Ziua fără politică

Când o societate se rupe atât de vizibil în două, cum se întâmplă din păcate pentru a nu ştiu câta oară în România post-revoluţionară, e semn că se apropie un prag.

Un prag al suportabilului. În sensul că la un moment dat se va umple paharul. Iar atunci din două, una: ori se va schimba radical situaţia, ori pur şi simplu, de oboseală şi/sau plictiseală poporul va lăsa politica deoparte. Sau, cum s-ar zice, în voia sorţii! Sau a ei înseşi...

Am ajuns iarăşi într-un fel de fundătură: pro şi anti. Pro şi anti... orice! Remember? 1990, 92, 96, 2004, 2012, 2014? Nu ştiu câţi dintre noi îşi mai aduc aminte de celebra primă pagină albă-albă a unui ziar de la începutul anilor 90.

Era înainte de nişte alegeri şi cursese atât de mult venin... încât nu s-a mai putut. (Pe vremea aia veninul curgea mai ales în presa scrisă, că televiziunea încă era una singură, n-avea concurenţă; iar radioul... cam tot aşa.)

Acea pagină albă a avut, cel puţin în mintea mea, o semnificaţie adâncă. Gata, pân-aici! Aşa nu se mai poate. Ajunge! ...Un fel de zăgăzuire a şuvoaielor. A torentelor de acuze, invective şi agresiuni verbale de o ferocitate incredibilă. De stăvilire a unor retorici şi polemici absolut distructive. Atunci ecuaţia era pro şi anti FSN.

În timp însă a evoluat în aşa hal, de am acum impresia că s-a ajuns la un soi de pro şi anti... absolut! Adică toată lumea trebuie să fie într-o barcă sau alta. Chiar şi cei plecati, în curs de plecare sau... cu gânduri. Şi fireste şi cei care n-au niciun gând. Pro şi anti... orice: DNA, PSD, PNL, Cotroceni, CSM, CCR, USR, USL, SRL, SRI şi... ce-o mai fi. Totuşi România nu e luata în calcul de data asta. Aici e de altfel şi marea speranţă. Că măcar la nivel declarativ toata lumea se declară pentru! Pentru România.

În fine, revin. Nu ştiu cum ar putea fi reprezentată acum, la 27 de ani distanţă, acea primă pagină albă de ziar care semnifica, spuneam, saturaţia.

Supra-saturaţia. Acum ziarele sunt majoritatea on-line, publicul le consultă în sistem news-alert, iar puhoaiele învolburate se revarsă în special prin intermediul televiziunilor-trompetă. Pardon, de ştiri.

Poate că o zi anume, eventual oficială şi obligatorie, fără politică în spaţiul public ar mai destinde un pic atmosfera.

Ba chiar în timp ar relaxa-o de-a binelea, astfel încât să mergem într-o bună zi la vot de plăcere, nu de nervi.

O zi fără politică... pe lună pentru început şi-apoi, dacă merge, o zi pe săptămână poate, o zi da, una nu... O zi...