Armata României la aniversarea de 65 de ani.

Realizator Radu Dobriţoiu, producător Nicu Popescu

Realizator: Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii "Euroatlantica" vă spune Radu Dobriţoiu, o ediţie dedicată în aceasta seară Zilei Armatei României, ce este sărbătorită în fiecare an la 25 octombrie. Vom vorbi despre istoricul acestei aniversări, despre diferitele sărbători pe care le-a avut armata, dar şi despre istoria recentă a Armatei României, despre modernizarea ei şi integrarea în structurile euroatlantice. Pentru că este o realitate, Armata României s-a modernizat foarte repede, s-a adaptat la cerinţele impuse pentru integrarea în structurile euroatlantice şi, mai ales, a impresionat aliaţii prin misiunile executate deja sau aflate în derulare pe cele mai dificile teatre de operatii. Şi, pentru a da numai un exemplu concret, aduc aminte de parteneriatul strategic militar între România şi SUA, parteneriat în care Armata României, ofiţerii şi subofiţerii, comandaţii şi generalii români au dat dovadă de profesionalism, dedicaţie şi spirit de sacrificiu. Vom vorbi în "Euroatlantica" din această seară şi despre revenirea unei emisiuni la Radio România Actualităţi, "Ora Armatei", într-un nou format, pe care o puteţi asculta de mâine în fiecare sâmbătă dimineaţă. Vom vorbi despre asta ceva mai târziu cu maiorul Cristian Dumitraşcu, invitat în această seară în studioul Radio România Actualităţi. Bună seara, Cristi!

Cristian Dumitraşcu: Bună seara, Radu, bună seara şi ascultătorilor!

Realizator: Invitat special în această seară este europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului European, ministru al apărării pe al cărui mandat Armata României a intrat în NATO şi - foarte important - a abordat pentru prima dată provocările reprezentate de misiunile de luptă, misiunile de peace enforcement, pentru prima dată după încheierea ultimului război mondial, ministrul care s-a bucurat poate cel mai mult de rezultatele şi prestigiul obţinute de militarii români în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, pentru că aceste rezultate au contat foarte mult în balanţa care a decis acceptarea României în Alianţa Nord-Atlantică. Alături de noi se va afla în această seară şi unul dintre prietenii emisiunii "Euroatlantica", domnul Dorin Matei, redactor-şef al prestigioasei reviste "Magazin istoric".
Colegii din regia de emisie, Dana Burcea şi Cristina Creţa, îmi confirmă că avem legătura la Bruxelles cu europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu. Bună seara, domnule ministru!

Ioan Mircea Paşcu: Bună seara!
Realizator: Vă mulţumesc din nou că aţi acceptat să participaţi la emisiunea "Euroatlantica".
Ioan Mircea Paşcu: Cu mare plăcere.

Realizator: Avem legătura şi cu domnul Dorin Matei, redactor-şef al revistei "Magazin istoric". Domnia sa se află la Mediaş. Bună seara!
Dorin Matei: Bună seara!
Realizator: Şi mulţumiri pentru participarea la "Euroatlantica".
Dorin Matei: Eu vă mulţumesc pentru invitaţie.

Realizator: Domnule ministru Ioan Mircea Paşcu, sunteţi probabil ministrul apărării care s-a bucurat de cele mai multe realizări pentru Armata României într-un termen scurt. Primele misiuni executate în teatre de operaţii externe cu adevărat importante, operaţiuni în teatre dificile, în zone complexe de misiuni, integrarea în NATO, etape rapide de modernizare a armatei, etape coordonate de dvs şi de echipa dvs din acea perioadă. Îmi aduc aminte şi de domnul general Mihai Popescu, de domnul George Cristian Maior, de domnul general Dobriţoiu, o echipă minunată atunci. Armata României aniversează acum 25 de ani. Ce ne puteţi spune despre istoria recentă a Armatei, care nu se poate scrie fără a aduce aminte de dvs, domnule Ioan Mircea Paşcu?

Ioan Mircea Paşcu: Mulţumesc, dar cred că cel mai mult a profitat România de pe urma performanţelor militarilor noştri şi eu nu pot decât să fiu fericit că am avut această şansă să fiu practic în acel moment în acea poziţie şi împreună cu echipa pe care dvs aţi menţionat-o şi alături de alţi oameni, care inevitabil nu au cum să fie menţionaţi toţi, am reuşit această performanţă pentru România. De asemenea, să nu-i uităm şi pe colegii din alte ministere care au contribuit şi ei şi care de asemenea au - să spun aşa - motive de bucurie pentru ce a făcut Armata Română. Dar aş spune că reforma Armatei Române a început chiar în noaptea Revoluţiei. Atunci au fost luate primele măsuri de către comandaţi şi Armata Română s-a angajat pe un drum într-adevăr foarte dificil, pentru că aveam de depăşit nu numai o structură extrem de complexă, fără mare experienţă de luptă, o structură greoaie şi cu o mentalitate care nu permitea abordarea unor operaţiuni militare la mii de kilometri de ţară. Mai degrabă eram cantonaţi în această mentalitate de apărare faţă de toate azimuturile, inclusiv faţă de aliaţi, n-aş spune nedreptăţită, ci justificată, dar, în orice caz, au fost foarte multe lucruri de schimbat şi, chiar dacă ritmul reformei în Armata Română a cunoscut accelerări sau încetiniri, în ansamblu putem spune că este un sector care practic a avut o traiectorie relativ dreaptă în privinţa reformei şi ea a atins într-adevăr punctul culminant în perioada în care am fost acceptaţi în NATO.

Realizator: Şi bineînţeles toate efoturile dinainte coordonate de dvs, şi mă refer la misiunea din Afganistan, la cea din Irak, etape importante care, să spunem, au fost arse de Armata României într-un termen foarte scurt, teren câştigat foarte rapid.
Ioan Mircea Paşcu: Aşa este. S-a câştigat un teren foarte rapid, dar acest lucru s-a datorat şi faptului că împreună cu toi ceilalţi membri ai armatei, până la urmă, militari, civili, am realizat foarte repede ce se aştepta de la noi, care au fost testele la care au fost supuşi şi am putut să ne pregătim ca atare să le trecem cu bine, lucru care s-a şi întâmplat. De pildă, acesta a fost Afganistanul, când ni s-a solicitat /.../ înainte de a intra în NATO să trimitem acolo un batalion prin forţe proprii şi să-l şi /.../ în teatru, lucru pe care l-am făcut şi care ştiu sigur după aceea că a atârnat foarte mult în balanţa argumentelor pentru invitarea României. Plus că, dincolo de lucrul acesta, experienţa pe care a căpătat-o Armata Română în nişte teatre de operaţii, unde am putut practic să rotim un număr foarte mare de militari, ne-a servit nouă pentru operaţionalizarea care a avut loc în ţară, care a avut drept scop să avem un număr mai mic de militari, însă mult mai bine pregătiţi şi capabili să îndeplinească misiuni militare complexe, ceea ce a însemnat de fapt mai multă securitate cu mai puţini oameni - asta a fost până la urmă esenţa procesului de reformă.

Realizator: Domnule Dorin Matei, de ce aniversăm Armata României la 25 octombrie? Nu vă întreb pentru că nu aş şti, ci pentru că dvs puteţi să le readuceţi aminte ascultătorilor despre istoricul acestei sărbători.
Dorin Matei: Aniversăm la 25 octombrie pentru că atunci s-a eliberat ultima palmă din teritoriu, se spune de obicei în manuale, în 1944. Din acea zi, tot teritoriul României, care fusese pierdut în 1940 în urma Dictatului de la Viena, a fost eliberat. Mai era şi ultima palmă de teritoriu pierdut, pentru că rămânea totuşi teritoriul dintre Prut şi Nistru, pe care Armata Română nu l-a putut elibera atunci, din motive pe care le ştim cu toţii. Trebuie să vă spun însă că istoricul acestei zile e de dată relativ recentă, pentru că Armata Română are o zi pe care o aniversează abia din 1951. În perioada interbelică, în perioada anterioară, oştirea română nu a avut o zi, aşa cum, de fapt, nu au nici armatele cu care suntem astăzi aliaţi în NATO, cu excepţia Franţei şi a Italiei. Sunt singurele ţări, după ştiinţa mea, în care armata are o zi naţională. În Franţa e 11 noiembrie, în Italia 4 noiembrie, fiecare cu semnificaţia ei. Atunci, în 1951, Ziua Armatei a fost fixată pe 2 octombrie, pentru că atunci, în 1943, la 2 octombrie, Stalin aprobase organizarea Diviziei "Tudor Vladimirescu". S-a aniversat pe 2 octombrie Ziua Armatei doar opt ani, pentru că imediat după ce Bucureştiul a reuşit să obţină retragerea trupelor sovietice şi a consilierilor sovietici, adică în 1958, deci peste un an, în 1959, Ziua Armatei a fost mutată de pe 2 octombrie pe 25 octombrie, zi care se aniversează şi astăzi. Cum vă spuneam însă, până în 1951 nu existase o Zi a Armatei, existau zilele patronilor diverselor categorii de arme şi acestea erau aniversate, ceea ce iarăşi s-a făcut şi din 1958 încoace, pentru că imediat după al doilea război mondial şi până în 1958 se interzisese acest lucru.

Realizator: Domnule ministru Ioan Mircea Paşcu, aţi pregătit profesionalizarea Armatei României, operaţionalizare, aşa cum aminteaţi. Unde aţi aşeza dvs astăzi Armata României pe complexa platformă a Alianţei Nord-Atlantice?
Ioan Mircea Paşcu: Eu aş spune că Armata României este un element foarte serios în planificările Alianţei şi profesionalismul ei a fost demonstrat. Din păcate, însă, anumite angajamente, pe care le-am luat atunci şi care ţineau, până la urmă, de o anumită cotă din PIB alocată armatei, n-au mai fost menţinute ulterior şi, din punctul ăsta de vedere, anumite obligaţii pe care le-am luat fie că au fost prelungite, fie că n-au mai fost realizate, ceea ce nu este un lucru bun. Sperăm ca, de acum încolo, şi cu condiţiile economice care aşteptăm să se îmbunătăţească, să putem să reluăm această mişcare înainte şi să ne onorăm obligaţiile pe care ni le-am luat cu acel prilej.

Realizator: Putem spune că, în acest moment, ne-am implicat un pic mai mult în Afganistan, urmând să trimitem acolo 1.800 de oameni. Iată, două batalioane care nici nu ar fi funcţionat în parametri optimi, dacă nu ne-ar fi ajutat aliaţii americani cu cele 60 de transportoare blindate speciale, trimise acolo pentru militarii români?

Ioan Mircea Paşcu: Acum, relaţia logistică cu SUA a existat de la bun început. De pildă, chiar când am trimis un batalion la Kandahar, acesta a mers acolo unde mi-au spus americanii să ducem echipamentul greu, respectiv la Doha. Realizator: În Qatar.

Ioan Mircea Paşcu: Da, l-am dus cu nava noastră şi de acolo...
Realizator: Cu C17.

Ioan Mircea Paşcu: Da, pentru că acolo ni s-a spus să-l ducem. De acolo a fost transportat de americani până în Afganistan, iar oamenii au fost transportaţi în exclusivitate cu forţe proprii. E adevărat că există un asemenea sprijin logistic, cum spuneam, dar, în acelaşi timp, să nu uităm că am avut şi noi anumite contribuţii, de pildă faptul că am lăsat materialul greu, armamentul greu în teatru şi am /.../ numai oamenii, asigurând mentenanţa lui, a reprezentat o inovaţie care, până la urmă, ne-a făcut o mare economie, şi de transport, şi de bani. Acum, faptul că suntem angajaţi în Afganistan mai mult decât am fost până în momentul de faţă este o chestiune care ţine şi de faptul că ne apropiem de faza finală a situaţiei de acolo, care este foarte importantă, pentru că una este o încheiem într-un anumit fel şi alta în alt fel, dar, în acelaşi timp, să nu uităm că noi am lichidat, practic, o prezenţă pe care am avut-o până de curând, respectiv până anul trecut, în Irak. Aşa că ne-am creat o disponibilitate suplimentară. Dar, în acelaşi timp, eu ştiu foarte bine şi bănuiesc că cei care răspund de soarta armatei în momentul de faţă se orientează după acest principiu, pentru că, în momentul în care ai o unitate în teatru, mai trebuie să existe încă două unităţi acasă gata de a înlocui unitatea respectivă în teatru. Bănuiesc că există aceste forţe capabile să facă rotaţia pentru o forţă mai crescută în Afganistan.

Realizator: Asta înseamnă, în total, şase batalioane, şi nu două, pregătite.
Ioan Mircea Paşcu: Categoric, asta ar trebui să însemne şi celelalte obligaţii onorate, şi ele, corespunzător.
Realizator: Cristi Dumitraşcu, în studio, alături de mine. Îţi citesc bucuria în priviri. Mâine, un nou început pentru redacţia pe care o conduci.

Cristian Dumitraşcu: Dă-mi voie să îl salut, şi eu, pe domnul ministru Paşcu şi pe celălalt invitat care a vorbit mai devreme.
Ioan Mircea Paşcu: Cu multă prietenie.

Cristian Dumitraşcu: A fost o reală plăcere de fiecare dată când am intrat în direct cu domniile lor. Da, este o bucurie, pentru că "Ora Armatei" revine, sigur, într-o formulă mai elastică, mai flexibilă. Nu mai este o oră, este o jumătate de oră, în fine..., 25 de minute, pentru că sunt cinci minute la începutul emisiunii. Revenim cu ştiri de actualitate din armată, într-un moment fericit, pentru că, iată, suntem în preajma Zilei Armatei. Mâine, cu această ocazie, se va depune şi jurământul militar în toată ţara. Vor fi şi studenţi din armată, care vor depune jurământul la Sibiu, la Braşov, la Constanţa, unde sunt academiile categoriilor de forţe şi, bineînţeles, militarii angajaţi pe bază de contract vor depune, şi ei, jurământul. În afară de asta, vom vorbi şi despre ce se organizează cu ocazia Zilei Armatei în ţară, avem şi un interviu cu directorul interimar al Muzeului Naţional Militar din Bucureşti, care va povesti în detaliu ce a fost pe 25 octombrie, cum bătălia a fost câştigată pe 23 şi s-au mai aşteptat încă două zile, ca să se prindă ziua Majestăţii Sale, Regele Mihai. Istorie, adevăr..., ceea ce a fost atunci putem afla şi mâine la "Ora Armatei" şi vom mai avea câteva surprize pe care nu le dezvălui acum.

Realizator: Putem spune că parteneriatul strategic dintre Radio România şi armată şi militari în principal se consolidează de mâine, prin această emisiune.
Cristian Dumitraşcu: Era deja consolidată; să zicem că se reconfirmă.

Realizator: Înainte de a reveni la tema emisiunii, doresc să felicit doi buni prieteni care au fost avansaţi ieri la gradul de general de brigadă. Este vorba de colonelul Nicolae Ciucă, comandantul Brigăzii 282 Focşani, veteran al misiunilor din Afganistan şi Irak, şi comandorul Lucian Foca, şeful brigăzii de informaţii militare de la Buzău, comandantul luptătorilor din umbră din Afganistan şi Irak. Felicitări şi pentru colonelul Florin Grecu, şeful echipei de legătură de la Comandamentul regional de sud din Afganistan. Domnule ministru Ioan Mircea Paşcu, am vorbit despre misiunile complexe ale armatei în Afganistan şi Irak. Aţi fost în taberele româneşti de acolo încă de la primele misiuni. I-aţi vizitat pe militarii români la Kabul, Kandahar, Nassiriya, Bagdad, Basra, Babil, Hilla. Aţi fost martorul direct, dar mai ales cel care a coordonat aceste complexe transformări în planul operaţionalizării armatei pentru misiuni din Afganistan şi Irak. Cât de importante sunt pentru armată, pentru prestigiul ei şi al ţării pe plan extern aceste două etape, misiunea din Afganistan şi apoi cea din Irak?

Ioan Mircea Paşcu: Ele sunt într-adevăr foarte importante şi mă bucur foarte mult că munca depusă de oameni cum este, de pildă, domnul general Ciucă şi de ceilalţi colegi ai săi care au fost promovaţi acum este recunoscută şi îi felicit pe toţi cu această ocazie şi le urez la mai mare. Dar într-adevăr munca a fost foarte importantă, pentru că, aşa cum spuneam, e vorba şi de experienţa pe care am căpătat-o acolo, de faptul că am putut să intrăm în contact şi să învăţăm să furăm meserie, dacă putem spune aşa, de la unele dintre cele mai bune armate ale lumii. Şi faptul că noi am reuşit să câştigăm încrederea acestora reprezintă o confirmare a seriozităţii şi profesionalismului cu care am abordat noi aceste misiuni. Să nu uităm că noi avem un anumit avantaj, oamenii noştri sunt undeva spre 30 de ani, nu sunt tineri de 18, 19 ani, ceea ce conferă o mai mare maturitate în misiuni şi lucrul acesta s-a văzut pe câmpul de luptă. De altfel, şi solidaritatea pe care am construit-o cu aliaţii este un lucru extrem de important. Eu, personal, cunosc nenumărate exemple în care răniţi de-ai noştri au fost îngrijiţi în spitale militare şi au căpătat toată atenţia din partea aliaţilor noştri. De foarte multe ori lucrul acesta s-a făcut fără ca noi să trebuiască să cheltuim. Şi, chiar şi atunci când am avut primele victime în Afganistan, primii doi oameni acolo, Samuilă şi Fogoraşi, Dumnezeu să-i odihnească, am asistat la scene de solidaritate extraordinare din partea oamenilor simpli care erau prezenţi acolo, în celelalte armate cu care conlucram, dar şi la nivelul cel mai înalt, pentru că îmi aduc aminte că preşedintele Bush a trimis o scrisoare preşedintelui Iliescu legat de aceste evenimente tragice, şi, de asemenea, aliaţii britanici au fost prezenţi la ceremonialul religios care a avut loc în Bihor pentru amândoi. Şi atunci lucrurile acestea toate sunt însumate. Am avut discuţii cu ministrul georgian al apărării, pe vremea respectivă, exact din 2002, care, pe baza discuţiilor respective, a realizat cât de importantă e participarea armatei sale la asemenea operaţiuni pentru profesionalizarea ei, pentru creşterea capacităţii de luptă. Şi georgienii, iată, au fost unii dintre cei mai importanţi contributori.

Realizator: Pot să confirm acest spirit de camaraderie şi de apropiere de noi...
Ioan Mircea Paşcu: Ai asistat la atâtea scene şi poţi confirma foarte bine.

Realizator: Sigur. Am fost în Irak când a căzut la datorie Ion Grosaru şi am urmărit etapă cu etapă tot ce s-a întâmplat şi pot confirma că americanii, şi aici mă refer la acea relaţie "person to person" care s-a dezvoltat în teatrul de operaţii, au fost alături de noi până la ultimul soldat, până la ultimul militar şi au venit şi l-au condus pe ultimul drum pe Ion Grosaru şi au fost alături de noi tot în spiritul generat de teatrele de operaţii complexe... dle ministru... Credeţi că scutul american antirachetă, amplasarea acestui sistem defensiv, subliniez defensiv, pe teritoriul României îşi are începuturile, a fost şi o consecinţă a relaţiei excelente dintre, iată, trupele americane şi cele româneşti?

Ioan Mircea Paşcu: Eu sunt convins că da, pentru că, dacă nu există încredere la nivelurile acestea, să spunem, cum aţi spus dvs, "person to person", de la om la om, e greu de transpus o idee strategică într-o relaţie funcţională. Până la urmă, discutăm de oameni şi aceştia trebuie să aibă o anumită disponibilitate pentru a conlucra, să existe încredere, şi atunci bineînţeles că această relaţie care s-a stabilit între militarii români şi americani a jucat şi ea un rol, dincolo de considerentele strategice sau defensive, politice ş.a.m.d. care au stat la baza unei asemenea decizii.

Realizator: Se poate vorbi de România modernă fără a aduce aminte de Armată? Se poate vorbi de aderarea la structurile euro-atlantice, fără a aduce aminte de militari?
Dorin Matei: Evident că nu, mai ales în cazul unei ţări cum e România, situată într-un loc atât de vânturat de istorie. De altfel, dacă luăm toate marile momente, ele sunt legate de Armată. Dacă luăm Unirea din 1859, atunci s-a şi creat imediat Armata României, tocmai pentru a apăra în cazul în care această unire ar fi fost pusă în discuţie de marile puteri; 1877, momentul independenţei, iarăşi, armata e vioara întâi; primul război mondial în urma căruia se naşte România reîntregită este iarăşi opera Armatei; 23 august 1944, un moment extrem de important, atât de disputat de istoriografia noastră, dar în care Armata a jucat un rol extrem de important şi care ne-a asigurat apoi poziţia de pe care la Congresul de pace de la Paris, din 1947, am putut să recuperăm o parte a teritoriului care ne fusese răpit în 1940; şi, iată, momentul acesta de după decembrie 1989, pentru că îl ascultam pe dl Mircea Paşcu mai devreme şi mă gândeam la cartea lui Larry Watts pe care o citesc zilele acestea, o carte extrem de interesantă, extrem de bine documentată... o

Ioan Mircea Paşcu: "Cu aşa prieteni..."
Dorin Matei: Exact şi în care Larry Watts arată, spuneam, pe o bază documentară extrem de vastă faptul că Armata Română, dintre toate armatele fostului Tratat de la Varşovia, era cea mai curată, ca să spun aşa, pentru că de multe vreme ofiţerii români nu mai mergeau la academii militare în URSS, aflu din această carte că Tito îşi trimitea ofiţerii săi la academiile militare de acolo, românii nu mai mergeau acolo; fusese curăţată cât se putea de toate elementele pro sovietice ş.a.m.d. Dacă ar fi fost numai după Armata Română..., probabil că, dacă intra în NATO numai Armata Română, probabil că eram de mult membri ai acestei alianţe, numai că în NATO intri ca ţară şi, din păcate, ca ţară nu eram suficient de pregătiţi. Aşa încât, evident că nu se poate vorbi de procesul de modernizare fără Armată, mai ales că Armata Română are acest mare merit, ca după două tentative în secolul al XIX-lea, când ofiţeri, nu Armata, s-au implicat în viaţa politică, a rămas apoi extrem de neutră faţă de viaţa politică şi a arătat un respect deosebit faţă de factorul constituţional, ceea ce cred că uşurat foarte mult şi procesul de modernizare.

Realizator: Cristian Dumitraşcu, ce va avea nou emisiunea Armatei de sâmbătă... sau va avea ceva nou, ceva modern?
Cristian Dumitraşcu: Da, va avea ceva nou. Va avea muzică militară şi o să spui că nu este nou, dar dacă ai spune aşa ceva un pic ai greşi...
Realizator: Ştiu că realizezi o rubrică similară.

Cristian Dumitraşcu: Este o emisiune cu frecvenţă săptămânală pe Radio Bucureşti care se ocupă doar de muzică militară, sâmbătă şi duminică. În acest nou format al Orei Armatei, al Jurnalului Armatei, se difuzează doar muzică militară, şi nu doar una românească, ci muzică militară universală, să-i spunem, pentru că sunt foarte multe formaţii extraordinar de bune, cu tradiţie, din Norvegia, Anglia, America ş.a.m.d. Se cântă foarte bine acolo. Sigur, vom difuza şi orchestrele din România, dar ăsta o să fie un timbru, o amprentă a emisiunii, muzică militară, şi muzică militară frumoasă.

Realizator: Timbrul pe care i-l vei imprima, pentru că la bază eşti...?

Cristian Dumitraşcu: Da, eu la bază am fost ofiţer de muzică, dirijor de orchestră militară.

Realizator: Domnule ministru, domnule profesor Ioan Mircea Paşcu, militarii cu care ţin legătura permanent îşi aduc aminte de dvs cu respect şi, mai ales, şi nu greşesc aici, cu dragoste, pentru că aţi fost alături de ei la bine şi la rău, i-aţi înţeles, i-aţi ajutat, aţi respectat şi respectaţi enorm Armata şi uniforma militară. Cum credeţi că se resimte reducerea salariilor militarilor, reducere ce depăşeşte cele 25 de procente, atât pentru militarii din ţară, cât mai ales pentru cei din linia întâi din Afganistan?

Ioan Mircea Paşcu: Eu cred că aici discutăm de două lucruri. Discutăm, pe de o parte, de banii propriu-zişi şi de impactul direct, brutal pe care tăierile acestea le au asupra nivelului de viaţă al militarilor şi al familiilor lor şi, pe de altă parte, discutăm de statut; şi, din păcate, aici la statut oamenii se simt umiliţi, se simt ultimii. Li s-au aruncat şi anumite cuvinte grele, posesori de pensii nemeritate, nesimţite ş.a.m.d., lucru care nu a fost de natură să le întărească, să spunem aşa, propria lor mândrie, pentru că aceştia sunt oameni care pot să moară în orice clipă, li se şi cere acest lucru, îl acceptă, pentru că suntem o armată de voluntari, şi aşteaptă din partea ţării ca lucrurile acestea să fie recunoscutr cumva. Or, dacă ei sunt trataţi la fel ca ultimii oameni în această ţară, cred că nu e un lucru bun şi există, să spunem, destulă mâhnire şi nu numai mâhnire, chiar şi nemulţumire. Să sperăm însă că, aşa cum am depăşit şi în istoria noastră momente mai dificile, poate, şi de data aceasta într-un anumit orizont de timp lucrurile se vor restabili la ceea ce trebuie să reprezinte până la urmă Armata în ochii cetăţenilor, respectiv uniforma militară în ochii acestora.

Realizator Radu Dobriţoiu
Producător Nicu Popescu
Transcriere RADOR