Mărțișorul din Banat are zece mii de ani!

Căutăm uneori răspuns unor întrebări esenţiale, dezbatem oferind argumente pro şi contra, aducem dovezi, infirmăm dovezi… Înainte de litere, au fost semnele.

Mult înainte de daci, de greci, de romani, de toată istoria omenirii care a fost scrisă, mare parte din povestea omenirii a fost desenată.

Astăzi, vedem semnele dar nu le mai înţelegem. Aşa se întîmplă şi cu mărţişorul, puternică amuletă strîns legată de credinţele ancestrale, dar şi de comunicarea primordială ce se făcea pe obiecte casnice, îmbrăcăminte sau dansuri. Vechile semne le regăsim astăzi pe cămăşile ţărăneşti, brîie, laibăre, sau pe bastoanele vătafilor de căluşari din Valea Bistrei sau Soceni, pe Valea Tăului.

Două sînt descoperirile care ne îndreptăţesc să spun că amuletele, deci Mărţişorul, are o vechime uriaşă aici, în Banatul Montan: Ion şi Schela Cladovei cu Lepenski Vir.

Povestea lui Ion începe într-o peşteră din Munţii Aninei, acolo unde un grup de speologi a descoperit o veche mandibulă.

Procedura datării cu radiocarbon a relevat faptul că mandibula numără aproximativ 40.000 de ani! şi aparţine celui mai vechi homo sapiens European descoperit pînă în prezent! Iar Schela Cladovei reprezintă cea mai veche aşezare stabilă din Europa, descoperită de arheologul Vasile Boronean.

Aceasta datează de acum 10.000 de ani şi s-a dezvoltat între anii 8000-5500 î. Hr. În 2010 au fost dezgropate ruinele unui atelier de produs margele din malachit, vopsite în roşu şi alb!

O a doua descoperire, cea de la Cuina Turcului, unde a fost găsită o falangă de cal pe care este încrustat un romb, cu o vechime de 11.000 de ani, spun specialiştii, Confirmă ipoteza că această regiune nu a fost acoperită în totalitate de gheţă în Era glaciară, aici dezvoltîndu-se prima civilizaţie europeană. Vecinii sîrbi au descoperit şi ei dovezi similare la Lepenski Vir, pe celălalt mal al Dunării.

Se pare că cele două aşezări sînt surori: datează din aceeaşi perioadă; comunităţile aveau aceleaşi îndeletniciri, pescuitul, vînatul, creşterea animalelor şi cultivarea pămîntului, şi erau preocupate în aceeaşi măsură de stocarea hranei. Tocmai stocarea hranei, alături de cultivarea pămîntului, le-ar fi permis să întemeieze aşezări stabile, guvernate de anotimpuri. Şi acum revenim la Mărţişor.

Cum este firesc, Anul Nou se sărbătorea odată cu venirea Primăverii, atunci cînd natura se trezeşte la viaţă şi începe anul agricol. Pe vremea Imperiului Roman, Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Marte nu era numai zeul razboiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Aceasta dualitate este remarcată în culorile marţişorului, albul însemnînd pace, iar roşu război.

Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie pînă la începutul secolului al XVIII lea.

Cel mai românesc semn, este, probabil, coloana. Nu o alaturare de romburi – ci coloana. Este şi cel mai vechi semn descoperit pînă acum pe teritoriul nostru: vechimea cca 10.500 ien – descoperit pe o piatră, într-o grotă, la Schela Caldovei.

Amuletele descoperite aici, primele mărţişoare, erau pietre mici de rîu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, care se pare că se purtau la gît. Culoarea roşie semnifică focul, sîngele şi soarele şi era atribuită femeii – deci vieţii. În schimb, culoarea alba, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului. Împletitul şnurului roşu-alb, în spirală, reprezenta şi comuniunea bărbat-femeie.

Amuletele şi talismanele au ca obiectiv principal de a proteja purtatorul de rău, sau de a aduce noroc. În trecut, în mediul rural din Banatul de Munte, şnurul mărţişorului era împletit din lîna oilor din casă, de mamele care aveau copii mici. De şnur, ele înnodau o monedă de argint, pe care o legau de mîna copilului.

Ritualul era respectat în fiecare primăvară, pentru că fiecare mamă era convinsă că această amuletă îl apără pe odorul ei de boli şi de necazuri, că va fi sănătos, precum argintul, care are proprietăţi septice ridicate. În Banat, în zona Bucova, chiar la intrarea în Porţile de Fier ale Transilvaniei, tinerele fete nemăritate se spală cu zăpadă sau cu apă adunată de pe frunzele fragilor din pădure, în ziua de Mărţişor. Cînd ritualul este respectat potrivit tradiţiei, tinerele fete se vor mărita în acel an.

Ţăranii din trecut îşi comunicau vîrsta şi statutul social prin portul hainelor, cromatică sau croială, prin podoabele capului şi pieptănătură. Albul era destinat copilăriei şi adolescenţei. La tinereţe, cînd sîngele dădea în clocot, apăreau culorile vii, în special roşul care se intensifica pînă la căsătorie.

După nuntă, culorile straielor se potoleau, ca să ajungă la bătrîneţe mai sobre, alb-negru sau alb complet. Amuletele şi mărţişoarele toarse din lînă au o puternică legătură cu simbolurile cusute pe cămăşile populare tradiţionale. Aceste simboluri reprezintau, în vechime, un ID pentru purtător: spuneau de unde vine, zonă de munte, de cîmpie, de pe malul unei ape, este tînăr în căutarea unei mirese, căsătorit sau văduv, agricultor, păstor, pescar, sau războinic etc.

Alături de aceste semne de identificare, cămăşile, străţile, brîiele şi peptarele purtau semne magice menite să-i apere de rău. Multe dintre aceste semne, regăsite pe obiecte cum ar fi statuetele din os, lut, pe oalele ceramice de Cucuteni, Horezu sau Vădastra, vase antropomorfe cu vechime de peste şase mii de ani, se găsesc şi astăzi semne care, în afară de o semnificaţie artistică, au şi una spirituală, energetică, etc.

Fetele purtau şi mai poartă Mărţişorul pînă la sfîrşitul lunii martie sau pînă la întoarcerea păsărilor călătoare. Atunci, ele agăţau amuleta într-un pom fructifer, pentru ca acesta să aducă în familia tinerei care l-a purtat o recoltă bogată,

Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oara într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu ( n.1768-d.1848) în “Condica limbii române”.

Frumoasa tradiţie a Mărţişorului se păstrează şi în alte ţări, învecinate: în Bulgaria, în Albania şi în Macedonia.

Astăzi, valoarea marţişorului este strict artistică. Se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice.