Tinereţea vârstei a patra
Povestea are loc într-un cămin de bătrâni de la marginea capitalei.
04 Februarie 2014, 15:47
În centrul rezidenţial "Moses Rosen" trăiesc câteva zeci de persoane vârstnice.
Printre ele şi trei centenari.
Una dintre doamne a împlinit recent 105 ani.
Pompiliu Sterian, un domn de 95 de ani, trăieşte la cămin de 8 ani de zile.
E o decizie pe care a luat-o singur, şi pe care nu o regretă. Dimpotrivă.
Spune că viaţa la cămin l-a ajutat să descopere că poate să facă lucruri de care nu se credea în stare.
De ceva vreme ţine cu regularitate un blog, care se cheamă "Vârsta a patra". Acelasi nume îl poartă, de fapt, un proiect comunitar care-i atrage pe vârstnici în tot felul de activităţi.
Până acum, ajutaţi de un grup de actori şi regizori, tineri voluntari, au pus în scenă patru spectacole de teatru comunitar.
În unul a jucat chiar şi o doamnă cu vârsta de peste 100 de ani.
Sunt spectacole în care actorii, rezindenţi ai căminului, împărtăşesc experinţele lor de viaţă.
Documentarul vorbeşte, aşa cum menţionează şi titlul, despre Tinereţea vârstei a patra, dar spune şi poveşti despre Auschwitz, despre Siguranţă şi Securitate.
Audio: Tinereţea vârstei a patra