Retrospectiva politică externă a anului 2012
Anul 2012 a fost extrem de dificil pentru economiile din zona euro, cu alegeri prezidenţiale în SUA, Rusia şi Franţa, noi revolte în lumea arabă şi tensiuni în Orientul Mijlociu.
Articol de Pavel Ionescu, 29 Decembrie 2012, 15:20
Anul 2012 a fost extrem de dificil pentru economiile din zona euro, cu Grecia cap de afiş, zeci de proteste la Atena, sute de mii de oameni adesea violenţi, nemulţumiţi de tăierea severă a salariilor, pensiilor şi ajutoarelor.
La cealaltă extremă a continentului, Spania a traversat momente asemănătoare, austeritatea devenind cuvântul la zi pentru economiile capitaliste europene intrate într-o spirală a neîncrederii pieţelor de capital şi agenţiilor de rating.
Una din marile puteri comunitare, Franţa, a ales anul acesta soluţia alternativă, îndepărtând pentru prima dată, din 1988, dreapta şi pe Nicolas Sarkozy de la putere în favoarea socialiştilor conduşi de François Hollande.
Audio: Retrospectiva politică externă a anului 2012. Retrospectiva a fost difuzată în data de 28.12.2012 în cadrul emisiunii Agenda Globală.
Peste ocean, americanii au acordat un al doilea mandat administraţiei lui Barack Obama, mai ales în condiţiile unei alternative confuze din partea republicanilor.
La fel, ruşii au ales perpetuarea, printr-o rocadă, a perechii de mână forte Medvedev - Putin.
Dintre marile puteri ale lumii, China a continuat să surprindă cel mai puţin, schimbându-şi garnitura de lideri ai ţării, dar conform unui calendar ştiut cu precizie dinainte.
Tensiuni în Siria, Orientul Mijlociu, Extremul Orient
Conflictul militar cel mai sângeros al planetei împlineşte doi ani peste puţin timp.
În 2012, războiul civil din Siria a omorât 40.000 de oameni, îndepărtându-se practic, cu fiecare zi, de o posibilă soluţionare negociată politic.
Orientul Mijlociu a rămas, de fapt, spaţiul geopolitic cel mai vulnerabil, cu Iranul continuând să îmbogăţească uraniu, suspectat de un Israel tot mai nervos că se înarmează nuclear şi o primăvară arabă încă neîncheiată pentru ţări precum Egipt sau Iordania.
În Extremul Orient, ţări rămase încă într-o stare de instabilitate geopolitică, precum Marea Chinei de Sud, cu insule disputate de China şi Japonia, ori Peninsula Coreeană au dat fiori de război comunităţii internaţionale.
În Afganistan au fost cele mai puţine atacuri în ultimii patru ani ale talibanilor asupra forelor coaliţiei internaţionale, dar diferenţele culturale şi cele religioase între militarii NATO şi localnici precipită o retragere prevăzută din a doua parte a anului viitor.
La nivel global, un raport pe 2012 al Programului ONU pentru dezvoltare semnalează câteva date, totuşi, încurajatoare.
Pentru prima dată de când este monitorizată, sărăcia extremă s-a redus în toate regiunile lumii.
Numărul deceselor la copii de sub cinci ani s-a redus semnificativ, iar reducerea este dublă în Africa Subsahariană cu cele mai multe asemenea decese.
Foametea rămâne, la nivelul globului, una dintre provocările majore rămase nerezolvate. 15,5% din omenire trăieşte încă înfometată.