul de uniune naţională. Domnule Dorin Matei, încep cu dvs şi vă rog să conturaţi principalele momente pe drumul spre România Mare până la Pacea de la Bucureşti din 1918.

Dorin Matei: Noi am avut militari din Transilvania, care au luptat în armata austro-ungară şi care au jucat un rol foarte important în făurirea României Mari. În momentul în care Imperiul Austro-Ungar s-a dezagregat am avut şi militari care au luptat în armata ţaristă, pentru că erau din Basarabia şi care au jucat, iarăşi, un rol foarte important în momentul unirii Basarabiei cu România.

Radu Dobriţoiu: Aţi remarcat foarte bine: alături de militarii din Vechiul Regat au fost şi militari din Transilvania dar şi din Basarabia.

Ion Petrescu: Aş mai face şi eu o completare, dacă îmi îngăduiţi, la ideea generoasă a distinsului istoric. Când vorbim despre armată, despre militari noi ne referim strict la rolul lor în întărirea moralului celor care au avut rolul determinant. Pentru că şi la Chişinău şi la Alba Iulia mulţimea a fost cea care a achiesat la ceea ce s-a hotărât în Sfatul Ţării, respectiv pe câmpul de la Alba Iulia.

Radu Dobriţoiu: Aş vrea să împărţim în trei etape dezbaterea noastră pentru că ar fi imposibil să acoperim în întregime o perioadă istorică atât de importantă şi tocmai de aceea prima întrebare se referea la acest parcurs şi importanţa armatei, a militarilor până la Pacea de la Bucureşti din 1918, domnule Dorin Matei.

Dorin Matei: După un debut strălucit, aş putea spune, de câteva săptămâni, din păcate Armata Română, care a fost prinsă nepregătită, e o tradiţie la noi se pare din din păcate, politicienii realizează că e nevoie de o armată puternică doar când lucrurile au ajuns prea departe şi e prea târziu. Deci o armată care era insuficient pregătită pentru război a intrat peste munţi, a avansat cu mare viteză, pentru că avea în faţă nişte forţe foarte slabe. În momentul în care însă germaniu au trimis trupe de întărire, deci Armata Română a fost silită să se retragă. A fost o retragere nu tocmai glorioasă, a intervenit şi acel episod de la Turtucaia care, potrivit specialiştilor militari, nu punea în pericol în niciun fel apărarea României, care a stârnit o debandadă teribilă la nivelul conducerii armatei şi în rândul politicienilor. Au fost câteva întâmplări mai puţin plăcute, inclusiv faptul că doi ofiţeri români au ajuns din greşeală în liniile germane cu planjl de operaţii pentru bătălia Bucureştiului. În final asistăm la sfârşitul lui 1917 la retragerea autorităţilor şi armatei în Moldova. Era o situaţie extrem de dificilă, o situaţie limită, se făceau deja pregătiri pentru evacuarea şi a familiei regale şi a guvernului în Rusia, pentru că, ştim astăzi, aliatul nostru de la Răsărit nu era foarte fericit de faptul că intrasem în război şi încerca să ne convingă să părăsim teritoriul naţional pentru a reduce linia frontului.

Din fericire regina Maria, Nicolae Iorga şi Henri Berthelot, şeful misiunii franceze, trimis aici să ajute armata română, s-au opus cu fermitate acestui lucru. A urmat o perioadă de refacere rapidă a armatei române cu sprijinul ofiţerilor misiunii militare franceze. Trebuie să spunem că şi ofiţerii misiunii militare franceze şi în general toate mărturiile vorbesc despre eroismul soldatului român. Un soldat care era destul de prost echipat, destul de prost hrănit şi destul de prost dotat. Mărturiile sunt mai puţin favorabile ofîţerilor şi mai ales ofiţerilor de carieră, din păcate, pentru că despre ofiţerii de rezervă, iarăşi, mărturiile sunt destul de favorabile. Lucrurile s-au schimbat însă, cum spuneam, şi sub influenţa misiunii militare francezeşi sub influenţa unor ofiţeri englezi care au fost alături de armata română şi asistăm în vara lui 1917 la glorioasele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Sigur că nu ne permite timpul să intrăm acum în detalii, dar în final am reuşit să stopăm ofensiva germană, Mackensen se lăuda că va fi în câteva săptămâni la Iaşi, nu numai că nu a fost dar a fost oprit complet. Numai că iarăşi avem ghinion: aliatul nostrude la Răsărit începe să părăsească linia frontului. În februarie 1917 izbucnise revoluţia burgheză din Rusia, în imperiul rus, trupele ruse sunt pătrunse de morbul bolşevismului, încep să părăsească linia frontului, nu numai că părăsesc linia frontului, nu îşi mai ascultă ofiţerii, vor să îi aresteze şi încearcă să introducă morbul acesta a bolşevismului şi în rândul trupelor române. Ceea ce nu reuşesc. Nu reuşesc, este un mare merit şi al soldatului român care nu s-a lăsat păcălit de astfel de propagandă mincinoasă, e un merit însă şi al calsei politici româneşti şi al regelui Ferdinand, care a înţeles recomandările pe care le-a primit şi a ţinut acel discurs în care le-a promis pământ şi reforma agrară şi vot universal...

Radu Dobriţoiu: O decizie extrem de importantă, care i-a motivat şi a mobilizat mai mult pe militarii români.

Dorin Matei: Soldatul român a luptat cu şi mai mare eroism pentru că ştia că după război va primi pământul. Pentru el pământul era ceva formidabil şi pentru care merita să moară, ca urmaşii lui să primească acel lot de pământ.

Radu Dobriţoiu: Aţi adus aminte de aliaţi, de generalul Berthelot. Domnule colonel Ion Petrescu, să amintim de un aliat care ne-a lăsat cu un front extrem de întins descoperit, de Rusia, de imperiul ţarist.

Ion Petrescu: Da, înainte totuşi aş face precizarea că, fiind la Paris şi vizitând Muzeul Militar francez am avut deziluzia de a vedea că nu este nicio menţiune a misiunii militare franceze în România, nu este nicio fotografie a generalului Bethelot în toată istoria militară, ceea ce m-a pus pe gânduri. Poate că pentru ei reprezenta un element nesemnificativ. Revenind la armata rusă, trebuie să privim lucrurile obiectiv. Aşa cum în România se aştepta primirea pământului de cei care îmbrăcaseră uniforma militară momentan - şi bine a menţionat distinsul istoric că ofiţerii în rezervă erau mai bine priviţi, deoarece aceştia era, de regulă, învăţători, erau cei veniţi din mediul rural, înţelegeau mai bine cum se discută cu soldatul, discutau de la egal la egal şi asta le asigura pe timpul luptelor o ascultare adecvată. În acelaşi timp, cei care dovedeau aroganţă, aparţinând unei caste care în absenţa unor conflicte se îngustase în ţelurile sale - mă refer la unii dintre ofiţerii care erau de carieră, sigur că îşi atrăgeau şi antipatii. Pe de altă parte, Rusia se afla într-un proces care teoretic se baza pe darea şansei către libertate, către democraţie mulţimilor, ştim că nu a fost aşa şi până când s-a reaşezat statul rus, devenit stat sovietic, purtătorii de uniforme militare s-au transformat din militarii de ieri aflaţi în plutoane, în companii, în batalioane, în mari unităţi, în bande, care au terorizat zonele prin care s-au retras. Asemenea bande militare răsăritene au terorizat şi Basarabia. Este foarte bine să spunem chestiunea aceasta.

Radu Dobriţoiu: Este important să amintim, domnule Dorin Matei, şi de momentele de glorie de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz. Vă rog să zăborim un pic asupra acestor lupte eroice, în care militarii români şi-au dovedit valorea şi s-au sacrificat, luându-i pe germani prin surprindere.

Dorin Matei: Continuând ideea domnului colonel, cred că aţi remarcat că nu numai misiunea Berthelot nu este prezentă în Muzeul Militar francez, nici aceste bătălii nu sunt, deşi sunt singurele victorii din acel interval, pe toate fronturile, pentru aliaţi şi aş îndrăzni să spun că totuşi nu este numai vina lor. Cred că este şi vina noastră, pentru că nu scriem despre lucrurile astea în limbi străine, nu le facem cunoscute şi nu insistăm pe lângă aceste muzee. Eu nu cred că cineva ar refuza acolo să prezinte şi aceste aspecte dacă noi ne-am duce cu nişte lucrări bine documentate, scrise în limbi străine, de circulaţie şi am insista pentru lucrul ăsta.

Radu Dobriţoiu: Cu atât mai mult cu cât Franţa a avut un rol important nu numai prin generalul Berthelot, dar a fost extrem de implicată şi alături de România până la realizarea marii uniri.

Dorin Matei: Ne-a ajutat foarte mult şi cu înzestrarea armatei. A fost vizită a ministrului armamentului, Albert Thomas aici ş.a.m.d.

Ion Petrescu: Aş face o completare, cu îngăduinţa dvs. Am fost în zona menţionată de Radu Dobriţoiu - Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, pentru realizarea unei reconstituiri, film documentar şi românii de acolo erau trişti. Făcuseră demersuri legale, în care cereau să fie un monument pe măsura celor căzuţi la datorie acolo, pentru că da, ştim ce monument există, ele sunt expresia unui alt secol, a unei alte imagini ale unor eroi, dar fără oamenii aceia nu se ştie ce limbă vorbeam noi astăzi.

Radu Dobriţoiu: Prin suita de victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, armata României şi-a luat o binemeritată revanşă faţă de înfrângerile din toamna anului 1916. Cât au contat?

Dorin Matei: Au salvat frontul de est. Nu numai că şi-au luat o binemeritată revanşă. Noi întotdeauna pierdem din vedere aspectele internaţionale ale acţiunilor noastre, inclusiv în cazul Marii Uniri. Vorbim de Marea Unire, care a însemnat împlinirea unei aspiraţii de veacuri ale românilor, dar în acelaşi timp, această mare unire a însemnat şi stăvilirea bolşevismului aici în S-E Europei. Armata română a salvat Viena de revoluţia bolşevică, armata română i-a ajutat pe cehi să-şi proclame statul naţional, după aceea, în 1919 armata română nu că a ocupat Budapesta şi cum, mă rog, tot ne lăudăm că am pus opinca pe parlament. Nu ştiu dacă am pus sau nu opinca, dar nu asta este esenţial. Esenţial este că am eliberat Budapesta de regimul lui Béla Kun şi locuitorii din Budapesta ne-au primit cu mare bucurie si cu mare mulţumire.

Ion Petrescu: Aici aş completa că fotografia de familie făcută în faţa parlamentului din Budapesta cu acel prilej, o clădire pe care nu se vede nicio opincă, ca să respectăm adevărul istoric, arăta atât comandanţii, cât şi simplii soldaţi din trupa care se afla acolo erau extrem de demni, erau extrem de civilizaţi, erau conştienţi că este doar un moment în trecere prin istorie şi nicidecum nu erau gânduri de altă natură, gen ocupaţie veşnică.

Dorin Matei: Sau imaginile cum bucătăriile de campanie, care hrăneau populaţia Budapestei, care murea de foame.

Ion Petrescu: Imagini uitate de unii conducători de azi de la Budapesta.

Dorin Matei: Să le aducem aminte!

Radu Dobriţoiu: Militarii, fiind foarte ataşaţi şi foarte dedicaţi chiar şi cu acest spirit de misiune civil-militară, cum îi spunem acum, domnule colonel Ion Petrescu.

Ion Petrescu: Aşa este.

Radu Dobriţoiu: În octombrie 1918 România a intrat din nou în război. Guvernul condus de generalul Constantin Condra a remis în acea zi feldmareşalului von Mackensen un ultimatum prin care cerea trupelor de sub comanda sa să evacueze teritoriul ocupat în 24 de ore. Tot în acea zi, Regele Ferdinand I comunica preşedintelui Franţei că România reia lupta pentru triumful cauzei naţionale şi europene. Prin Înalt Decret, Armata României a fost remobilizată la data de 28 octombrie 1918. Ce semnificaţie a avut această decizie, domnule Dorin Matei?

Dorin Matei: Decizia asta a venit tot în urma unui apel făcut de aliatul nostru francez. E o poveste foarte interesantă, dacă îmi daţi voie v-o spun în două minunte. În septembrie, 1918 guvernul de la Paris a trimis un emisar care a mers cu vaporul pe Mediterană, a ajuns la Salonic. De acolo până în apropiere de Sofia. De la Sofia s-a urcat într-un avion, pilotul era un pilot francez, nu avea hartă să zboare, au luat o hartă de la un profesor de istorie, aromân, din zonă, şi, pe baza hărţii respective, a zburat cu avionul peste teritoriul României, care era încă sub ocupaţie germană, în septembrie, suntem în 1918. În secret a zburat până la Iaşi. Nu a aterizat la Iaşi, a aterizat la 16 km, lângă o pădure. A coborât delegatul venit de la Paris, care s-a dus în secret şi a luat legătura cu Brătianu şi i-a transmis mesajul venit de la Paris 'intraţi înapoi în război, /pentru/ că altfel nu mai puteţi să vă câştigaţi drepturile voastre'. Deci, iată o acţiune care e puţin cunoscută şi care ne arată totuşi - şi eu insist foarte mult pe lucrul ăsta, mai ales în zilele astea când ne pregătim şi aniversăm Centenarul. Această unire nu a fost rezultatul unei întâmplări. Nu a fost numai conjunctură. Conjunctura a fost foarte importantă internaţional.

Radu Dobriţoiu: De care a profitat România cu ajutorul militarilor, dar şi liderii politici de atunci.

Dorin Matei: Cu ajutorul elitei intelectuale şi politice şi cu ajutorul elitei militare, pentru că a fost o ţesătură. Această unire din 1918 s-a ridicat pe un fundament, pe o ţesătură extraordinară de colaborare între politicienii de la Iaşi, cei din Transilvania, cei rămaşi la Bucureşti - totuşi, unirea cu Basarabia s-a făcut sub guvernul Marghiloman. Între aceşti politicieni, oricâte diferenţe erau în privinţa /.../

Radu Dobriţoiu: Când era vorba de interes naţional, nu existau divergenţe.

Dorin Matei: Exact, nu mai existau divergenţe, nu mai existau conflicte. Deci, reintrarea noastră în război s-a produs, cum am spus, tot aşa la insistenţa aliatului francez, şi a fost esenţială pentru că România a putut să participe la conferinţa de pace de la Paris, ca stat participant la război.

Radu Dobriţoiu: Cu drepturi de stat, participant la război, de partea celor victorioşi.

Dorin Matei: Şi să i se recunoască promisiunile făcute atunci când a semnat convenţia de intrare în război, în 1916.

Radu Dobriţoiu: Din cauza terorii exercitate de gărzile maghiare în Transilvania, Consiliul Naţional Român de aici a cerut sprijin guvernului român de la Iaşi. În consecinţă, în noiembrie 1918 Marele cartier general a dispus ca trupele române să intre grabnic în Transilvania pentru a asigura ordinea, liniştea, viaţa şi avutul locuitorilor. Astfel, Divizia 7 Infanterie a fost concentrată în zona Tpoliţa, Ditrău, Gheorgheni, iar Diviza 1 Vânători-Infanterie în zona Miercurea Ciuc, /.../ Dămăcuş. Pe Valea Oltului şi Valea Jiului au fost concentrate Diviza 6 Infanterie Focşani şi Divizia 2 Vânători-Infanterie, iar ulterior şi alte mari unităţi şi unităţi militare româneşti.

Dorin Matei: Cei din Transilvania au insistat foarte mult ca Armata Română să vină să-i sprijine. Iarăşi un episod extrem de interesant, cât de mult au apelat românii atunci la două arme extrem de noi: transmisiuni şi aviaţie, care au jucat un rol extrem de important în procesul de unire. Pentru ce a făcut Maniu la Viena, şi pentru care a salvat Viena de bolşevism, austricenii i-au dat câteva birouri în clădirea Ministerului Apărării. Sunt memoriile lui Viorel Tilea, care ne povesteşte în detaliu toate lucrurile astea. Cu ajutorul unei staţii de radio, a ţinut legătura cu Comitetul de la Arad, care purta negocieri cu ungurii, prin această staţie de radio, care la un moment dat releul din Viena nu reuşea să acopere şi atunci se transmitea până la Pola, în Serbia, unde era o staţie mai puternică şi cei de acolo reluau transmisia către Arad. Şi a putut să transmită instrucţiuni şi a putut să ţină legătura inclusiv cu Brătianu la Iaşi. Cum se făcea legătura între guvernul la Iaşi şi cel de la Alba Iulia? Sunt celebrele zboruri ale unui locotendent, Niculescu dacă nu mă înşală memoria, care a fost pilot, şi observator şi curier era căpitanul Precup, celebrul căpital Precup, care avea să aibă o carieră de poveste. Oamenii ăştia zburau, gândiţi-vă că sunt avioane deschise, în noiembrie erau ger că crăpau pietre. A fost o iarnă teribilă în 1918. Decolau de undeva de lângă Bacău, cu avionul, treceau munţii în zbor. Ca să reziste gerului îşi dădeau cu parafină pe faţa, să nu le crape faţa, şi duceau corespondenţa, instrucţiuni de la Brătianu celor de la Alba Iulia. Tot ei au transportat într-unul din zborurile astea o scrisoare a viitorului mitropolit al Ţării Româneşti, care fusese trimis la Iaşi, şi care insista ca Adunarea de la Alba Iulia să aibă loc pe 28 noiembrie, odată cu cea de la Cernăuţi. O serie de factori au împiedicat ca ele să fie simultane, dar aşa erau planificate, să fie simultane. Când ajungea avionul la Alba Iulia şi ateriza pe un câmp alăturat, avem mărturii din epocă care ne povestesc cum românii de acolo au trecut înot apa şi s-au repezit să sărute cocarda şi să-i întreb când veniţi? Numai că Brătianu, având experienţa acţiunii de la Chişinău, a insistat foarte mult ca trupele române să oprească, să nu avanseze până la Alba Iulia şi adunarea de la Alba Iulia să nu se facă sub protecţia trupelor române, ca să nu dea prilej de interpretări ulterioare, şi aici au jucat un rol foarte important militarii români din fosta armată austro-ungară, constituiţi în gărzi naţionale. Ei au asigurat protecţia Adunării de la Alba Iulia.

Radu Dobriţoiu: Ajungem la 1 decembrie 1918, întrucât membrii delegaţiilor din judeţele aflate în vestul ţării care au participat la Alba Iulia au fost arestaţi şi persecutaţi de către administraţia maghiară, Armata română a început acţiuni de luptă spre vest, în luna decembrie 1918, ajungând pe aliniamentul Satu Mare, Sălaj, Bihor. Cu aprobarea Consiliului militar suprem interaliat, Armata română a alungat administraţia maghiară şi trupele maghiare în luna aprilie până la Tisa. Iată, avem 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Acolo, Armata nu a fost prezentă, dar era în apropiere, domnule Dorin Matei.

Dorin Matei: Dar erau militari români, cei care luptaseră în armata austro-ungară constituiţi în gărzi naţionale, şi au făcut trei cercuri concentrice de pază în jurul Alba Iuliei. Şi intervenţia Armatei române în Basarabia şi acţiunea împotriva trupelor bolşevice ale lui Béla Kun s-a făcut cu acordul aliaţilor noştri.

Radu Dobriţoiu: Aţi amintit de Basarabia. Armata Română a intervenit la cererea Sfatului ţării din Republica Moldovenească în ianuarie 1918, apărând Basarabia împotriva trupelor ruseşti şi ucrainene, care refuzau să se retragă dincolo de Nistru. De asemenea, Armata Română a răspuns cererilor bucovinenilor, alungând peste graniţă ocupanţii ucraineni.

Ion Petrescu: Aici suntem şi astăzi, în anul 2018, extrem de democraţi în relaţiile internaţionale, dornici de relaţii bune cu vecinii, dar să nu uităm că adunarea de la Kiev a decretat Basarabia parte a Ucrainei, gest total inamical, ca să fiu elegant, şi în acelaşi timp, şi acum, în 2018, cei care au urmat la Kiev la conducere au politici care aduc aminte de motivaţiile de atunci, din 1918, de la Kiev. Adică Bucovina de Nord este a lor, Basarabia de Sud este a lor, le trebuie şi restul Basarabiei. Trebuie să fim atenţi când informăm opinia publică şi astăzi că nu toate ţările vecine au fost încântate de reîntoarcerea Basarabiei la patria-mamă şi să fim atenţi că nu pe primul loc au fost neapărat militarii ruşi, care oricum erau în debandadă şi oricum se retrăgeau. Să ne uităm la Ucraina cu atenţie şi atunci cum a evoluat în istorie, cu un curent puternic antiromânesc, şi cum evoluează şi astăzi.

Dorin Matei: Sunt de acord cu ce spuneţi dvs, dar, vedeţi, asta este drama acestei zone de Europă. Am ascultat de curând la Fundaţia Mării Negre o conferinţă a lui Vladimir Socor, care şi el vorbea de nevoia unei Ucraine ca scut de protecţie pentru Europa în faţa pericolului de la Est. Or asta este drama acestor locuri. Aceste popoare ar trebui să se înţeleagă şi să înţeleagă să depăşească aceste dificultăţi venite din istorie şi să reuşească să creeze acest scut, pentru că, după Primul Război Mondial, cei doi piloni trebuiau să fie Polonia şi România. Polonia şi România s-au înţeles bine, cel puţin până la un punct şi cel puţin până a devenit colonelul Beck ministrul de externe al Poloniei, care a crezut că poate să rezolve el cu Germania toate problemele. România se înţelegea bine cu Cehoslovacia, Polonia nu se înţelegea cu Cehoslovacia, se înţelegea bine cu Ungaria. Şi, dacă nu reuşim să depăşim istoria asta dramatică, va fi în continuare la fel de dramatic.

Radu Dobriţoiu: Ucraina cu atât mai mult. Fiind pusă într-o situaţie acum extrem de delicată, ar trebui să aibă o mai mare înţelegere şi să înţeleagă mai bine istoria reală, nu istoria construită de Uniunea Sovietică.

Dorin Matei: Este rostul elitelor din fiecare din aceste ţări să-şi convingă populaţiile că trebuie să depăşească aceste momente.

Ion Petrescu: Vedeţi, noi ne uităm la Transnistria şi considerăm că inamicul numărul unu acolo este Federaţia Rusă, deoarece are 2.000 de militari pacificatori. Luaţi faza a doua: se retrag militarii pacificatori. /.../ vrea Transnistria, pentru că cei care au funcţiile de decizii importante aparent sunt ruşi, dar naţionalitatea este ucraineană.

Radu Dobriţoiu: N-aş dori să încheiem această emisiune fără a vorbi despre rolul pe care l-a avut Armata României după 1 decembrie 1918. Am adus aminte de Basarabia, unde a intervenit Armata Română...

Dorin Matei: Armata Română a continuat operaţiunile în Basarabia. Aviaţia română a executat misiuni de luptă, mi se pare, şi la începutul anului 1919 acolo. Plus în perioada imediat următoare au fost atâtea tentative, atâtea incursiuni ale unor forţe bolşevice peste Nistru, cărora Armata Română a trebuit să le facă faţă. Deci pentru Armata Română nu s-au terminat lucrurile odată cu 1 decembrie 1918; dimpotrivă, au continuat încă un an şi ceva.

Radu Dobriţoiu: Pe două direcţii am adus aminte de Basarabia. Să amintim de asemenea, foarte important, trupele maghiare au început prin surprindere o nouă ofensivă împotriva...

Dorin Matei: Trupele lui Béla Kun, ca să fim mai corecţi.

Radu Dobriţoiu: Da, la data de 20 iulie 1919 această situaţie a obligat Armata Română să treacă Tisa la 27 iulie 1919. Domnule Dorin Matei, să ne referim şi la acest episod important pentru menţinerea României Mari.

Dorin Matei: Iar armata lui Béla Kun era de conivenţă cu armata sovietică. Tot militari români din fosta armată austro-ungară i-au sprijinit pe cehi să-şi poată proclama republica.

Ion Petrescu: Armata română nu a fost intoxicată de bolşevismul trupelor foste ţariste care se retrăgeau, nici de bolşevismul lui Béla Kun cu trupele lui şi a fost un element apreciat în Franţa, apreciat chiar şi la Berlin, de ponderare, de moderare a situaţiei geo-politice din zonă, care altfel, fără intervenţiile armatei române ar fi putut scăpa de sub control. Românii care au purtat uniforma militară au înţeles priorităţile acelei clipe istorice şi ieri, ca şi astăzi, au constituit garantul menţinerii în picioare a statului român, aşa cum era el la începutul anului 1918, ciopârţit, şi aşa cum a devenit la finalul aceluiaşi an, România - nu România Mare, ci România în graniţele sale naturale.

Dorin Matei: Armata română şi militarii români, ca să nu ne limităm numai la armata română, a fost instrumentul cu care s-a realizat Marea Unire şi trebuie subliniat meritul acestor militari care au trecut peste neîmplinirile politicienilor, care i-au trimis la luptă fără arme şi ce aveau nevoie, au trecut peste acest impas şi şi-au făcut pe deplin datoria. Ar fi bine să învăţăm ceva din lecţiile istoriei.

Euroatlantica la final. Tema ediţiei: Armata şi făurirea României Mari. Ivitaţii Euroatlantica au fost colonelul (r) Ion Petrescu, publicist şi analist militar, fost şef al Trustului de presă al Armatei şi Dorin Matei, redactor şef al prestigioasei reviste "Magazin Istoric". O ediţie Euroatlantica inclusă în produsele editoriale Radio România Actualităţi dedicate Centenarului Marii Uniri.

Sunt Radu Dobriţoiu şi alături de producătorul emisiunii Nicu Popescu vă mulţumesc pentru că aţi ascultat emisiunea "Euroatlantica" la Radio România Actualităţi.