Clovnăritul – o epopee a copiilor mari

Pe Maus – şi nu este o greşeală de redactare a cuvântului englezesc „Mouse” ( şoarece) – l-am cunoscut într-o zi de început de ianuarie într-un parc din Bucureşti.

M-a întâmpinat cu aerul lui proaspăt de copil mare, care se dedică întru totul şi necondiţionat unei cauze pe care noi, ceilalţi, de cele mai multe ori, o punem deoparte pentru zile când „vom avea chef”.

Marius Iordache, pe numele său din buletin, a terminat o facultate cu profil economic, dar s-a gândit că investiţia cea mai profitabilă şi pe termenul cel mai lungul pentru sufletul său ar fi să se „clovnărească”, după cum îi place chiar lui să spună... Ce înseamnă?... E simplu! ... Face pe clovnul pentru copii...

De fapt, dacă este să-l ascultăm pe Maus, „el este un clovn şi jumătate”, pentru că de ceva timp poate să facă în evenimente şi animaţie pentru cei mici. Într-un cunvânt, se lasă buzunărit de ei şi se prinde în joaca lor mai abitir ca atunci când era mic.

Parcă reînvie o amintire din propia copilărie, când îmi spune că acum este foarte fericit pentru că „ poate el să conducă jocurile, să le stabilească durata şi tema.”

Clovnii nu-şi pierd niciodată energia

Maus este foarte serios când mă asigură că clovnii nu-şi pierd niciodată energia.

Chiar dacă în realitate au trecut demult de vârsta copiilor, ei îşi iau energia, sau o fură pur şi simplu din ochii celor mici...

E vorba – am înţeles din cuvintele lui – de bucuria vederii unui personaj drag!

M-am întrebat mereu de ce se bucură copii cu atât de mult nesaţ la vederea unui clovn şi eu la randu-mi cu sufletul meu de copil, am ajuns la concluzia că plăcerea vine odată cu întâlnirea cuiva asemănător cu tine, gata să se joace de-a orice, oricum, oricând, fără să se supere pentru nimic şi fiind în stare să râdă tot timpul de greşelile oricui şi chiar de ale lui... fie ele intenţionate sau nu.

Clovnăritul se dovedeşte astfel o joacă în care totul este permis şi doar celui care se supără „i se taie nasul” fictiv, aşa cum numai în basme se poate, ca să crească la loc iar şi iar!...

Maus mărturiseşte că acum se joacă cu copii din plăcere... întotdeauna din plăcere.

La început, i-a fost şi lui teamă că nu va putea să se adapteze regulilor celor mici, mereu pe picior de schimbare după nişte legi numai de ei ştiute, în vigoare numai când vor ei şi dacă vor ei...

Şi-a dat repede seama că orice lege poate fi contestată democratic vorbind şi poate fi înlocuită de o alta, nu pentru că este mai bună, ci pentru că aşa a intenţionat legiuitorul....

Ştie că uneori pentru a se face auzit printre ei, trebuie să vorbească mai tare, pentru a decide el jocul trebuie să le expună argumente ferme, complexe, să-şi capăte adepţi, dar mai ales să le-o ia înainte cu ideea...

Întotdeauna vor să mă tragă de nasul meu roşu

Desigur, am şi eu curiozităţile mele! Este unul dintre motivele pentru care îl întreb dacă are nas roşu. Şi-mi răspunde foarte serios: „Da, am nas roşu!”... Insist „ - Şi te-au tras vreodată copiii de nas? – Întotdeauna, copiii mă trag de nas şi este ca un făcut, dacă din proprie iniţiativă, ei nu mă trag de nas, părinţii îi pun să mă tragă de nas. Eu dacă văd un copil mai trist, sau speriat, îi spun să apese pe nas şi-atunci piuie, iar copilul rămâne bulversat... Vai! A piuit!”

Râde când îmi răspunde că şi el este curios şi fascinat de un custum nou, pentru că-l îmbracă şi-apoi se admiră în oglindă; şi-ar dori să doarmă cu el, cum fac cei mici cu orice jucărie nouă; şi tot el este cel care recunoaşte că precum copiii, după ce trece noutatea nu mai la fel de pasionat...

Concluzia este oricum, că nu s-a despărţit niciodată de niciun costum, chiar dacă nu a mai putut fi folosit deloc.

"Maus". Foto: Marius Iordache.

Maus mărturiseşte că a renunţat să-şi procure costume cu buzunare pentru că micuţii îl buzunăresc în speranţa că vor găsi o jucărie sau ceva dulce şi implicit îi rup costumul.

De altfel, când a început să fie clovn pentru copiii, mergea prin parcuri şi le făcea fel de fel de figurine din baloane.

Atunci, copiii săreau pe el, îl trăgeau de haine să-l facă atent, să-l câştige de partea lor în cine ştie ce joc numai de ei ştiut sau să-l aibă numai pentru ei, graţie unui simţ al proprietăţii greu de experimentat când eşti mare şi atât...

Era momentul perfect de „asalt” care de cele mai multe ori se solda cu ruperea costumului... Plata era desigur destul de scumpă: Maus trebuia să-şi coasă costumul, în medie, de două ori pe săptămână....

Atenţie vine definiţia „peter panu-ielii”

Dacă v-aţi chinuit să citiţi cuvântul „peter panu-ială”, aflaţi că şi acesta este un joc de cuvinte, care întâmplător nu vine decât indirect de la Maus.

„Vinovată” este „mama Maus” - cum le place copiilor să spună – sau „mama lui Maus”, pentru că dumneaei i-a spus prima dată că „peter panu-iala” este de fapt copilăria păstrată în suflet de el, de-a lungul timpului.

Printr-o explicaţie mai elaborată a interlocutorului meu, aflu că el este în ochii mamei sale cineva care nu va îmbătrâni niciodată şi care se joacă mereu cu copii din ţara de nicăieri...

Dincolo de jocul de cuvinte, Maus are totuşi o constatare : „Când mă uit în oglindă, constat că am îmbătrânit şi eu, că mi-au ieşit riduri, că mi s-a îndesit barba...”, dar rectifică imediat după mine că ... poate nu e chiar aşa, poate „a crescut doar mare”...

În copilăria proprie, joaca avea şi-un gust amar

Îşi aduce aminte că dintotdeauna i-a plăcut să se joace, dar nu mereu a fost şi lăsat.

În copilărie, cei de-o seamă cu el îl marginalizau, sau când îl acceptau în consensul lor, avea roluri secundare şi niciodată putere de decizie...

Acum, se joacă pentru că aşa simte şi îmi spune că nu şi-a dorit vreodată „să compenseze” ce a foat atunci.

A vrut să” oficializeze” ce i-a plăcut să facă dintotdeauna – să se joace!

De mai bine de trei ani, Maus a făcut din joacă o meserie pe care o realizează cu plăcere şi „în joacă”.

Îşi aminteşte că din liceu s-a implicat în scenete de teatru şi pentru că familia l-a îndemnat să urmeze un drum sigur şi astfel a fost obligat să se-ndrepte spre o facultate „serioasă”, a găsit şi scăparea: să joace rolul de clovn pentru copii în speranţa că aşa va putea să continue joaca pe o scenă – fie ea şi a vieţii! – şi să se joace cum ştie el mai frumos.

Audio: Interviu realizat cu Marius Iordache despre „clovnăritul ca profesie” şi aduceţi-vă aminte cât de bine este să priveşti viaţa cu ochi de copil rasfăţat şi jucăuş!