Atracții europene: Insula Rodos
Insula Rodos, locul cel mai însorit din Europa.
11 Octombrie 2014, 09:40
Rodos face parte din arhipelagul Dodecanez, cele 12 insule greceşti din sud-estul mării Egee.
Este cea mai mare dintre acestea şi în Nordul şi Sudul ei Marea Egee se uneşte cu Marea Mediterană.
Poţi vedea foarte clar această împreunare de ape la Prasonisi, un golf cunoscut de iubitorii de windsurfing din toată lumea.
Nu numai că este locul cu cele mai multe ore de soare din Europa dar este o insulă ferită de vânturi pentru că este apărată de coasta Anatoliei, graniţa cu Turcia fiind foarte aproape.
Rodosul abundă în locuri încântătoare care merită să fie vizitate. Coasta de Est este cosmopolită, cu plaje imense şi hoteluri de lux, de 5 stele, cele mai elegante din Grecia.
Aici este şi faimoasa plajă Faliraki şi golful cu ape turcoise, dăruit pe timpul vieţii actorului Antony Quinn, ca un omagiu pentru rolul din Zorba Grecul.
In schimb, coasta de Vest este plină de livezi de măslini şi viţă de vie şi ascunde sate pitoreşti cu case vopsite în culori pastelate, cu balcoane invadate de muşcate şi o vale unică în lume: “Valea cu fluturi”, un habitat de o frumuseţe rară în care trăiesc milioane de fluturi-tigru.
Audio: Atracții europene: Insula Rodos.