Mărţişor, Mărţişug sau Marţ

Acum 100 de ani, etnologii numeau obiceiul de 1 martie Mărţişor, Mărţişug sau Marţ şi constatau că nu doar românii îl ţineau, ci şi bulgarii și albanezii din Balcani.

Ţăranii repetau acest obicei la fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor și a nenorocului – notează specialiştii de la Muzeul Ţăranului Român.

Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb și roșu ca să fie feriți de boală, pe care aceștia îl legau după douăsprezece zile în pom ca să fie roditor, iar vitelor li se agăța fir roșu cu alb ca să fie sănătoase și fertile.

Povestea mărțișorului supraviețuiește în diferite forme până în contemporaneitate, de la firul simplu răsucit în alb și roșu până la mărțișorul virtual.

În orice caz, sărbătoarea este extrem de veche, primele dovezi arheologice fiind din vremea dacilor.

Mulţi au asociat numele mărţişorului şi al lunii martie cu cel al zeului Marte din Roma antică, însă este amintit şi un zeu al dacilor: Marsyas Silen.

„Mărţişoarele jucau un rol important în victoria noului anotimp, cel călduros, asupra celui vechi, friguros, reprezentat de ultimele capricii ale Babelor. Rolul cel mai important îl avea torsada, cele două fire împletite care iniţial erau alb şi negru, aşa cum erau şi oile babei“ – explică etnologul Marcel Lutic, de la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi.

Albul şi negrul reprezentau unirea cerului cu pământul, simbolul fertilităţii, al împletirii luminii cu întunericul, a iernii şi a verii. Ulterior, s-a folosit în loc de negru albastrul, iar mai recent, de prin secolele XVIII-XIX se foloseşte roşul.

Etnologii subliniază că roşul produce cel mai puternic efect asupra simţurilor, fiind simbolul frumuseţii, tinereţii, sănătăţii şi bogăţiei.

Mărţişorul sau “funia timpului”

Este asociat în multe culturi arhaice venirii primăverii, naşterilor şi căsătoriilor, a începuturilor.

Mărţişorul sau “funia timpului” se poartă nouă sau douăsprezece zile, după cum moare şi renaşte simbolic Baba Dochia – ea însăşi simbolul timpului care se naşte, curge şi moare cu o ciclicitate imprimată de lună. Odinioară, mărţişoarele se puneau la apariţia pe cer a Craiului Nou. Fiind în legătură cu pământul, Dochia are legătură directă şi cu negrul, cealaltă culoare a mărţişorului arhaic.

Etnologii spun că Evdochia s-a născut în Cetatea Iliopolei din Liban şi a trăit pe vremea Împăratului Traian. A fost o femeie foarte frumoasă, care şi-a trăit tinereţea în desfrâu. Spre bătrâneţe s-a pocăit, a fost botezată de episcopul Theodot, şi-a împărţit averea la săraci şi s-a retras într-o mănăstire unde ar fi făcut minuni. În calendarul creştin, la 1 martie se sărbătoreşte cuvioasa mucenică Evdochia, care înseamnă în greacă “Binevoitoarea”. Profesorul Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie şi Folclor “Constantin Brăiloiu” din Bucureşti, subliniază că sărbătorile şi obiceiurile care alcătuiesc scenariul ritual al morţii şi renaşterii Zeiţei şi al timpului îmbătrânit după 365 de zile se împart în două perioade: Zilele Babei Dochia – între 1 şi 9 martie şi zilele moşilor – între 9 şi 17 martie. Cele două părţi ale ciclului sunt separate de sărbătoarea cea mare, 9 martie, adică moartea Babei Dochia şi renaşterea Pruncului, numită în calendarul popular “Moşii”, iar în cel creştin, Sfinţii Mucenici din Sevastia.

Aşadar, în 9 sau în 12 martie, şnurul bicolor de la mână se leagă de creanga zarzărului, pomul care înfloreşte primul.

Exista o credinţă adânc înrădăcinată că între pomul care primea mărţişorul şi cel care i-l dăruia se crea o relaţie specială. Dacă pomul rodea frumos, persoana respectivă avea să fie sănătoasă tot anul – explică etnograful Angela Paveliuc-Olariu.

Marteniţa

Marteniţa, care înseamnă în bulgară amuletă, este sărbătorită de vecinii noştri de la sud tot la 1 martie.

Legenda Marteniţei este foarte veche, datând pentru bulgari din perioada primului han. Pe când sora sa şi fratele său se aflau în prizonierat, hanul le-a trimis un şoim care avea legat un fir de aţă albă pentru a-i înştiinţa că îi va ajuta să evadeze.

Cei doi au reuşit să fugă, însă în apropiere de malul Dunării, el a fost ucis de urmăritori şi ea atunci a dat drumul şoimului care avea legat de picior firul de aţă albă înroşit de sângele fratelui său, pentru a-i da de veste hanului despre moartea fratelui.

La aflarea veştii, de durere, hanul a poruncit ostaşilor să poarte un fir de lână albă şi unul de lână roşie pentru a-i feri de necazuri, eveniment care ar fi avut loc la 1 martie 681.

Ca şi în Moldova şi în Bucovina, în unele comunităţi bulgăreşti există obiceiul ca fetele să ofere iubiţilor un şnur simplu, în cele două culori.

Bulgarii poartă mărţişoarele întreaga lună martie, fie la reverul hainei, fie prinse la încheietura mâinii, existând şi particularităţi de ordin social: fetele nemăritate în partea stângă a rochiei, fetele bătrâne la degetul mic al mâinii stângi, iar bărbaţii căsătoriţi la şoseta dreaptă.

O primăvară frumoasă tuturor!