Românii au "un deficit de educaţie financiară"
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a dezbătut câteva mituri legate de relaţia României cu UE. Potrivit acestuia, românii au "un deficit de educaţie financiară.
Articol de Gabriel Bassarabescu, 23 Martie 2014, 10:58
Atunci când l-am rugat pe domnul Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, să accepte o colaborare pentru ca în fiecare duminică dimineaţă să ne aducă, aşa, câte un element de dicţionar economic, nu m-am gândit că se va ajunge la o discuţie atât de amplă despre lipsa unui sistem unitar în şcolile româneşti, o cultură economică este extrem de importatantă.
Adrian Vasilescu a ţinut să dezbată câteva mituri legate de relaţia României cu Uniunea Europeană.
"Unul dintre mituri este acela că în România, din 2007 şi până acum, de când am intrat noi în Uniunea Europeană, şi-am fi făcut următoarea socoteală: că noi am plătit mai mult la Uniunea Europeană decât am primit. Realitatea este mult mai simplă şi mult mai bună.
"Practic, din 2007 şi până acum, noi am primit fonduri europene 21 de miliarde de euro, am plătit 10,5 miliarde şi am rămas cu 10,5 miliarde" a precizat consilierul guvernatorului BNR.
Adrian Vasilescu spune că românii au "un deficit de educaţie financiară".
"În legătură cu fondurile europene, accentuez faptul că sunt multe lucruri pe care oamenii nu le ştiu" a afirmat acesta.
Audio: Adrian Vasilescu despre miturile relaţiei România - UE