Pe urmele Eroilor: Pe drum de fier

AUDIO: Documentar.

În 1913, cu un an înainte de a intra în război, Europa avea 346.741 de kilometri de cale ferată!

În 1915, tot cu un an înainte ca Regatul României să iasă din neutralitate pentru a-și urma visul unionist, avea 3702 kilometri de cale ferată și 404 stații. Cifrele pe care le dă istoricul Bogdan Murgescu nu par a spune mare lucru.

Dar pe acești aproape 4000 de kilometri de drum de fier și prin sutele de halte și gări vor fi fost transportate până la finalul războiului trupele, muniția, proviziile necesare susținerii efortului de război, autoritățile și populația civilă nevoite să se refugieze în Moldova. Căile ferate și gările au devenit astfel și culise, dar și scenă de luptă.

Ca întreaga Europă, România a purtat și ea Marele Război cu ajutorul lor. Pe ele și-a transportat trupele, gările i-au servit de spitale de campanie, Capitala a fost evacuată în noiembrie 1916 cu trenul, spre Moldova. Căile Ferate Române nu au primit însă botezul focului în Primul Război Mondial, aveam să aflu de la directorul Muzeului CFR, Mircea Dorobanțu, ci în timpul Războiului de Independență.



În 1916, statul român s-a folosit din nou de căile ferate pentru a-și trimite trupele pe front. Mai mult decât în Războiul de Independență, ca topos, gara intră în scenă odată cu petrecerea soldaților într-o atmosferă sărbătorească.

Trupele sunt bătute cu flori, se dansează, se cântă... Imaginea sonoră recreată cu mijloacele teatrului radiofonic, folosite pentru adaptarea romanului ”Balaurul” al Hortensiei Papadat Bengescu, reconstituie atmosfera entuziastă.

Acțiunea romanului se petrece în gara din Focșani, unde Hortensia Papadat Bengescu a fost ea însăși infirmieră în timpul războiului, experiență căreia îi datorăm unul dintre puținele romane despre Primul Război Mondial din literatura noastră.



Povestea gării din Focșani, construită inițial pentru a fi cât mai ferită de războaie, dar ca o ironie a sorții, nimerind în chiar mijlocul celor mai dramatice bătălii purtate de români aveam să o aflu și de la istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naționale Vrancea.

Nu numai proza literară a surprins imaginea gărilor antrenate în vâltoarea războiului. O bogată literatură memorialistică vorbește despre imagini demne de infernul dantesc. Pe Dante îl invocăde Regina Maria în memoriile sale, pentru a descrie crunta realitate a spitalelor de campanie pe care le patrona. La Dante fac apel și alți memorialiști ai vremii pentru a descrie spectacolele terifiante oferite de gările supraaglomerate, bombardate, negre. Istoricul Dorin Stănescu a sintetizat mai multe astfel de mărturii într-un articol prezentat în 2014 la Paris într-o conferință dedicată gărilor războiului. Imaginea Ploieștiului bombardat, arzând zile în șir, cu trenurile ce păreau a ieși din gară ca din flăcările iadului e adesea invocată.

Această situație a trenurilor supraaglomerate, compuse din vagoane diferite a condus și la cea mai mare tragedie feroviară înregistrată pe căile ferate române de la înființarea lor până acum - catastrofa de la Ciurea, din ianuarie 1917.

Era un tren cu soldați români și ruși în retragere, dar cu care nădăjduiau să scape de iminenta ocupație germană și mulți civili. Numărul lor nu-l știm exact nici astăzi, dar cifra aproximativă e impresionantă, iar producerea accidentului s-a datorat unui cumul de nefericite circumstanțe, povestește Mircea Dorobanțu.

În curând, un monument va comemora o tragedie feroviară care la 100 și aproape un an de la producere are încă multe necunoscute. Monumente ale armei de geniu a ceferiștilor există însă și ne putem abate pașii pentru a le vizita, pentru a citi cuvintele înscrise în marmura lor, pentru a ne aminti astfel și de cei care pe drum de fier contribuiau la întregirea României. Unul este chiar în față Gării de Nord din Capitală, un loc în care nu numai bucureștenii ajung adesea. În spatele gării din Tecuci se mai află încă unul, dar cel mai monumental e probabil cel de la Leu. De altfel, numele locului i se datorează acestui monument pe lângă care am trecut adesea. Nu m-am întrebat însă niciodată cine sunt cei 4 tovarăși ai monumentalului leu. O vizită mai atentă se impunea. Și dacă nu treci grăbit prin zonă observi cât de impozant e în mica lui curticică ce are un aer puțin părăginit, dar nu lipsit de farmec... Am observat și geniștii turnați în bronz, ei reprezintă un telefonist, un cercetaș, un pontonist și un ceferist.

Eroi ai căilor ferate și ai gărilor, cu sau fără voia lor, au fost însă, la vremea Marelui Război, nu numai ceferiștii, ci și civilii care au trecut prin gări ca prin adevărate tranșee, medicii și infirmierele ce le-au transformat adesea în spitale, toți soldații în drum spre front.