Atracții europene: Valea Wachau
Dunarea albastra prin Austria rurală.
13 Septembrie 2014, 11:18
Austria are o bijuterie care se numeşte Valea Wachau. Este în Defileul Dunării şi îngăduie o evadare de o zi, din Viena, într-o pitorească zonă de 35 km. de-a lungul fluviului, pe care se înşiră 13 localități, între care oraşul Krems - cel mai vechi oraş din Austria, oraşul Durnstein - considerat cel mai frumos din Valea Wachau şi oraşelul Melk cu celebra sa Abatie benedictină.
Valea Wachau este locul cel mai potrivit pentru a lua contact cu lumea rurala a Austriei.
Drumul de pe malul Dunarii e presarat cu orăşele si sate cochete, ce îşi arata acoperişurile de ţiglă roşie ascunse între livezi de caişi si cireşi.
Drumul care le traversează urmează firul fluviului şi aproape in fiecare localtitate este un debarcader de unde te poţi urca pe vapor.
Durează cam o oră călătoria din satul istoric Spitz pînă la Melk, unde vă aşteaptă abaţia veche de 1000 de ani.
Audio: Atracții europene: Valea Wachau.