WILLIAM SHAKESPEARE ȘI ADEVĂRATA SA DRAGOSTE
Ce poate iubi mai mult un creator decât... propria-i operă prin care devine... nemuritor ?
24 Aprilie 2020, 11:30
Pe 26 aprilie știm că a fost... botezat Shakespeare. Este singura informație pe care o avem despre timpul nașterii sale și ea ține locul zilei de naștere.
Desigur există shakespeare-ologi care cred că s-a născut 23 aprilie. Posibil.
Oricum, dacă e să ținem seama de ... acte, valabilă rămâne tot ziua de 26 aprilie.
Am dorit să-i omagiem spiritul, traducând unul din sonetele sale foarte intime: Sonetul 107. Cel care ne dezvăluie că avea complexul creatorului nemuritor. Un creator a cărui „true love”, de care nu se va lăsa niciodată, își „sfidează destinul de captivă într-un anume timp și un anume spațiu”... într-o anume epocă, vârstă, lume...
O singură observație: Shakespeare și-a scris Sonetul 107 în ceasurile de meditație asupra valorii sale și asupra... nemuririi sale. Și, desigur, pornind de la o lectură: Oda a III-a a lui Horațiu.
SONETUL CVII (107)
Nici propriile-mi temeri și nici sufletul, ce de profeții se-mbată,
Al lumii largi, visând la lucruri ce-au să vină,
Nu pot să-mi spună să-mi las iubirea-mi cea adevărată,
Ce-i presupusă a fi sfidat destinul ce-o ținea captivă.
Muritoarea lună nu pieri-n eclipsă, ea dăinuie și-acum, la locu-i stând,
Și augurii, cei sătui de toate, de ale lor preziceri își râd acum;
Lucruri de care te-ndoiai că au să fie se-ncununează acum, ele pe ele însele, ca sigur existând,
Și pacea o vestesc măslinii vârstei fără de sfârșit de-acum.
Acum scăldată-n picurii acestui timp, prea-plin de mir, cum altul n-a mai fost,
Iubirea-mi proaspătă și pură se-arată și Moartea mă-îngăduie și-mi dă în scris că pot trăi în veac,
De-acu-nainte, trecându-i peste voie, am să trăiesc în aste biete rime, cu un rost.
În timp ce ea se năpustește asupra neamurilor fără grai și minte, ce-n lume se petrec:
Acesta fi-va monumentul tău, din opera-ți ivit,
Când ale tiranilor panașuri și ale lor morminte de aramă de mult vor fi pierit.
Sonnet CVII
NOt mine owne feares, nor the prophetick ſoule,
Of the wide world,dreaming on things to come,
Can yet the leaſe of my true loue controule,
Suppoſde as forfeit to a confin'd doome.
The mortall Moone hath her eclipſe indur'de,
And the ſad Augurs mock their owne preſage,
Incertenties now crowne them-ſelues aſſur'de,
And peace proclaimes Oliues of endleſſe age.
Now with the drops of this moſt balmie time,
My loue lookes freſh,and death to me ſubſcribes,
Since ſpight of him Ile liue in this poore rime,
While he inſults ore dull and ſpeachleſſe tribes.
And thou in this ſhalt find thy monument,
When tyrants creſts and tombs of braſſe are ſpent.
(versiunea cu grafia originală)
Sonnet CVII
Not mine own fears, nor the prophetic soul
Of the wide world dreaming on things to come,
Can yet the lease of my true love control,
Supposed as forfeit to a confined doom.
The mortal moon hath her eclipse endured,
And the sad augurs mock their own presage;
Incertainties now crown themselves assured,
And peace proclaims olives of endless age.
Now with the drops of this most balmy time,
My love looks fresh, and Death to me subscribes,
Since, spite of him, I'll live in this poor rhyme,
While he insults o'er dull and speechless tribes:
And thou in this shalt find thy monument,
When tyrants' crests and tombs of brass are spent.
Iată modelul sonetului 107:
Am ridicat un monument nepieritor, ce durează mai mult decât bronzul,
Și e mai înalt decât piramidele faraonilor,
Pe care nici ploaia ce sapă, nici neputinciosul Aquilo, vântul de Nord,
Nu-l pot distruge, nici trecerea anilor fără șir,
Și nici goana veacurilor.
Nu voi muri de tot, și o parte din mine, o mare parte,
Va ocoli Moartea, pe Libitina, zeița celor trecuți în lumea de dincolo;
Și voi crește mereu tânăr, proaspăt și nou, lăudat de urmași,
Câte veacuri Pontifexul urca-va, pe Capitoliu, urmat de fecioara tăcută.
(Ode, III, 30, 1-9)
[3,30,1] Exegi monumentum aere perennius
regalique situ pyramidum altius,
quod non imber edax, non Aquilo inpotens
possit diruere aut innumerabilis
[3,30,5] annorum series et fuga temporum.
Non omnis moriar multaque pars mei
uitabit Libitinam; usque ego postera
crescam laude recens, dum Capitolium
scandet cum tacita uirgine pontifex.
(Quintus Horatius Flaccus, 65 î. Hr.-8 d. Hr., Ode, III, 30, 1-9)
Notă: traducerile poemelor îmi aparțin. La traducerea sonetului 107 am ținut cont de engleza vremii, foarte influențată de franceza veche.
Foto: Wikipedia. Title page of the First Folio, by William Shakespeare, with copper engraving of the author by Martin Droeshout. 1623. Beinecke Rare Book & Manuscript Library, Yale University
This work is in the public domain in its country of origin and other countries and areas where the copyright term is the author's life plus 100 years or fewer.