Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Periprava - viaţa între ape

Periprava pare locul în care nu se întâmplă nimic. Rar întâlneşti un om, nu sunt băncuţe pe la porţi, nu se înghesuie nimeni să cumpere din magazin, nu strigă nimeni pe nimeni.

Periprava - viaţa între ape
O casă din zona Kilimbeica. Foto: Simona Şerbănescu.

Articol de Simona Şerbănescu, 23 Iulie 2010, 13:19

România este singura ţara europeană cu o deltă fluvială intactă - Delta Dunării. O Dunăre pentru unii albastră, pentru alţii cenuşie.

În cea mai mare zonă umedă din lume, cu aproape 600 de mii de hectare de paradis, peisajele idilice ascund realitatea vieţii oamenilor. Mai bine de jumătate din cei 14.900 de locuitori supravieţuiesc pe un tărâm izolat de ape, fără drumuri, canalizare sau farmacii. Fără iluzii sau aşteptări.

Drumul până în ultima localitate de pe braţul Chilia este o adevărată călătorie la finalul căreia ai senzaţia că ai ajuns la capătul lumii. O călătorie pe pământ şi pe ape.

Am plecat din Bucureşti cu noaptea în cap, înainte de 7. La Tulcea am ajuns pe ultima sută de metri: "Catamaranul" - vaporul care face legătură între Tulcea şi Sulina- pleca într-un sfert de oră.

Era singura soluţie: joia nu pleacă nimic spre Periprava. De pe malul drept din Sulina, cu un leu, o bărcuţă m-a traversat până la maşina care face legătura cu C.A. Rosetti - comuna din mijlocul insulei.

Drumul, din cauza apelor mari, era inundat, aşa că, pe la opt seara ne-am pornit prin nisipuri şi pădure, cu butelii, pâini şi castraveţi de împărţit pe la oameni, poveşti şi copii adormiţi.

De la Rosetti am ajuns la Periprava cu ajutorul prietenilor. Am traversat, prin întuneric, nisipurile, pădurea şi digul.

Periprava pare locul în care nu se întâmplă nimic. Rar întâlneşti un om, nu sunt băncuţe pe la porţi, nu se înghesuie nimeni să cumpere din magazin, nu strigă nimeni pe nimeni.

Cine are maşină este un om făcut! Nu trebuie să fie înmatriculată, nici carnetul de conducere nu este obligatoriu - drumurile din Periprava nu sunt drumuri publice. Oamenii vorbesc puţin, în general în rusă. Despre peşte, pescuit sau despre ceea ce a fost, cândva, temuta închisoare care a şi dat numele satului nu vorbeşte nimeni.

Sunt secrete ce se vor pe veci îngropate într-un loc izolat, în care se aud doar ţânţarii şi cântecul de seară al broaştelor.

Descoperiţi viaţa între ape într-un documentar Radio România Actualităţi.

Radioactiv
Documentare 25 Iunie 2010, 12:59

Radioactiv

Ecologizarea minelor de uraniu din România. De-a lungul a zeci de ani, România a exploatat şi prospectat unele dintre cele...

Radioactiv
Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Documentare 20 Septembrie 2023, 20:33

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”

Începând de astăzi, țara noastră revine în atenția celor aproape un sfert de miliard de abonați Netflix, grație debutului...

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Povestea Cântării Cântărilor
Documentare 22 Aprilie 2022, 10:08

Povestea Cântării Cântărilor

Prin noua haină muzicală pe care o îmbracă graţie inspiraţiei marelui compozitor Sabin Păutza avem din nou prilej să căutăm...

Povestea Cântării Cântărilor
Portative - curcubeu
Documentare 18 Februarie 2022, 11:06

Portative - curcubeu

RadioDoc din 17 februarie 2022 - cu pianista Sînziana Mircea.

Portative - curcubeu
Magia eclipselor
Documentare 28 Ianuarie 2022, 18:19

Magia eclipselor

RadioDoc din 27 ianuarie 2022.

Magia eclipselor
Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
Documentare 18 Decembrie 2021, 09:56

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?

Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk.

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
„Radio Chişinău – România la 10 ani”
Documentare 02 Decembrie 2021, 13:59

„Radio Chişinău – România la 10 ani”

Documentar RRA

„Radio Chişinău – România la 10 ani”
 Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)
Documentare 26 Noiembrie 2021, 07:20

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)

Aflăm povestea întâlnirii cu natura, în toamna 2021, împreună cu Andreea David , Raluca Oancea Nestor și toți ce li s-au...

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)