Vasile Bănescu: Aproape tot ce ne înconjoară este contaminat de procesul de falsificare

Daniela Georgescu: Asistăm la o falsificare agresivă a valorilor și, pe cale de consecință, a realității, atât în Est, cât și în Vest. Această falsificare a realități este de natură să schimbe direcția ordinii sociale acum, a conștiinței unui popor? Putem vorbi de „sfârșitul creștinătății”, forțat de întoarcere a unui fiu risipitor care impune Tatălui păcatul ca normă a moralei creștine – în Vest – și crima drept criteriu al mântuirii – în Est?

Vasile Bănescu: Sunt mai multe registre ale acestei întrebări. Ideologia, oricare ar fi ea, falsifică realitatea, propune utopia, vorbește de un viitor de care nu se poate apropia niciodată. Utopiile, așa cum știm, au făcut crime în masă. Vorbim de două gigantice totalitarisme radicale, fondate pe utopii politice [regimul fascist și regimul comunist]. Falsificarea realității astăzi este în plan cultural. În primul rând, borșevismul a dispărut ca idee, să spunem că a decedat, însă natura acestei ideologii socialiste a persistat mereu, ea nu a sucombat. Din păcate, din spațiul răsăritean s-a transferat acum în zona culturală, inclusiv apuseană. [Ideologiile socialiste au fost transferate din ] mediile universitare din Germania în America – știm bine Școala de la Frankfurt (1923), [amploarea ideilor de stânga din] anii '60 –, apoi, [aceste ideologii au ajuns] din America înapoi în Europa; ele au dus la inundarea spațiului universitar cu idei anticreștine, antierarhice. Ierarhiile sunt fundamentale în existența unui om și a unei comunități.

Conceptul acesta: Sunt la fel de bun ca tine, de exemplu, promovat de Corectitudinea politică – care vrea să pună semnul egal între un ratat din orice profesie și un geniu din aceeași profesie – face ravagii.
Asistăm la implozii axiologice, vreau să spun, asistăm la punerea în funcție a unor oameni care nu au nicio legătură cu acea funcție doar pentru că au o anumită culoare, aparțin unui anumit sex. Tot acest fenomen de bulversare a valorilor este întreținut de nuclee ideologice, nuclee ideologice care, repet, mestecă la nesfârșit o utopie și, din nefericire, se ceartă mereu cu realitatea. Nu în beneficiul nostru, ci, aș spune, spre pierderea tuturor.

Până la falsificarea realității pe care o operează orice ideologie, aproape tot ce ne înconjoară este contaminat de acest proces de falsificare. Observăm că societățile moderne sunt practic asaltate de un tip de falsificare care proliferează în toate registrele. Bineînțeles că în spatele acestor lucruri se află o criză morală. Eu consider că un act de corupție, cu efecte imediate în plan economic și în relațiile dintre doi oameni, inclusiv, are în spate un act de corupție spirituală.

E clar că există o prăbușire a aderenței noastre la valorile tari, la valorile care nu se negociază și care sunt valorile creștine care verticalizează, transformă individul în persoană[…].

Așadar, asistăm la [adâncirea] relativismului moral, la disoluția familiei, disoluția valorilor și mai ales a autorității. E o mare problemă criza de autoritate, inclusiv în spațiul românesc, disprețul pentru autoritate, pentru că autoritățile, la rândul lor, au devenit doar autoritarisme. E o distincție între autoritatea validă – autoritatea care impune printr-un conținut inclusiv moral – și autoritarismul acesta sterp: bazat pe forță, bazat pe impunere, și nu pe respectul pe care ar trebui să îl atragă. Din acest motiv putem vorbi chiar de o scădere a încrederii în toate autoritățile din România. Așa cum știți, Armata Română și Biserica Orodoxă Română sunt pe primele două locuri, dar, la rândul lor, prin comparație cu gradul de încredere pe care l-au avut în spațiul public acum 20 de ani, observăm că și aici este o scădere.

Așadar, criza de autoritate cu care sunt confruntate toate instituțiile dintr-o societate, repet, confruntate cu degradarea de tip moral, și care nu e doar în societatea românească, atrage astfel de consecințe.

Daniela Georgescu: Este suficientă lupta etică cu ideologiile?

Vasile Bănescu: Măcar de ar fi etică.

Daniela Georgescu: Thomas Mann spunea că în aceste situații, [când societățile riscă să se năruie], nu prea avem de ales decât un comportament radical.

Vasile Bănescu: Da. Știu la ce faceți trimitere.

Daniela Georgescu: Mă refer la unele comportamente extreme, iraționale și polarizante în jurul unor ideologii…. Și atunci, spune cunoscutul scriitor german, (laureat al Premiului Nobel pentru literatură n.r. ), nu e suficient un comportament etic, care ține de raționalitate și de bunul-simț. Thomas Mann spune că în aceste situații trebuie să mergem puțin mai departe, pentru că altfel riscăm ca cei care nu înțeleg ce li se întâmplă să fie înghițiți în această masă ideologizată.

Vasile Bănescu. Da, și cred că acest: mai departe, inclusiv la Thomas Mann, ține de un tip de asumare și mărturisire, mărturisire publică a adevărului. Aici se cern oamenii. Există întotdeauna foarte mulți oameni, majoritatea lor, care se aliniază unei ideologii. Iată cazul Rusiei, unde acum încă mai poți să vezi în biserici pictate figurile unor criminali în masă, mă refer la Lenin, la Stalin. Icoane cu aceste personaje considerate diabolice [se află pictate pe pereții bisericilor]. Asta arată ce poate face ideologia din mintea umană. Dostoievski este, în mod cert, profetic în celebrul său roman Posedații/Demonii . Despre acești oameni vorbește, despre cum un om se poate transforma într-un monstru din cauza ideologiei pe care o înghite pe nemestecate. Fanatismul este o expresie a ideologizării. Da, exact cum spuneți, acest mai departe – a merge mai departe, a nu te lăsa copleșit, a nu te lăsa înghițit de masă – înseamnă a asuma să spui adevărul în mod punctual, în mod personal, pentru că niciodată masa nu se ridică ca o persoană și nu se delimitează de ceva.

Dar personalități o fac.

Daniela Georgescu: Prin urmare, [ne recomandați] să fim atenți la personalitățile care scot în față valorile morale, pentru a ne putea ghida. În situații de criză, regimurile dictatoriale induc ideea că totalitarismele intră în logica raționalități.

Vasile Bănescu: Nu. Nu intră. Și asta este ceea ce numim perfidia propagandei. Cea mai periculoasă minciună e cea care include puțin adevăr în ea. Și asta fac, să spunem, ideologii de profesie, dar și ceea ce fac oameni fără discernământ, fără o expertiză în zona de care se ocupă, aliniindu-se orbește unui tip de ideologie. Există cărți importante care tratează problema aceasta a orbirii maselor prin ideologie și mă bucur că ați spus înainte că ar trebui să căutăm și să urmărim personalitățile morale autentice, foarte rare de altfel; dar în același timp, să fim atenți la așa-zisele personalități care pun în vitrină credința lor, patriotismul lor, care de fapt e nationalism […]. Nu e timp să vorbim. Epoca naționalismelor și a naționalismului necesar în secolul IXX – când s-au format statele modern – a fost firească . [A fost] o epocă a consolidării identității, a afirmării independenței, a creării statelor independente ș.a.m.d.

Astăzi suntem – sau ar trebui să fim – în epoca firescului patriotism: apărăm ceea ce deja am consolidat cândva prin nationalism. Acum, neatacați de nimeni, neșantajați într-un fel sau altul, nefiind în situația de a pierde o parte din țară ș.a.m.d., [naționalismul nu se mai justifică]. Răspunsul firesc la realitate este patriotismul, patriotismul luminat, care presupune, evident, fidelitate față de valorile tale și ale comunității tale, fără să devii xenofob, fără să intri în conflict cu alții; naționalismele conțin și xenofobie.

Așadar, atenție la credincioșii de vitrină, atenție mare la ei, atenție la discursurile incitatoare împotriva altora. Întotdeauna este ceva dubios într-un discurs public și politic care incită la ceva. Nu e în ordine să inciți public la nimic, mă refer inclusiv la cazul de la Constanța (cu referire la faptul că Înalpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie este acuzat de Sfântul Sinod de „încălcarea ordinii statutare a B.O.R. și tulburarea păcii din viața Bisericii prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”, precum și pentru insistența ca eparhia sa să devină Mitroplie, însă „fără sinod metropolitan”, condiție sine qua non. n.r.). A incita un grup de oameni la care ai acces, a imobiliza pentru susținerea unei teme care, prin natura, ei este una exclusiv de administrație bisericească sunt lucruri total reprobabile, care au fost sancționate deja public prin comunicatul Patriarhiei Române.

Daniela Georgescu: Vorbeați despre „spectatorul angajat”…

Vasile Bănescu: Da, Raymond Aron.

Daniela Georgescu: [Aș pune în balanță „spectatorul angajat”, atitudinea de implicare în viața cetății] cu „agenți pasivi ai răului”. În ce măsură putem lega această atitudine a noastră pasivă în fața răului de lipsa de iubire de aproapele?, pentru că ați văzut că suntem condamnați, suntem certați, [când suntem angajați, spectatori angajați] că „vorbim urât despre preoți”. Eu nu știu dacă a vorbi de bine pe cineva care chiar face răul, e de vreun folos comunității.

Vasile Bănescu: Ce spuneți dvs. e un adevăr care ar trebui să fie subînțeles pentru toată lumea. Ați vorbit despre iubire. Ea nu e atât de simplă în realitate. De aceea iertarea se impune din perspectiva iubirii creștine – oferirea unei șanse: „de 70 de ori, câte șapte”, să spunem simbolic. Însă atunci când apare sfidarea, când apare recidiva, insolența, luarea în deșert a numele lui Dumnzeu, atunci, bineînțeles că o instituție, ca și o familie, trebuie să se desprindă cumva de influența aceasta nocivă din partea cuiva care ar putea face lucrul acesta. Sunt atâtea lucruri minore, dar care, adunate, ar putea schimba fața societății noastre și pe care le neglijăm. Nu le luăm în considerare. Orbiți în ultimele decenii, aș spune, de scăderea nivelului de educație. E o mare problemă în România, creșterea nivelului de indulgență cu lucruri care n-ar trebui să fie atât de menajate precum sunt lenea, indisciplina, corupția și toate aceste lucruri care ne fac rău.

Sobrietatea, realismul, luciditatea acută în legătură cu cei ne fac bine și cei ne fac rău sunt, aș spune, termenii cei mai importanți ai viziunii creștine.

Dincolo de iubire se află speranța, nădejdea, încrederea pe care o acordăm lui Dumnezeu. E ceva mai onorant decât credința, pentru că ea înseamnă încredere acordată cuiva pe care nu Îl vezi. Noi Îi dăm credit lui Dumnezeu, noi Îi dăm credit lui Hristos, Care, chiar dacă nu e aici în studio cu noi fizic, e prezent, întrucât, o spune El însuși: Sunt cu voi până la sfârșitul timpului.

Daniela Georgescu: Am să vă rog să vorbim și despre situația Greciei, care a legiferat, ieri (16 februarie 2024, n.r.) căsătoriile între persoane de același sex.

Vasile Bănescu: Eu am fost surprins să văd titluri, dar nu foarte tare surprins, titluri precum: Grecia, prima țară ortodoxă care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex. În primul rând, e total irelevant cuvântul „orthodox” în această ecuație. Grecia, nu ca țară ortodoxă, a legalizat căsătoriile între persoane de același sex, pentru că nu comunitatea creștină din această țară, – o comunitate creștină majoritară – a făcut acest lucru, ci politicienii care, firește, sunt influențați și chiar presați uneori de nucleele ideologice zgomotoase care ajung să solicite inclusiv lucruri nefirești, precum deschiderea instituției căsătoriei spre unirea nu a unui bărbat și a unei femei […]. Când spun asta, nu mă refer la toate persoanele cu această orientare – în această alegere, fiecare e, într-un grad mai mic sau mai mare, angajat pe o cale morală.

Dar adevărul este următorul: viziunea creștină nu poate exclude din ea noțiunea de păcat, cum i se solicită Bisericii să facă. Cu alte cuvinte, nu mai există păcat, nu mai există lucruri care din punct de vedere moral sunt sancționabile. Există un relativism care uniformizează totul. Toți suntem în aceeași oală. Nu, lucrurile nu stau așa. Toată istoria omenirii este vertebrată de niște valori morale pe care Creștinismul le-a sădit în lume. Mă refer la istoria europeană, fără îndoială, dar și alte spații. Nicăieri nu vom găsi un spațiu amprentat religios care să nu conțină ideea de păcat, ideea de virtute, ideea de alegere morală sau imorală ș.a.m.d.

Am spus-o și o repet: creștinismul ortodox nu va accepta niciodată homosexualitatea ca ceva firesc, pentru că nu este. Punct! Ce este firescul și nefirescul!?! Cine se întreabă asta să se gândească la Legea morală care este în fiecare dintre noi. Toți știm ceea ce se cade și nu se cade. Toți știm ceea ce e bine și ceea ce e rău, fără să facem vreun doctorat în zona aceasta a binelui și răului. Legea morală ne sancționează lăuntric de câte ori o încălcăm. Deloc întâmplător, adaug eu! Așadar, legalizarea așa-ziselor căsătorii homosexuale , în orice țară, nu este rodul solicitării societății formate din oameni în carne și oase care, în cea mai largă majoritate, sunt oameni care aderă la niște valori. Și acest lucru s-a făcut în cadru guvernamental și politic. Nu există un drept stipulat undeva în vreo cartă a drepturilor omului la căsătorie între persoane de același sex. Nu există. Acestea sunt adaosuri posibile astăzi, în ciuda spiritului și literei multor documente care vorbesc despre drepturile omului. Să nu confundăm, și cu asta închei, alegerea personală a unui mod de viață cu drepturi legiferabile și reale.

Avem nenumărate drepturi și e firesc să promovăm drepturile care țin de firesc și de persoana umană orientată spre realitate și spre firesc. Gândiți-vă care sunt consecințele expansiunii unei mentalități care exclude dimensiunea morală a lucrurilor. În primul rând, consecințele apar asupra familiei. Familia – ca unire dintre un bărbat și o femeie care are copii – este fundamentul unei societăți. Datorită familiei naturale, o societate merge înainte din punct de vedere biologic și, evident, din toate punctele de vedere. A face din ceva minoritar ceva real …; fără îndoială, a existat așa ceva de când lumea.

Daniela Georgescu: Da. E o alegere liberă a fiecăruia, însă consider că ea nu trebuie să devină un criteriu de conduită sexuală erga omnes, [opozabilă tuturor].

Vasile Bănescu: Absolut. Și nu e vorba de intruziunea în viața personală a cuiva. E vorba, în primul rând, de necesitatea conservării unor lucruri fără de care o societate dispare și primul dintre el este familia. A nivela, a pune egal între așa-zisa familie [nu se poate]. Repet, fiecare poate face ce vrea în viața lui. Dar căsătoria și familia naturală sunt lucruri care trebuie să se mențină exact așa cum au fost de când lumea aici, nu încape noțiunea de modernizare. Nu poți moderniza Decalogul, nu poți moderniza Legea morală. Acestea sunt lucruri care vor persista în istorie și trebuie să și persiste permanent, ca să supraviețuim.

Daniela Georgescu: Eliminarea oricărei porunci [din Decalog], sigur că ar putea duce chiar la moartea, la moartea umanității.

Vasile Bănescu: Imaginați-vă că scoatem doar o poruncă din Decalog – care este Legea morală universală. Imaginați-vă ce se întâmplă în lume. Numai o poruncă de acolo să o scoți. Legea morală nu e un jug constrângător. Legea morală – cum observa cineva important, C.S. Lewis, marele apologet creștin și mare intelectual al secolului XX – constituie Instrucțiunile de folosire ale ființei umane. Așa cum primim instrucțiuni de folosire când cumpărăm ceva ca să funcționeze bine, [ca să] nu îl folosim anapoda. Așa și ființa umană are nevoie de această Lege morală, în absența căreia, sau dacă perturbăm această Lege morală, începem să nu mai funcționăm firesc din punct de vedere personal și comunitar.

Daniela Georgescu: Suntem acuzați, adresa, o parte a presei și a corpului bisericesc, că facem presiune asupra spațiului intim al persoanei.

Vasile Bănescu: Nu e vorba de nicio presiune. E vorba de respectarea adevărului istoric și, repet, și de respectarea omului ca fiind moral. Omul nu e un simplu bipet care se reproduce, nu este ținut în existență și nu persistă în existență doar satisfăcându-și nevoile imediate. E mult mai mult decât atât. A reduce omul la o ființă sexuală este o impietate și este o uriașă nedreptate care se face persoanei umane. Noi nu suntem doar ființe sexuale. Această singularizare a problemei sexuale, această decupare din context, și promovarea ei, repet, – care ține de intimitatea fiecăruia, unde nu are nimeni dreptul să pătrundă –, și transformare a acestei intimități în slogan public sunt ceva cu totul nefiresc.

Daniela Georgescu: Ținând cont de faptul că se fac presiuni asupra guvernelor pentru implementarea unor legislații favorabile căsătoriei între persoane de același sex, ținâd cont și de unele derapaje ale unor clerici implicați în scandaluri și abuzuri sexuale, în ce măsură putem să ne gândim că cele două Biserici, mă refer la cea răsăriteană și cea apuseană, ar putea să fie – vrând-nevrând – partea unei revoluții sexuale permanente?

Vasile Bănescu: Nu. Niciodată Biserica nu va putea fi parte a unei revoluții sexuale, pentru că Biserica nu se ocupă de reglementarea vieții sexuale a nimănui. Biserica are cu totul alt conținut în mesajul său – în Evanghelie nu găsim vreun Cod de comportament sexual ș.a.m.d. Această încercare de corupere a bisericilor care, în anumite locuri din lume, e adevărat, inclusiv în Europa, au făcut compromisuri… A invoca aceste compromisuri ca fiind adecvare la realitate este un lucru perfid. Este un lucru fals, pentru că, de fapt, acolo unde s-au făcut aceste compromisuri, de fapt, s-a renunțat la spiritul evanghelic. Bineînțeles că aceste lucruri s-au putut întâmpla pentru că vorbim de oameni din aceste biserici care au acceptat aceste lucruri. Întrebarea care ar trebui să fie permanent în mintea tuturor este: Ce ar spune Hristos despre asta? De fapt, asta e întrebarea numărul unu, întrebarea în mintea oricărui creștin: Ce ar spune Hristos despre căsătoriile între persoane de același sex? Răspunsul nu e chiar greu de de intuit.

Daniela Gerogescu: Am să mă refer și la „Fiducia supplicans” (documentul emis de Dicasterul pentru Doctrina Credinței și semnat de Papa Francisc, care aprobă binecuvântarea spontană a uniunilor de același sex. n.r.), în jurul căreia au fost, recent, destul de multe discuții aprinse în Consiliul de la Vatican. O astfel de binecuvântare a uniunii dintre persoanele de același sex ar șterge nuanțele dintre păcat și îndreptare?

Vasile Bănescu: Acest document care a contrariat foarte mult și care, am înțeles, a scindat episcopatul catolic la nivel internațional, este în primul rând un document fără niciun fel de consecință liturgică. O binecuvântare nu este o taină, deci nu se pune problema acceptării căsătoriilor între persoane de același sex din cauza acestei binecuvântări. E o înțelegere abuzivă aceasta, orientată spre acceptarea căsătoriilor respective. Din câte știu, citind documentul și reflectând asupra lui, această binecuvântare este doar expresia unui tip de îngăduință, s-o numim creștină. În legătură cu aceste persoane, care ar avea și ele nevoie de un tip de pastorație creștină, e vorba de o pastorație care nu e [de natură] să-i consolideze în această situație în care se află, ci e o pastorație menită să-i apropie de Biserică, pentru a se trezi. În Biserică pu poți găsi altceva decât ce a lăsat Hristos în ea, pentru că El a întemeiat-o.

A crede că, în calitatea pe care o ai, dacă ai optat pentru un anumit tip de viață, ești invitat spre Biserică ca să persiști în această directive, e o mare eroare. Așadar, n-aș interpreta acest document despre care ați vorbit – și care, sigur, a stârnit interesul – ca pe o invitație la a rămâne în acea stare. Nu cred că o va spune niciun teolog catolic veritabil și, bineînțeles, nici Papa nu a spus vreodată acest lucru. Dar o astfel de îngăduință, o astfel de expresie a îngăduinței, repet, față de persoane care se confruntă sau se află într-o astfel de situație, este cu totul altceva decât o acceptare a situației respective. Eu am interpretat-o, repet, ca expresia unei configurări a pastorației pentru aceste persoane. O pastorație menită totdeauna, pentru fiecare dintre noi, să ne însănătoșească, nu să ne consolideze într-o stare pe care, mă rog, fiecare o avem, într-un fel sau altul, de păcat.

Daniela Georgescu: Autonomia episcopatelor, însă, ar putea duce la o interpretare diferită [a Declarației doctrinare „Fiducia supplicans” privind semnificația binecuvântărilor uniunilor între personae de același sex]?

Vasile Bănescu: Probabil că da. E o problemă a Bisericii Romano-Catolice, o problemă pe care eu personal sunt convins că Biserica Ortodoxă nu o va avea. E cu totul altceva. Sunt paradigme istorice diferite, sunt paradigme culturale diferite, chiar paradigme teologice diferite. Dar în legătură cu problemele majore ale credinței …., nici nu le mai enumerăm.

Există un singur numitor comun: Evanghelia, și pe Evanghelie trebuie să ne fondăm viziunea noastră creștină.

AUDIO Interviul integral cu Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Biericii Ortodoxe Române (partea a II-a).