Urgenţa în paşi retro

Rotim azi ceasul istoriei medicinii până în dreptul anului 1906 pentru a reconstitui din particule de istorie, trecutul primului spital de urgenţă din România. În spaţiul acesta, se afla o lume a halatelor albe din Serviciul de Salvare pentru care jurământul lui Hippocrate nu a fost niciodată o vorbă amputată.

Strămoşul SMURD, primul din Balcani

Profesioniştii cu stetoscop la gât erau învăţaţi cu moartea dar şi cu deontologia aşezată pe treapta cea mai de sus a "scării" personale.

Anul 1906 sau Certificatul de Naştere al primei Societăţi de Salvare din Balcani, titulatura sub care funcţiona în acea vreme serviciul de ambulanţă.

Pe braţul drept al cheiului Dâmboviţei a fost odată o clădire mare "cu două etaje şi trei aripi" unde era scris pe fronton alb, cu litere negre: Salvarea. Clădirea de la 1905 (foto) a fost distrusă în urma bombardamentelor din 1944.

Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor

Iniţiativa i-a aparţinut profesorului Nicolae Minovici. Cine a fost Nicolae Minovici ?

Medic legist, profesor universitar, primar al comunei Băneasa, doctorul – filantrop a înfiinţat "Societatea de Salvare” din Bucureşti, sub deviza "Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor".

Dr. Nicolae Minovici a apelat la studenţii din ultimii ani ai Facultăţii de Medicină pentru practică într-un domeniu nou la aceea vreme, urgenţă în cazuri de accidente.

Director şi fondator al "Salvarii", Minovici le-a oferit ambulanţele Societăţii, trusele chirugicale şi toată ştiinta sa. Primul pas pentru ca medicii sa devina aşi într-o nou-născută profesie, a fost făcut.

Unul dintre primii interni aflat mereu pe "metereze", la urgenţele de gradul 0, a fost Dr. Ştefan Anastasiu.

Ambulanţa cu cai ajungea înaintea pompierilor la incendii: "Ca intern al salvarii eram devenisem aşa nerăbdător când plecam la vreun accident încât de multe ori am călcat consemnul şi luam conducerea cailor mai ales cand erau anunţate sinucideri sau accidente grave. (...)

Directorul nostru ne spunea că mai bine să-i omoram toţi caii dar să ajungem mai repede la locul nenorocirii", consemna medicul Salvării în documentele vremii.

Al treilea spital de urgenţă din lume

După înfiinţarea “Serviciului de Salvare”, Nicolae Minovici, realizează că sistemul de sănătate românesc are nevoie de un altfel de spital care să poată prelua, la orice oră, pacienţii aduşi de ambulanţele serviciului public. Acest spital, aprecia la aceea vreme Dr. Minovici, ar trebui să deţină un rol strategic în cadrul serviciilor publice de sănătate.

La sfârştiul anului 1933, prin decizia Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, cu sprijinul lui Constantin Deculescu, secretarul general al instituţiei, spitalul îşi deschide porţile.

Coordonatorul acestui nucleu nou creat va fi medicul Iacob Iacobovici. Inaugurarea oficială are loc un an mai târziu, în prezenţa oficialităţilor statului.

Puţini bucureşteni ştiu că locatarul “Vilei cu Clopoţei” şi-a ipotecat casa personală pentru sănătatea bucureştenilor.

Timp de 30 de ani, spitalul a fost “întreţinut” din banii docotrului-filantrop deşi, potrivit legii, primăria trebuia să preia această sacină .

În afară de “sănătate pe pâine”, Nicolae Minovici a mai oferit ceva bucureştenilor : propria sa avere. Casa sa şi colecţia de arta populară le-a donat, în 1934, Primariei Bucureştilor.

Situat inţial pe malul Dâmboviţei, spitalul a funcţionat chiar în clădirea "Salvării" şi a fost primul spital cu serviciu permanent de urgenţă din România,al treilea din lume după cele din Moscova şi Buenos Aires.

Spitalul în serviciul celor mulţi avea o secţie de chirurgie cu 60 de paturi. Orice pacient beneficia de servicii medicale, fie că avea sau nu posibilitatea plăţii acestora.

Improbus Labor Omnia Vincit

Ideea înfiinţării unui spital de urgenţă a fost o preocupare constantă a medicilor. "Spitalul acesta nu e făcut în spiritul de a le concura pe celelalte, din contră, le completează şi se pune la dispoziţia tuturor chirurgilor şi bolnavilor pentru un ajutor eficace şi urgent", notau cronicile vremii.

Statisticile anuale ale Societăţii de Salvare confirmau : “Timp de 27 de ani, datele indică faptul că din 100 de intoxicaţii, graţie ajutorului dat numai de Salvare şi intervenţiei ei rapide, 80-90% sunt salvaţi, pe când în ceea ce priveşte accidentele care au nevoie de intervenţii chirurgicale imediate, la cap, la torace, abdomen sau membre, mortalitatea este de aproape 70-80% neexistând după-amiaza şi noaptea un spital disponibil în activitate continuu.”

Anul 1944 marchează doliu şi pentru medicina românească. Clădirea spitalului de pe malul Dâmboviţei va fi distrusă de bombardamentele aviaţiei germane, la 24 august.

Spitalul Clinic de Urgenţă se mută în Calea Floreasca în anul 1949. Treptat, spitalul şi-a mărit capacitatea cu 150 de paturi şi a fost utilat cu aparatură modernă.
La scurt timp, se va inaugura prima secţie de toxicologie, care a înregistrat 100 de pacienţi numai în prima lună.

Medici - Voluntari

Administrat de Societatea de Salvare, clinica funcţiona începând cu ora 14 şi până dimineaţa, la ora 6.

Direcţia tehnică a Spitalului de Urgenţă a fost încredinţată chirurgului Prof. Dr. Iacobovici, ajutat de şapte medici chirurgi, şapte interni - studenţi în medicină sau chiar medici care nu-şi terminaseră internatul, surori de caritate şi personal sanitar auxiliar.

Întregul "corp" medical va lucra o perioadă gratuit pentru a fi la dispoziţia bolnav la orice oră din noapte ar fi fost solicitat.

Se deschid noi secţii medicale: secţia de terapie intensivă, ortopedie şi boli interne iar saloanele vor dispune de un număr de 400 de paturi .

Odată cu dezvoltarea Bucureştiului şi creşterea numărului populaţiei, vechea clădire a spitalului s-a dovedit a fi insuficientă, astfel că, în 1960 este adăugat un nou corp de clădire cu 7 etaje. În noua clădire a fost înfiinţată o clinică de chirurgie, formată din trei secţii, o secţie de terapie intensivă şi un departament de gardă.

În anul 1969 spitalul ajunge la o capacitate de 600 de paturi. Ulterior, acestui corp de clădire i-a fost ataşat şi primul departament de gardă.

Încă de pe atunci, Clinica punea la dispoziţia studenţilor Facultăţii de Medicină, un spaţiu pentru instruire şi practică medicală , în special pe chirurgie. Spitalul devine treptat şi un centru cu tradiţie în învăţământul universitar şi postuniversitar.

Sănătatea, picătură cu picătură

Anul de cotitură în istoria spitalului este 1992 când la conducerea spitalului vine Dr. Alexandru Bucur. De numele său se leagă evoluţia modernă a spitalului din Calea Floreasca.

Începuturile vizează reorganizarea secţiilor spitalului şi înfiinţarea altora noi, pentru a satisface cererea din ce în ce mai diversă de afecţiuni întâlnite în cazurile de urgenţă.

Se înfiinţează prima secţie distinctă de cardiologie, cu o unitate de terapie intensivă coronariană cu 10 paturi .

Îi urmează pe rând secţiile de neurochirurgie, chirurgie plastică şi reconstructivă şi altele de chirurgie vasculară şi cardiacă. Tot în această perioadă se dezvoltă şi secţia de toxicologie şi cea de gastroenterologie.

Un pas important în evoluţia spitalului a fost înfiinţarea, în 1997, a noului departament de gardă unde se acorda îngrijire completă pacienţilor în stări grave.

Asistenţa de specialitate însemna concentrare, răbdare, profesionalism: trei medici specialişti în medicina de urgenţă, ajutaţi de patru rezidenţi.

Halatele albe, pe poziţii 24 de ore din 24, gată să preia pacientul. Trei asistenţi medicali pentru urgenţe majore şi cate doi din camerele de gardă anexe. Noutatea a fost aceea că bolnavul nu mai era plimbat dintr-o secţie în alta pentru stabilirea diagnosticului iar investigatiile nu mai durau patru zile.

Bolnavul este investigat în timp optim astfel încât, atunci când era trimis pe secţie, avea deja ataşat şi un diagnostic.

Modelul "tailor made"

Alexandru Bucur a riscat şi a oferit o şansă şi serviciilor private. Fiecare parcelă a spitalului a fost exploatată aşa încât Bio-Medica a deschis , iniţial, cinci rezerve.

Era o noutate pentru anii ' 97 şi pentru serviciile sanitare, care s-a dovedit, ulterior, un succes.

Spitalul de Urgenţă a avut cele mai mari realizări din istoria sa pe timpul directorului Prof. Dr. Alexandru Ioan Bucur . Nu a primit recunoştinţă din partea lumii medicale ci poate doar din partea sutelor de pacienţi care şi-au pus viaţa în mâinile sale.

Restul rămâne doar în aminitirile unui chirurg care a conferit Spitalului de Urgenţă un certificat european.

Cum se vede reforma sănătăţii bolnave de fostul director al Clinii Floreasca? Personalizată şi adaptată la realităţile mioritice pe model tailor made.

"În toate ţările, spirala costurilor s-a accelerat, corupţia s-a accentuat doctorii şi personalul mediu e insuficient salarizat, spitalele se prăbuşesc din lipsa investiţiilor.

“Reforma finanţării sistemelor de sănătate nu va dispărea, poate niciodată din agenda politică a guvernelor fostelor state socialiste.

Economiştii şi experţii OMS au pus prea mult accent pe găsirea unor noi resurse finanaciare şi prea puţin pe efortul de a se adapta, de a face faţă necesităţilor cu un acelaşi buget pe care să îl utilizeze mai bine. Prin investitori străini sistemul poate fi doar ajutat, nu transformat.

România a preluat mai mult din modelul nemţesc Bismark însă ar trebui să tindem spre sistemele combinate care să se ajute unele de altele cum e de pildă şi de cel englez , tipBeveridge. Fiecare ţară va fi nevoită să îşi creeze un sistem propriu, un model tailor made” , este opinia fostului şef al Urgenţei Prof. Dr. Alexandru Bucur.

"A doua inimă"

Premiera cu „cornoniţă” de pe vremea sa a fost primul transplant de cord din România realizat de către Dr. Şerban Brădişteanu şi echipa sa, la data de 24.octombrie 1999. Echipa din urgenţă a reuşit performanţa înaintea unor centre cu tradiţie în chirurgie cardiacă.

Primul pacient care a primit o nouă inimă a fost Paul Corjăuţeanu (foto). El a fost "motorul ce a declansat instituţia ce se cheamă transplantul românesc" , amintea Dr. Brădişteanu.

Istoria unor noi achiziţii continuă, în 2005, cu un dispozitiv robot în valoare de 2 milioane euro care poate fi comandat de la distanţă de un doctor şi permite efectuarea unor intervenţii chirgicale mult mai eficiente şi mai puţin traumatizante pentru pacienţi.

În octombrie 2007, robotul a fost folosit pentru prima oară marcând o premieră pentru şcoală românească de medicină.

În timp, spitalul îşi dezvoltă clinica de ortopedie cu trei secţii, o nouă secţie de boli interne şi cardiologie.

În noul corp de clădire vor intra patru blocuri operatorii, fiecare cu cate trei săli de operaţii. Spitalul Clinic de Urgenţă va deveni astfel, un centru de referinţă pentru victimele accidentelor rutiere.

Doctorul Bucur mai pune bazele unor noi secţii: neurochirurgie, chirurgie plastică şi reconstructivă, chirurgie vasculară şi chirurgie cardiacă.

Toxicologia devine o secţie distinctă de cea de boli interne, iar în cadrul clinicii de boli interne se creeaza o secţie de gastroenterologie. În urma unor programe guvernamentale şi a unui parteneriat cu guvernul Japoniei, Spitalul Clinic de Urgenta a achiziţionat aparatură performantă pentru investigaţii şi şi-a sporit numărul de paturi la 725.

În prezent, Spitalul de Urgenţă se schimbă la faţă. Sprijinul vine din partea primăriei. Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă este reamenajată şi modernizarată de la pereţi şi ventilaţie, la dotare cu paturi.

Exinderea şi reconfigurarea spaţiilor, dotarea cu instalaţii de climatizare-ventilaţie şi de distribuţie fluide medicale, sunt pe agenda celor ce azi încearcă să vorbească mai puţin de boală, mai mult de sănătate.

Spatiul obţinut prin mansardarea corpului E al clădirii va fi destinat unei noi secţii de Microchirurgie Reconstructivă.

De pe ieri, pe azi

Februarie 2010: Am privit de aproape preţ de cinci zile, lumea între viaţă şi moarte.

Între Ambulanţe şi UPU: forfortă, lacrimi, chipuri şi buze exclamând “ohhh”!

Am văzut exilaţii social care nu - şi aveau locul aici. Rezidenţii - bătrâni murdari, mâncând pe vine. Căutau doar un adăpost ca

şi cum, aflaţi în convalescenţă, jinduiau iar dupa boală.

Am ascultat vorbe împrăştiate strident de aparţinători romi: “amenzi” cu cartonaş roşu la adresa medicilor. Frăţia “rafinamentului” : josnic şi nedrept.

Nu am văzut însă nici un bolnav scotocindu-şi buznarele după onorariul tăcut. Nici un aparţinător, cu marfă de lux.

La Spitalul de Urgenţă, de pe ieri ‘ pe alaltăieri şi până azi, medicii îşi protejeză profesionalismul şi ţin şpaga la distanţă în numele unor exigenţe personale.

Fotografiile de epocă ne-au fost oferite de către istoricul Adrian Majuru, coordonator al Muzeuluide Artă Populară Dr. Nicolae Minovici.

Fotografiile din Spitalul Clinic de Urgenţă”Floreasca” au fost oferite de Prof. Dr. Alexandru Ioan Bucur, fost director al Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca

Multe mulţumiri!