Profil ministru Transporturi Radu Berceanu
Biografia ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.
Articol de Florin Matei, 22 Decembrie 2009, 09:35
Radu Berceanu, actualul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, s-a născut la 5 martie 1953, la Râmnicu-Vâlcea, este căsătorit şi are doi copii.
A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Construcţii de Aeronave, promoţia 1978.
A urmat cursuri de specializare în probleme parlamentare, în Canada, în 1990 şi cursuri de specializare pe probleme de instituţii democratice, în SUA, în 1991.
Între 1978 şi 1980 a fost inginer la Centrul de Încercări în Zbor al Industriei Aeronautice Române iar între 1984 şi 1989 a lucrat la Fabrica de avioane Craiova, fiind şi profesor la Liceul aeronautic Craiova între 1980 şi 1989.
Radu Berceanu a fost, în perioada 1989-1990, preşedinte al Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională Dolj.
De asemenea, a fost membru în C.P.U.N. central, membru al FSN, membru al PD de la înfiinţare, preşedintele organizaţiei PD Dolj, secretar, vicepreşedinte executiv şi vicepreşedinte al PD.
În ceea ce priveşte activitatea parlamentară, Radu Berceanu a fost, în legislatura 1990-1992, deputat FSN de Dolj, iar în următoarele trei legislaturi a fost deputat PD, tot de Dolj.
În 2004 a fost ales senator, însă în aprilie 2008 şi-a anunţat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Senatului şi din cea de parlamentar de Dolj, pentru a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj, pe care nu a obţinut-o.
Radu Berceanu a fost ales din nou senator la alegerile parlamentare din 2008, într-un colegiu din Dolj.
Radu Berceanu a mai fost ministru în timpul guvernării CDR şi în Guvernul Tăriceanu.
Între aprilie 1998 şi decembrie 2000 el a fost ministru al Industriei şi Comerţului, iar în perioada iunie 2006 - aprilie 2007 a fost ministru al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
El a fost numit ministru al Transporturilor şi Infrastructurii în Guvernul Boc în decembrie 2008, iar, după ieşirea PSD de la guvernare, a devenit şi ministru interimar al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Radu Berceanu a fost propus şi în guvernele Croitoru şi Negoiţă. La audierile pentru Guvernul Croitoru, nu a primit avizul comisiilor parlamentare de specialitate.