"Operațiunea Monstrul"

Zile întregi petrecute pe lac, în simfonia instrumentată invariabil de un dirijor brotac rubicond, cândva tenor prim şi în căldura soarelui iniţial timidă pentru ca mai apoi să devină toridă, nu sunt precupeţite... şi aceasta în numele îndreznălii supreme – prinderea unui peşte care cu greutatea sa să deregleze cântarul.

O mâna de români cu viaţă absolut normală în societate îşi decontează în particular factura cotidianului pe Lacul de la Tâncăbeşti.

Aflat la jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Ploieşti, este de mult timp o afacere de succes a unei familiie „înrăite într-ale pescuitului”.

Aparent, când treci pe DN1 prin preajm lui, îţi dai seama că acolo îţi poţi găsi refugiul dintr-un oraş aglomerat, ca surogat pentru peisajele mirifice din Delta Dunării sau o noapte incandescent de onirică la Malul Mării. În spatele întinderii de apă, însă, vizibilă din mers, se află încă un lac... poulat cu peşti mari pentru pescuitul sportiv.

Audio: Interviu cu Vali Bonto.

Proprietarii se-ngrijesc cu regularitate să aducă noi exemplare care să atragă atenţia pasionaţilor. Din când în când, ei se înscriu la concursuri internaţionale de unde nu pleacă niciodată fără o medalie. Să fie oare visul românesc de cucerire a timpului, spaţiului şi acvaticului sau să fie o pasiune, un mod de viaţă şi o exprimare a creativităţii inovator-strategice a unora dintre noi?...

Nici după un interviu realizat pe-delete pe lacul de la Tăncăbeşti, la pontonul 3, cu Vali Bonto, un astfel de pescar sportiv, în aşteptarea capturii vieţii, n-aş putea să vă răspund la această întrebare....

Înainte de a intra însă pe domeniul aventurii, ar trebuii să ştiţi că nu există niciodată o limită pentru aşa-numita captură a vieţii... De fiecare dată este loc de mai mult, mai greu, mai mare .... ! Aşa că preocuparea va fi mereu o poveste fără sfârşit!

"Toţi am început cu o undiţă!"

„Pesuitul l-am început de mic copil ca fiecare dintre pescarii adulţi de astăzi... Toţi am început cu o undiţă pescuind după caras, cărăşei şi roşioare. Toţi ne-amintim cu plăcere de anii copilăriei, dar în timp a ajuns o pasiune şi un sport – se-mpletesc cele două: pasiunea şi sportul!” mi-a spus domnul Vali Bonto în preambulul interviului de pe lacul Tâncăbeşti.

La activ pe lângă cele câteva concursuri câştigate alături de Vlad Parfene, cea mai mare captură a sa este un crap românesc de 26 de kilograme şi jumătate.

În timp ce scriu acest articol, mama şuşoteşte pe lângă mine: „Eram sigură că sunt specificate cu lux de amănunte şi cele câteva sute de grame de după virgulă... Ca în orice sport. Orice contează!” Iertată ne fie, desigur, „ignoranţa” – nouă, muritorilor de rând care nu ne puteam lăuda decât cel mult cu o pungă de roşioare pescuite cândva pe timp de vacanţă în Delta Dunării, pe Braţul Sfântul Gheorghe! ... De altfel, ironia sorţii s-a făcut simţită şi atunci, întrucât gazda la care locuiam ne-a trimis fără ezitare munca şi suferinţa de o zi în troaca porcului:”Ce să facem noi, mamă, cu asta! Noi d-astea dăm la porc!”

Revenind însă la cei „aleşi”, Vali Bonto mi-a mărturisit că pescuitul la crap în general este puţin mai pretenţios din punct de vedere al echipamentului, spre exemplu. De multe ori, contează şi durata partidei de pescuit, dar „mobilierul specific” se impune, oricum: 4 scaune, măsuţă pentru monturi, lansete, rodpod-uri – adică, suporturi pentru lansete - şi plumbi. În cazul în care pontonul nu este acoperit, cortul este o necesitate.

Strategii de câştigare a încrederii crapului

Ziua de muncă pe lac începe cu instalarea echipamentului şi continuă cu dezvoltarea unei adevărate strategii de pescuit. În unele cazuri, în aşteptarea aceleiaşi capturi a vieţii, Vali Bonto ne spune că pregăteşte de asemenea un pat de nadă pentru a momi peştii mari, adesea adulţi care nu se dovedesc la fel de încrezători ca cei mici.

„Dacă nu momeşti zona, poţi pescui şi altfel. Se numeşte pescuit la intercepţie şi vei prinde orice peşte care trece pe acolo şi care este dispus să ia nada... Dar este riscant, pentru că rata de succes este mult mai mică. În momentul în care pe zona pe care pescuieşti, arunci destul de multă nadă, astfel încât să câştigi încrederea crapului, ei se vor aduna în număr din ce în ce mai mare. Fiind multă nadă liberă acolo, ei vor câştiga încredere, iar la un moment dat la capătul unei astfel de momeli se află şi cârligul nostru şi peştele se-nţeapă. Atunci, se loveşte şi în plumb, avertizorul începe să sune şi tragem de lansetă, să îl aducem la mal!” mi-a mai explicat Vali Bonto.

Rana de la buza crapului este una superficială. Cu toate acestea, adevăraţii pescari ştiu că peştele nu trebuie să sufere în niciun fel de pe urma intervenţiei lor în arealul acvatic şi îi dau cu un spray antiseptic. Pe de altă parte, peştele are buza suficient de cărnoasă şi de tare, cu posibilitatea de regenerare rapidă.

De altfel, însuşi Vali Bonto susţine că nu mănâncă peşte decât oceanic, cumpărat din super-market-uri, sau la conservă... Şi aceasta nu pentru că nu i-ar plăcea, ci din respect pentru capturile sale, pe care imediat ce le aduce la mal şi se fotografiază cu ele ca o dovadă a trecerii sale pe acolo le aruncă înapoi în apă... Şi să nu vi se pară uşoară întreaga procedură. Peştele este ţinut pe uscat pe o saltea, al cărei preţ minim este de 500 de lei şi care oferă confort vedetei, pentru că nu-i permite să se rănească sau să îşi provoace leziuni interne, în timp ce se zbate într-un mediu total neprietenos pentru el.

Este bine de ştiut şi că peşte poate sta pe uscat fără a avea de suferit 3-4 minute, primăvara şi toamna, în timp ce iarna 1 minut jumătate ar putea fi fatal.

"Psihologia peştelui"

Oricât de ilară ar părea pentru cititor această sintagmă şi oricât de indrăzneaţă, cu efect chiar profanator s-ar dovedi ea pentru psihologi, pescarii, deşi au păreri diverse, consideră că a vorbi despre psihologia unui peşte nu este chiar tabuu.

Unii dintre ei apreciază că vieţuitoarele marine au memorie, aşa că după mai multe experienţe de „detenţie”, devin mai circumspecte în relaţia cu nada. Alţii argumentează contrariul făcând apel la episoadele în care acelaşi peşte a putut fi prins de mai multe ori. Cert este că peştii bătrâni se lasă mult mai greu convinşi de „inocenţa” şi „buna intenţie” a momelii, drept pentru care rata capturării lor este şi una cu mult mai mică decât a celor cu vârste mai fragede.

„Este un subiect delicat, dar realitatea ne dovedeşte şi că orice crap cu cât îmbătrâneşte cu atât devine mai precaut. De cealaltă parte, cei mici sunt ca nişte copii. Îi păcălești mult mai ușor. Eh, ăștia bătrâni într-adevăr se pare că după mai multe prinderi şi eliberări încep să fie mai sperioşi, mai sfioşi; încep să prefere o zonă mai puţin înnădită. De multe ori, crapii foarte mari se prind înafara zonei înnădite. De altfel, ei sunt şi foarte teritoriali. Vorbind de balta asta – de Tâncăbeşti – peştii au anumite rute, anumite zone în care le place să stea; migrează către apă mică în momentul împerecherii după care se pare că revin la anumite locuri predilecte. De ce spun asta?... pentru că sunt crapi care se prind constant numai în anumite zone ale bălţii şi sunt crapi care s-au prins începând din capătul ei până în partea cealaltă” .... şi îmi trasează cu mâna o hartă imaginară susţinută şi confirmată de geografia lacului pe care îl avem în faţă.

„Anul trecut, un crap de 21 de kilograme a fost prins, de exemplu, de şase ori în şase locuri diferite!”, îşi încheie argumentaţia Vali Bonto.

O pasiune care la concursuri se transformă în stres

Vali Bonto priveşte pescuitul ca o pasiune asemănătoare fotografiei, sau călătoriilor. Cu toate acestea recunoaşte că aceeaşi pasiune dusă la extrem în sensul bun al cuvântului îşi face simţită povara în cazul concursurilor.

„Dacă vorbim de concursuri, unde totul se transformă în stres şi adrenalină, trebuie să vă explic că pescuitul nu constă doar în aruncarea unei lansete în apă... Sunt şi multe strategii... Trebuie să te gândeşti, să cauţi peştele, să descoperi în ce stare se află – e mofturos, vrea nadă puţină, vrea nadă mai multă... Cu cât participi la mai multe concursuri cu atât vei câştiga mai mută experienţă şi la un moment dat vei ştii ce trebuie să faci şi când trebuie să faci. Sunt desigur şi episoade când pur şi simplu nu ai ce face pentru că peştele or nu se hrăneşte, or nu este zona ta de pescuit. Depinde foarte mult şi de locuri, pentru că întotdeauna graţie caracterului teritorial al peştelui, pe bălţi vor fi locuri mai bune şi locuri mai puţin bune, dar şi locuri foarte proaste, în care peştele circulă foarte rar... Să mai punem şi faptul că la unele concursuri, organizatorul decide ca fiecare să-şi primească locul în funcţie de rezultatul unei trageri la sorţi! ...Cum îţi este norocul! Se poate ca totul să devină o loterie!” sunt de asemenea cuvintele lui Vali Bonto.

"Orice crap peste 20 de kilograme este trofeul suprem"

Domnul Vali Bonto este foarte serios pe parcursul întregului interviu şi mă tratează ca pe orice învăţăcel dornic de cunoaştere într-o materie pe care el o stăpâneşte foarte bine. Îmi răspunde deschis că orice crap a cărei greutate are cifra 2 în faţă este considerat de cel care l-a capturat „trofeul suprem”.... Pentru a-ţi fi şi „decernat” un astfel de „trofeu suprem” trebuie să depui foarte multe eforturi, însă. Dincolo de munca în sine şi de strategiile pentru peşte mare elaborate, pregătirea momelii îşi are şi ea imporatanţa sa.

Boilisurile – sau momelile – sunt la rândul lor extrem de costisitoare, iar procedura de fabricaţie este cronofagă. În principal, ingredientele sunt în reţetele lui Vali Bonto cam acestea: făinuri foarte scumpe de peşte, proteine lactice, adaosuri cerealiere – mai pe înţelesul tuturor – puţin precoapte, seminţe pentru păsări, mâncare pentru păsări şi arome lichide nutritive.

Combinaţia de arome care prinde cel mai mult în ţara noastră este Squid Octopus cu căpşuni sau Squid Octopus cu cramberry / merişoare. Iniţiativa de a folosi aceste din urmă combinaţii de arome nu-i aparţine, dar a preluat-o după spusele sale de la ceilalţi pescari care i-au recomandat-o. Pe de altă parte, el susţine şi că ceea ce-l face de fapt pe un pescar sunt mixurile proprii pe care le foloseşte.

Vali Bonto este unul dintre pescarii recunoscuţi pentru boilisurile făcute.

„Fiecare ar trebui să-şi facă singur boilisurile, în funcţie de raportul pe care-l consideră optim pentru valoarea proteică, cea energetică şi de cât de rapid îşi doreşte să fie boilisul”
Ascultaţi şi în format audio un interviu cu Vali Bonto, pe marginea Lacului de la Tâncăbeşti, având pe fundal filarmonica brotăcească de pe mal!