Primul teritoruiu românesc din Transilvania, în Arad
În 1918, prima palmă de pământ, declarată teritoriu românesc după secole de stăpânire străină, a fost la Arad, în curtea şi casa lui Ştefan Cicio Pop.
Articol de Ioan Suciu, 03 Decembrie 2013, 14:03
În luna octombrie a anului 1918, ofensiva generală aliată forţa victoria împotriva puterilor centrale.
În interiorul imperiului austroungar, începea revoluţia burghezo-democratică, prin care naţiunile din imperiu îşi afirmau dreptul la independenţa naţională.
Pe teritoriul Transilvaniei, luau fiinţă gărzi naţionale pentru menţinerea ordinii, formate din voluntari şi foşti combatanţi.
Prima palmă de pământ, declarată teritoriu românesc după secole de stăpânire străină, a fost la Arad, în curtea şi casa lui Ştefan Cicio Pop, unde luase fiinţă în zilele premergătoare Adunării Populare de la Alba Iulia, sediul Consiliului Naţional Român Central, alcătuit printre alţii din doctorul Ioan Suciu, Ştefan Cicio-Pop şi Vasile Goldiş.
A fost arborat drapelul tricolor în curtea casei, unde zeci de voluntari depuneau jurământul de credinţă, pentru înrolarea în gărzile naţionale române.
Despre aceste evenimente vorbeşte Alexandru Birtolon, nepotul lui Ştefan Cicio-Pop.