Atractii europene: Moscova
Nu poţi spune că ai văzut Moscova dacă nu ai păşit în incinta Kremlinului.
01 Februarie 2014, 14:58
Pentru mulţi oameni Kremlin înseamnă locul de muncă al Preşedintelui Rusiei, locul unde se iau deciziile politice dar nu toată lumea ştie că este şi un minunat complex muzeal, deschis turiştilor, unde se află biserici străvechi, palate şi edificii pline de opere de artă, toate construite pe o suprafaţă de aproape 27 de ha, un loc de forma unui triunghi neregulat înconjurat de ziduri şi turnuri, ridicate de meşteri italieni în secolul al XV-lea.
Zidul de cărămidă roşie are o înălţime care variază între 5 şi 19 metri şi o grosime maximă de 6 metri şi jumătate, iar dintre cele 18 turnuri cel mai cunoscut este Turnul Spasski, poarta de intrare a ţarului.
Aici s-a instalat celebrul orologiu de la Kremlin, in secolul al 17-lea. In epoca comunistă pe el a fost ridicată uriaşa stea de rubin sovietică.
Audio: Atractii europene: Moscova