Cosmin Şofron, maestrul copilăriei
Actorul şi regizorul Cosmin Şofron se numără printre primii şi puţinii oameni din ţara noastră care au intrat și au rămas sub o formă sau alta în lumea copilăriei.
Articol de Andreea Marin, 18 Mai 2014, 10:14
Printre primii şi puţinii oameni din ţara noastră care au intrat și au rămas sub o formă sau alta în lumea aceasta a copilăriei, căreia i-au şi dedicat viaţa lor este actorul şi regizorul Cosmin Şofron.
Este şi printre puţinii care au pătruns în cinematografie de când el însuşi era un copil, iar “scena” dedicată acestui segment de vârstă pentru el nu a fost un tribut plătit propriului copil, ci o una pe care şi-a invitat fetiţa ca oaspete de seamă.
Să vorbeşti cu el despre desene animate, filme pentru copii, spectacole pentru copii şi mai ales despre cele de la circ este ca şi cum ai pătrunde pur şi simplu pe tărâmul poveştilor şi te-ai lăsa condus de el sau prin toate ungherele aparent uitate de tine şi timp.
L-am întâlnit la Circ, după un spectacol, în cabina sa strâmtă de la etaj. Ca nou venit, ai senzaţia, acolo, că un suflet mare, ca al lui, se revarsă dincolo de pereţii special concepuţi pentru a-i oferi actorului puţină intimidate înainte de-a compărea în faţa unui juriu exigent format numai din copii.
Se ştergea de pe faţă de fard şi zâmbea spunându-şi parcă doar pentru el: “Aşa-ţi trebuie când lucrezi cu copii!”… Nu mi s-a părut nici pe departe că ar fi fost vorba, aici, de o sentinţă implacabilă, ci mai curând de-o asumare extrem de matură a unei misiuni sub acoperirea anilor.
Audio: Ascultaţi un interviu cu actorul şi regizorul Cosmin Şofron despre o viaţă în care nu e niciodată obligatoriu să părăseşti poveştile copilăriei.
“Circul este o altă lume! Copiii vin şi-ntreabă în primul rând de animale şi li se mai dă şi altceva în plus… nişte performanţe absolute uluitoare! Am spus-o şi o repet: circul presupune spectacole pentru copii, de care de regulă se bucură cel mai mult adulţii. Copiii văd; sunt impresionaţi că e la înălţime, dar un matur e singurul care realizează cât de complicat este. Uite, de exemplu, eu sunt un personaj negativ în spectacolul ăsta de la circ pe care mi-l asum ca să pot să fiu real pentru ei. E ceva incredibil cât de justiţiari sunt. Hm! ( Zâmbeşte din nou!) Sunt cazuri când ţipă după tine, te apostrofează, te alungă. Vă spun că este incredibil!”
O misiune responsabilă sub acoperirea anilor
Marea provocare a lucrului cu copiii este – după cum spune Cosmin Şofron – să-ţi faci treaba responsabil până la capăt ca să nu-i dezamăgeşti.
„Sufleţelele copiilor sunt atât de frumoase! Toţi părinţii ştiu despre ce vorbesc, dar în acelaşi timp sunt şi foarte uşor de rănit, pentru că sunt pure şi inocente! Copilul uită că e o convenţie, că a venit la un spectacol. Fetiţa mea a văzut un promo la un Disney în care personajele ieşeau din ecran şi se duceau pe scenă şi de atunci îmi spune mereu ... Mai mergem la filmul ăla unde vine Mickey pe scenă... E înnebunită!... Riscul este foarte mare, dar şi răsplata e pe măsură!”
Micul erou Flint din „Stă să plouă cu chiftele” , Panicosul din „Ştumfii 2”, Crash sau sirena în ”Epoca de Gheaţă – Continente în derivă”, pe care l-a şi regizat, papagalul Blu, din „Rio” - toate îi poartă amprenta într-un fel sau altul.
Mărturiseşte de asemenea că o provocare pentru el a fost şi să redea vocea Bestiei din ”Frumoasa şi Bestia” ; şi aceasta pentru că persoanjul este foarte dificil prin îmbinarea mai multor arhetipuri.
”Eu sunt vocea Bestiei din „Frumoasa şi Bestia”. Foarte puțină lume s-ar fi gândit! Îmi place foarte tare, pentru că a fost un challange, a fost o voce la care nu s-a gândit nimeni că aș putea să o fac și nu numai tehnic – vocea – ci sensibilitatea că nah!... personajul e de aşa natură... E rău, dar de fapt el are sensibilitatea prinţului pe dinăuntru şi cred că a ieşit foarte bine şi sunt foarte mândru de el”
Cosmin Şofron este actor, regizor şi uneori traducător... Traducerea nu este, însă, pentru el, o simplă funcție bijectivă prin care se găsește corespondentul unuia, sau mai multor cuvinte; este mai mult decât atât - uneori, este o muncă grea și de durată .
”Pasiunea-i mare pentru că în ultimă instanţă este aproape singurul lucru care a mai rămas. Nu discutăm de problemele financiare de criza care a distrus aproape tot... Rămâne plăcerea şi dorinţa de a face bine, de a bucura copiii şi ce-i mai important e un lucru pe care am încercat să-l inoculez şi prin studio-urile pe unde am fost şi am făcut regie - să ne asumăm responsabilitatea a ceea ce facem pentru că toţi copiii din România de acum în vecie dacă se vor mai uita la Albă ca Zăpada şi la toate filmele de referinţă Disney - şi nu numai chiar şi copiii din Moldova – şi vor auzi dublajele făcute de noi acum!”
Provocările Marilor Personaje
Dacă la această pasiune mare dăruită lor şi celor din jur adăugăm munca epuizantă uneori din spatele producţiei începem să descoperim pas cu pas o pagină din fabuloasa lume a dublajului…. Supusă unor reguli şi criterii stricte.
”Am suficientă experienţă. Fac de când s-a inventat dublajul profesionist în România – eram un puşti, am ajuns să fiu un puşti mai mare şi să fac lucrul ăsta – am început de ceva timp să simt când cineva ar putea să o facă şi chiar dacă nu face, îi povestesc eu eventual ce se întâmplă în film. Dacă simţi că ar putea să ducă şi ca voce şi ca actor şi ca interpretare, sigur că te chinui, pentru că vrei să-l ajuţi şi pentru ca rezultatul final să fie perfect! Eu ţin minte că la primele serii cu clubul lui Mickey Mouse au venit nişte scripturi care aveau în faţă tomuri întregi despre fiecare personaj în parte – cum e Mickey, ce temperament e, cât e de bun prieten, ce mănâncă la prânz, dacă are toţi dinţii în gură, adică era o fişă a personajului... ceva incredibil! E greu de gestionat un astfel de personaj în măsura în care eu personal nu numai că nu vreau să rămân la mecanica şi la tehnica vocii...Nu, pentru că şi Duffy are momentele lui când e trist... 3 în toate filmele cu el, dar pe alea cum le faci, dacă eşti doar un dement care faci cu vocea în toate felurile?... Trebuie gestionat ca un personaj, care ghinion – aşa vorbeşte el, dar e sincer cu sine! Dah, e foarte complicat pentru că eu dacă se întrevede o mică încercare de a scoate o lacrimă- sau hai! Să nu devenim aşa de gravi – de a scoate un adevăr, dintr-o joacă din asta nebună, dar să-i pună o problemă unui copil, n-am voie să ratez şi atunci trebuie copilul să se trezească din nebunia aia sau trebuie personajul să îl trezească şi să-i pună problema ... dar, eu am minţit până acum şi să-şi dea seama copilul că nu e bine să mintă ... şi dacă reuşesc asta este senzaţional!”...
Tăticul Cosmin Şofron
Acasă, în viaţa particulară, acest om care-şi dedică viaţa parcă pentru totdeauna cauzei copilăriei se dovedeşte ca toţi ceilalţi. Râde când îmi recunoaşte că micuţa lui se află acum la vârsta la care şi-ar dori să fie zână … şi prinţesă.
„ E foarte bine că toate fetiţele vor să fie prinţese şi băieţii prinţi, sau cavaleri! Da, e foarte bine! Contactul permanent cu copiii, sau gândul permanent la temperamentul lor, la dorinţa, la nebunia, la inocenţa copiilor te incită. Nu poţi să-ţi permiţi să bagi orice cuvânt sau să adaptezi că se vede bine când te gândeşti că în conştiinţa copilului va rămâne Albă Ca Zăpada care spune nu ştiu ce ... Eu nu pot! ... acest lucru, în plus pe mine mă motivează şi bucuria mea când văd reacţiile copiilor pe mine mă motivează!”