Ascultă noaptea - ediția 109 (13 octombrie 2014)
Reîntoarcerea unei legende: Dan Andrei Aldea în România
12 Octombrie 2014, 23:03
Despre concertul susținut miercuri seară la Oradea de legendarul Dan Andrei Aldea și Pasărea Colibrii s-a scris și s-a vorbit, dar în niciun caz suficient, având în vedere importanța evenimentului. Așa că-l vom aborda și noi chiar în deschiderea ediției, prin două momente publicistice. Primul îii aparține colegului meu Bogdan Puriș de la Radio Timișoara, pentru care, dintr-o dată, distanța până la Oradea a devenit un infinit mic. Ca atare, a dat o fugă până acolo cu reportofon cu tot și nu mai trebuie decât să ascultați ce a înregistrat. Cel de-al doilea moment publicistic îi aparține colegului meu Ștefan Naftanailă de la Radio România Cultural care a înregistrat prin telefon un interviu cu Dan Amdrei Aldea, primul pe care artistul l-a acordat după Revoluție unui post de radio din România.
Iată câteva dintre numele aflate pe lista aniversaților săptămănii 13-19 octombrie: Nana Mouskouri, Paul Simon, Alexandru Andrieș, Cliff Richard, Natalie Maines, Chris De Burgh, Alan Jackson, Ștefan Bănică Jr.
Albume nou apărute pe piața muzicală: Tracks Of My Years - Brian Adams, 24 Karat Gold: Songs From The Vault - Stevie Nicks, The Son Of A Bluesman - Lucky Peterson.
Vă las plăcerea de a descoperi Albumul de la ora două... și ceva.
Ascultați și comentați pe Facebook, la pagina "Ascultă Noaptea", sau pe mail: ascultanoaptea@gmail.com.
Victor Spirache