Profil Mitt Romney
Mitt Romney a fost nominalizat candidatul republicanilor pentru alegerile prezidenţiale din SUA, din 2012.
Articol de Ionuţ Dragu, 31 August 2012, 13:13
Mitt Romney s-a născut la data de 12 martie 1947 şi este de religie mormon.
A absolvit un master în administrarea afacerilor şi de drept în anul 1975 la Universitatea Harvard, potrivit USAToday.com.
Alături de soţia lui, Ann Romney, are cinci copii Craig, Ben, Josh, Matt şi Tagg.
În vârstă de 65 de ani, Mitt Romney nu este un nou venit pe scena politică americană.
El a mai luat parte în cursa pentru postul de candidat la preşedintia Americii în cadrul alegerilor din 2008.
La acea vreme, el s-a situat pe locul al doilea în preferinţele alegătorilor în cursa prezidenţială
Din anul 2003 şi până în 2007, Mitt Romney a ocupat funcţia de guvernator al statului Massachusetts, fiind cel de-al 70-lea guvernator al "Commonwealth of Massachusetts".
De asemenea, tatăl lui Mitt Romney, George Romney, a ocupat o funcţie importantă în aparatul administrativ de peste ocean, fiind guvernator al statului Michigan şi candidat pentru funcţia de preşedinte în anul 1968, scrie USAToday.com.
În 2002, Mitt Romney a făcut parte din echipa de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din Salt Lake, după ce mai devreme, în 1999, a preluat funcţia de preşedinte al comitetului de organizare.
Mitt Romney este totodată şi unul dintre cofondatorii firmei de investiţii Bain Capital, care administrează active în valoare de peste 65 de miliarde de dolari.