Ioan Stanomir: În vremuri complicate este bine să ne ținem capul pe umeri şi să nu cedăm fricii sau optimismului exagerat

Politologul, scriitorul şi esesitul, Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, face o analiză a situaţiei determinate de pericolul rusesc în zonă.

Într-un interviu acordat Danielei Georgescu, politologul vorbeşte, între altele, despre puterea de influenţă a propagandei ruse, despre planurile Moscovei şi posibile scenarii pe care Rusia le poate lua în calcul cu privire la dictatul unei „păci”cu Ucraina, în funcţie de rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ale Americii şi interesele Chinei şi ale Europei.

Daniela Georgescu: Știm că președintele rus, Vladimir Putin, nu-și ascunde intențiile imperialiste. Încă din 2005, el afirma că prăbușirea Imperiului Sovietic a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului. Să înțelegem de aici că de atunci luase în calcul o refacere U.R.S.S.?

Ioan Stanomir: E foarte greu să proiectăm asupra lui Vladimir Putin în totalitate o premeditare ideologică. Este limpede că de la un punct încolo, Administrația Putin a început să conducă o politică externă din ce în ce mai ofensivă, mai agresivă și mai imperialistă. Însă este corect să precizăm că Vladimir Putin este un copil al luminii sovietice și că admirația pentru Uniunea Sovietică și pentru sistemul sovietic a reprezentat una dintre constantele viziunii sale politice.

Daniela Georgescu: Cum am putea cataloga invazia Ucrainei? Vladimir Putin spunea că Rusia are un drept asupra Ucrainei. De unde această tulburare de logică? Poate fi asta o aroganță?

Ioan Stanomir: Nu cred că este o aroganță. Este o încălcare a dreptului internațional, este o crimă de agresiune, conform dreptului internațional. Este o crimă împotriva dreptului internațional comisă de un stat membru permanent al Consiliului de Securitate al [Organizaţiei] Națiunilor Unite, conduită care face ca întregul edificiu al Națiunilor Unite să fie în acest moment caduc. Asistăm practic la subminarea din interior a Cartei Națiunilor Unite.

Daniela Georgescu: Putem spune că Wolant reapare astăzi în Piața Roşie din Rusia?

Ioan Stanomir: Rusia lui Stalin este destul de diferită de Rusia lui Putin. În Rusia lui Putin, rușii, – dacă și-ar propune – ar putea să se manifeste, dar nu o fac pentru că sunt prizonierii aceluiași orgoliu imperial care i-a ținut captivi și în vremea Imperiului Sovietic – prima observație.
A doua observație: dacă există o continuitate totuși între Rusia lui Stalin și Rusia lui Putin este laşitatea. Să nu uităm că pentru fiecare Bulgakov, Mandelştam sau Pasternak au existat mii de complici entuziaști ai regimului. Așa încât problema Rusiei este o problemă foarte complexă; este bine să ne ferim să facem extrapolări metaforizante, pentru că – oricât ar fi de seducător apelul la Woland – ceea ce se întâmplă în vecinătatea noastră este de o concreteţe extraordinară. Este o încercare a Federației Ruse de a dezmembra un stat, de a destructura ordinea internațională și de a se apropia de granițele noastre. Este ceva de o gravitate fără precedent.

AUDIO Interviu cu Ioan Stanomir

Daniela Georgescu: Cât de aproape ar putea să fie pericolul apropierii de graniţele noastre?

Ioan Stanomir: Poate să fie pe Prut. Dacă ne uităm vis-à-vis, vedem orașe din Ucraina […]. În cazul în care Rusia se prăbușește, teritoriul ucrainean din sudul Basarabiei istorice trece Rusiei și probabil că Republica Moldova încetează să existe.

Daniela Georgescu: Se duce o propagandă foarte agresivă în Transnistria (teritoriu moldovenesc aflat sub ocupaţie rusă, în condiţiile în care Republica Moldvoa este stat neutru prin Constituţie n.r.)

Ioan Stanomir: E e un război hibrid pe care Federația Rusă îl poartă. Ea se folosește de Transnistira ca de un cap de pod și are de asemenea foarte mulți oameni politici bine plasati în Republica Moldova. Nu trece ziua fără să constatăm că înalți oficiali ai Republicii Moldova sunt inculpați pentru spionaj în favoarea Federației Ruse.

Daniela Georgescu: Am văzut că și în rândul preoților sunt astfel de suspiciuni, cum că ar fi cumpărați de Putin pentru a crea diversiune în Mitropolia Basarabiei.

Ioan Stanomir: În această problemă, eu nu sunt specialist în teologie. Voi trata pur politic [această chestiune]. Structurile ecleziale care sunt subordonate Moscovei – și cele din Republica Moldova, şi cele Ucraina – nu sunt structuri ecleziastice, sunt structuri informative care se folosesc de această acoperire ecleziastică pentru a face jocurile [Rusiei]. În mod constant, Biserica reconstituită de comuniști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost mereu un instrument al politicii sovietice. Nu există un patriarh la Moscova care să vorbească în numele mesajului creștin. El este un demnitar – [mai întâi de toate] al U.R.S.S., după aceea al Federației Ruse – care vorbește în numele acestor entități. Îmi pare foarte rău să spun, dar creștinismul rus nu are nimic de-aface cu această formulă de intruziune, ingerință și imperialism care este reprezentată de Biserica Rusă.

Daniela Georgescu: În situația aceasta: a unei credințe deplasate de la axa biblică, este posibil ca acest război să capete o turnură religioasă?

Ioan Stanomir: E o problemă destul de delicată. Ucraina a încercat să intervină pentru a pune capăt politici de propagandă și de destinare promovată de Biserica ucraineană supusă Moscovei. Nu uitați că Biserica Ortodoxă a Ucrainei a fost recunoscută ca autocefală, iar această autocefalie nu a fost acceptată niciodată de Moscova și de sateliţii ei. Eu întotdeauna am făcut o distincție foarte clară între religie și politică: de multe ori religia înseamnă religie politică. Viziunea lui Putin și a complicelui său cu sutană, Patriarhul rus, [Kiril], nu este o viziune religiosă, [ci] este o viziune de religie politică.

Daniela Georgescu: Va ajunge să fie folosit religiosul [în interesul de dominanţă aşa-zis morală a Rusiei]?

Ioan Stanomir: Este evident că este folosit pentru că Rusia are pretenția de a se erija în apărătorul moralei, tradiției, valorilor creștine, acuzându-ne pe noi, cei care suntem oprozații ei, că suntem întruchiparea Satanei. Pe mine personal, astfel de acțiune mă lasă absolut indiferent, fiindcă e foarte bine că dacă diavolul vine la Moscova, ca în opera lui Bulgacov (Maestul şi Margareta n.r.), vine pentru a face binele pe care-l refuză autoritățile de stat. Iertați-mi maliţiozitatea, dar lecții de teologie politică din partea Federației Ruse eu, personal, nu primesc.

Daniela Georgescu: Constituie războiul din Ucraina o amenințare la adresa stabilității globale acum? În momentul acesta mai avem și un război în Israel și Gaza [apoi, tensiunile dintre Iran şi Israel].

Ioan Stanomir: Sunt parte aceluiași conflict – Rusia este parte dintr-o alianță regrupând Republica Nord-Coreană, Iranul și Republica Populară Chineză. Aceste țări cooperează strâns și sunt țări revizionite. Ele doresc destructurarea ordinii internaționale. Dacă înțelegem acest lucru, e bine. Dacă nu, vai de noi.

Daniela Georgescu: Mi se pare că poziţia Chinei este puțin alunecoasă, [în sensul că joacă în ascuns la două capete].

Ioan Stanomir: Ceea ce știm este că Republica Populară Chineză este, conform oficialilor americani –republicani și democrați –, cea mai mare amenințare la adresa Statelor Unite și la adresa noastră. Toți oficialii americani – de la parlamentari până la membri ai puteri executive – formulează în aceeași termini chestiunea: Republica Populară Chineză este, asemenea Uniunii Sovietice, un inamic. Scopul inamicului acesta este să distrugă ordinea căreia noi i-am datorat prosperitatea și libertatea. Nu e nimic alunecos aici, [poziţia Chinei]este de o claritate deosebită – Republica Populară Chineză câștigă competiția cu Statele Unite. Tot ceea ce avem noi câștigat se duce pe apa Sâmbetei. Mie mi se pare că este de o calitate extraordinară această situație.

Daniela Georgescu: Mă gândeam la faptul că Republica Populară Chineză îşi dorește de fapt prelungirea războiului din Ucraina. Ar avea interese să își dorească prelungirea războiului, [chiar dacă în declaraţii spune contrariul, ceea o apropie mai mult de Trump decât de Putin].

Ioan Stanomir: [Desigur că vrea prelungirea războiului] , are interesul să slăbească Rusia. Rusia este deja o țară care este inferioară economic Chinei, iar China nu face decât să încline balanța în favoarea ei. Războiul din Ucraina este și o repetiție pentru ceea ce se poate întâmpla în Taiwan în cazul în care comunitatea internațională nu reacționează, – cu deosebirea că un conflict în Taiwan, spre deosebire de unul din Ucraina –, ar putea escalada mult mai repede într-un conflict global de proporții planetare.

Daniela Georgescu: Credeți că va interveni Occidentul să pună stop sau să mai micșoreze puțin viteza de înaintare a conflictelor armate [din Europa şi Orientul Mijlociu]?

Ioan Stanomir: Deocamdată, fiecare țară este pe cont propriu: Israelul trebuie să se apere de fundamentalismul islamic (şi o face foarte bine); Ucraina primește ajutor, dar nu într-atât de mult pe cât ar trebui. Și cred că până la urmă va trebui să înțelegem cu toții că, dacă [Ucraina] nu lovește în adâncimea teritoriului rus, este ca și cum ar lupta ca si un orb cu un inamic care are 20 ochi. O asemenea luptă nu poate fi dusă.

Daniela Georgescu: Din păcate, vedem că Germania și Italia nu reuşesc să se țină de cuvânt cu privire la ajutorul promis Ucrainei. Riscăm ca Italia și Germania să pună securitatea Europei în pericol?

Ioan Stanomir: Securitatea europeană este deja în pericol. Faptul că se desfășoară un război în Europa Centrală și de Est este ceva fără precedent din 1945, pe de o parte. Pe de altă parte, a refuza Ucrainei dreptul de a ataca în profuzimea teritoriului rus este a o condamna să ducă un război fără niciun fel de șanse de echilibrare. Pentru că nu se mai pune problema – realist vorbind – ca Ucraina să recupereze întregul teritoriu. Dar, trebuie pusă problema să se ajungă la negocieri care să nu permită Rusiei să păstreze întreg teritoriul cucerit. Nu e un paradox aici – trebuie să fim foarte atenţi la nuanţe.

Daniela Georgescu: Aceasta este varianta de „pace” pe care și-o dorește Rusia – o așa-zisă pace.

Ioan Stanomir: Rusia dorește tipul de pace pe care îl propun Brazilia și China – adică o înghețare a conflictului, cu recunoașterea de facto a anexărilor, poate chiar mai rău, cu obligația Ucrainei de a semna un tratat prin care să recunoască încorporarea regiunilor în Federația Rusă, ceea ce ar echivala cu o sfâșiere, cu o mutilare a Ucrainei.

Daniela Georgescu: Mai este și varianta propusă de Donald Trump, care spunea că, în cazul în care va câștiga alegerile pezidenţiale din acest an, va aduce el „pacea”, și propune o zonă tampon, [demilitarizată], între Rusia și Ucraina. Ce însemna această pace?

Ioan Stanomir: În Statele Unite lucrurile sunt complicate, pentru că există această dimensiune izolaționistă. Izolaționismul este o dimensiune politică bine cunoscută în relațiile internaționale. Nu este ceva ce să se fi născut cu Donald Trump. Este clar că orice zonă tampon, dacă nu este gestionată corect, riscă să ofere Federației Ruse posibilitatea de a reporni conflictul în unu, doi sau trei ani. Aceasta este marea problema: nu că se creează o zonă tampon, ci că în spatele zonei tampon, Federația Rusă se va pregăti, se va înarma și va ataca. […] așa s-a procedat și cu Vietnamul de Sud. Atunci când americanii s-au retras, au încheiat un tratat și s-a promis respectarea indentităţii teritoriale a Vietnamului de Sud. Doi ani mai târziu, Vietnamul înceta să mai existe.

Daniela Georgescu: Există riscul ca așa-zisa „încheiere a păcii” dorite de Putin să deschidă calea unor conflicte revizioniste în zonă?

Ioan Stanomir: Există o ascensiune a populismului, a radicalismului, pe fondul foarte multor probleme. România este parte dintr-un tablou sigur. Este o epocă de anxietate, de neliniște. E o epocă foarte complicată. Nu cred că trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Noi trebuie să ne asigurăm că partea de teritoriu care rămâne sub juridicția guvernului legitim de la Kiev va fi integrată în spațiul euro-atlantic și că [această parte de teritoriu care va rămâne sub Administraţia de la Kiev] va fi suficient de puternică militar și economic, aşa încât să reziste agresiunii ruse. Noi nu ne putem permite un Vietnam de Sud în vecinătatea noastră.

Daniela Georgescu: Cum vi se pare că acționează România pentru că acest lucru să nu se întâmple?

Ioan Stanomir: România cred că face atât cât îi permite discreţia ei în materie de politică externă să facă. Ne-am comportat onorabil. Nu eroic, onorabil. Îi ajutăm pe ucraineni, livrăm armament, îi ajutăm cu transportul maritim și fluvial, ceea ce este foarte important. Suntem corecți, suntem solidari, acordăm sprijin refugiaților ucraineni, ne opunem Federației Ruse, facem exact ceea ce trebuie să facem în acest moment.

Daniela Georgescu: În condițiile în care se va ajunge la o așa-zisă „pace” – negociată, desigur, am să vă întreb ce efecte credeţi că va avea asupra noastră, a României?

Ioan Stanomir: Acestă pace, în măsura în care Federația Rusă rămâne cu un picior pe teritoriul Ucrainei, nu este pace, ci armistițiu. Un armistițiu poate dura foarte mult. Armistițiu din Corea a durat 70 de ani, din 1953; așadar poate dura foarte mult şi nu e niciodată pace. Mai există situații în care două țări nu mai sunt angrenate în război, dar, [cu toate acestea], ele nu încheie niciodată un tratat de pace. Este cazul Japoniei şi al U.R.S.S. – un caz cunoscut, generat de contenciosul asupra Insuleleor Kurile, ocupate și anexate de U.R.S.S. la finalul războiului. Noi nu trăim în Vanuatu, nu trăim în Portugalia, nu trăim pe Planeta Marte, trăim în vecinătatea Ucrainei și trăim în vecinătatea Mării Negre, – două vecinătăți care ne definesc statutul –, de aceea, noi vom fi obligați în continuare să facem parte din această confruntare globală, a cărei menire este ținerea la respect a Federației Ruse și – în spatele ei – ținerea respect a Republicii Populare Chineze.

Daniela Georgescu: Este acuma mania aceasta – să devenim state neutre, în condițiile în care și Elveția – care este țară neutră – și-ar dori să renunțe la neutralitate.

Ioan Stanomir: E foarte greu, pentru că Elveţia profită de pe urma neutralității în moduri avuabile şi inavuabile, – pentru a mă exprima elegant, – şi cu asta cred că am spus totul. Pentru noi, neutralitatea este ca și cum ai vedea eșapodul în piața publică, ţi-ai da jos singur cămaşa, şi i-ai spune călăului: „pregăteşte bine toporul, loveşte şi dă-mi jos capul”. Asta înseamnă neutralitate. Numai nişte smintiţi pot crede că neutralitatea este o opțiune. Neutralitatea nu a fost niciodată o opțiune pentru statul român modern, din momentul în care a făcut față pericolului rus. De aceea ne-am apropiat de Germania și Austria după Războiul de Independență, şi de aceea am încercat cu disperare în perioada interbelică să rezistăm revizionismului maghiar şi sovietic, şi, de aceea – spre norocul nostru –, în urma cu 20 de ani am aderat la N.A.T.O. Pentru că dacă noi nu suntem acolo, alții vor fi aici – și alții îi cunoaștem foarte bine cine sunt: nu cititorii lui Bulgakov, nu admiratorii lui Cehov, nu cântăreţii lui Musorgski, Borodin şi Ceaikovski, ci soldații Armatei Ruse. E cu totul altceva! I-am avut aici şi cred că nu-i mai dorim încă o dată.

Daniela Georgescu: În ce situație suntem acum? Ne-ar mai putea ajuta recursul la memorie? Istoricii fac eforturi neobosite ca să ne ajute să înțelegem că există riscul ca istoria să se repete.

Ioan Stanomir: Nu e vorba de a repeta istoria. Noi nu suntem ca în perioada interbelică, nu putem face obiectul unui nou Pact Ribentrop-Molotov. Ca atare, situația noastră este și una care depinde de noi. Dacă noi ne înarmăm și rămânem fideli alianţelor, avem șanse să ne păstrăm independența. Nu mai există pericolul în acest moment al unui 1939, care să însemne dispariția statului român.

Daniela Georgescu: Nadejda Mandelştam se întreba, în timpul regimului stalalinist, (când imoralitatea corpusese toate strucutrile statului şi devenise regulă), dacă lumea mai știe ce are de apărat. În ce situație suntem noi acum? Credeți că noi știm? – mă refer la popor, nu la clasa politică.

Ioan Stanomir: Întrebarea Nadejdei Mandelștam ar trebui să și-o pună rușii. Să se întrebe ce mai au ei de apărat. Asta este! Cred că ei ar trebui să spună, pentru că atunci când mulți întorceau spatele lui Osip Mandelşatm, atunci când mulți îi tratau pe Osip şi Nadejda Mandelştam ca pe nişte ciumaţi, laşitatea domnea. Laşitatea domnea atunci, iertați-mă, domnește și acum. Ca atare, rușii, din păcate, au făcut o alegere. Ei nu vor să fie poporul lui Cehov, doresc să fie statul lui Putin. Ruşii, din păcate, au făcut o alegere. Noi rămânem, mă rog, oamenii educați din Occident, rămânem atașați de valorile culturii ruse, dar suntem implacabil opuşi satului rus. Este ca şi în vremea regimului nazist – când noi nu renunțam la Beethoven, la Bach şi la Goethe pentru că răgea la microfoane Hitler. Nu avem voie! Nu avem voie să abandomăm cultura marilor naţiuni pentru că statele lor sunt criminale. E datoria noastră, pe care trebuie să o apărăm împotriva statelor criminale. Cât despre români, românii trebuie să-şi făurească singuri destinul. E vremea autonomei individuale, a libertății, a responsabilității. Fiecare cum își așterne așa va dormi.

Daniela Georgescu: În încheiere, o concluzie, sau poate doriţi să adăugaţi ceva ce nu v-am întrebat eu?

Ioan Stanomir: În vremuri complicate este bine să ne ținem capul pe umeri şi să nu cedăm fricii sau optimismului exagerat.