Sânzienele - tradiţii şi legende

Sătenii spun că este cea mai lungă zi a anului, ziua în care cucul cântă pentru ultima dată ("Amuţitul cucului" este, de-altfel, o altă denumire a sărbătorii). Potrivit superstiţiilor populare, dacă se mai aude cucul şi după această dată, e semn că va fi un an secetos.

Am plecat să descoperim tradiţiile de Sânziene din sudul ţării, unde, în dimineaţa de 24 iunie, cete de fete tinere, îmbrăcate în costume tradiţionale, bat din poartă în poartă şi joacă în curţi tradiţionalul dans al Drăgăicilor.

Într-o ceată de Drăgăici sunt 9 fete, fiecare având rolul ei (“mireasă, “Drăganul”). Dansul e un adevărat ritual. Începe cu un jurământ al Drăgăicilor, cu împletirea unor cucuni din floarea de Sânziene şi spice de grâu. Cununa este agăţată în vârful unui steag, unde se prind şi alte obiecte: mărgele de la fetele care-şi doresc să se mărite, căciuliţe de la copiii mici (“ca să fie sănătoşi, să nu fie plângăcioşi”), dar şi un căţel de usturoi, despre care se spune că îndepărtează duhurile rele.

La Năsturelu, în judeţul Teleorman, l-am cunoscut pe Florea Simion, zis Lică. Este directorul Căminului Cultural din localitate. Căminul stă să cadă, pe vremuri a fost şcoala în care a învăţat chiar Florea Simion. Înăuntru, câteva fete îmbrăcate în costume populare făceau ultimele repetiţii pentru Dansul Drăgaicelor. Pereţii scorojiţi sunt acoperiţi de tăieturi din ziare despre premiile luate de ansamblul “Dunărica” la tot feluri de festivaluri şi concursuri.

Fetele ştiu foarte bine care e semnificaţia dansului lor. Cântă şi dansează în curtea unei femei bătrâne care îşi aminteşte că pe vremuri a fost Drăgan în ceata care colinda şi pe atunci, ca şi acum, din casă-n casă. Sătenii cred că dacă joacă Drăgăicile în curtea lor, vor avea un an mai bun, mai îmbelşugat. Iar fetele nemăritate cred că dacă aruncă pe casă o cunună împletită din flori de Drăgaică şi spice de grâu se vor mărita în anul următor.

Floarea numită ca şi sărbătoarea – Sânziană sau Drăgaică – este galbenă sau albă şi se spune că înfloreşte chiar în noaptea de Sânziene, noapte în care – cred femeile bătrâne de la ţară - toate plantele au puteri miraculoase. Iar dacă mai sunt şi descântate, puterile plantelor sporesc.

Satul Runcu, din judeţul Gorj, este situate la poalele Munţilor Vâlcan. Satul e străbătut de un râu cu nume de poveste – Izbucul Jaleştului. Iar în apropiere sunt renumitele Chei ale Sohodolului, săpate de râul cu acelaţi nume în formaţiunile calcaroase din zonă. Aşa au luat naştere "Cuptorul", "Steiul", "Nările", " Inelul" – formaţiuni care atrag turişti şi dau zonei un farmec aparte. În zonă cresc foarte multe plante.

Poienile, pădurile sunt pline de astfel de plante, unele întâlnite doar aici (urechea ursului, scumpie sau vişin turcesc). Pe vremuri, bătrânele obişnuiau să meargă în dimineaţa de Sânziene să culeagă aceste plante. Se spune că e bine să le culegi cu rouă, chiar la răsăritul soarelui. Acum, am găsit cu greu bătrâne care să ştie pentru ce e bună fiecare plantă în parte (de la tratarea bolilor de stomac, la tratarea unor probleme precum impotenţa sau norocul în Dragoste).

Maria Apostol, o bătrână de aproape 80 de ani, ştie, de exemplu, că o plantă denumită popular “Muma Padurii” este bună să o culegi în dimineaţa de Sânziene şi să o ţii în casă. Dacă ai un copil nou-născut, planta îl protejează, îl ajută să nu fie fricos şi să fie ferit de rele.Maria Apostol ştie şi o grămadă de descântece care – spune ea – ajută plantele să-şi facă efectul.

Ascultând-o pe Maria Apostol chiar pe prispa casei ei, de unde se văd pădurile pline de plante, descoperim aspectul oarecum mistic al Sânzienelor. La câteva zeci de kilometri de Runcu, la Sohodol, l-am cunoscut pe Moş Lascu, care ne-a povestit întâlnirea lui cu Sânzienele: “M-a prins noaptea în pădure şi, la un moment dat, am auzit un vuiet …aşa …ca şi cum ar fi fost glasuri de femei şi copii, la un loc. Ştiam din bătrâni că e bine să nu vorbeşti, dacă te întâlneşti cu Sânzienele, că rămâi paralizat. Altfel, e bine să le întâlneşti, că vei fi ferit de rele toată viaţa. Eu, de cite rele am dat în viaţă, de toate am scăpat.”

Tot de rele se spune – un pic mai sus, în munţii Vâlcan – că te apără focurile aprinse în noaptea de Sînziene. Despre ele ne-a vorbit Ioan Ularu, cioban –momârlan, pe care l-am întâlnit la Straja, la o stână numită “a lui Mutu”. Pe dealuri se aprind roţi îmbrăcate în fân şi li se dau drumul la vale, însoţite de strigăturile băieţilor de pe dealuri. Totul este, de fapt, o nedee – o petrecere câmpenească populară, care are loc, de obicei, pe dealuri sau munţi.

Despre noaptea de Sânziene se spune că este o noapte magică, în care se deschid cerurile, în care se împlinesc destine. De-a lungul timpului, oamenii au inventat lucruri pe care le-au pus în legătură cu o zi sau cu un moment al anului. Şi, de-a lungul timpului, au învăţat să creadă în ele. Tradiţii, magie, legende – unele se regăsesc doar în amintirile bătrânilor din Sohodol sau Runcu. Altele – în jocul Drăgaicelor din Teleorman.

Ascultă varianta audio a reportajului mai jos.