Sarmizegetusa: pericol de moarte!
Situate în Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovină, cetăţile dacice se deteriorează pe zi ce trece.
Articol de Simona Şerbănescu, Bogdan Isopescu, 23 Aprilie 2010, 10:52
Legi, ordonanţe, decizii şi solicitări, instituţii cu atribuţii şi strategii.
Sunt mii de hârtii în spatele cărora se îngroapă tot mai adânc un spaţiu unic în Europa: Cetatea Sarmizegetusa Regia, capitală Daciei, locul din care porneşte istoria noastră.
Se vorbeşte despre protejarea patrimoniului naţional, dar la Sarmizegetusa nu există nici măcar un administrator.
Autorităţile încearcă să stabilească situaţia juridică a Sarmizegetusei Regia, la fel de neclară că şi pentru celelalte cetăţi dacice.
Situate în Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, cetăţile dacice se deteriorează pe zi ce trece.
Turiştii invocă zeităţi şi spaţii energetice în care aprind lumânări, scrijelesc nume pentru posteritate şi lasă ca urmă a trecerii mormane de gunoaie.
Natura îşi spune la rândul ei cuvântul: vânturile şi ploile sapă în pietrele scoase la lumină de arheologi iar fagii seculari care se prăbuşesc peste ruinele istoriei noastre nu pot fi îndepărtaţi decât după reguli stricte ale administraţiei unui parc natural.
Ministere, autorităţi locale, administraţii, regii, direcţii - cu toţii spun că sunt neputincioşi: cetăţile dacice nu le aparţin.
An de an se pierd fonduri europene, an de an se vorbeşte despre o situaţie revoltătoare. Între timp, capitala Daciei rămâne a nimănui.
Singurii bani alocaţi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului pentru Cetatea Sarmizegetusa Regia, sunt pentru săpături arheologice.
Dar, de zeci de ani s-au făcut săpături pe mai puţin de 10% din suprafaţă, iar descoperirile, după cum spun arheologii Muzeului Civilizaţiei Dacice din Deva, sunt administrate de...nimeni.
În situl cetăţii dacice sunt şine de tren abandonate şi plăci din prefabricate pe care visa, în 1976, să aterizeze Nicolae Ceauşescu.
Astăzi, visele s-au schimbat, sunt oameni care visează să-şi construiască microhidrocentrale în zonă şi se fac studii de fezabilitate pentru parcuri eoliene.
În timp ce Sarmizegetusa regia este practic abandonată.
Radio România a lansat o campanie pentru salvarea capitalei Daciei.
Sunt necesare măsuri imediate din partea autorităţilor şi puţină voinţă.
Vă invităm să urmăriţi campania postului public într-un documentar despre cum poate fi îngropată istoria. Realizatori: Simona Serbanescu şi Bogdan Isopescu.